Contactează-ne

Actualitate

Ploile năpraznice, un mort şi un dispărut

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cadavrul persoanei luate de ape la Cuiejdi a fost găsit la intrarea în oraş ■ un alt bărbat, din Girov este dat dispărut după ce vineri ar fi încercat să traverseze Cracăul ■ pompierii au intervenit pentru găsirea unui nemţean rătăcit în pădure şi la salvarea altuia, care a fost surprins de creşterea nivelului Siretului ■

Efectele ploilor torenţiale de la finele săptămînii trecute se văd cel mai bine acum, cînd a ieşit soarele. Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ lucrează la greu pentru îndepărtarea apei din curţi şi gospodăriile afectate. Cel mai grav este faptul că numărul morţilor s-ar putea ridica la doi după ce duminică, 1 iulie, un bărbat din localitatea Verşeşti, comuna Girov, a fost dat dispărut. Nu a mai fost văzut de vineri, 29 iunie, pe cînd încerca să traverseze rîul Cracău. „La locul indicat ca fiind cel prin care persoana a încercat să traverseze rîul Cracău, s-au deplasat patru subofiţeri cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o barcă din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamţ care au început căutările spre aval“, conform ISU Neamţ. Căutările au continuat şi luni, 2 iulie, însă nu au avut succes. Reamintim că o altă persoană s-a înecat la finele săptămînii în localitatea Cuiejdi, din comuna Gîrcina. Omul ar fi ieşit pe malul apei la adunat lemne cu cangea şi se pare că ar fi fost răsturnat în apă de o cioată mare luată de curent şi care l-a lovit din spate luîndu-l prin surprindere. Corpul a fost găsit pe 1 iulie în zona staţiei de betoane la intrarea în Piatra Neamţ. Cînd precipitaţiile s-au oprit, duminică, 1 iulie, pompierii militari au fost chemaţi în localitatea Dreptu, din Poiana Teiului, pentru a scoate apa dintr-un beci. O altă intervenţie similară a avut loc la Stejaru, comuna Farcaşa, unde fusese inundată o seră. La locul evenimentului s-au deplasat patru subofiţeri cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tîrgu Neamţ, iar echipajul a procedat la evacuarea apei cu ajutorul motopompei. Tot pe 1 iulie, în intervalul orar 17.07 – 18.50 a fost scoasă apa din patru beciuri şi un grajd din Stejaru, Farcaşa. Apoi acelaşi lucru s-a întîmplat cu două case inundate din Soci, comuna Borca şi curtea unui bloc din Borca. Duminică, în intervalul 17.15 şi 18.15 un ofiţer şi patru subofiţeri cu o autospecială de capacitate medie, din cadrul Gărzii de intervenţie nr. 2 Poiana Teiului, au acţionat pentru degajarea a două autoturisme surprinse de aluviuni. Apoi forţele de intervenţie profesioniste au fost solicitate în satul Călugăreni din comuna Poiana Teiului unde un arbore s-a rupt şi a căzut pe drumul naţional, blocînd ambele sensuri. În scurt timp copacul a fost îndepărtat şi s-a reluat traficul. O intervenţie similară a avut loc în aceeaşi zi în satul Frumosu, Poiana Teiului. După ora 14 militarii au executat o misiune de supraveghere zonă în comuna Borca, dar şi una în localitatea Stejaru, din Poiana Teiului, unde în urma precipitaţiilor abundente, apa acumulată punea în pericol inundarea unor gospodării. Pompierii militari au avut parte, duminică, 1 iulie, de două misiuni de salvare a unor persoane aflate în situaţii de risc. Astfel, la ora 14.03, s-a anunţat prin 112 că un nemţean din Gîdinţi, s-a rătăcit în pădurea din apropierea localităţii. În zonă s-au deplasat patru subofiţeri de la Detaşamentul Roman şi au utilizat semnalele sonore ale unei autospecialei Dacia Duster, ţinînd legătura prin telefon cu persoana rătăcită şi încercînd să o ghideze. La un moment dat, situaţia părea să se complice, deoarece rătăcitul a spus că mai avea doar om „liniuţă de baterie“ şi că nu auzea decît vag semnalele transmise. Cadrele ISU Pompierii au patrulat de la popasul din zona Dealul Mărului pînă la Poieniţa, Poienari, încercînd să ajungă cît mai aproape de cel căutat. La un moment dat, acesta le-a spus că a văzut o casă la circa 5 km şi un releu şi pînă la urmă a fost găsit. La misiunea de căutare a fost şi Vasile Băbuţă, primarul de la Gîdinţi, un bun cunoscător al drumurilor forestiere. În aceeaşi zi, la ora 8.53, a fost dată o altă alarmă. Un bărbat din Cotu Vameş, comuna Horia, a fost surprins de creşterea debitelor rîului Siret, în zona unei balastiere. Cadrele ISU au intervenit cu o barcă şi l-au salvat. (G. MUNTEANU, T. CIOBOTARU)

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending