Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

Piatra Neamt, cotropit de „Banda“ lui Lupu

Știre publicată în urmă cu

în data de

• urãtori, capre, ursi, cãiuti si mascati au fãcut urãri autoritãtilor si reprezentantilor descentralizatelor • prima oprire a fost la „SEF Petroforest“, unde au fost asteptati de conducere, în frunte cu presedintele grupului de firme „TCE 3 Brazi“, Culitã Tãrîtã, sponsorul manifestãrii • alaiul a fãcut, mai apoi, urãri conducerii Directiei Agricole, dupã care au fãcut opriri la Palatul Administrativ si la Primãria Piatra Neamt •

S-a fãcut, ieri, mare zarvã prin tîrgul Pietrei Neamtului. Vestita „Bandã“ a lui Costache Lupu, în care s-au adunat urãtori vestiti, ursii de la Girov, caprele, cãiutii si mascatii de la Centrul pentru Culturã si Arte „Carmen Saeculare“, a venit sã anunte dregãtorilor sosirea noului an. Urãturile, croite pe mãsura gazdelor, mai cu bune, mai cu ironii fine, ori cu ziceri neaose si dansurile formatiilor, pe muzicã de taraf, au readus în prim-plan atmosfera dominantã a universului satului românesc, cu traditiile si obiceiurile sale de Anul Nou.

“Va trebui sã vinã si timpul ca pãmîntul sã dea roade bogate, iar acestea sã ajungã pe masa fiecãrui român“ Odatã intrat în Piatra Neamt, alaiul, condus de doi cãlãreti – Costache Lupu, fost viceprimar de Bicaz, si de un sportiv al Clubului de Cãlãrie „Girostar“, a pornit spre „SEF Petroforest“, fiind asteptat de staff – Culitã Tãrîtã, presedintele grupului de firme „TCE 3 Brazi“, Vladimir Chirilã, directorul general al „SEF Petroforest“, Alexandru Neagu, directorul tehnic, Maria Voicu, directorul economic, Maria Besleagã, directorul comercial – si de o parte din angajati. La ora fixatã, au început sã îsi facã aparitia cãlãretii, patru la numãr, caleasca trasã de doi cai albi de o mare frumusete, camionul împodobit din ambundentã cu crengi de brad, folosit pentru transportarea urãtorilor, iar mai la coadã, douã tractoare mari, cu pluguri – folosite ca simbol al belsugului dorit pentru urmãtorul an. „Pornim urãtura azi,/ De la TCE Trei Brazi,/ Iar cu surle si tambale,/ Ne-abatem si peste vale;/ Luãm caii, tropa-tropa,/ Renumiti în Europa,/ Prin concursuri mondiale/ Consemnate în anale/ Si-ajungem la dumneavoastrã/ Sã vã urãm la fereastrã“, au anuntat Costache Lupu si colegul nostru de redactie din Bicaz, Ion Asavei. Rînd pe rînd, în „colimatorul“ urãtorilor a intrat fiecare dintre directorii firmelor din grupul „TCE 3 Brazi“, cel mai mult, bineînteles, presedintele Culitã Tãrîtã. „Hotãrît, badea Culitã,/ Bun crestin si om de vitã,/ În scãri cînd s-a ridicat/ Si prin judet s-a uitat,/ A constatat cu uimire,/ Dar si cu multã mîhnire,/ Cã în diverse sectoare,/ Cu activitãti de amploare,/ Trepãdusi pe metereze/ Umblau sã le lichideze“. Ineditã a fost prezenta vechiului an, „bãtrîn, nenorocit si care a adus numai necazuri“ – întruchipat de un matur, îmbrãcat si mascat ca un bãtrîn gîrbovit, ca si a celui nou, reprezentat de un copil. Cum a fost anul 2005? „V-am dat pe plaiuri nemtene/ Doar belele, doar probleme,/ Nu am fost deloc zgîrcit/ Anu-ntreg v-am chinuit/ Ba cu ploi torentiale,/ Cu preturi dementiale,/ V-am tot dat cu dusmãnie/ Tunete si nebunie.“ Glasul candid al copilului a anuntat un nou an îmbelsugat si plin de bucurii: „Eu am sufletul curat,/ Vã voi da un an bogat/ Ca de griji si sãrãcie/ Nemteanul sã nu mai stie./ Din Ceahlãu la Piatra Neamt/ Bucurii sã fie-n lant/ S-aveti în 2006,/ Bucurii, belsug în case./ S-aveti cîstig însutit/ Cu mine, cã-s an vestit“. Banda de urãtori a avut un membru mai putin obisnuit – un cîine lup, blînd si prietenos, ale cãrui giumbuslucuri a provocat hohote de rîs, prezenta sa avînd, însã, un scop precis: la cît de încãrcat de necazuri si neajunsuri a fost, „pe 2005 n-are decît sã îl mãnînce cîinii“. Urãtura a fost urmatã de dansul caprelor, cel al renumitei formatii de ursi a Cãminului Cultural de la Girov, dupã care au intrat în scenã cãiutii, programul încheindu-se cu dansul mãstilor. Apoi, conducerea si angajatii au fost invitati la traditionala horã. Urãtura se cere plãtitã, asa cã gazdele au pregãtit plicurile consistente, dar si rãsplata în mere, colaci si pãlincã. „Este cel de al saisprezecelea an în care venim sã urãm autoritãtile. Am cerut sprijinul Clubului Sportiv de Cãlãrie «Girostar», dar si pe al celei mai reprezentative unitãti agricole a judetului si tãrii – «TCE 3 Brazi». Încercãm mãcar sã mentinem traditiile si obiceiurile de care le-am mostenit si care, cu timpul, au început sã se degradeze. Dar, este de apreciat efortul unor oameni înrãiti, în sensul bun al cuvîntului, cum sînt cei de la Centrul «Carmen Saeculare», ori din renumita formatie de ursi de la Girov care, în acest an, a fãcut o figurã foarte frumoasã la Festivalul National de Datini si Obiceiuri de Crãciun si Anul Nou de la Brasov“, ne-a spus seful bandei, Costache Lupu. Prima oprire a fost consacratã sponsorului acestei manifestãri – „TCE 3 Brazi“ – care a sustinut cu generozitate organizarea sa. Cum au apreciat gazdele urãturile? „Urãtura a fost destul de frumoasã si a surprins diferite aspecte ale anului 2005, asa cum a fost el. A avut aspecte critice, dar si vesele, punctînd ce a fãcut fiecare în acest an. Ne punem mari sperante în noul an, care se apropie, si dorim sã fie mai bine tuturor românilor. Avem mare încredere cã agricultura va rodi. Cum, de la nastere, omului îi este hãrãzit sã se hrãneascã cu pîine si apã, va trebui sã vinã si timpul ca pãmîntul sã dea roade bogate, iar acestea sã ajungã pe masa fiecãrui român“, ne-a spus Culitã Tãrîtã, presedintele grupului de firme „TCE 3 Brazi“. Pe de altã parte, Vladimir Chirilã, directorul general al „SEF Petroforest“, a subliniat: „Urãturile au fost frumoase, cu trimiteri sigure. Din punctul meu de vedere, anul 2005 a fost unul prost, marcat de inundatii si instabilitate la nivel national. În 2006, dorim ca «SEF Petroforest» sã revinã la parametrii de dinainte de 1989“.

Întepãturi cu strigãturi la adresa conducerii judetului Alaiul – însotit de lucrãtorii Politiei Rutiere si Jandarmeriei – s-a urnit dupã circa o orã, pornind spre Directia pentru Agriculturã si Dezvoltare Ruralã. Mai apoi, sub privirile curioase ale pietrenilor, a traversat zona centralã si s-a oprit în fata Palatului Administrativ, unde era asteptat de cãtre conducerile Prefecturii si Consiliului Judetean Neamt, alãturi de angajati. Capii celor douã institutii au lipsit, dar au fost supliniti de cãtre secunzi – subprefectul Vasile Sendrea, respectiv vicepresedintii Dumitru Badea si Valericã Frãtilã. Programul s-a derulat dupã acelasi tipic, diferite fiind doar urãturile. Primul luat „la roatã“ a fost „prefectul navetist“, Toader Mocanu: „Prindeti plugul cu arcanul/ Pentru domn prefect Mocanu,/ Îl vedem mereu cam trist,/ Pentru cã e navetist,/ Dar venind acum în fatã,/ Reusind prefect pe viatã,/ Poate Stefan s-o-ndura/ Vreo locuintã i-o da/ Undeva pe la Speranta,/ Pentru a-ntãri Alianta“. Nu au scãpat nici aluziile la frecventele „frecusuri“ cu presedintele CJ Neamt, Dan Vasile Constantin: „Pentru domnul Toderas,/ Cã-i bãiat fin de oras,/ Îi dorim mai multã pace,/ Cu Constantin sã se-mpace, Sã-nceteze cîrcoteala/ Si toatã ciorovãiala“. Nici plecarea subprefectului Vasile Sendrea din PD, obligat fiind de noul statut pe care îl are, nu a trecut netaxatã: „L-au cam plîns pedistele,/ Fluturîndu-si fustele/ Reprosîndu-i listele,/ Listele de la locale,/ Unde-a cam lãsat-o moale,/ Ca si Nana din Tarcãu,/ Fiindcã le-a abandonat,/ Si lui Rogin le-a predat“. Cît despre presedintele Dan Vasile Constantin… „Revenim la Constantin/ Care meritã din plin,/ Un premiu de excelentã,/ Pentru-ndelungata-absentã/ Din Consiliul Judetean,/ Exact în ultimul an./ I-acordãm cu-ndurare/ Si-un premiu de consolare/ Pentru Victoria mare,/ Cã-n prag de inaugurare/ Podul din Roznov-oras, Dovedind cã-i buclucas,/ Iatã cã s-a dãrîmat,/ Apa iarãsi l-a luat“. Mai putin ironizati au fost cei doi vicepresedinti de CJ: „Ajungem cu biciu-n dinti/ Si la vicepresedinti,/ Dar nu pentru a-i biciui,/ Ci pentru a-i cinsti,/ Cei doi, Badea si Frãtilã,/ Care-au trosnit o torpilã/ Anul trecut la locale,/ Victoriosi cu urale“. La final, Costache Lupu a „amenintat“: „Ati urmãrit dansul ursilor, caprelor, cãiutilor, mãstilor, dar la anul vã promit cã voi veni cu dansul lupului“. Rãspunsul subprefectului Vasile Sendrea a fost pe mãsurã: „Multumim alaiului si, în primul rînd, domnului Costache Lupu cãruia îi dorim sã mai vinã si la anul, si la multi ani. Sperãm ca dansul lupului sã nu devinã vînãtoarea lupului. Ne bucurã faptul cã multi tineri fac eforturi pentru renasterea obiceiurilor populare. Tuturor nemtenilor le urãm un an mai bun, cu sãnãtate si bucurii“. Mesaje au fost transmise si de cãtre cei doi vicepresedinti ai CJ. Urãtorii au fost cinstiti cu vin, colaci, bomboane si prãjituri, dupã care au plecat spre Primãrie.

S-a sculat… badea Stefan Cum strada Stefan cel Mare este destul de strîmtã, aranjarea cadrului a fost destul de dificilã. Urãtura a fost în mod special croitã pentru primarul Gheorghe Stefan, motiv pentru care Costache Lupu a fost dezamãgit de absenta acestuia. Conducerea Primãriei Piatra Neamt a fost reprezentatã doar de cãtre viceprimarul Vasile Ouatu, acestuia alãturîndu-i-se numerosi angajati ai institutiei. Cum „seful cel mare“ nu a apãrut, Banda lui Lupu si-a început programul. „S-a sculat acum un an/ Ca primar badea Stefan/ Si asemeni lui Traian/ Dar fãrã cal nãzdrãvan,/ Peste oras s-a uitat/ S-a gîndit, s-a frãmîntat,/ Planuri multe si-a fãcut,/ Strategii a conceput,/ Cu lumea s-a consultat,/ Idei multe-a adunat,/ De valori s-a-nconjurat“. Trecute în revistã au fost, pe rînd, situatia mostenitã de la vechea guvernare localã – „C-avea datorii cu caru’/ Transmise de la Rotaru“, programele cu finantare externã, construirea de locuinte si loturile pentru tineri, parcãrile si nocturna. Cel mai gustat, însã, a fost blestemul adresat fostului consilier local Florin Cantoreanu care s-a aflat în litigiu cu autoritãtile pentru cã a „ciuntit“ Baza Hipicã: „Dacã nu se va lãsa/ Noi iar îl vom blestema:/ «De te legi de cãlãrie,/ Dumnezeu nu te mai tie,/ Sã devii mai alb ca varul,/ Sã-ti cadã si mãdularul,/ Limba sã-ti putrezeascã,/ Sã ai mersul ca de broascã,/ Iar cînd te-ai afla la mal/ Sã mori strivit de un cal»“. Urãtorii au fost rãsplãtiti pe mãsurã, cu bani, colaci si vin. „Vã asteptãm si la anul. Vã dorim multã sãnãtate, bucurie si putere de muncã“, le-a urat viceprimarul Ouatu.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Martori la strania aparitie a unui obiect luminos pe cer

Știre publicată în urmă cu

în data de

• doi pietreni, la fel ca multe persoane din tarã, au observat pe cer un obiect luminos care se comporta ciudat • ei plecaserã la pescuit si au fost martorii aparitiei stranii în dimineata zilei de 26 decembrie • „Acum rememorez cele trãite si parcã am avut ceva fiori reci. Chiar i-am zis amicului: «Hai sã ne tinem de mînã, cã acum ne trag ãstia sus»“, spune Dragos Vintilã •

Dragos Vintilã, un pietrean de 38 de ani, îsi fãcuse planuri mari pentru ziua de marti, 26 decembrie. Împreunã cu un amic, a decis sã meargã la o partidã de pescuit la Sascut, cu barca, pe un lac de acumulare din zonã, cã de, poate, poate o fi cu noroc. Ulterior am aflat cã n-a fost sã fie prea spornicã iesirea (doar niste bibãnasi), dar ce le-a fost dat sã vadã în drum spre lac celor doi pietreni i-a marcat si cu sigurantã îsi vor aminti de întîmplare mult timp. Concret, au observat un straniu obiect luminos, foarte bine conturat pe cerul încã întunecat al diminetii, ei alãturîndu-se altor persoane din diverse zone ale tãrii care au vãzut acelasi lucru. De altfel, au si imortalizat aparitia cu telefonul mobil, realizînd cîteva fotografii, dar nu prea au iesit clare. Însã, imaginile care ilustreazã acest articol au fost realizate de un romascan, prieten cu unul dintre pietrenii mentionati, martor si el al fenomenului pomenit. Mai trebuie spus cã subiectul a fost extrem de comentat în presã, fie ea scrisã sau vorbitã, în ultimele zile si pe retelele de socializare. „Am plecat din Piatra Neamt în jur de 4.30 – 4.40 mergînd destul de încet, pentru cã aveam tractat peridocul cu barca. Dupã ce am trecut de Buhusi si Racova, cam pe la 5.30 am observat strania luminã de pe cer. De altfel, am vãzut-o de la depãrtare si ne tot întrebam ce putea fi. Ne-am dat cu presupusul, gîndindu-ne cã poate era lumina vreunui reflector puternic, de la o discotecã sau vreun club. Dar ceva nu era în regulã, nu putea fi o luminã venitã de jos, era ceva straniu. Chiar foarte straniu. Plus cã lumina dispãrea, dar rãmînea conturul perfect si se tot mãrea. Era ca o ceatã lãptoasã pe cer, doar într-un loc. Nu putea fi un fenomen meteo. Era ca o parã întoarsã. Cum ne apropiam tot mai mult de locul unde era localizatã pe cer, îsi mãrea forma. Am oprit si am fãcut fotografii, dupã care ne-am continuat drumul, trecînd pe sub ea. Acum rememorez cele trãite în dimineata de 26 decembrie si parcã am avut ceva fiori reci. Chiar i-am zis amicului: «Hai sã ne tinem de mînã, cã acum ne trag ãstia sus». Am mai mers un pic, lãsînd conturul ciudat în stînga noastrã si am oprit iar, dar lumina dispãruse la fel de straniu cum si apãruse. Tot ce am vãzut noi, cred cã a durat între 3 si 5 minute. Oricum, a fost o experientã unicã si nu am o explicatie despre ceea ce ar fi putut fi“, ne-a povestit Dragos Vintilã. A continuat spunînd cã în nici un caz nu a putut fi vorba despre vreo luminã proiectatã de la sol.

Declaratii care adîncesc misterul

Obiectul luminos neidentificat a fost vãzut, conform Digi24, în aceeasi dimineatã, de localnici din Vrancea, Bihor, Ilfov, de lîngã Bucuresti, dar si de la Roman, ei postînd pe retelele de socializare fotografii si filmulete. Si cam toti au arãtat cã misteriosul obiect, unii i-au spus minge de luminã, a dispãrut la fel de brusc precum apãruse si a lãsat în urmã o formã conicã, asemenea unei perdele de ceatã. Exact cum a relatat si Dragos Vintilã. Întrebat despre strania aparitie, celebrul Alexandru Mironov, realizator Digipedia, a declarat: „Sînt imagini aproape clasice într-un domeniu care se numeste ufologie, un fel de stiintã a OZN-isticii. Poate cã stiintã este mult spus. Este vorba de fenomene care se întamplã adesea. Se întîmplã si pe teritoriul României. S-ar putea ca o explicatie sã vinã de la ingineri care sã spunã: e o treaptã a unei rachete, e vorba de un proiectil de mari dimensiuni militar, cu care s-a fãcut un exercitiu. În urmã cu cîtiva ani, la Celiabinsk, în nordul Rusiei, un asemenea obiect ceresc a explodat. S-a dovedit cã era vorba de un meteorit care venea spre pãmînt. S-a frecat cu aerul, a explodat si s-a comportant ca o bombã. A spart toate geamurile din oras. Este vorba deci de fenomene de care nu mai trebuie sã ne speriem. Poate o sã stim odatã si odatã mai mult despre ele. Este clar însã cã din ce în ce mai des ele sînt observate. Atunci cînd raportãrile vin din mai multe pãrti despre un acelasi fenomen întîmplat la un acelasi moment, atunci este într-adevãr un fenomen care trebuie investigat“. Misterul în acest caz este dat si de faptul cã obiectul luminos apãrut în dimineata zilei de 26 decembrie nu a fost detectat de radare, dupã cum sustine Marius Ioan Piso, presedinte – director executiv al Agentiei Spatiale Române, într-o interventie la Digi24: Noi avem niste surse de informare foarte clare, cum ar fi Comandamentul Strategic al Fortelor Spatiale SUA. Existã un sistem si în Europa, care urmãreste aceste lucruri. Pînã si în România existã un sistem numit Allsky, fiind gestionat de astronomi si de amatori care urmãresc cerul. Mãrturisesc cã nici una din aceste surse nu a detectat nimic la acea orã. Nu a apãrut nimic. Cel putin noi nu am fost informati despre asa ceva“. Alte surse au avansat ipoteza cã a fost vorba despre o rachetã lansatã de agentia spatialã chinezã, cu cîtiva sateliti artificiali, sau cã obiectul observat ar fi o bucatã din statia spatialã chinezã Tiangong-1, care se presupune cã ar urma sã se prãbuseascã pe Terra la început de 2018. O altã variantã ar fi cã a fost un meteorit care s-a dezintegrat la intrarea în atmosferã. Dincolo de aceste declaratii si ipoteze care nu au lãmurit deloc subiectul, strania aparitie vãzutã si de cei doi pietreni si de alte persoane din tarã va rãmîne pentru ei tot la stadiul de straniu si nemaivãzut.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Enache nu-si uitã fostii elevi

Știre publicată în urmă cu

în data de

• Vlad Achim este cel mai nou membru al formatiei de Liga 1 pregãtite de Costel Enache • Gigi Becali a fost de acord ca Achim sã plece la FC Botosani • pe lîngã antrenorul cu care a mai lucrat la FC Ceahlãul, Achim se va reîntîlni si cu un alt fost coleg, Sebastian Chitoscã •

Microbistii din Neamt au motive sã urmãreascã ceva mai interesat partidele din partea a doua a campionatului Ligii 1, dupã cum a început perioada de transferuri din minivacanta de sãrbãtori. În lipsa unei formatii din judet pe prima scenã fotbalisticã, cunoscãtorii de fotbal din judet ar putea sã „adopte“ o grupare care are deja în lot trei fosti componenti ai echipei din Piatra Neamt. Este vorba de FC Botosani, pregãtitã de antrenorul Costel Enache (ex-jucãtor si antrenor al FC Ceahlãul), formatie aflatã foarte aproape de performanta de a pãtrunde, în premierã, în turneul play-off, fazã ce va da campioana editiei 2017-2018 a Ligii I. Pentru a pune umãrul la acest obiectiv, în rîndurile echipei botosãnene a intrat si Vlad Achim, jucãtor de bazã al FC Ceahlãul în perioada 2007-2015. Ieri, jucãtorul în vîrstã de 28 de ani a fost cedat de FCSB la FC Botosani, patronul moldovenilor, Valeriu Iftime, precizînd cã s-a luptat pentru Achim cu alte douã cluburi din Liga 1. „Cu Gigi Becali nu a fost nici o problemã. Dînsul ne-a spus de la început cã vrea sã ni-l dea pe Vlad Achim, dar nouã ne era teamã cã nu doreste jucãtorul sã vinã la noi. El mai avea si alte douã oferte din Liga 1, însã am discutat cu el si ne-am înteles. Achim a semnat cu noi pe un an si jumãtate, atît cît mai avea contract si cu Steaua“, a declarat Iftime pentru Fanatik. Presa sportivã a aflat cã 100.000 de euro este clauza de reziliere pentru Vlad Achim, însã dacã cineva va plãti aceastã sumã, banii vor intra în conturile FCSB pentru cã jucãtorul a fost lãsat sã plece gratis la Botosani. De mentionat cã echipa din Botosani este a patra în ultimii doi ani pentru care Achim evolueazã, de la momentul plecãrii sale de la Ceahlãul. Dupã opt sezoane în care a apãrat culorile echipei pietrene (6 în Liga 1 si douã în liga secundã), pentru care a jucat 155 de partide si a înscris 18 goluri, în primãvara anului 2015 mijlocasul s-a transferat la Viitorul Constanta. Pentru echipa lui Hagi, Vlad a evoluat doar un tur de campionat. Desi pãrea se se fi integrat bine în angrenajul echipei, a fost cedat la FC Voluntari unde a jucat în returul sezonului 2015-2016. În campionatul 2016-2017 a ajuns la Steaua, unde a evoluat inconstant, fiind victima relatiei dificile dintre antrenorul Reghecampf si finantatorul Becali. În acest sezon, Nicolae Dicã a vrut sã mizeze mai mult pe Achim, dar soarta nu i-a surîs nici de aceastã datã jucãtorului. La FC Botosani, Achim ar putea avea sanse mai mari sã evolueze în linia medianã, dacã antrenorul Enache va gãsi oportunitãti sã-l foloseascã în cele patru meciuri rãmase de disputat din retur si, ulterior, în faza a doua a campionatului (play-off sau play-out). În lotul moldovenilor, Achim se va reîntîlni cu alte douã cunostinte de la Piatra Neamt: cu atacantul Sebastian Chitoscã, si el un implant nereusit la Steaua, respectiv portarul Alberto Cobrea, jucãtor originar din Piatra Neamt, format la Liceul cu Program Sportiv din urbea de sub Pietricica, dar care nu a evoluat sub culorile clubului FC Ceahlãul. Sebastian Chitoscã a ajuns la Botosani dupã ce a avut un parcurs asemenãtor cu al lui Achim. A plecat din curtea formatiei pietrene la un an dupã Achim, în toamna anului 2016, odatã cu alti doi tineri jucãtori cedati la Steaua (Stefãnescu si Popadiuc). Nu a avut prea multe sanse de a arãta de ce este capabil la echipa lui Becali, si a fost repede împrumutat la Voluntari si FC Brasov (Liga 2), echipe pentru care a evoluat în ultimul an în 11 partide si a marcat doar douã goluri. Si Chitoscã sperã sã-si relanseze cariera la Botosani, primele semne fiind încurajatoare. Enache a mizat pe atacant în 7 partide oficiale (Liga I si Cupa României), iar evolutia sa a fost deja apreciatã în mediul sportiv.

Citește știrea

Trending