Contactează-ne

Eveniment

Poliţişti cu mai mulţi… „muşchi“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ adoptarea unui proiect prin care se înăspreşte cadrul juridic la o serie de fapte antisociale a stîrnit vii dispute în Camera Deputaţilor ■ un parlamentar a spus că s-a dat liber la bătut oameni paşnici ■ sancţiunile în diverse speţe au fost semnificativ mărite ■ au fost stabilite şi situaţiile în care oamenii legii pot utiliza forţa ■

Un proiect de lege, care dă puteri sporite forţelor de ordine, a fost adoptat acum două zile de Camera Deputaţilor, deputaţii Opoziţiei contestîndu-l. Au fost cu 173 de voturi favorabile, 82 contra şi şase abţineri, urmînd la el să fie înaintat preşedintelui pentru a fi promulgat. Au fost voci care au susţinut că noile prevederi, odată ce vor intra în vigoare, nu fac altceva decît să de-a „liber la bătut protestatari“, cu referite la mitingul din Bucureşti, din august anul trecut. „PNL va contesta la Curtea Constituţională acest proiect mizerabil, care sfidează oameni cinstiţi din această ţară“, a anunţat liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan. Liberalul Victor Paul Dobre a criticat faptul că PSD a refuzat să ceară avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru acest proiect şi a cerut retrimiterea la comisii, însă propunerea lui a fost respinsă la vot. Parlamentarul USR Stelian Ion a afirmat că proiectul dă liber Poliţiei la bătut protestatari paşnici. De cealaltă parte, deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a susţinut că „această lege apără ce a mai rămas din instituţiile statului în faţa unor elemente obscure“. Dincolo de aceste dispute sterile din Camera Deputaţilor, noua lege are şi prevederi care sînt în ton cu climatul actual, unul care este caracterizat printr- o ignorare a normelor de convieţuire socială.

Mîinile la vedere şi poziţia inofensivă

Ministerul de Interne arăta într-un comunicat că proiectul instituie reguli clare referitoare la procedurile de legitimare, de control corporal, al bagajelor, al vehiculelor şi că clarificate condiţiile în care o persoană poate fi condusă la sediul poliţiei şi situaţiile în care oamenii legii pot utiliza forţa. Se mai precizează că legea nu vizează domeniul adunărilor publice – mitinguri, activităţi de protest etc.) „Legea devine astfel mai predictibilă, fiind mai clar pentru cetăţeni cum se desfăşoară interacţiunea cu poliţistul, ce drepturi şi obligaţii revin fiecăruia. Este înăsprit cadrul juridic pentru o serie de fapte antisociale, precum refuzul persoanei de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale sau organizarea de petreceri private în spaţiul public, în proximitatea imobilelor cu destinaţia de locuinţe“, informează ministerul. În lege se prevăd sancţiuni mai mari pentru cei care se opun forţelor de ordine. Cei care se împotrivesc poliţiştilor sau jandarmilor să legitimize o persoană, să efectueze controlul corporal, al bagajelor şi al vehiculului sau dacă se opun conducerii unei persoane la sediu, riscă închisoarea de la 3 luni la un 1 sau amendă. Poliţistul are dreptul să solicite persoanei legitimate să ţină mîinile la vedere şi să renunţe temporar la mijloacele ce pot fi folosite pentru un atac armat. Poate solicita persoanei să adopte o poziţie inofensivă, ce permite realizarea efectivă şi în siguranţă a controlului. Solicitarea de a adopta o poziţie inofensivă trebuie să fie adecvată pericolului pe care-l poate reprezenta persoana şi să nu depăşească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenţiei. Persoana legitimată are dreptul de a fi informată verbal, de poliţist, cu privire la motivul legitimării. Cei conduşi la sediul poliţiei trebuie să fie informaţi cu privire la motivele pentru care se află acolo, drepturile de care beneficiază – de a formula contestaţie împotriva măsurii, de a fi asistata de un avocat, de a comunica direct cu acesta în condiţii de confidenţialitate, de a nu da nici o declaraţie fără prezenţa acestuia, de a informa un membru de familie sau altă persoană, etc.

Prezumţia săvîrşirii unei violenţe împotriva poliţistului

Iată şi alte prevederi ale proiectului de lege: poliţistul are dreptul să conducă o persoană la sediu, atunci cînd nu s-a putut stabili (pe loc) identitatea acesteia, ori există motive pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sînt veridice; din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanţelor, ori bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală; prin acţiunile sale periclitează viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a alteia, sau ordinea publică, etc. Verificarea situaţiei de fapt şi, după caz, luarea măsurilor legale faţă de persoana condusă la sediu se realizează de îndată, fără a depăşi 8 ore de la momentul iniţierii deplasării. În situaţia în care identitatea persoanei nu poate fi stabilită, termenul de 8 ore se poate prelungi cu perioada necesară stabilirii identităţii, verificării situaţiei de fapt şi, după caz, luării măsurilor legale, fără a depăşi 12 ore. De asemenea, se mai prevede că poliţistul are dreptul de a pătrunde, în orice mod, într-o locuinţă sau spaţiu ce aparţine ori este folosit de o persoană fizică sau juridică, fără consimţămîntul acesteia, pentru a salva viaţa sau integritatea corporală a unei persoane, dacă există indicii că cineva este în pericol. Prin proiectul de lege se introduce prezumţia săvîrşirii unei acţiuni violente împotriva poliţistului, dacă persoana care a fost avertizată prin mesajul Poliţia, stai! – Nu te apropia!, continuă să se apropie de omul legii. Acţiunea persoanei va da dreptul poliţistului de a interveni, utilizînd forţa, proporţional şi strict cît este necesar pentru a înlătura pericolul.

Amenzi sporite

Conform proiectului, scandalurile, nerespectarea orelor de linişte, cerşetoria dar şi lăsarea în libertate a animalelor periculoare pot fi sancţionate mai dur. În acest moment cerşetoria, refuzul de a te legitima, lăsarea în libertate a animalelor periculoase, scrisul sau desenatul pe clădiri şi ruperea sau distrugerea unor afişe sau reclame se pedepseşte cu amenzi de la 100 la 500 de lei. Noile norme prevăd sancţiuni între 300 şi 800 de lei. Mai sînt prevăzute sancţiuni între 400 – 1.200 de lei pentru săvîrşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă, provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice, deranjarea vecinilor prin gălăgie, etc. Astfel de fapte sînt taxate cu 200 pînă la cel mult 1.000 de lei. Ameninţările cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora sau aruncarea asupra unei persoane sau construcţii cu obiecte de orice fel, cu substanţe inflamante, iritant-lacrimogene, cu efect paralizant, corosive sau care murdăresc, se produc în şcoli sau spitale aduc amenzi între 2.500 – 4.000 de lei. În prezent, amenzile sînt între 1.000 – 3.000 de lei. Sancţiunile pentru constituirea unui grup în scopul de a săvîrşi acţiuni ilicite, contrare ordinii şi liniştii publice, organizarea sau participarea la jocuri de noroc neautorizate, prostituţie sau vînzarea armelor cu aer comprimat sau cu gaze comprimate în magazinele neautorizate sînt majorate de la 500 – 1.500 lei, la 700 pînă la 1.800 de lei. Amenzi cuprinse între 700 – 1.800 de lei urmează să plătească şi cei care provoacă ori participă la scandaluri sau cei care tulbură liniştea locatarilor între ora 22.00 – 08.00 şi 13.00 – 14.00 prin producerea de zgomote, larmă sau cu instrumente muzicale.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Coliziune între două autoturisme. 9 persoane implicate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Salvatorii nemţeni intervin în aceste momente, joi, 22 august, la un accident rutier produs în satul Hociungi, comuna Moldoveni. Din primele informaţii oferite de cei de la ISU Neamţ, a fost vorba despre o coliziune între două autoturisme, în care se aflau 9 persoane. “Un echipaj de pompieri se deplasează la un accident rutier în satul Hociungi, comuna Moldoveni. Sînt implicate două autoturisme cu 9 persoane. Nu sînt persoane încarcerate. Un bărbat acuză dureri. Se deplasează la locul intervenției și un echipaj SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Din tabără, la spital, din cauza mîncării

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ 12 copii din Adjudeni au suferit o toxiinfecţie în timp ce se aflau la o pensiune din comuna suceveană Mănăstirea Humor ■ din primele cercetări rezultă că elevii şi-au pregătit singuri mîncarea, folosind alimentele aduse de acasă ■ o situaţie asemănătoare a avut loc luna trecută şi într-o tabără din Durău ■

Un grup de 12 copii din Adjudeni, comuna Tămăşeni aflaţi în excursie pe meleaguri sucevene a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Suceava, cu o toxiinfecţie alimentară destul de serioasă. „Luni, 19 august 2019, un grup de copii şi tineri din judeţul Neamţ s-a cazat în satul Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului. Aceştia au adus alimente de acasă şi şi-au gătit singuri. În cursul nopţii o fetiţă a acuzat vărsături. Părinţii acesteia, care au venit şi au luat-o acasă, au afirmat că în anturajul de la domiciliul fetiţei sunt şi alţi copii care au prezentat vărsături şi diaree. A doua zi, mai mulţi copii au început să prezinte greaţă, dureri abdominale şi vărsături. În urma evaluării de la faţa locului, 12 copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfîntul Ioan cel Nou, Suceava. În momentul de faţă 4 copii sînt internaţi în secţia Pediatrie, 6 copii şi un însoţitor în secţia de Boli Infecţioase, cu simptomatologie uşoară, fără probe inflamatorii prezente. Pacienţii vor fi externaţi în cursul zilei de azi. Restul grupului s-a întors aseară la domiciliu, în judeţul Neamţ“, a precizat pentru Monitorul de Neamţ şi Roman, Ioana Bianca Bighiu, purtătorul de cuvînt al Direcţiei de Sămătate Publică Suceava. Ea a mai adăugat faptul că DSP Suceva a demarat măsurile specifice în astfel de situaţii. O echipă de inspectori ai serviciului de Control în Sănătate Publică s-a deplasat la faţa locului pentru a verifica în detaliu condiţiile igienico-sanitare. Probele recoltate în cursul serii de 21 august, se află în lucru. Specialiştii Compartimentului de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile desfăşoară o anchetă epidemiologică. O probă de materii fecale şi o probă de lichid de vărsătură de la pacienţii internaţi se află de asemenea în lucru la Laboratorul de Diagnostic şi Investigare în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava.

A fost toxiinfecţie şi la Durău

În urmă cu o lună, pe 17 iulie, la Centrul Primiri Urgenţe al Spitalului Orăşenesc din Tîrgu Neamţ ajungeau, în jurul orei 20, şase copii cu dizabilităţi, cu vîrste între 10 şi 19 ani şi un adult, toţi acuzînd greţuri, vărsături şi scaune diareice. „Pacienţii au domiciliul în judeţul Prahova şi se află în vacanţă, la o tabără din Durău. Ei au prezetat simptomatologie de enterocolită pe tot parcursul zilei de 16 şi 17 iulie. Sub tratament de echilibrare hidroelectrolitică şi regim dietetic, starea generală a pacienţilor s-a ameliorat şi toţi s-au întors în tabără. În urma anchetei epidemiologice s-a constatat că în tabără există două grupuri distincte şi anume acela al copiilor cu dizabilităţi şi un alt grup de 101 copii şi 36 de adulţi între care nu s-a semnalat nici un caz de boală, cu toate că şi ei au consumat alimente de la blocul alimentar al taberei“, declara atunci dr. Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvînt al Direcţiei de Sănătate Neamţ. Şi atunci s-a declanşat o anchetă epidemiologică şi s-au ridicat probe de sanitaţie din alimente şi apă. Ulterior s-a stabilit că toxiinfecţia alimentară a fost de la un tort preparat de o întreprindere individuală, neautorizată şi neînregistrată sanitar-veterinar. Pentru toxiinfecţia de la Durău s-a aplicat o amendă de 2.000 lei.

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Sentinţă dublă pentru că a muşcat un poliţist

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a primit o pedeapsă de un an de detenţie pentru ultraj, însă procurorii au atacat-o şi au obţinut dublarea sancţiunii ■ cel în cauză a fost arestat la începutul anului după ce a înjurat o patrulă de poliţişti, iar pe un agent l-ar fi muşcat de braţ ■

Un individ din localitatea Crăcăoani, trimis în judecată pentru ultraj la poliţist a fost condamnat de magistraţii de la Curtea de Apel Bacău la o pedeapsă de doi îni de închisoare. Instanţa de fond, Judecătoria Tîrgu Neamţ aplicase iniţial un an de închisoare, dar procurorii au atacat sancţiunea şi au obţinut pentru Răzvan Vlaicu o pedeapsă definitivă de doi ani de închisoare. L-a începutul anului în curs Vlaicu i-a înjurat şi ameninţat pe poliţiştii din localitate şi din exces de zel pe unul dintre oamenii legii l-ar fi muşcat de braţ. „Majorează cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului Vlaicu Răzvan prin sentinţa apelată, pentru infracţiunea de ultraj , prev. de art. 257 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal, raportat la art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 43 alin. 5 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice) şi lit. b C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În temeiul art. 66, alin. 1 C. pen. interzice cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66, alin. 1 lit. a si b C.pen., în condiţiile prevăzute de art. 65, alin. 1 si alin. 3 C. pen. În baza art. 5 alin. 5 şi art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Vlaicu Răzvan, la data rămînerii definitive a prezentei hotărîri, urmînd ca, în temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, acesta sa fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic“, conform instanţei. Partea vătămată, Pintilie Mihăiţă, nu s-a constituit parte civilă în cauză. Scandalagiul este bun de plată cu suma de 800 de lei, cheltuieli de judecată. Fapta a avut loc la începutul lunii februarie. Mai mulţi căruţaşi, între care şi inculpatul, au venit la un bar din Crăcăoani. Pentru că şi-au lăsat atelajele aiurea, la marginea drumului, o patrulă a intrat în local şi le-a spus celor în culpă cum stă treaba. Cei mai mulţi dintre consumatori au înţeles ce au de făcut. Singurul supărat a fost Răzvan Vlaicu, care pe fondul alcoolului consumat, s-a luat la ceartă cu poliţiştii. I-a ameninţat pe oamenii legii apoi i-a înjurat, iar pe unul din agenţi l-a muşcat de braţ. Scandalagiul a fost reţinut, iar ulterior judecătorii l-au arestat. „În temeiul art. 226 din Codul de procedură penală, raportat la art. 203 alin. 3 din Codul de procedură penală, art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 litera e din Codul de procedură penală, art. 223 alin. 2 din Codul de procedură penală, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Tîrgu Neamţ avînd ca obiect luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Vlaicu Răzvan. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Vlaicu Răzvan, cercetat pentru săvîrşirea infracţiunii de ultraj, faptă prevazută şi pedepsită de art. 257 alin. 1 si 4 din Codul penal raportat la art. 193 alin 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 din Codul penal pentru o perioada de 30 zile, începînd cu data de 04.02.2019 pînă la data de 05.03.2019, inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului Vlaicu Răzvan“, conform instanţei. Ulterior privarea de libertate a tot fost prelungită pînă la pronunţarea sentinţei definitive.

Citește știrea

Trending