Publicitate

■ duminică după amiază, Futsal Ceahlăul va juca împotriva celor de la AS Gheorgheni, în campionatul diviziei secunde ■ luni şi marţi, de la ora 18.00, naţionala de seniori a României va înfrunta Italia ■ intrarea la toate cele trei jocuri de la Sala Polivalentă va fi liberă ■

Începînd de duminică, 3 februarie, fotbalul de sală va fi sportul rege la Piatra Neamţ pentru trei zile. Iubitorii sportului sînt invitaţi la Sala Polivalentă pentru a urmări jocuri atractive atît din campionatul intern, cît şi două jocuri de gală ale naţionalelor de seniori a României şi Italiei, aflate în pregătirea preliminariilor de calificare la CM 2020 din Lituania. Mai întîi, duminică, de la ora 15.00, spectatorii au ocazia să urmărească duelul dintre echipa locală, Futsal Ceahlăul şi AS Inter Gheorgheni. Partida contează pentru etapa a XI-a a eşalonului secund (a doua a returului), şi poate fi ocazia primei victorii din acest an pentru gruparea pietreană. Elevii lui Gabi Bucur nu au jucat rău nici în runda din week-end-ul trecut, cînd au condus cu 3-1 în deplasare, liderul, CSM Tîrgu Mureş, dar au pierdut în cele din urmă cu 3-7. De asemenea, înfruntarea de duminică este o ocazie pentru jucătorii nemţeni de a se revanşa în faţa harghitenilor pentru înfrîngerea suferită în ultimele secunde în meciul tur (scor 3-4), în duelul de la Gheorgheni, din etapa a II-a. Tot în runda de duminică, mai sînt programate jocurile: Kereszthegy Remetea – UNITED 2 Galaţi (ora 14.00) şi Pro-Tineret Sighişoara – CSM Tîrgu Mures (ora 17.00), în timp ce FORTIUS 2014 Buzău şi C.S. KSE Tîrgu Secuiesc vor avea etapă liberă. Luni şi marţi, 4 şi 5 februarie, spectacolul sportiv va continua la Polivalentă, în cele două zile, de la ora 18.00, urmînd să aibă loc meciuri amicale între naţionalele de seniori ale României şi Italiei, ambele echipe fiind în pregătirea preliminariilor de calificare la turneul final al Campionatului Mondial de Futsal din Lituania din 2020. „Din punctul meu de vedere, este probabil unul din cele mai importante evenimente din fotbal petrecute la Piatra Neamţ în decursul istoriei“, apreciază pietreanul Cristi Vornicu, membru în Comitetul Executiv al FRF şi managerul Futsal Ceahlăul. Acesta a menţionat că la primul joc (cel de luni), va asista şi preşedintele Răzvan Burleanu, şeful FRF prezidînd la Piatra Neamţ întîlniri cu membri afiliaţi din sectorul futsal şi fotbal feminin. De menţionat că pentru tricolori, dubla cu Italia vine la doar trei luni după vizita naţionalei Spaniei, una dintre cele mai titrate prime reprezentative din istorie (7 titluri europene şi două Cupe Mondiale). În octombrie 2018, naţionala lui Robert Lupu juca două meciuri-test împotriva ibericilor la Odorheiu Secuiesc. După un eşec, 0-3, în primul joc, tricolorii au învins în al doilea cu 1-0, bifînd cea mai importantă victorie din istorie. „Italia e mai mult Brazilia! Are foarte mulţi jucători, dacă nu cumva chiar toţi în acest moment, originari din Brazilia, naturalizaţi italieni. Asta spune tot despre forţa acestei echipe. Ne bucurăm că după meciurile cu Spania vin aceste două jocuri împotriva Italiei. Doar aşa putem creşte, doar aşa ne putem verifica potenţialul, în faţa unor asemenea adversari“, a declarat Robert Lupu, selecţionerul primei noastre reprezentative pentru frf.ro. Naţionala de futsal a Italiei se afla la sfîrşitul anului trecut pe locul 7 în clasamentul FIFA, în timp ce România era pe 20. Anul 2018 nu a fost unul strălucit pentru Squadra azzura, la Europeanul din Slovenia (unde a fost prezentă şi naţionala noastră), oprindu-se în sferturi. Italia are două titluri de campioană a Europei, în 2003 şi 2014, o finală pierduta în 2007 (1-3 cu Spania), trei locuri 3 (1999, 2005, 2012) şi două locuri 4 (1996 şi 2001). Italia are o singură absenţă de la CM de futsal (ediţia din 2000), competiţie unde a bifat o finală (1-2 cu Spania în 2004) şi a obţinut în alte două rînduri medaliile de bronz (2008 şi 2012). Printre cele mai importante nume din istoria naţionalei de futsal a Italiei se regăsesc Fernando Darley Grana, Adriano Augusto Foglia, Marco Ercolessi, Stefano Mammarella şi Gabriel Lima de Oliveira. Antrenorul naţionalei Italiei este, din 2018, Alessio Musti, un italian în vîrstă de 44 de ani, fost jucător la Torino, Lazio, BNL Roma şi Nepi, de asemenea fost internaţional. În ce priveşte naţionala României, lotul a ajuns de miercuri la Piatra Neamţ. Pentru cele două jocuri, selecţionerul Robert Lupu a convocat pe: Vlad Iancu (Autobergamo Deva), Petrişor Toniţa (Autobergamo), Andrei Grigoraş (Odorheiu Secuiesc) – portari; Adrian Pânzaru (Autobergamo), Felipe Oliveira (Napoli), Mimi Stoica (United Galaţi), Paulo Ferreira (Autobergamo), Ique Ribeiro (Cartagena), Szabolcs Mánya (FK Secuiesc), Marinică Plugaru (Dunărea Călăraşi), Laszlo Szocs (Imperial Miercurea Ciuc), Cristian Matei (Imperial), Alpar Csoma (FK Secuiesc), Daniel Crăciun (United). În lot sînt doi jucători care vin din afara ţării: Felipe – un brazilian naturalizat, care joacă în prima ligă italiană la Napoli şi Ique Ribeiro, jucător în campionatul Spaniei, la Cartagena. Nu va evolua braziliano-românul Savio, operat la ligamente, iar în ce priveşte provenienţa de la cluburi, Autobergamo este lider, cu 4 jucători, Odorheiul Secuiesc dă 3 jucători, Miercurea Ciuc şi United Galaţi cîte 2 jucători, iar Dunărea Călăraşi un jucător.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.