Actualitate
PNL Piatra Neamţ: A început bătălia pentru candidatura la primărie
■ consilierul PNL Romel Bîrjoveanu s-a înscris în cursa internă din partid ■ conform unor informaţii neoficiale mai multe persoane şi-au depus candidaturile ■
PNL Piatra Neamţ are de trecut, în viitorul apropiat, un test: cel al stabilirii candidatului la Primăria Piatra Neamţ. Aceasta după ce Dragoş Chitic, actualul primar, a făcut un pas în spate şi a anunţat că nu mai intenţionează să candideze “în contextul actual”, trimitere evidentă către faptul că a fost condamnat cu suspendare într-un dosar, în primă instanţă. Dacă pînă la alegeri va obţine un verdict de achitare, atunci lucrurile se pot schimba, însă în acest moment nu se poate prognoza cînd va fi formulată şi cum va arăta o sentinţă definitivă în respectivul dosar. Aşa că PNL Piatra Neamţ trebuie să-şi pregătească un alt candidat. Oficial, cum altfel, lucrurile sînt prezentate cît se poate de democratic: va fi o competiţie internă, cine doreşte se poate înscrie cu un program, va fi şi un sondaj şi cel mai bun va cîştiga. Numai că, în politică, de foarte puţine ori ceea ce se întîmplă în culise e ca în varianta oficială. Şi tocmai în acest lucru va consta testul pentru PNL. Va reuşi să deruleze democratic o procedură în urma căreia să fie ales candidatul cu cele mai mari şanse să coaguleze o echipă în partid şi să conteze în lupta pentru primărie sau se va porni o luptă internă, plină de înjunghieri pe la spate, care, eventual, la final va fi arbitrată şi decisă de şefii de la Bucureşti? Cu rezultanta că s-ar putea trezi cu un candidat care să piardă “cu brio” alegerile în favoarea vreunui competitor de la USR, de exemplu? Rămîne de văzut ce notă va lua PNL la acest test, deocamdată, recent, am asistat la o primă asumare publică a unei înscrieri în cursa internă. Este vorba despre consilierul liberal Romel Bîrjoveanu, care şi-a anunţat intenţia postînd următorul mesaj: “Mi-am depus candidatura in cadrul competiţiei interne din PNL, pentru funcţia de primar al municipiului Piatra Neamţ. Candidatura mea va fi un proiect deschis tuturor celor care vor să se implice, care au viziune şi împreună cu care să putem recupera din decalajul care ne desparte de celelalte oraşe din vestul ţării. Piatra Neamţ are un potenţial fantastic. El poate fi crescut, poate fi făcut mai atractiv, de aceea trebuie administrat de o echipă de oameni care să-l iubească şi să fie preocupaţi de calitatea vieţii locuitorilor lui. Sînt lucruri bune făcute de actuala administraţie, dar ele trebuiesc extinse, astfel încît oraşul să devină mai atractiv, să aducem investiţii în turism, în industrii creative, iar tinerii să nu mai părăsească oraşul. Pentru mine politica nu a reprezentat accesul la funcţii şi la putere. Ştiţi bine că am fost şi sînt omul soluţiilor, al implicării şi întotdeauna m-am bazat pe creativitatea tinerilor, pe experienţa profesioniştilor si pe înţelepciunea vîrstnicilor. Pe toţi cei care doresc să se alăture acestui proiect, îi aştept în echipa mea, în echipa liberală de la Piatra Neamt, pentru a putea scrie împreună o nouă etapă pentru oraşul nostru. Doamne ajută!”. Spuneam că deocamdată este singura candidatură asumată public, în condiţiile în care conform unor surse neoficiale în cursa din interiorul PNL s-au mai înscris deja şi alte persoane. Şi nu puţine. Însă conducerea partidului a declarat că va prezenta oficial o situaţie a candidaturilor într-o viitoare conferinţă de presă ce va fi organizată după încheierea perioadei de înscriere.
Lasă un răspuns
-
Actualitate17 ore,
MARSAT SA Roman
-
Educatie2 săptămâni,
Succes excepțional al elevilor din Rareș la National Space Society Space Settlement Contest 2024
-
Actualitateo săptămână,
Vasile Bogdan Gherasim, candidatul PNL Neamț pentru primăria Cândești
-
Prima pagină23 de ore,
Un tânăr inginer, ambasadorul andivei de Gherăești în Belgia, la „România cu bun gust”. „Oamenii mă cunosc și știu că am luptat pentru proiecte benefice”
-
Actualitateo săptămână,
Au rămas disponibile câteva bilete de tratament pentru pensionari
-
Actualitate3 zile,
Constantin Tudurache este candidatul PNL Neamț pentru Primăria Dochia
-
Actualitate2 săptămâni,
Cum scăpăm de bullying-ul din școli?
-
Prima paginăo săptămână,
Facilități fiscale pentru donatorii de sânge
ADI
25 iulie 2019 at 12:37 PM
BRAVO ROMEL,BAFTA SI SANATATE !