Publicitate

O femeie în vîrstă de 31 de ani, din Piatra Neamţ, a fost prinsă de poliţişti conducînd un autoturism deşi avea o alcoolemie “record”, cel puţin pentru o şoferiţă: 1,20 mg/l. “Miercuri noapte, în jurul orei 02, un echipaj de poliţie a Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ a depistat pe strada Dimitrie Leonida, o femeie, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătoarea auto, de 31 de ani, din Piatra Neamţ, a fost supusă testării cu aparatul alcooltest, dispozitivul indicînd o valoare de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, a fost condusă la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii continuă cercetările faţă de aceasta, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează în buletinul de presă al IPJ Neamţ.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.