Contactează-ne

Educatie

Pledoarie pentru România, „cheia de boltă” a proiectului „Implică-te: Fii Puterea României

Știe publicată cu

în data de

■ echipajele de elevi de la Roman Vodă şi Calistrat Hogaş au pledat emoţionant şi convingător pentru România

Momente emoţionante la ultima „reprezentaţie” din cadrul proiectului educaţional iniţiat de Prefectura Neamţ: „Implică-te: Fii Puterea României”. Echipajele de elevi de la colegiile naţionale Calistrat Hogaş şi Roman Vodă au pledat, emoţionant şi convingător, pentru România, pentru ţara noastră, pe care ne-au convins că o iubesc. Şi ne-au mai convins, în partea de dezbatere, că sînt pregătiţi să îi susţină interesele, să nu-i lase în uitare valorile şi că România pe care ei şi-o doresc este mult mai frumoasă şi mai dreaptă decît România pe care noi am fost în stare să le-o oferim. Probabil blestemul, dar în acelaşi timp şi bucuria oricărei generaţii de părinţi. Le dorim puterea să construiască România pe care şi-o doresc putînd conta pe sprijinul nostru necondiţionat. Şi cum emoţiile pe care le-au declanşat prin vorbele lor nu prea mai lasă loc de alte cuvinte, ne rezumăm să vă prezentăm în continuare cele două pledoarii.

România noastră de ieri şi de azi. De ce o iubesc?

„România este patria noastră şi a tuturor românilor. E România celor de demult şi-a celor de mai apoi. E patria celor dispăruţi şi a celor ce va să vie.” – Barbu Ștefănescu Delavrancea

Îmi permit să adresez câteva cuvinte, timid, ca o şoaptă, ca o rugă sinceră şi arzândă spusă Marelui Necunoscut despre România mea, cea de ieri şi de astăzi, de toate zilele. Istoric vorbind, România a fost mereu la începutul şi sfârşitul a ceva măreţ, mereu în ochiul Mariilor Imperii deoarece era cheia din mijlocului Europei spre toate cărările sale importante. Începând cu triburile daco-getice care s-au împletit, prin cucerirea romanilor, cu societatea educată şi bine pusă la punct a acestora, au luat naştere daco-romanii, strămoşii noştri. Astfel, cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci împreună cu simţul practic al romanilor, demonstrat de către dreptul roman, dar şi de către cultura acestora, au clădit o bază de nestrămutat a românilor de astăzi. Timpul i-a oferit acestei baze şi diversitate, dovedită prin migraţiile ulterioare romanizării. Însă, şi statornicie, curaj şi demnitate. Dincolo de toate sângeroasele bătălii ale Evului Mediu, în care românii şi-au zidit cu viaţa integritatea teritoriilor, şi dincolo de perioada modernităţii, românii şi-au clădit conştiinţa naţională, cea unitară, fără de care nu am fi fost astăzi uniţi într-un singur teritoriu sub numele de România, dincolo de axul Carpatic. Din punct de vedere cultural, România este unică. Datorită poziţiei sale geografice şi a strămoşilor săi, precum şi a influenţelor suferite pe parcursul timpului, aceasta a devenit pestriţă şi inconfundabilă, dăruind lumii adevăraţi artişti şi genii, (Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, George Enescu, Lucian Blaga, Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Eugen Ionescu etc) care au îmbogăţit vizibil cultura europeană. Silitor ar fi să înţelegem România de astăzi înaintea plăsmuirii dorinţelor asupra acesteia în următoarea sută de ani care se va aduna pe axa timpului. Cunoaşterea ne este mereu împovărată de nemărginirea sa. Prin urmare, poate că şi eu voi greşi, dacă voi pretinde că o cunosc îndeajuns încât să îndrăznesc să-mi arunc cuvântul asupra sa. Dar ceea ce ştiu este că, în ultimii 19 ani ai săi, pe care i-am trăit alături de ea, făcând parte din aceasta, la fel cum un strop de apă aparţine oceanului, am văzut-o aşa cum este astăzi: o Românie care încă are speranţa şi puterea de a crede că ziua de mâine va fi mai bună, care adună între graniţele sale restrânse, de-a lungul timpului, în urma nefericitelor (sau poate că nu numai nefericitelor) evenimente, oameni inimoşi, fraţi de crez, de sânge şi de limbă, care continuă să ofere lumii mâinile truditoare de care are nevoie şi vocile care să mărturisească adevărul, atunci când toţi amuţesc, ori ochii ageri care înţeleg, creează şi fac, din nimic, totul. O ţară iubită de turişti uneori mai mult decât o iubesc proprii semeni, o ţară care încă este râvnită de invidiosul Occident, precum fata cea frumoasă care atrage privirile prinţilor din poveste, una în care unii copii adorm noaptea fără să fie sărutaţi înainte de către părinţi pentru că aceştia hoinăresc în căutarea unui viitor mai bun în afara hotarelor, dar şi una care-şi înscrie anual olimpicii în topurile mondiale – aşa este România de astăzi. Cu arcul Carpatic în inima sa, cu Delta, cu Marea şi cu stelele care stau de veghe asupra sa, cu cei mai frumoşi nori pe care i-am văzut vreodată şi cu preaiubita ie, ea este un paradis paradoxal. Îmi place să spun faptul că văd cu ochii minţii un viitor în care românii care nu se mai ruşinează că sunt români, părinţi care stau alături de pruncii lor până la sfârşit, copii care râd, se joacă, învaţă şi adorm fericiţi, fără a trăi cu grija zilei de mâine, cu un sistem bine calculat şi eficient în toate ramurile societăţii româneşti, flori de colţ care se agaţă de crestele munţilor şi care zâmbesc soarelui şi muţumesc pâmântului, pentru că sunt parte din totul acesta unitar; văd o Românie mai bună care trăieşte împotriva timpului şi care a reuşit să sfideze legile acestuia, căci ea întinereşte şi rămâne veşnic aşa  cu înţelepciunea pe care doar vârsta ţi-o poate desfăvârşi şi cu frumuseţea, entuziasmul şi puterea tipice tinereţii. În încheiere, aş dori să vă spun că dragostea nu are limite. Sau nu ar trebui să aibă, la fel cum nici nu ar trebui să fie celebrată doar cu anumite ocazii. Fie că este vorba de dragostea pentru cineva sau pentru patrie. Și cum patriotismul în ultima vreme s-a cam demodat, am încercat să-l reînsufleţesc. Am desfăşurat un proiect fotografic în CNCH, împreună cu unul dintre colegii mei. Proiectul nostru a fost inspirat de unul de acelaşi fel, al Martei Popescu, care avea la bază tot dragostea: se căutau motivele pentru care oamenii iubesc. Am adresat colegilor, părinţiilor, cadrelor auxiliare şi didactice o întrebare care ştiu că pare grea, deşi nu ar trebui. O întrebare pe care v-o adresez şi vouă acum: Tu de ce iubeşti România? Cât timp vă voi arăta felul în care au decurs lucrurile, precum şi motivele pe care am reuşit să le găsim, poate veţi găsi şi dvs un răspuns. România merită. Eu iubesc România pentru că… limba în care simt, poveştile pe care mi le citea mama înainte de culcare, Coloana Infinitului, Luceafărul, istoria, unicitatea cuvântului dor, Crezul şi Delta Dunării sunt România mea.

Daniela-Elena POPA Colegiul Naţional ,,Calistrat Hogaş”, Piatra-Neamţ

Echipajul de la CNCH a fost format din: Ana Alin Constantin, clasa a XII-a F, Bucur Andreea, clasa a XII-a F, Filioreanu Dragoş Mihai, clasa a XII-a F, Răucă Teodora Andreea, clasa a XII-a F, Suduc Ariana Lavinia, clasa a XII-a F, Şerban Teodora, clasa a XII-a F, Popa Daniela Elena, clasa a XII-a D.

Pledoarie pentru România

Suflet şi grai/vatră de trai/darul ce-l dai/mândra ce ai/praguri de rai. (L. Blaga, Inscripţie pe-o grindă)

România – un prag de rai. Un picior pe plai pe care se revarsă tainic, în noapte, lumina stelei, în care îşi are adăpostul ciocârlia îndrăgită de tot poporul, al cărei zbor străpunge tăriile cerului şi al cărei cântec învăluie toate zările. Dor şi baladă, vers eminescian, rapsodie pe strunele lui George Enescu şi brâncuşiana coloană fără sfârşit – acestea sunt simboluri ale dimensiunii interioare româneşti, care dăinuie, uneori fără să conştientizăm, în gândul şi sufletul nostru, şi care ne cheamă, oriunde ne-am afla, să revenim aici, în România, acasă. Se întâmplă, totuşi, ca mulţi dintre noi să aleagă să lase acest cuvânt să se stingă încet în propriile suflete. Uităm parcă de tot ce e frumos, uităm de toată bogăţia ţării care se oferă necondiţionat oricui doreşte să o cunoască şi vedem doar ce ne lipseşte. Ne simţim neputincioşi când, în realitate, nici nu căutăm în propriile noastre conştiinţe determinarea de a o salva, alegând părăsirea acestor locuri, abandonarea propriei case. Cu toate că, pe moment, această opţiune pare mai la îndemână, efectele pe termen lung sunt dureroase. Câţi oameni nu regretă până la urmă plecarea? Câţi nu consideră că nu aparţin niciunui loc în care încearcă să „fugă”? Câţi nu simt puternicul dor de ţară răscolindu-le întreaga fiinţă? Adevărul este că uneori opţiunea de a rămâne pare mai dificilă, mai puţin atractivă, dar trebuie să ne reamintim că noi suntem cei care decidem, prin acţiunile noastre, viitorul acestui meleag. Dacă noi nu alegem România, atunci cine se va îngriji de propria casă? Cine va lua deciziile corecte şi cine va lupta pentru dreptate? Şi cine va cânta dorul şi cui i se va arăta Zburătorul? Şi atunci de ce să nu alegem România? E plaiul nostru cu dor, e pasărea noastră măiastră, e locul unde îi găsim pe cei dragi şi tărâmul poveştilor din copilărie. Şi putem scrie mai departe povestea şi să o spunem copiilor noştri. Deşi în multe cazuri ne comparăm propria ţară într-o manieră negativă, raportându-ne la valori ce nu sunt autohtone, adevărul este că aceste meleaguri se disting prin merite care o ridică mai presus de orice pentru fiecare român, asemenea Coloanei Infinitului, a cărei înălţime tinde spre absolut. Ca fundament al acestei creaţii brâncuşiene, putem aminti istoria ţării, pentru că modul în care strămoşii noştri au luptat cu propriile vieţi pentru unitatea şi apărarea ei au oferit urmaşilor posibilitatea de a numi acest teritoriu vast România. Iar România a devenit acasă. Este adevărat că istoria nu a fost tot timpul de partea noastră, ca în cele dintâi lupte purtate, războaiele daco-romane. Şi totuşi, a existat mereu iubirea de ţară, dorinţa de unire şi lupta pentru egalitate şi dreptate, sentimente care au animat pe cei care au luptat în Războiul de Independenţă din 1877, al cărui scop a fost crearea unui destin de care să se bucure în totalitate generaţiile viitoare. Iar astăzi, noi suntem aceste generaţii. Noi suntem românii pentru care predecesorii noştri au riscat tot ce au avut, noi suntem speranţa care i-a ţinut în viaţă în momentele în care doreau să renunţe. Avem o datorie morală faţă de rădăcini. Trebuie să protejăm ceea ce a fost atât de greu de obţinut, să ajutăm la creşterea României, din datorie pentru trecut, dar şi pentru viitor, pentru menţinerea spiritului românesc. Căci înălţarea naţiunii a avut un început care a însemnat, mai înainte de toate, sacrificiu. Un sacrificiu căruia Brâncuşi i-a închinat Coloana fără sfârşit, după propriile mărturisiri. Totodată, un fapt pentru care ar trebui să fim recunoscători pentru că ne-am născut în acest spaţiu este constituit de potenţialul său uriaş. Conform statisticilor, reprezentăm al patrulea cel mai important bazin economic al Uniunii Europene şi, în majoritatea industriilor, gradul de penetrare al pieţei este încă scăzut, raportat la potenţialul acesteia. Acest lucru ne oferă posibilitatea să fim întreprinzători, să vedem oportunităţi acolo unde nimeni încă nu le-a văzut şi să ridicăm nivelul economic al ţării. Faptul că suntem în curs de dezvoltare şi că avem o economie capitalistă este un element ce favorizează apariţia unor iniţiative, antreprenorii fiind încurajaţi să se dezvolte. Acest fapt susţine evoluţia societăţii, deoarece sunt create locuri de muncă, se pot obţine bunuri variate şi necesare şi este micşorat importul de astfel de bunuri. Putem afirma că suntem printre cele mai norocoase generaţii, trăind într-o perioadă în care iniţiativele noastre pot căpăta consistenţă şi valoare, în care ne bucurăm de o serie de oportunităţi care încă nu au captat interesul general, având şansa de a crea ceva unic, de a construi tot ceea ce ne-am propus şi ne-am putea propune. Coloana brâncuşiană tocmai acest lucru spune: putem creşte prin adaos, prin clădire coerentă şi consecventă. Să nu uităm de frumuseţea acestei ţări: România este plasată în cele mai frumoase zone geografice ale lumii, într-o oază de natură sălbatică, de autenticitate şi de omenie, dar şi într-un context socio- economic global marcat de aglomerări urbane şi de stres cronic. Liniştea, pădurile, satele sunt elemente care ne fac ţara atât de respectată şi iubită de orice străin. Visăm la a trăi în alte ţări din diverse motive de natură materială sau socială, dar nu vedem că sunt oameni care preferă să le abandoneze, să se rupă de orice pentru a găsi pace, pentru a veni aici. Oare de ce au ales toţi aceşti oameni să îşi părăsească propriile ţări pentru a se retrage în sate înconjurate de păduri, departe de haosul oraşelor? România devine pentru ei acasă, deoarece aici au găsit locul în care sufletele lor se simt împlinite. Uneori suntem orbiţi de statutul financiar pe care îl putem obţine în străinătate, de gândul de a trăi şi a întemeia o familie într-o ţară mai dezvoltată, dar uităm că riscăm să pierdem liniştea, riscăm să ne pierdem pe noi pentru obţinerea unor lucruri care aduc numai anxietate în propriile vieţi. Poate că nu avem destulă răbdare sau experienţă de viaţă pentru a găsi frumuseţea în lucrurile simple. Prin dezrădăcinarea la care ne supunem sufletele, omitem ceea ce este cel mai important, favorizând efemerul care ne pierde sufetul. Vedem plecarea ca pe cea mai mare oportunitate pe care o avem, dar nu cumva uităm că ne putem crea oportunităţi oriunde ne aflăm? Putem da curs dorinţelor noastre aici şi putem să ne bucurăm totodată de frumuseţea ţării, de cătunele risipite din Munţii Apuseni, de minuni ale naturii precum Delta Dunării, de peisaje pitoreşti îmbogăţite de castele precum cel al Huniazilor, Bran sau Peleş sau de liniştea care străbate poienile şi pajiştile încă neatinse de stresul citadin. Trebuie să recunoaştem că ţara noastră are multe locuri minunate, variate, unice în lume, cum ar fi Cimitirul Vesel de la Săpânţa, Peştera Scărişoara, Cheile Bicazului şi multe altele, care au apărut şi s-au dezvoltat datorită poziţionării geografice, precum şi oamenilor care îndrăgesc frumuseţile oferite de aceste plaiuri, îmbinare perfectă de munţi, dealuri şi câmpii, parcurse de râuri frumos curgătoare, oferind României un aer de o frumuseţe mitică. Chiar şi în contemporaneitate, putem întrezări, în farmecul României, patina timpului de altădată. E ca şi cum o muză adormită îşi găseşte sălaş în fiecare formă a coloanei infinite, redescoperindu-se mereu, mereu altfel, mereu la fel… Nu în ultimul rând, aş spune că un alt motiv pentru care ar trebui să alegem România este chiar imperfecţiunea ei. Nu suntem la fel de dezvoltaţi precum alte naţiuni şi sunt multe lucruri de făcut pentru a îmbunătăţi spaţiul în care ne aflăm. Este multă muncă pe care fiecare dintre noi suntem datori să o facem pentru a ridica România, pentru a o ajuta să crească şi să devină ceea ce merită să devină: o ţară a înţelegerii, a bunăvoinţei şi a prosperităţii. De-a lungul timpului, mulţi români şi-au pus amprenta şi au construit identitatea românească prin propriile invenţii care nu au avut efect doar pe plan naţional, ci şi mondial: Petrache Poenaru, inventatorul stiloului, un instrument devenit nelipsit din vieţile noastre cotidiene, Ioan Cantacuzino şi Nicolae Paulescu cu însemnate contribuţii pentru medicina modernă sau Henri Coandă, inventatorul primul prototip al avionului cu reacţie, mijloc atât de folosit şi indispensabil în zilele noastre. Ei ne-au demonstrat că fiecare dintre noi este capabil să inoveze, chiar şi într-o Românie aparent imperfectă. De aceea, această imperfecţiune constituie în realitate o frumuseţe a ţării deoarece ne uneşte ca români, oferindu-ne un scop comun, un scop pentru care simţim că suntem fraţi. În această manieră, se poate produce comuniunea completă, contopirea noastră totală, anticipată de Poarta Sărutului şi consfinţită de îmbinarea în verticalitatea continuă din coloana nesfârşită, urcuş al generaţiilor către un etern acasă. Pentru că România nu e doar un spaţiu, România e spirit viu, mereu în devenire, asemeni coloanei infinitului, care, prin continua îngustare şi lărgire, prin cadenţa ei armonioasă, imită ritmul vieţii ,repetând, simbolic, bătăile inimii noastre de român. Pentru toate acestea şi încă multe altele, rămânem ACASĂ!

Maria-Florina Begu, Colegiul Naţional „Roman-Vodă” Roman

Componenţii echipajului de la CNRV: Begu Maria-Florina (XII A), Herciu Claudia Andreea (XII H), Miron Ionela Simona (XII H), Mîrţ Diana (XII H), Pal Bianca (XII H), Rogojînaru Dumitriţa Gabriela (XII H), Vrînceanu Ema Medeea (XII A)

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Revedere după 6 decenii

Știe publicată cu

în data de

Absolvent, Ana CATZAITI

Ziua cea mai lungă din an, 21 iunie – solstiţiul de vară, pentru noi zi de sărbătoare, deoarece traducem în fapt hotărârea de a ne întâlni după 60 ani de la absolvirea cursurilor de pregătire generală. Urma să parcurgem, apoi, etapa de pregătire specială profesională spre a ne integra social. Suntem generaţia copiilor născuţi în anii 1941- 1942, în plin război mondial, apăruţi în lume, de regulă „acasă“, asistaţi de o „moaşă“ autocalificată…Suntem generaţia copiilor care nu au avut jucării proprii, hăinuţe proprii (se transmiteau de la mare la mic) şi care am cunoscut, din plin, sărăcia, durerile şi jalea instaurate după război. În conflagraţia mondială toată populaţia a fost profund afectată material şi sentimental. În toate casele mari lipsuri materiale, răniţi, decedaţi pe front, prizonieri, boli în general, şi „boli speciale“, dobândite, precum: scabia, poliomelita, tifosul, afecţiuni venerice, T. B. C., etc. Suplimentar ţara, distrusă economic şi redusă teritorial, a fost obligată la plata unor „despăgubiri de război“ covârşitoare. Redresarea a început de la baza societăţii, stabilindu-se rânduiala în famiile parţial întregite, unde, de la mic la mare, toţi aveau sarcini şi obligaţii pentru asigurarea celor necesare existenţei. Privind retrospectiv, în localităţile copilăriei şi adolescenţei noastre, cu utilaje şi unelte rudimentare se cultiva orice lot de teren, se creşteau multe animale, iar în gospodării proprii şi în ateliere de lemnărie, fierărie, croitorie, pielărie, etc se realizau toate bunurile de dotare şi consum, prin prelucrarea materialelor de construcţie locale (lut, piatră, lemn) a lânei, inului, cânepei, borangicului, pieilor, blănurilor, penelor, etc. Toţi învăţau să fie utili, învăţau tâlcurile şi rosturile unor activităţi şi înţelegeau că meseria este „brăţară de aur“. Dăinuia formularea „bun de şcoală, bun de meserie“! După al II-lea război mondial, ţara rămânând în sfera estică, a fost supusă reformelor subscrise „transformării socialiste a ţării“, absolut în toate domeniile: politic, economic, social. Regretatul prof. univ., istoric Gh. Buzatu, în lucrarea „Românii în Arhivele Americii“ dă publicităţii un text, strict secret, elaborat la Moscova în 02.06.1947, numit „Strategia exportului de comunism“, care cuprinde 45 de prevederi, menite să anihileze orice opoziţie la instaurarea noului regim politic în „sfera estică“. Eram prea mici ca să înţelegem atunci ce a însemnat naţionalizarea, expropierea, lupta de clasă… adică transformările de început ale domeniului politic şi economic. Am fost, în schimb, „beneficiarii“ transformărilor din învăţământ şi cultură. Prevederea 35 stipula: „Din toate şcolile, la orice nivel, să fie înlăturaţi specialiştii competenţi şi cu popularitate. Să nu se mai înveţe Limba latină, Limba greacă. Din manualele de Istorie să dispară domnitorii apărători de ţară, să se insiste pe mişelia regilor, iar la şcolile profesionale să se urmărească specializare proastă şi îngustă. Prevederea 45: „La facultăţi să ajungă, cu prioritate, proveniţii din cele mai joase categorii sociale, neinteresaţi de studii, interesaţi doar de diplome“. A apărut, astfel, Legea de Reformă a Învăţământului în 03.08.1948, iar ministrul Mihai Florescu (Iancu Avram din Roman) a reorganizat învăţământul, distrugând buna şi eficienta organizare, instruire şi educare din reforma lui Spiru Haret. Astfel: Învăţământ preşcolar nu era. Învăţământ primar cu clase I-IV, cu examen de absolvire, învăţământ elementar, facultativ, cu clase V-VII, cu examen de absolvire. Cei interesaţi puteau, prin examene de admitere, să continuie să înveţe la şcoli profesionale cu durată scurtă, la şcoli medii cu clase VIII-X şi la şcoli normale. Nici învăţământul primar nu era obligatoriu iar gratuit (?!) era până la clasa a IV-a. Manualele şi rechizitele se cumpărau, la toate nivelurile, dar nu existau suficiente. Anul şcolar în pătrare, sistem de notare de la nota 1 la nota 5. Se învăţa obligatoriu Limba rusă, Istoria şi Geografia U.R.S.S. Toate cadrele didactice şi-au pierdut titularizările şi li s-au anulat gradele didactice. Concomitent, sub ministeriatul lui I. Ştefănescu (soţul Ninei Cassian) revoluţia culturală a eliminat din biblioteci tot ceea ce ar fi putut fi „nociv“ pentru cultura maselor. Eliminarea s-a făcut, de regulă, prin ardere. S-au pierdut valori ştiinţifice şi cultural-estetice inestimabile! În Piatra Neamţ au rămas Şcoala Medie nr. 1 (băieţi) şi Şcoala Medie nr.2 (fete), iar şcolile normale (foarte necesare pentru lipsa de cadre de după război) au fost transformate în anul 1954 în Case de Copii pentru orfani şi pentru copiii proveniţi din medii cu boli incurabile (T.B.C., poliomelita, etc.). Generaţia noastră a început clasa I în anul 1948, în localuri improprii (şcolile fuseseră rechiziţionate, dărăpănate, ruinate prin bombardamente), anul 1948 fiind anul foametei şi sărăciei generale. Era o lipsă acută şi de cadre calificate corespunzător (morţi pe front, prizonieri, răniţi grav), iar alte cadre eliminate pe bază de „dosar de cadre“. Indiferent de mărimea greutăţilor prin care am trecut, „şcoala“, de toate nivelurile, a rămas „sfântă“ pentru interesaţii de învăţătură. Pe atunci noi nu „umblam“ la şcoală. Învăţam individual, fără preparatori speciali. Profesorii, de regulă fără continuitate la clasă, nu ne dădăceau, nu intrau în clase însoţiţi de camera T.V., nu corectau pe bază de subpunctaje, etc., dar nimeni nu punea la îndoială corectitudinea aprecierilor! Nu se instalase „instituţia suspiciunii şi a contestaţiei“ devenită în prezent permanentă. Am absolvit Şcoala Medie în anul 1959, în ultima promoţie demixtată, în prima promoţie cu 11 ani, cu Examen de Maturitate la 6 obiecte, cu 8 probe – 2 teze şi 6 (şase) examene orale susţinute în aceeaşi zi, comisia fiind formată cu profesori din toată regiunea Bacău şi preşedinte un cadru universitar. Pentru noi, şcoala de toate nivelurile, cu toate ostilităţile şi restricţiile la care a fost supusă, a rămas o adevărată instituţie de cultură şi educaţie pentru formarea de orizont cultural, de convingeri, de comportamente, de atitudini pentru aspiraţii profesionale pe „măsură“. De asemenea, şcoala era o „mare familie“ în care se respectau, cu sfinţenie, regulamentele de toţi: profesori, personal didactic ajutător şi administrativ şi de elevi. Deci responsabilitate şi demnitate aveau toţi cei implicaţi în învăţământ. Nu nominalizăm nici cadre, nici elevi, pentru a nu nedreptăţi, dar am cunoscut drept educatori-formatori, apoi colaboratori în activitate nume celebre, personalităţi imaculate profesional şi moral de modestie sacră. Nu am fost o generaţie cu visuri absurde, am fost mult mai practici şi implicaţi. Aşa se explică faptul că toţi absolvenţii promoţiei 1959 şi-au continuat învăţătura pentru profesie, în etape post şcoala medie, şi au devenit specialişti de valoare, absolut în toate domeniile de activitate, pe tot teritoriul ţării. Deşi am fost supuşi la ingratitudini datorită „dosarului familial sau al originii sociale“ am rămas oameni oneşti şi discreţi, buni şi responsabili profesionişti, care iubim ţara şi neamul şi dorim să dăinuie, în prosperitate, România. Nu ne erijăm în a toate cunoscători, dar putem aprecia, după o viaţă de muncă şi experienţă, că Familia este cu adevărat Sfântă, că Patria este una singură şi numai în patrie este „acasa“ şi că fericirea şi mulţumirea nu sunt determinate doar de situaţia materială. Ne cerem scuze, dar ne permitem să subliniem pentru diriguitori, că tot ce ţine de cultură, de civilizaţia, de evoluţia materială şi spirituală se formează, se consolidează în şcoală şi se continuă, prin autopregătire, toată viaţa. Numai aşa vom dăinui ca NEAM, urmaşii vor avea rădăcini şi patrie şi nu vor fi „apreciaţi şi acceptaţi“, doar ca nomazi şi forţă de muncă ieftină în lume.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: La BAC, încă un elev eliminat

Știe publicată cu

în data de

Autor

Absolvenţii de clasa a XII-a au continuat probele din cadrul examenului de Bacalaureat cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. „Proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă străină sesiunea iunie-iulie 2019 s-a desfăşurat conform calendarului. În judeţul Neamţ au fost înscrişi 3140 de candidaţi pentru proba C, din care au fost prezenţi 3101, iar 38 au absentat. Din păcate, avem şi un candidat care a fost eliminat din cauza tentativei de fraudare a examenului prin folosirea telefonului mobil, care de altfel l-a şi dat de gol sunînd în timpul probei“, a declarat Elena Preda, purtător de cuvînt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ. Elevul eliminat era de la Colegiul Tehnic Miron Costin din Roman şi este al doilea eliminat după ce un altul a fost prins cu telefonul mobil asupra lui la prima probă a examenului, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Elevul care absolvise Colegiul Tehnic de Transporturi Piatra Neamţ a fost prins în culpă chiar în prima zi a examenului de Bacalaureat. Revenind la cea mai recentă probă, trebuie precizat că subiectele pentru evaluarea competenţelor la limba străină au fost elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Candidaţii evaluaţi vor primi certificate de competenţe lingvistică pe care va scrie nivelul la care se află, iar aceste nivele vor fi încadrate de la A1 la B2, potrivit Cadrului European Comun de Referinţă pentru Limbi.

Citește știrea

Actualitate

Tel Verde pentru Evaluarea Naţională

Știe publicată cu

în data de

Autor

Pentru sesizarea eventualelor nereguli la examenul de Evaluare Naţională, Ministerul Educaţiei Naţionale a instituit sistemul de telefoane gratuite, Tel Verde. „Ca în fiecare an, Ministerul Educaţiei Naţionale a dispus înfiinţarea unui telefon în sistem TEL VERDE (în sistem gratuit n.r) în vederea sesizării eventualelor nereguli legate de Evaluarea Naţională, din sesiunea iunie a anului 2019. Acest telefon la nivel naţional este 0800.801.100 telefon gratuit la care cetăţenii pot semnala eventualele disfuncţii. Pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ, tot în sistem gratuit, s-a instituit numărul 080016233. Sperăm să nu fie nevoie ca părinţii să apeleze la acest telefon, dar Ministerul Educaţiei Naţionale a apreciat că pentru transparenţă totală este binevenit acest sistem de telefoane care şi-au dovedit utilitatea, în ultimii ani, prin faptul că toate neregulile organizatorice semnalate au fost cercetate şi remediate imediat de persoanele care s-au ocupat de monitorizarea examenelor naţionale“, a declarat inspectorul şcolar Elena Preda, purtătorul de cuvînt al ISJ Neamţ. Ea invită părinţii şi elevii să utilizeze cele două numere în situaţia în care au dubii referitoare la corectitudinea organizării examenului de Evaluare Naţională. Conform calendarului de organizare a examenului, înscrierile s-au făcut în perioada 3-7 iunie. Cursurile clasei a VIII-a se vor încheia oficial în 18 iunie, iar examenul propriu-zis va începe cu proba scrisă la Limba şi literatura română care se va desfăşura în 20 iunie, urmată de proba scrisă la Matematică, care va avea loc în 21 iunie şi Literatura maternă, în 25 iunie, pentru elevii minorităţilor naţionale. Pe 25 iunie se vor afişa rezultatele înaintea contestaţiilor, iar pe 29 iunie, rezultatele finale după contestaţii.

Citește știrea

Trending