Contactează-ne

Actualitate

Ploi, val de ninsori şi apoi se lasă gerul

Știe publicată cu

în data de

■ în acest week-end se anunţă o uşoară încălzire ■ duminică aşteptăm maxime de 6 grade ■ apoi vin ploi care se vor transforma în ninsoare ■ pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională vor fi minime de - 11 grade ■

Iarna a pus stăpînire pe judeţ şi cel mai probabil nu mai scăpăm de frig pînă la primăvară. Vineri, 23 noiembrie, a fost deosebit de frig pentru acest moment al anului şi pînă la ora 13 am fost sub avertizare cod galben de ceaţă. La ora 11 termometrele indicau -5 grade la Piatra Neamţ şi Roman, pe Toaca erau -6 grade şi cel mai frig era la Tîrgu Neamţ unde termometrele indicau -7 grade. Senzaţia de frig era sporită de vînt şi indicele de răcire era de -7 grade la Piatra, -8 grade la Roman, iar cei din urbea de sub Cetate au resimţit valori la limita gerului, -9 grade Celsius. Pe crestele montane nu era nici un pic de vînt. Meteorologii spun că în week- end va fi ceva mai cald, apoi vremea se strică din nou, vin ploi care se transformă rapid în zăpadă, iar în minivacanţa de 1 decembrie vor fi valori termice nocturne de pînă la -11 grade Celsius, conform informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Aşa stînd lucrurile, trebuie spus că astăzi, 24 noiembrie, va fi ceva mai cald, se arată şi soarele şi trecem la valori termice pozitive, ce-i drept modeste, de numai 1 grad. Şi noaptea va fi mai blîndă comparativ cu intervalul anterior şi pe fondul unui cer absolut senin, mercurul din termometre se opreşte la -3 grade. Cea mai caldă zi din întreg intervalul de prognoză pare a fi cea de duminică, 25 noiembrie, cînd cerul va fi degajat, cu soare, iar la amiază ne vom bucura de o temperatură de 6 grade. Şi regimul termic nocturn se mai îmbunează şi minima va fi şi ea pozitivă, 1 grad. De luni, 26 noiembrie, vin norii şi aduc la început precipitaţii sub formă de ploaie măruntă şi rece. Asta deoarece sînt încă temperaturi pozitive, iar atît ziua cît şi noaptea se va înregistra 1 grad. De marţi, 27 noiembrie, revin ninsorile. Se face niţel mai frig şi va ninge moderat ziua la -3 grade, şi noaptea la o minimă de -5 grade. Precipitaţii sub formă de nea rămîn la noi şi pe parcursul zilei de miercuri, 28 noiembrie. În schimb, se face din ce în ce mai frig, iar dacă ziua nu vor fi mai mult de -5 grade Celsius, noaptea aduce o minimă mai aspră, de -7 grade. Joi, 29 noiembrie, nu prea sînt noutăţi în aspectul vremii decît că se face şi mai frig. Valorile termice diurne ajung cu greu la -5 grade şi continuă să ningă. Abia spre lăsarea întunericului precipitaţiile se opresc, cerul se degajează şi va fi o minimă la limita gerului, -9 grade. Meteorologii spun că scăpăm de ninsori abia în week-end, cînd cerul se degajează şi fiind senin, va fi şi mult mai frig. În minivacanţa de 1 decembrie trebuie să scoatem cojoacele, asta deoarece vineri, 30 noiembrie va fi soare cu dinţi şi cam -7 grade în miezul zilei. Noaptea va fi senină şi geroasă cu o minimă de -11 grade. Aceleaşi condiţii sînt valabile şi pentru începutul lunii viitoare. Sîmbătă, de Ziua Naţională, va fi senin, soare, cam -5 grade ziua în timp ce minima rămîne cantonată la -11 grade. Nu sperăm la timp bun nici duminică, 2 decembrie pentru că ziua vor fi -3 grade, iar noaptea aduce -9 grade.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

O avocată din Neamţ în conducerea UNBR

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ avocata Mariana Popovici face parte din Comisia Permanentă a Uniunii Naţionale a Barourilor din România ■ preşedinte al forului a fost ales avocatul Traian Briciu, de la Baroul Bucureşti ■

Congresul Avocaţilor, desfăşurat recent la Bucureşti, a avut drept principal obiectiv alegerea organelor de conducere al forului acestei bresle. Cu acest prilej au fost adoptate o serie de rezoluţii care vizează acest corp profesional, apreciat de societate ca fiind unul select, poate cel mai apropiat de lumea atît de controversată a magistraţilor. În cadrul congresului a fost aleasă noua componenţă a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR), potrivit normei de reprezentare a fiecărui barou în parte, alţii decît decanii Barourilor. Astfel, avocatul Traian Briciu, de la Baroul Bucureşti a fost ales în funcţia de preşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Vicepreşedinţi au fost aleşi, prin vot: Ion Dragne, avocat Barou Bucureşti, Ion Turculeanu, avocat Barou Craiova, Mihai Baco, avocat Barou Alba, Marius Sebastian Striblea, avocat Barou Iaşi şi Daniel Fenechiu, cunoscut politician PNL, avocat în Baroul Bucureşti. Tot în cadrul Congresului au fost aleşi şi membrii Comisiei Permanente şi ai Consiliului UNBR, organism în care Baroul Neamţ va fi reprezentat de avocata Mariana Popovici, din Roman, care se află la al doilea mandat în această onorantă funcţie. Baroul Neamt a avut trei candidaţi, respectiv: Ioan Chelaru (61 voturi), Amalia Vlad (43 voturi) şi Mariana Popovici (110 voturi), în condiţiile în care judeţul are doar un loc de reprezentare în cadrul UNBR. Mariana Popovici este absolventă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, promoţia 1986, fiind la al doilea mandat consecutiv de consilier UNBR, ales în cadrul Congresului Avocaţilor. Ea speră să-şi reprezinte cu profesionalism şi demnitate breasla. „Priorităţile noii conduceri sînt exprimate în Rezoluţiile adoptate în Cadrul Congresului Avocaţilor 2019, referitoare la intensificarea eforturilor pentru asigurarea resurselor financiare necesare plăţii remuneraţiilor pentru oficii; elaborarea principiilor fundamentale pe care se bazează viitoarea legislaţie a profesiei de avocat; implicarea UNBR în proiectul «Cartierul Justiţiei»; identificarea politicilor profesionale orientate spre asigurarea intrării avocaţilor stagiari în barourile cu un număr restrîns de avocaţi şi perfecţionarea comunicării în interiorul profesiei“, sînt obiectivele viitorului mandat al celor aleşi în conducerea UNBR.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Tîlhar reţinut

Știe publicată cu

în data de

Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au identificat şi reţinut un bărbat de 30 de ani, din Cîndeşti, sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă la tîlhărie calificată. Asta după ce, pe 16 iunie, acesta ar fi pătruns, fără drept, în locuinţa unui bărbat de 80 de ani, din Cîndeşti, unde i-ar fi solicitat o sumă de bani şi întrucît acesta a refuzat, l-ar fi lovit cu palmele în zona feţei. În urma leziunilor suferite, victima a fost preluată şi transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Tîlharul a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv de magistraţii Judecătoriei Piatra Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

GALERIE FOTO: Tradiţiile, scoase la lumină de elevii din Bicaz şi Tarcău

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ elevii şi dascălii au pus la cale un proiect finalizat printr-o expoziţie de obiecte de uz gospodăresc împrumutate de la sătenii de pe Valea Tarcăului ■ tinerii vor învăţa să construiască ei înşişi obiecte din lemn avînd modelul celor adunate din teren ■

La Liceul Carol I Bicaz prelucrarea lemnului constituie un obiect de studiu pentru clasele cu acest profil. Studiind istoria locului privind această preocupare, dascălii şi elevii din Bicaz, au descoperit în gospodăriile muntenilor şi mai cu seamă ale tărcăuanilor obiecte de uz casnic şi unelte din lemn pentru lucrările gospodăreşti, ajungînd la concluzia că pot readuce în actualitate această îndeletnicire dacă se vor apleca cu atenţie asupra ei. În acest scop, în urmă cu doi ani au pus la cale un proiect la care a subscris şi administraţia Şcolii Gimnaziale Iulia Hălăucescu Tarcău şi care s-a derulat pe parcursul a doi ani, 2017-2018, cu finalizare în 2019 printr-o frumoasă expoziţie de obiecte împrumutate de la gospodarii văii Tarcăului. Între timp, elevii sub îndrumarea profesoarelor Gabriela Cehan, Elena Fodor, Mihaela Scurtu, iar de la Tarcău, Daniela Mîţu, directoarea şcolii şi Gabi Găleanu, s-au documentat studiind aprofundat fenomenul convertit mai apoi în adevărate comunicări prin care au prezentat colegilor ceea ce înseamnă o mare parte dintre obiectele de uz gospodăresc scoase la lumină de şcolile sus amintite. „Încă de la iniţiere, proiectul a fost gîndit cu scopul de a renaşte tradiţiile de pe Valea Tarcăului şi de a trece printr-o acţiune de conservare a obiectelor ce sînt expuse în unitatea noastră, Liceul Carol I Bicaz, iar prin studiul a ceea ce înseamnă acestea în economia casnică, să educăm elevii în a duce mai departe tradiţiile locului. Asta cu atît mai mult, cu cît în prezent, cînd sîntem asaltaţi de noile tehnologii, există pericolul de a renunţa la prelucrarea lemnului, această preocupare ce a aparţinut strămoşilor noştri, fiind dusă mai departe din generaţie în generaţie“, avea să-şi înceapă prezentarea făcută elevilor de către profesoara Cehan. I-au urmat două comunicări prezentate de către elevele Antonia Vidrighin şi Iuliana Paşcu, comunicări bine alcătuite, ce au insistat pe descrierea unor produse expuse şi pledat pentru una din îndeletnirile zonei, ţesutul covoarelor. Din spusele profesoarei Gabriela Cehan am reţinut faptul că proiectul în discuţie va fi continuat printr-o nouă tematică, ce va avea în vedere antrenarea elevilor construcţia unor obiecte din lemn avînd modelul celor adunate din teren şi mai ales în cultivarea unor îndeletniciri, precum ţesutul covoarelor. „Sperăm ca elevii noştri să se simtă atraşi de propunerile noului proiect pe care dorim să-l demaram la începutul anului şcolar următor, iar drept urmare la terminarea liceului să avem de-a face cu nişte tineri cu drag de tradiţii şi îndeletnicirile pe care acestea le presupun. Numai aşa vom reuşi să ne păstrăm personalitatea culturală locală, naţională, într-o lume globalizată“, a spus profesoara de la Carol. Am reuşit să o atragem la discuţie şi pe directoarea şcolii din Tarcău, care avea să ne spună printre altele. „Eu am fost încîntată de parteneriatul propus de colegele noastre din Bicaz. Am subscris imediat şi în primul rînd i-am ajutat să afle unde pot găsi aceste obiecte de economie casnică tradiţională. Copii de gimnaziu pot observa cum liceenii lucrează şi transformă lemnul în artă şi ăsta e un lucru bun. Din acest punct de vedere fosta scoală de arte şi meserii era bine organizată şi se făcea practică la Fabrica de indrstrializare a lemnului Tarcău, fapt deosebit de util. Copiii sînt atraşi de tradiţii şi arta populară, reuşind ca împreună să realizăm un ansamblu folcloric cu care am străbătut Europa, ducînd peste hotare arta românească“, a declarat profesoara Daniela Mîţu. Aşadar, deşi s-a intrat în vacanţă, gîndurile profesorilor de la Liceul Carol Bicaz şi Şcoala Gimnazială Iulia Hălăucescu Tarcău vor fi aşezate într-un nou proiect prin care tradiţiile să fie valorificate şi scoase la lumină de actuala generaţie.

Citește știrea

Trending