Publicitate

■ sportivul a cîştigat bronzul la Campionatul Mondial de Lupte Seniori U23 ■ în competiţia de la Bucureşti, Nicu Samuel Ojog s-a calificat în finala mare la categoria 82 kg ■ preşedintele FR de Lupte, speră la cel puţin două medalii ■

Luptătorul Mihai Mihuţ, originar din Piatra Neamţ, a adus marţi, 13 noiembrie, prima medalie pentru delegaţia României la Campionatul Mondial (Seniori U23), competiţie organizată în această săptămînă (12-18 noiembrie) la Sala Polivalentă din Bucureşti. Campion european anul acesta, Mihai a evoluat în faţa publicului român în finala mică la categoria 63 kg, lupte greco- romane, unde l-a învins prin superioritate tehnică, în meciul pentru bronz, pe uzbecul Tirabek Tirkasev. Sportivul care s-a lansat la CS Ceahlăul (fost elev al profesorului Ion Purcaru), iar acum reprezintă clubul Astra Arad (pregătit de profesorul Spiridon Stanciu) l-a învins, tot marţi, în optimi, pe rusul Magomed Nazirovici Magomedov. În sferturi a trecut de armeanul Slavik Galstian, dar a fost depăşit în semifinale de moldoveanul Alexandru Biciu. Medalia de aur a fost cucerită de japonezul Katsuaki Endo, care l-a întrecut în finală pe basarabeanul Biciu. Ziua de marţi a fost una plină de speranţe pentru delegaţia României. Pe lîngă prima medalie adusă naţionalei tricolore de Mihai Mihuţ, Nicu Samuel Ojog s-a calificat în finala mare, la categoria 82 kg. La Campionatul Mondial de la Bucureşti participă 800 de sportivi din peste 70 de ţări, iar delegaţia României este formată din 30 de sportivi. Cîte zece sînt reprezentanţi la cele trei stiluri – lupte libere şi greco-romane (masculin) şi lupte feminin. „Avem ca obiectiv să obţinem minimum două medalii la Campionatele Mondiale. Aşteptările mele sînt mari pentru că federaţia s-a implicat foarte mult în ultimii ani şi le-a oferit cele mai bune condiţii. Mă refer la pregătire, la aducerea celor mai buni antrenori, la participarea la cele mai bune turnee“, declara Răzvan Pîrcălabu, preşedintele Federaţiei Române de Lupte, înainte de deschiderea oficială a competiţiei mondiale rezervate seniorilor sub 23 de ani. De menţionat că la deschiderea întrecerilor a fost prezent la Bucureşti şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de Lupte (UWW), Nenad Lalovic. „Am avut deosebita plăcere să îi povestesc cîte ceva despre istoria Casei Poporului domnului Nenad Lalovici, Preşedintele Forului Mondial de Lupte şi membru în Comitetul Executiv al CIO, după care am răspuns invitaţiei domnului Mihai Covaliu, Preşedintele COSR, care, împreună cu domnul Octavian Morariu, de asemenea membru CIO pentru România, au fost nişte gazde deosebite. Vă mulţumim domnilor şi sînt mîndru că fac parte dintr-o asemenea echipă. Hai România!“, preciza preşedintele FR de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, într-o postare pe reţelele de socializare.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.