Contactează-ne

Actualitate

Pijamaua

Știre publicată în urmă cu

în data de

Virgil RĂZEŞU – Piatra Neamţ

S-ar putea ca unii dintre cititorii noştri să găsească nepotrivită aducerea articolului vestimentar din titlu în discuţie. Cine mai ia în seamă o temă minoră ca importanţă faţă de atâtea şi atâtea probleme dificile, dacă nu grave şi greu de soluţionat aflate în aria noastră imediată sau lărgită de preocupări? Le dau dreptate, dar îi rog să-mi acorde şi mie nişte circumstanţe atenuante.

Negreşit că pijamaua şi-a căpătat locul bine determinat în garderoba noastră, încă din fragedă pruncie şi, de-a lungul timpului, a suferit şi ea metamorfozele impuse de viaţa de fiecare zi. Cine mai pleacă astăzi într-o călătorie fără pijama, ca prim articol plasat pe fundul geamantanului? Cine uită articolul respectiv când este oaspetele nu ştiu cui, pleacă într-o cură de băi, pregăteşte un concediu de neuitat ori (se mai întâmplă şi din astea) o internare într-o unitate spitalicească?

Să mai vorbim despre multitudinea de ţesături, mai groase sau mai subţiri până la cele vaporoase ori străvezii, din care sunt realizate pijamalele? De accesorii şi de infinita varietate de modele, care mai de care mai fanteziste, opulente sau mai sumare, cu evidentă economie de materiale, uneori menite să acopere ce-am vrea să dezvelim mai mult, de valoarea artistică înglobată în obiect, ca să nu mai amintim de componenta sexi, de care nu putem face abstracţie? Nici poveste.

Pijamaua este un complex alcătuit, cel mai frecvent, din două piese distincte, partea de sus şi cea de jos, fiecare cu destinaţie bine determinată pentru noapte sau somn. Ea a înlocuit, cel puţin la noi, cămaşă de noapte a bunicilor, face parte din articolele cele mai apropiate de piele, nu greşim dacă-i acordăm atributul de lenjerie intimă şi ne sugerează într-o măsură foarte importantă conceptul de comoditate şi lejeritate de care toţi avem nevoie. Mă grăbesc să adaug că lejeritatea vine şi din faptul că – lucru foarte important şi de luat în seamă – la simpla voie ori dorinţă, te poţi descotorosi foarte repede de una sau ambele componente, fără eforturi sau manevre suplimentare.

Ce moment mai sublim de relaxare poate exista când, după o zi întreagă de probleme stringente care îţi stau pe cap, îţi îngădui libertatea şi tihna, îmbăcat, pur şi simplu, într-o pijama comodă şi elegantă, aşezat într-un fotoliu, având la îndemână măsuţa pe care se află un pahar de vin sau bere, citind un articol de ziar sau o carte, ori privind la meciul Simonei Halep?!? Dacă ambianţa face loc miresmei unei cine care se pregăteşte în bucătărie şi, evident, nu singură, ci sub supravegherea unei persoane adorate sau iubite, zău că momentul unei armonii absolute sau chiar de fericire nu-i aşa departe.

Nu uit să spun că orice pijama merge mână în mână (exprimare incorectă gramatical, dar sugestivă) sau în tandem absolut cu perechea de papuci moi şi fini ca o mănuşă, o altă piesă vetimentară cu funcţii bine determinate.

Şi dacă am pornit să vorbesc despre pijamale este doar pentru a deplânge faptul că, de multă vreme, am fost lipsit de dreptul sfânt şi alienabil de a-mi cumpăra una. Pe gustul meu. Cum să-mi cumpăr, când numărul celor primite cadou este proporţional cu numărul de ani împliniţi. Şi cum, mulţumesc lui Dumnezeu, aceştia nu sunt deloc puţini, oricine poate socoti că esenţa plângerilor mele nu este chiar nejustificată.

Ei bine, de aproape două decenii, fiecare prilej în care am fost sărbătorit sau aniversat (ce să mai spun de Paşte, Sfântul Nicolae sau Moş Crăciun ş.a.) m-a potopit, nu cu una, ci cu o mulţime de pijamale.

Evident, grija apropiaţilor şi prietenilor mei de a-mi asigura protecţia faţă de orice sursă de răceală nu poate fi eludată, ceea ce face ca zestrea de pijamale să o depăşească copios până şi pe a ciorapilor. Sunt dator să spun că dacă la capitolul modele situaţia nu este chiar alarmantă, cu materialele din care sunt confecţionate e cu totul altceva. Iniţial primeam pijamale din materiale subţirele, mătăsoase, să nu te mai înduri să le dai jos de pe tine. Odată cu trecerea anilor, materialele au devenit tot mai pline, mai groase, că de!, şi anii mai încetinesc circulaţia sângelui, riscul răcelilor este mereu mai mare etc., aşa încât metamorfoza este vizibilă: de la mătase, am trecut la bumbac, apoi cu niscai fibre sintetice ca să ajungem la un finet din ce în ce mai plin. Nu mi-au lipsit nici materialele flauşate şi, evident, aştept pentru anii care vin moltonul tot mai gros.

Şi dacă cineva mă întreabă de ce, la rândul meu, nu micşorez numărul de articole vestimentare de acest gen, oferindu-le cadou altora, nu mă sfiesc să spun că – obicei de când mă ştiu – ţin la cadourile primite. Îmi amintesc de prilejurile în care le-am primit şi, mai ales, de cei care mi le-au dăruit. Cum să mă lipsesc de ele ? Pe ici pe acolo, recunosc, am mai căzut în greşeală şi am mai dat dintre ele dar numai celor duplicat (am avut şi trei de acelaşi model) dar doar aşa… de excepţie. …

La ultimul Crăciun, abia încheiat, moşul poznaş mi-a pus sub brad (aţi ghicit) trei pijamale. Trei, nu una. De fiecare dată am mimat nemărginita bucurie faţă de mesagerii moşului. Le-am declarat, cu angelică seninătate, că era exact ce-mi lipsea. Cum să nu desluşesc pe chipul lor satisfacţia faptului împlinit?!

Mi-am pus pijamalele teanc, peste suratele mai vechi şi m-am răzbunat: am dormit fără…!

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Un şofer „de ocazie” a fost arestat

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 31 de ani, din localitatea Sagna, care a ieşit la plimbare cu maşina deşi era băut şi avea permisul de conducere anulat, a fost arestat preventiv de magistraţii din cadrul judecătoriei Roman.

Suspectul a fost tras pe dreapta de oamenii legii pe 17 februarie. În urma verificarilor efectuate s-a stabilit că individul avea permisul de conducere anulat. Întrucît emana halenă alcoolică, conducătorul auto din Sagna, a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicînd o concentraţie de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului. A fost dus la instanţă cu propunere de arestare preventivă şi considerat pericol public a fost privat de libertate pentru o lună.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Neamţ. Un caz similar a fost descoperit de oamenii legii de la Rutier a doua zi, pe 18 februarie. Atunci a fost depistat în trafic, pe strada Mihai Viteazu din Roman, un bărbat de 49 ani care se deplasa cu un moped.

În urma verificarilor efectuate s-a stabilit că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. A fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de peste 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: DJ-ul cu drogurile, de ce a obţinut clemenţă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ prin sentinţă definitivă Curtea de Apel Bacău a redus pedeapsa lui Andru Botezatu la jumătate ■ el are de executat 4 ani şi o lună de închisoare ■ în plus a pierdut prin confiscare 1,8 miliarde de lei vechi ■ este vorba de bani obţinuţi din infracţiuni cu stupefiante ■ drogurile de pe Dark Net erau vîndute în cluburi ■ o tabletă de ecstasy valora între 80 şi 100 de lei ■

DJ-ul cu drogurile, pietreanul Andru Botezatu, în vîrstă de 25 de ani, a scăpat de jumătate din pedeapsa aplicată de Tribunalul Neamţ pentru infracţiuni cu stupefiante.

Prin sentinţă definitivă Curtea de Apel Bacău a redus sancţiunea închisorii de la 8 ani şi 2 luni la 4 ani şi o lună de detenţie.

Magistraţii din judeţul vecin au constatat că instanţa de fond, Tribunalul Neamţ nu a reţinut în favoarea inculpatului un articol din legea de protecţie a martorilor şi anume faptul că „Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 (adică are calitatea de martor, potrivit Codului de procedură penală, şi prin declaraţiile sale furnizează informaţii şi date cu caracter determinant în aflarea adevărului cu privire la infracţiuni grave sau care contribuie la prevenirea producerii ori la recuperarea unor prejudicii deosebite ce ar putea fi cauzate prin săvîrşirea unor astfel de infracţiuni – n.r), şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvîrşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege“.

Au fost păstrate dispoziţiile prin care s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 180.900 de lei (1,8 miliarde vechi), bani proveniţi din comercializarea drogurilor de risc şi mare risc (în perioada iunie 2017- iulie 2018 inculpatul a comercializat droguri de risc în sumă de 20.800 lei ; în perioada iunie 2017 – iulie 2018 inculpatul a comercializat droguri de mare risc contra sumei de 160.100 lei).

DJ-ul a fost arestat o vreme, iar la pronunţare era în arest la domiciliu, perioadă care se scade din pedeapsa de executat. El a fost acuzat de procurorii DIICOT că s-ar fi aprovizionat cu stupefiante pe care le vindea tinerilor în cluburile unde organiza petreceri şi este acuzat de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc, introducerea fără drept în ţară de droguri de risc, introducerea fără drept în ţară de droguri de mare risc, deţinerea fără drept de droguri de risc pentru consum propriu şi deţinerea fără drept de droguri de mare risc, pentru consum propriu.

„Inculpatul avea ca principală activitate organizarea de petreceri tehno în cluburi de pe raza municipiului Piatra Neamţ, cît şi în alte judeţe – Iaşi, Bacău, Constanţa şi Cluj. Cu aceste ocazii, inculpatul Botezatu Andru era însoţit de mai multe persoane de sex feminin care introduceau în cluburi drogurile de mare risc, respectiv ecsatsy, iar ulterior le predau inculpatului care le comercializa către consumatori, aproximativ 50-60 pastile ecstasy la un eveniment organizat, preţurile fiind cuprinse între 80 – 100 lei bucata“, conform DIICOT.

Cel puţin din vara anului 2018, de pe platforma Dark Net a început să se aprovizioneze cu droguri. Mai apoi a făcut comezi din ce în ce mai consistente, în principal ecstasy, dar şi de „timbre“ LSD. Petrecăreţii din cluburi erau potenţi financiar, fiindcă, în funcţie de client, dar şi de comandă, o tabletă putea fi achiziţionată şi cu 100 de lei.

Procurorii DIICOT au monitorizat activitatea infracţională, iar cînd au pus la punct toate detaliile acţiunii au trecut la „fapte“ concrete. Au organizat un flagrant şi luni, 27 august 2018, l-au prins pe individ imediat după ce a ridicat de la un oficiu poştal două colete cu stupefiante venite din Olanda.

În interior erau 215 tablete de ecstasy şi două „timbre“ LSD. Pus în faţa faptului împlinit, acuzatul nu a mai avut cum să nu recunoască o parte din fapte, dar le-a admis numai parţial. 12 persoane au ajuns în faţa procurorilor DIICOT Neamţ pentru audieri, iar la final Botezatu a fost reţinut, iar mai apoi arestat preventiv.

Citește știrea

Actualitate

Şi bicăjenii sînt nemulţumiţi de ApaServ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Asociaţia de Proprietari Nr.1 a acumulat un debit de 465 milioane şi apa a fost întreruptă

La Bicaz, apa potabilă constituie un prilej de dispută între ApaServ Piatra Neamţ, în calitate de furnizor şi cei 180 de proprietari de apartamente, în calitate de beneficiari.

Disputa a explodat zilele trecute ca urmare a sistării furnizării de apă în urmă cu trei săptămîni, pe motiv că Asociaţia de Proprietari Nr.1 a acumulat un debit de 465 milioane, bani greu de adunat de la populaţie pentru a fi viraţi la firma prestatoare de servicii ApaServ.

Nu întîmplător, marţi, 18 februarie 2020, membrii Asociaţiei s-au adunat în sala de şedinte a Primăriei Bicaz pentru a discuta în mod organizat despre necazul lor. La adunare au fost prezenţi Nicolae Sălăgean, primarul oraşului şi Florin Gavril, reprezentantul ApaServ, filiala Bicaz, care au explicat proprietarilor de apartamente, modul în care pot ieşi din situaţia gravă în care se află.

„În primul rînd trebuie neaparat să realegeţi conducerea asociaţiei, să întocmiţi dosarul acesteia, să vă înscrieţi la judecătorie pentru legalizare şi-apoi să vă prezentaţi la conducerea judeţeană a ApaServ, pentru a discuta modul în care se va putea eşalona debitul şi modul de plată a datoriilor“, a spus şeful ApaServ Bicaz, care le-a deconspirat bicăjenilor şi felul în care se va putea trece la convenţiile individuale, un mod de relaţii mult mai suple dintre firma furnizoare şi beneficiarii de servicii, măsură care îi va absolvi pe bunii platnici de răii platnici, aceştia din urmă suportînd doar ei consecinţele comportamentului lor lipsit de responsabilitate.

Parte dintre cei prezenţi la adunare şi-au exprimat dezaprobarea faţă de constituirea lor în asociaţie, pe motiv că nu mai au încredere în astfel de activitate asociativă, care i-a dezamăgit în felul cum a gestionat activitatea de-a lungul timpului, astfel încît s-au trezit cu acest debit uriaş faţă de furnizorul de apă. Nici primarului oraşului nu i-a fost uşor să convingă audienţa de modul cum trebuie respetată legalitatea.

„Existenţa asociaţiei de proprietari este obligatorie. Numai constituţi în astfel de organism puteţi relaţiona cu conducerea ApaServ. După cum s-a văzut, deşi debitul există am reuşit să obţinem un răgaz de o lună pentru a realege o nouă conducere a asociaţiei cu care să intrăm în legalitate şi-apoi să se poată negocia şi stabili măsurile de reluare a unor relaţii serioase şi stabile pentru perioada viitoare. Personal, vă asigur de tot sprijinul meu, atunci cînd vă veţi împotmoli în a intra în legalitate şi chiar în a ajuta unele cazuri sociale în recuperarea debitelor“, a declarat primarul Nicolae Sălăgean.

În cadrul aceleaşi întîlniri, unul dintre bicăjeni, Daniel Leonte, a adoptat o atitudine ceva mai justiţiară, punînd diverse întrebări, printre care cea despre lipsa investiţiilor ApaServ pe raza oraşului Bicaz, în speţă privind reabilitarea infrastructurii legate de instalaţiile de aprovizionare cu apă a locuinţelor, care a depăşit vîrsta de 50 de ani. „Ce se face cu banii noştri, ai bicăjenilor, în Master Planul judeţului nefigurînd cu nici o investiţie la Bicaz, pe tema înstalaţiei de aprovizionare cu apă?“, a spus bicăjeanul.

Deşi n-a fost deloc uşor, pînă la urmă s-a reuşit alegerea şi votarea noii conduceri a Asociaţiei de Proprietari Nr.1 Bicaz, administrator fiind desemnată Mariana Savu, o doamnă vrednică, ce a acceptat să gestioneze în viitor activitatea celor 180 de gospodării ale primei asociaţii din cartierul Mărceni. Ce va să fie de-aici încolo, doar Dumnezeu ştie!

Citește știrea

Trending