Contactează-ne

Actualitate

Piatra Neamţ: Poliţia Locală a dat din nou iama în cerşetori. Şi?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţia Locală Piatra Neamţ a făcut din nou, pe 21 noiembrie, o razie printre cerşetorii din municipiu.

S-au dat amenzi, dar se pune întrebarea ce finalitate au totuşi astfel de acţiuni? Sigur că ele sînt binevenite, însă multă lume nu crede că sînt şi suficiente pentru a mai reduce din fenomenul cerşetoriei.

Mai ales că amenzile aplicate nu sînt plătite, din informaţiile pe vare le avem, iar, după razie, majoritatea cerşetorilor revin la „locul de muncă”.

„În data de 21.11.2019, între orele 06.00 – 22.00, la nivelul Birourilor de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Locale Piatra Neamţ, s-a organizat şi desfăşurat o acţiune  pe linia prevenirii şi combaterii cerşetoriei şi a faptelor antisociale.

Patrule ale Poliţiei Locale Piatra Neamţ, împreună cu lucrători ai Direcţiei de Asistenţă Socială – Primăria Piatra Neamţ au depistat şi identificat un număr de 19 persoane care apelau la mila publică,  iar 14 dintre acestea au fost sancţionate contravenţional.

Alte 13 persoane au fost amendate pentru încălcarea normelor de convieţuire socială (Legea 61/1991R – pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice), valoarea totală a amenzilor aplicate în cele 27 de cazuri  fiind de 3.400 de lei.

Totodată, 67 de lucrători comerciali, de la tot atâtea unităţi de alimentaţie publică (baruri şi restaurante), au fost atenţionaţi cu privire la respectarea prevederilor articolului 2, punctul 22, din Legea 61/1991R (” servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflaţi în vădită stare de ebrietate, precum şi a minorilor”).

De asemenea, miercuri, 20 noiembrie 2019, agenţi ai Poliţiei Locale Piatra Neamţ au acordat sprijin reprezentanţilor DelGaz Grid,  Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ şi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ, în cadrul unei ample acţiuni de depistare a furturilor de energie electrică sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea, în cartierul Văleni II din municipiul Piatra Neamţ”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale Piatra Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Un proiect de autostradă, un deputat şi doi primari

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ deputatul Bulai le cere primarilor de Roman şi Săbăoani să „aducă” A7 prin localităţile lor

În România, ţara în care Autostrada Unirii are… o lege minunată drept certificat de naştere, dar ea, autostrada, lipseşte cu desăvîrşire în realitate, un deputat, de la USR, pe numele său Iulian Bulai, ceartă doi primari, de Roman şi Săbăoani, pentru că refuză ca o altă autostradă, care e tot pe hîrtie deocamdată, să treacă prin localităţile pe care le păstoresc.

Nu spunem că apelul deputatului nu e unul de esenţă, însă absurdul situaţiei este evident: nu avem autostrăzi, în Moldova, dar avem legi şi dispute politice pe marginea… proiectelor de autostrăzi. Ceea ce o fi bine. Revenind la deputatul USR, aflăm dintr-un comunicat de presă cum că „Iulian Bulai le cere primarilor din Municipiul Roman și comuna Săbăoani să își revizuiască poziția și să militeze pentru ca viitorul traseu al autostrăzii Ploiești – Pașcani să cuprindă și cele două unități administrativ teritoriale pe care le conduc.

Apelul deputatului nemțean vine în contextul în care în această perioadă se va decide ce variantă de traseu, din cele trei disponibile, va avea Autostrada A7 pe teritoriul județului Neamț. La o dezbatere publică din 11 martie, desfășurată la Consiliul Județean Neamț, reprezentanții administrațiilor publice din Roman și Săbăoani au menționat că nu doresc varianta cu ruta cea mai apropiată de localitățile lor deoarece există niște planuri de investiții pentru acea zonă, preferând astfel varianta cea mai îndepărtată, cu nod în județul Iași, după Castelul de Apă”.

Şi zice deputatul cu pricina: ”E crucial pentru județul Neamț ca ruta autostrăzii A7 să fie cât mai aproape de Roman și de zona metropolitană. Există accesibilitate potrivită, iar construcția autostrăzii conform variantei de traseu din apropierea Romanului va ajuta zona să crească din punct de vedere economic.

Fac apel către cele două administrații locale să își revizuiască pozițiile. Ne va fi mult mai ușor să ne conectăm și vor fi create mai multe oportunități de investiții. Mai mult decât atât, noua autostradă va putea funcționa și ca o șosea de centură, care acum ne lipsește. Am așteptat 30 de ani această autostradă, nu trebuie să dăm cu piciorul acestei șanse.

Apreciez că există planuri de investiții, rezidențiale și industriale, însă consider că în avantajul nemțenilor ar trebui să fie prioritară găsirea unor soluții alternative pentru relocarea acestora și nu pentru cel mai favorabil traseu al autostrăzii pentru noi”. Sigur că, jurnalistic, se naşte întrebarea: oare ce motive, alea cu investiţiile nu le credem nici în somn, or fi avut primarii în cauză să opteze pentru varianta „mai îndepărtată”?

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: 3.800 de gospodării fără energie electrică

Știre publicată în urmă cu

în data de

Codul portocaliu provoacă probleme în Neamţ, vineri, 3 iulie. Conform informaţiilor oferite de ISU Neamţ, la ora 16, erau 3.823 de gospodării nealimentate cu energie electrică.

“Ca urmare a avertizării meteorologice cod portocaliu emis pentru județul Neamț, Delgaz Grid ne-a informat că localitățile Păstrăveni, Rădeni, Urecheni, Țibucani, Davideni, Țibucanii de Jos și Lunca Moldovei sunt afectate din punct de vedere al alimentării cu energie electrică. 3823 de consumatori nu sunt alimentați cu energie electrică. Se lucrează pentru remedierea situației”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

„Explozie” a cazurilor de COVID-19 – „Alertă” la MAI

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ acţiunile de verificare vor fi intensificate, mai ales în week-end ■ echipe mixte vor verifica respectarea regulilor de protecţie sanitară ■ cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor la un număr TelVerde ■

Pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu COVID-19,  conducerea Ministerului Afacerilor Interne a convocat vineri, 3 iulie a.c., o ședință, în sistem videoconferință, cu prefecții și șefii de structuri centrale și teritoriale pentru a stabili măsurile care vor fi luate în următoarele două săptămâni.

Trag un semnal de alarmă: prin lipsa de responsabilitate a celor care încalcă normele de protecție sanitară,riscăm să pierdem tot ceea ce am reușit printr-un efort titanic al nostru, al tuturor. Trebuie să fim foarte vigilenți în perioada următoare. Este extrem de important să luăm atitudine și să ne implicăm în protejarea sănătății românilor. Altfel, viața noastră socială și economică va fi bulversată. Vă cer să acționați cu profesionalism și rigurozitate, dar și cu atenție pentru a nu cădea în extreme fie de exces, fie de toleranță.”, a precizat ministrul afacerilor interne, Ion Marcel VELA.

La rândul său, secretarul de stat chestor șef de poliție Bogdan DESPESCU a transmis că principalul obiectiv al măsurilor care vor fi luate în următoarele două săptămâni este prevenirea răspândirii noului coronavirus și nu aplicarea de sancțiuni.

În cadrul ședinței s-a stabilit ca la nivelul fiecărui județ să fie organizată, sub autoritatea prefectului, o grupă de coordonare operativă, care să evalueze situația specifică și să intensifice activitățile de verificare și depistare a celor care nu respectă regulile de protecție sanitară. S-a dispus ca prima întâlnire a membrilor grupelor de coordonare operativă să aibă loc imediat după încheierea ședinței convocate de conducerea MAI.

Sub coordonarea acestor grupe, la nivelul fiecărui județ vor fi organizate echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști locali, reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale de muncă, direcțiilor sanitar-veterinare și de la Protecția Consumatorului, precum și de la alte autorități cu competențe în efectuarea de verificări cu privire la respectarea regulilor de protecție sanitară. În situațiile de încălcare a normelor instituite pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, se vor dispune măsuri de sancționare, inclusiv de suspendare a activității unor operatori economici.

Se vor desfășura activități de verificare punctuale atunci când se vor primi sesizări cu privire la nerespectarea măsurilor de limitare a îmbolnăvirilor cu COVID-19, dar și acțiuni cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, precum și la ștranduri, terase și cluburi în aer liber.  O atenție deosebită va fi acordată stațiunilor de la mare și de la munte, precum și traseelor de deplasare către acestea. Totodată, printre prioritățile echipelor de verificare va fi și transportul intern și internațional de persoane atât rutier, cât și feroviar.

Conducerea MAI a cerut structurilor responsabile să ia măsuri suplimentare mai ales la sfârșit de săptămână.

Pentru îndeplinirea misiunilor din următoarele două săptămâni, se vor suplimenta efectivele și mijloacele tehnice din teren. Pentru zona litoralului unde se așteaptă un număr mare de turiști la sfârșit de săptămână, conducerea ministerului a dispus Poliției Naționale, Jandarmeriei și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să trimită ofițeri de la nivel central pentru a sprijini efectivele care acționează în mun. Constanța.

Pentru a putea interveni rapid, se va înființa o linie TelVerde – 0800800165 la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. Numărul de telefon va deveni operațional începând cu data de 4 iulie a.c., ora 00:00.

Citește știrea

Trending