Publicitate

Un poliţist nemţean, iubitor al mişcării pe două roţi, a răspuns invitaţiei lansate de Asociaţia „Cu bicicleta departe” de a participa la „Turul Centenarului”. “Evenimentul a fost organizat în perioada 26 iunie – 1 iulie 2018. Acţiunea de promovare a mişcării pe bicicletă a presupus parcurgerea de către poliţişti a peste 500 de kilometri, cu plecare simultană din Bucureşti, Timişoara şi Iaşi. Participanţii s-au întîlnit duminică, 1 iulie, într-un loc cu puternice rezonanţe istorice: Cetatea Alba Iulia.Poliţistul nemţean s-a aliniat startului, alături de grupul care a pornit din Iaşi. Agentul principal de poliţie Prichici Andrei, din cadrul Secției de Poliţie Rurală Ion Creangă, nu a fost selectat întîmplîtor. Acesta practică ciclismul de 3 ani, în decursul cărora a participat la competiții sportive, ocupînd locuri fruntașe. De asemenea, împreună cu alți împătimiți ai sportului pe două roți, a organizat prima ediție a ”MTB Roman Maraton”, concurs desfășurat în municipiul Roman pe 5 mai 2018. Parcurgerea celor 500 de kilometri în 5 zile, în condiții de ploaie și temperaturi scăzute, pe traseul Iași- Roman- P. Neamț-Gheorgheni- Tg. Mureș- Mediaș-Alba-Iulia a reprezentat modul în care echipa de poliţişti a adus un omagiu trecutului României şi evenimentelor care au marcat istoria acestei ţări. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ îl încurajează şi îl susţine în activităţile viitoare”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.