Publicitate

■ procurorii anticorupţie au finalizat urmărirea penală în dosarul lui Ionel Arsene, preşedintele suspendat al CJ Neamţ ■ inculparea a survenit în timp record, mai puţin de o lună ■ cazul va fi judecat la Tribunalul Neamţ ■ magistraţii trebuie să delibereze dacă prelungesc arestul, sau nu ■ la finele lunii trecute, anchetatorii au arătat că privarea de libertate se impune pentru înlăturarea pericolului social ■

Procurorii DNA Bacău au finalizat urmărirea penală în dosarul în care Ionel Arsene, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Neamţ, a fost acuzat de săvîrşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Adică, în mai puţin de o lună de la privarea de libertate a fost întocmit rechizitoriul. Dacă iniţial procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Arsene la Tribunalul Bacău, instanţa sesizată cu judecarea cauzei a fost Tribunalul Neamţ, unde dosarul a fost înregistrat ieri, 21 februarie. Urmează a se stabili în cel mai scurt timp un termen pentru verificarea măsurii preventive şi cel mai probabil anchetatorii vor solicita insanţei prelungirea arestului preventiv. Indiferent ce vor decide judecătorii nemţeni, măsura nu este una definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău, instanţă care l-a încătuşat pe Ionel Arsene. De acum înainte cauza va fi timp de cel mult două luni în procedură de Cameră preliminară, după care procesul intră în linie dreaptă, cu audieri de martori şi administrări de probe, pentru stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului. Conform actelor de urmărirere penală, faptele ar fi avut loc în anul 2013, pe cînd Arsene era deputat în Parlamentul României. Totul a ieşit la iveală în urma unui denunţ al fostului primar de Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. Acesta le-a spus procurorilor DNA că în 2013 i-ar fi dat lui Arsene 100.000 de euro, pentru a interveni la vîrful Agenţiei Naţionale de Integritate şi a-l anihila pe preşedintele de la acea vreme al Consiliului Judeţean Neamţ.

În cursul anului 2013, inculpatul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro, pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă ca o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală“, conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Anchetatorii au mai arătat că banii au fost remişi de martor într-un loc public, respectiv într-un restaurant din Bucureşti. Treaba nu a ieşit, Pinati ar fi cerut restituirea banilor, iar Arsene nu i-ar fi dat decît 20.000 de euro, fapt pentru care l-a denunţat. Pe 19 ianuarie 2018 DNA a cerut la Tribunalul Bacău privarea de libertate a lui Arsne, dar nu a obţinut decît plasarea sub control judiciar. Parchetul a contestat măsura la Curtea de Apel Bacău, instanţă care a considerat că se impune arestarea preventivă, mandatul fiind emis pe 29 ianuarie 2018, dată de la care Arsene este în arestul Poliţei Neamţ.

 

Arsene a dat declaraţii numai la Curtea de Apel

Aflat în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bacău, Ionel Arsene s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii, lăsîndu-i pe apărătorii aleşi să pledeze cauza cum ştiu ei mai bine. Cum rezultatul nu a fost cel scontat, inculpatul a dat declaraţii la instanţa superioară, Curtea de Apel, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă a instanţei menţionate. Mai trebuie spus faptul că nu doar procurorii au contestat decizia primei instanţe, sperînd că vor obţine privarea de libertate, de calea de atac uzînd şi Arsene, dar din alte considerente. El voia să scape de măsura impusă deTribunalul Bacău, controlul judiciar.

Contestatorul inculpat A.I., (Arsene Ionel – n.r.), avînd ultimul cuvînt, arată că este nevinovat, are 46 de ani şi nu a avut niciodată un dosar penal. Precizează că este om politic de 10 ani şi a dovedit că este un om politic responsabil, nu a făcut niciodată fapte de care să nu fie mîndru sau de care să-i fie ruşine. Este uluit de ce i se întîmplă astăzi şi o ia ca pe o încercare dată de Dumnezeu, dar crede că astfel de situaţii nu ar trebui să se întîmple în România, respectiv ca denunţători de profesie să spună anumite lucruri despre oameni politici, iar Ministerul Public este de datoria lui să se sesizeze şi de-a lungul timpului au fost scoşi oameni politici din loc şi au fost destine distruse, după care instanţele au constatată că acele persoane sînt nevinovate. Arată că toate acele denunţuri calomnioase sau mincinoase au fost avute în vedere de reprezentantul Ministerului Public şi s-au invocat anumite situaţii în care ar fi spus, ar fi făcut sau că s-ar fi exprimat că G.Ş. (Gheorghe Ştefan – n.r.) i-ar fi cerut să intervină la Agenţia Naţională de Mediu. Menţionează că foarte mulţi oameni politici, şi nu numai, i se adresează să-i ceară să le rezolve anumite situaţii, dar asta nu înseamnă că şi face ce i se cere. Precizează că nu are cunoştinţă despre situaţia pe care o invocă reprezentantul Ministerului Public, nu a făcut aşa ceva, nu a luat niciodată nici un ban de la nimeni şi nici de la G.Ş., pentru a facilita pe cineva, ci a făcut ce îi dădea dreptul legea, respectiv, a făcut o sesizare către ANI, adresă către Direcţia Naţională Anticorupţie, adresă către DIICOT, pentru a aduce la cunoştinţă ceea ce se vehicula în spaţiul public că face C.T. Menţionează că în înregistrarea ambientală în care îi spune dlui P. că a făcut lucruri pentru a fi executat C.T., s-a referit să fie executat de către instituţiile statului, dar nu că a primit vreodată bani ca să facă aşa ceva, ci a făcut tot ceea ce-i dădea voie legea pentru ca presupusele infracţiuni ale lui C.T. să fie aduse la cunoştinţa instituţiilor statului. Precizează că este un om responsabil şi înţelege gravitatea situaţiei şi că nici nu s-a gîndit vreodată să vorbească cu vreun martor din dosar, sau să facă ceva ce ar putea periclita bunul mers al anchetei, pentru că este şi în interesul său să se desfăşoare această anchetă, să se afle adevărul, pentru că este nevinovat şi situaţia prin care trece astăzi nu este deloc bună. Menţionează că are 46 de ani, a plecat de la ţară şi încă i-a rămas ruşinea de ţăran autentic, îi este ruşine pentru că familia şi părinţii săi trebuie să treacă prin această situaţie şi că s-a spus în spaţiul public, iar oamenii au putut să creadă aşa ceva deşi a fost susţinut de marea lor majoritate. Consideră că astfel de situaţii ar trebui să nu se mai întîmple şi că oamenii politici ar trebui să fie cercetaţi şi judecaţi cu dovezi, nu doar cu fapte denunţate de denunţători de profesie, care au fost dovediţi şi în alte dosare că au denunţat oameni politici care au fost ulterior achitaţi şi că sînt denunţători mincinoşi. Precizează că are încredere în judecată şi crede că Dumnezeu va face ca adevărul să triumfe“, conform încheierii de şedinţă de la Curtea de Apel.

 

Procurorii au obţinut ce au vrut

La Curte, şi procurorii au ţinut o adevărată pledoarie şi au uzat de toate argumentele pentru a obţine ce au vrut şi la prima instanţă, arestul preventiv. „Reprezentantul Ministerului Public, invocă netemeinicia încheierii din data de 19 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bacău, întrucît consideră că judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat în mod greşit incidenţa prevederilor art.223 alin.2 Cod procedură penală şi art. 202 alin.1 Cod procedură penală, referitoare la îndeplinirea condiţiilor pentru arestarea preventivă a inculpatului A.I.. Arată că prin încheierea din 19 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 129/110/2018 s-a dispus respingerea cererii Parchetului de pe lîngă ICCJ – DNA – Serviciul Teritorial Bacău privind arestarea preventivă a inculpatului A.I. şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de acesta. Pentru a pronunţa această hotărîre, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că în cauză nu s-ar fi comis o infracţiune gravă, apreciată ca atare de practica CEDO şi de Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, că inculpatul nu are antecedente penale, că nu există probe că acesta încearcă în mod direct sau indirect să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea ori sustragerea mijloacelor materiale de probă. De asemenea, a mai reţinut trecerea unei perioade de timp destul de mare de la data comiterii presupusei fapte şi faptul că inculpatul s-a prezentat de bună voie la organele judiciare, provine dintr-o familie organizată şi are un domiciliu stabil. Prin urmare, deşi a constatat că există probe şi indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvîrşit fapta de care este acuzat, Tribunalul a apreciat că măsura controlului judiciar este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art.202 alin.1 Cod procedură penală. Arată că analiza riguroasă a gravităţii faptei şi evaluarea persoanei inculpatului din perspectiva funcţiei deţinute şi a mobilului avut la comiterea infracţiunii impuneau privarea de libertate a inculpatului A.I. pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Apreciază că motivarea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău nu poate fi primită şi menţinută de Curtea de Apel Bacău, întrucît niciunul din motivele invocate şi la care a făcut referire anterior, nu constituie un impediment pentru a se dispune arestarea preventivă, iar unele argumente nu au relevanţă, raportat la solicitarea formulată. Consideră că este neîndoielnic că infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului A.I. este o infracţiune gravă, infracţiunile de corupţie fiind enumerate de legiuitor în cuprinsul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, ca justificînd prin ele însăşi detenţia provizorie. Precizează că nici practica CEDO şi nici recomandarea Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei, invocate în încheierea atacată, nu enumeră şi nu definesc infracţiunile grave, acesta fiind un atribut al judecătorului naţional. Arată că lipsa antecedentelor penale, prezentarea de bună voie la organele judiciare, situaţia familială a inculpatului şi existenţa unui domiciliu stabil sînt circumstanţe persoanele, care în acest moment nu pot prevala asupra gravităţii faptelor de care inculpatul este acuzat“, conform instanţei.

 

Banii au fost ca să-l execute pe ăla…

Reiterează aspectele invocate şi în cuprinsul referatului şi apreciază că se impune la acest moment privarea de libertate a inculpatului A.I., pericolul public rezultînd, în primul rînd, dincolo de gradul de pericol social abstract pe care îl implică fapta de corupţie de care este acesta acuzat, de calitatea inculpatului de la data săvîrşirii faptei, respectiv, deputat al Parlamentului României. Consideră că această calitate are o puternică rezonanţă socială, în contextul în care onestitatea persoanelor care exercită funcţii de demnitate publică este o condiţie esenţială pentru înfăptuirea actului de autoritate publică. Pe de altă parte, arată că necesitatea luării măsurii solicitate rezultă şi în urma evaluării persoanei inculpatului din perspectiva mobilului pe care acesta l-a avut la comiterea infracţiunii. Menţionează că probatoriul administrat relevă că A.I. a primit suma de 100.000 Euro în scopul de a face demersuri în vederea înlăturării din funcţia publică a lui T.C., la acea dată preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, prin folosirea unei instituţii a statului, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, chiar inculpatul fiind cel care a afirmat că „banii au fost ca să-l execute cineva pe ăla, pe C.“. Or, folosirea acestei instituţii pentru înlăturarea unui oponent, a unui adversar politic, relevă o periculozitate deosebită, chiar dacă un asemenea mod de acţiune este doar afirmat. În ceea ce priveşte trecerea unei perioade de timp destul de mare de la data comiterii presupusei fapte, apreciază că rezonanţa socială a unei infracţiuni se raportează la momentul în care este cunoscută opiniei publice şi nu la momentul comiterii ei, cu atît mai mult cu cît unele infracţiuni, cum este şi cazul celei vizate de prezenta anchetă, au un caracter clandestin. Opinia publică, văzînd că deşi judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază ca rezonabilă acuzaţia, nu procedează la acţiuni ferme, este îndreptăţită să considere că statul nu acţionează cu suficientă determinarea pentru protejarea intereselor sale. Cu privire la acest aspect, a trecerii unei perioade de timp de la data comiterii presupusei fapte pînă la data formulării propunerii de arestare preventivă, arată că a invocat şi în referatul cu propunerea de arestare preventivă practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din care rezultă că luarea măsurii arestării preventive este justificată şi după trecerea unei perioade îndelungate de timp de la data comiterii presupusei fapte, dacă gravitatea faptei şi evaluarea persoanei inculpatului impun luarea acestei măsuri. Precizează că a invocat hotărîrea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauza Bogdan Olteanu, pe care o consideră deosebit de importantă întrucît instanţa supremă face un examen al propriei jurisprudenţe, în evaluarea măsurii arestării preventive, jurisprudenţă din care rezultă că instanţa supremă a generat o practică constantă în materia luării celei mai severe măsuri şi în alte cazurile infracţiunilor de corupţie. Consideră că nu are relevanţă motivarea judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalul Bacău cum că nu există probe că inculpatul încearcă să zădărnicească aflarea adevărului sau să distrugă ori să altereze mijloace de probă, sau că pregăteşte săvîrşirea unei noi infracţiuni, raportat la propunerea formulată, întrucît arestarea preventivă nu a fost solicitată invocîndu-se situaţiile prevăzute de art. art. 223 alin. 1 Cod procedură penală, iar detenţia provizorie a fost solicitată şi argumentată în baza dispoziţiilor art. 223 alin. 2 Cod procedură penală. În ceea ce priveşte motivele scrise de contestaţie, formulate de inculpat prin apărătorii aleşi, arată că în principal apărarea a criticat încheierea pronunţată de Tribunalul Bacău invocînd că probele administrate nu susţin suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis fapta de care este acuzat, condiţii în care nu ar fi posibilă luarea niciunei măsuri preventive, adică nici a măsurii controlului judiciar care a fost dispusă de Tribunalul Bacău.

 

Suspiciunea rezonabilă de săvîrşire a faptei

Consideră că săvîrşirea de către A.I. a infracţiunii de trafic de influenţă rezultă din coroborarea declaraţiilor martorului denunţător Ş.G., a proceselor verbale de redare a dialogurilor ambientale purtate în perioada iunie – noiembrie 2017 de Ş.G., P.C.M., P.V., P.A. şi A.I., a proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în perioada 2013 – 2014 de Ş.G., A.I. şi P.A. şi a înscrisurilor ataşate la dosar, precum şi declaraţiile martorilor anterior citaţi. Precizează că aceste mijloace de probă au fost analizate pe larg în referatul prin care s-a solicitat măsura arestării preventive, astfel încît nu va relua aceste argumente ci va face trimitere doar la unele aspecte contestate de apărare. Apreciază că opinia apărării se bazează pe o analiză trunchiată a mijloacelor de probă, răstălmăcirea unor convorbiri purtate de martori si inculpat, invocarea unui alt sens al dialogurilor decît cel rezultat evident din cuvintele rostite, precum şi încercarea de a decredibiliza anumiţi martori. Răspunzînd punctual criticilor formulate de apărare, arată următoarele: Profilul moral al denunţătorului Ş.G., precum şi eventualele hotărîri date în alte dosare în care acesta a avut de asemenea calitatea de denunţător nu au nici o relevanţă penală. Resorturile interne în baza cărora o persoană formulează un denunţ nu influenţează sub niciun aspect probatoriul administrat. Dincolo de eventualul interes urmărit de Ş.G., cum ar fi reducerea pedepsei, relevant este că susţinerile acestuia au fost confirmate de mijloacele de probă. În plus, arată că interesul privind reducerea pedepsei este un interes legal, prevăzut ca atare de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000 sau din Legea nr. 682/2002. În ceea ce priveşte depoziţia martorului P.V., pe care apărarea încearcă să o înlăture, arată că dacă depoziţiile martorilor Ş.G. şi P.C. ar putea fi privite cu rezervă prin prisma relaţiilor personale cu denunţătorul Ş.G., depoziţia martorului P.V. are toate caracteristicile unei declaraţii independente. Consideră că invocarea de către inculpat a unei relaţii personale foarte apropiate între Ş.G. şi P.V. nu e suficientă pentru a acredita ideea unei depoziţii interesate, cu atît mai mult cu cît P.V. a fost numit în funcţia de prefect al judeţului Neamţ, funcţie pe care o ocupă şi în prezent, cu sprijinul politic a lui A.I. Mai mult, din convorbirile interceptate rezultă că între inculpatul A.I. şi martorul P.V. este o relaţie bună, caracterizată ca atare şi de martor. De altfel, chiar şi inculpatul a admis că nu se află într-o relaţie conflictuală cu martorul P. Faptul că în perioada iunie – noiembrie 2017, P.V. a acţionat ca un intermediar între Ş.G. sau P.C. şi A.I., este pe deplin dovedit, astfel încît apărarea inculpatului că P.V. nu a transmis nici un mesaj de la Ş.G. către el este înlăturată. Arată că s-a mai invocat de către apărare faptul că A.I. a fi avut un interes direct în eliminarea politică a lui C. T. şi astfel, nu ar fi fost necesar a i se înmîna o sumă de bani pentru a acţiona în acest sens. Cu privire la această susţinere, învederează că faptul că A.I. avea un interes direct în eliminarea adversarului politic comun C. T. nu exclude de plano şi primirea unei sume de bani pentru atingerea unui interes comun. Pe de altă parte, arată că s-a invocat de către apărare faptul că A.I. nu avea posibilitatea reală de a interveni la H.G. – Preşedintele A.N.I. Consideră că această împrejurare nu are nicio relevanţă, avînd în vedere modalitatea comiterii infracţiunii de trafic de influenţă care formează obiectul urmăririi penale. Astfel, în sarcina inculpatului A.I. a fost reţinută infracţiunea de trafic de influenţă în modalitatea influenţei presupuse sau afirmate, şi nu a unei influenţe reale. Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii este necesar dar şi suficient ca inculpatul să invoce funcţionarul public pe lîngă care va interveni şi să-i creeze cumpărătorului de influenţă impresia că va determina impresiile sau acţiunile acestui funcţionar public. De asemenea, arată că apărarea a încercat să dea explicaţii cu privire la propriile convorbiri purtate de A.I.. Consideră că în ansamblul probator administrat, o deosebită relevanţă o are discuţia dintre P.V. şi A.I., înregistrată audio la data de 21.11.2017, dialogul dintre cei doi vizînd solicitarea lui G.Ş., transmisă prin intermediul lui P.V., de a-i fi restituită o diferenţă de bani. Mesajul pe care A.I. îi cere lui P.V. să i-l transmită lui G.Ş. este redat pe larg în cuprinsul referatului şi consideră că are o relevanţă deosebită în economia probatoriului. Din acest punct de vedere, apreciază că explicaţiile oferite de apărare cu privire la discuţia din 22.11.2017 sînt forţate. În ceea ce priveşte împrejurarea că A.I. consideră că nu are nici o datorie faţă de Ş.G. şi a afirmat acest lucru în discuţiile purtate cu P.C. şi P.V., precizează că asupra acestui aspect, poziţia martorului G.Ş. şi a inculpatului A.I. sînt contradictorii. Astfel, Ş.G. consideră că în condiţiile în care i-a dat lui A.I. o sumă de bani pentru atingerea unui scop, iar acest scop nu a fost atins, este îndreptăţit să ceară banii înapoi, iar A.I. ar avea obligaţia de restituire. Acest lucru este afirmat de mai multe ori de către Ş.G., de exemplu în convorbirea din data de 23.09.2017, purtată cu P.V., în care îi spune expres că i-a dat 100.000 euro „ca să o rezolve“ şi în condiţiile în care „nu a rezolvat“, Ş.G. consideră că A.I. trebuie să-i dea aceşti bani înapoi pentru că acesta ar fi garantat şi banii ar fi ajuns la A.I.. Contrar pretenţiilor acestea, formulate de către Ş.G., poziţia lui A.I. este diametral opusă, respectiv, banii primiţi de la Ş.G. nu au fost pentru sine ci pentru a fi daţi mai departe lui H.G. şi, în condiţiile în care scopul comun nu a fost atins, Ş.G. nu este îndreptăţit să ceară restituirea în întregime a sumei date în anul 2013, întrucît, în acest caz, întreaga pierdere ar fi suportată de către A.I.. Arată că o altă apărare tot din perspectiva lipsei probatoriului care să susţină suspiciunea rezonabilă a comiterii faptei de către A.I. este cea invocată de apărare privind imposibilitatea comiterii faptei, întrucît se susţine că la nivelul anului 2013, Ş.G. era o persoană cu influenţă politică mult mai mare decît cea a lui A.I., astfel încît nu ar fi fost nici măcar posibil să-i ceară acestuia ajutorul pentru înlăturarea lui T.C.. Consideră că faptele care fac obiectul cercetărilor trebuie privite în contextul perioadei în care au fost comise. Este adevărat că Ş.G. era primarul Municipiului Piatra Neamţ şi un membru marcant al Partidului Democrat Liberal, însă la guvernare în perioada 2013- 2014 se afla Partidul Social Democrat, partid din partea căruia A.I. era deputat. În acest context Ş.G. i-a cerut sprijinul lui A.I. pentru a interveni la Preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu – G.A. Deşi cu privire la aceste intervenţii care fac obiectul denunţului formulat de Ş.G., A.I. nu a fost acuzat pînă în prezent, discuţiile dintre cei doi pe acest subiect sînt relevante pentru natura relaţiilor dintre cei doi şi influenţa pe care o putea exercita A.I. din poziţia de deputat al partidului aflat la guvernare. Astfel, la volumul 3, filele 204 – 206 sunt 3 convorbiri purtate de către Ş.G. cu A.I., în legătură cu intervenţiile pe care cel dintîi i le solicită pentru a ajunge la Preşedintele Fondului de Mediu – G. Ş.G. îl roagă insistent pe A.I. să dea un telefon şi să-i anunţe intenţia de a merge la Fondul de Mediu şi spune: „uite bă, vine primarul de la Piatra Neamţ“. În aceeaţi zi îl roagă, chiar insistă, să sune „să mă primească şi pe mine, trei minute, atît“. Din aceste convorbiri telefonice rezultă neîndoielnic că Ş.G. avea nevoie şi îi solicită ajutorul lui A.I., pentru a fi primit de Preşedintele Agenţiei de Mediu. Aşadar, apărarea formulată cum că în perioada 2013-2014 A.I. avea o influenţă nesemnificativă în raport cu cea a lui Ş.G. este înlăturată de probele administrate la dosar. Arată că s-a mai invocat în contestaţiile formulate de apărare că hotărîrea Tribunalului Bacău nu ar fi motivată nici în ceea ce priveşte caracterul necesar al măsurii dispuse şi nici caracterul necesar al obligaţiilor ce i-au fost impuse lui A.I.. Din acest punct de vedere, consideră că hotărîrea este motivată, parchetul chiar făcînd o critică acestei motivări. Faptul că motivarea nu este conformă cu apărarea sau cu dorinţa inculpatului nu înseamnă că aceasta este nemotivată. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău a explicat necesitatea luării controlului judiciar prin necesitatea bunei desfăşurări a procesului penal şi, de asemenea, a explicat de ce a considerat că această măsură este proporţională şi suficientă cu gravitatea acuzaţiei aduse. Pentru aceste motive, solicită admiterea contestaţiei formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, împotriva încheierii din data 19 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 129/110/2018, desfiinţarea hotărîrii atacate, rejudecarea cauzei şi admiterea propunerii formulate, în sensul arestării preventive a inculpatului A.I., pentru 30 de zile“, se mai arată în documentul citat.

 

Martorul nu poate fi întrebat în propria sa incriminare

S-a spus că aşa zisa influenţă a inculpatului A.I. este susţinută doar de declaraţia denunţătorului G.Ş. şi că nici un alt mijloc de probă nu sprijină un asemenea scop al eventualei infracţiuni de trafic de influenţă. Acest lucru este susţinut şi de declaraţia lui P. dar şi de cuvintele rostite chiar de A.I.. Martorul P. este foarte clar, el spune că iniţial Ş. i-a spus doar că există o datorie, nu i-a spus motivele, de unde provine şi din ce dată sînt şi că primul care i-a spus de fapt de unde provin aceşti bani, şi asta în contextul în care el purta vorbele dintr-o parte în alta, a fost A.I., care i-a zis că banii au fost pentru un dosar de incompatibilitate a lui C. T., ca să-l „urgenteze„, aşa a înţeles martorul, şi acest lucru nu s-a întîmplat. Deci martorul transmite exact şi prin convorbirile pe care le are cu ceilalţi şi în declaraţia de martor, ceea ce a spus A.I.. Dar, a spus şi A.I. însuşi în acea înregistrare din 22 noiembrie, respectiv, că banii au fost pentru ca „să-l execute cineva pe C. T.„. În aceste condiţii, arată că nu se poate invoca lipsa oricărui probatoriu, adică la modul că acuzarea avea doar o sumă de bani şi nu ar avea şi titlul cu care a fost dată această sumă de bani. De asemenea, menţionează că s-a mai invocat de către apărare că singurul martor credibil în această cauză este dl. P., că toţi ceilalţi trebuie înlăturaţi pe motive mai mult sau mai puţin subiective. Învederează că martorul P. spune, în esenţă exact aşa cum a spus şi apărarea, că nu s-a vorbit şi că discutat nimic de bani, decît de execuţia lui C. T. pe căi legale şi că A.I. nu ar fi acţionat în sensul în care chiar P. i-ar fi propus să ia cuvîntul la tribuna Parlamentului şi că, de altfel, A.I., aşa cum se susţine şi apărarea, nu ar fi avut influenţă. În ceea ce priveşte influenţa reiterează ceea ce a arătat în motivele contestaţiei vis-a- vis de intervenţia la G., din care rezultă foarte clar că avea o influenţă la instituţiile statului şi că Ş.G. îi cerea ajutorul în acest sens. Revenind la declaraţia martorului P., arată că acestea sînt doar opinii. Nici măcar Ş. nu susţine că P. a fost de faţă la darea sumei de bani. De ce spune că A.I. nu ar fi putut să intervină, pentru că P. afirmă că nimeni din această ţară n-ar fi putut să facă nimic împotriva lui C. T. la acel moment pentru că acesta era un influent om politic. Această declaraţie trebuie privită prin dreptul martorului de a nu se autoincrimina, motiv pentru care parchetul nici nu a formulat întrebări la modul dacă s-a dat sau s-a luat vreo sumă de bani, pentru că este evident că martorul nu poate fi întrebat în propria sa incriminare. Acest drept de a nu se autoincrimina rezultă şi din acea convorbire purtată de G.Ş. cu P., care decurge destul de bine cu privire la ce s-a întîmplat cu A., cu T., cu ziaristul, pînă cînd se pomeneşte de bani. În momentul în care se pomeneşte de bani, P. se retrage din discuţie şi după ce iniţial confirmă oarecum la modul general, se retrage şi spune „nu s-a dat nici un ban“. E dreptul lui de a nu se autoincrimina. A treia chestiune este că s-a spus că procurorul, în loc să procedeze la verificarea aspectelor denunţate de Ş.G. cu privire la eventuala săvîrşire a infracţiunii de trafic de influenţă, trebuia să-şi concentreze ancheta „de unde avea G.Ş. banii“, pentru că s-a spus că-i are din dividende. Învederează că este clar că ancheta trebuie să se îndrepte pentru a verifica dacă s-a întîmplat sau nu ceea ce s-a sesizat, respectiv, o infracţiune de trafic de influenţă, pentru care este începută urmărirea penală faţă de A.I.. Nu este posibil a face o anchetă penală pentru a vedea de unde avea denunţătorul banii, neexistînd o altă sesizare în acest sens. Făcînd un exerciţiu de imaginaţie, respectiv, dacă banii de la Ş.G. proveneau din surse ilicite, era mai puţin trafic de influenţă eventuala faptă a lui A.I.?“, au arătat procurorii. Şi, după cum se ştir, „pledoaria“ procurorului DNA a avut cîştig de cauză la Curtea de Apel, care a decis arestul preventiv în cazul lui Ionel Arsene.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.