Publicitate

Un nou protest al angajaţilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, marţi 12 februarie, motivele nemulţumirii fiind aceleaşi ca la mişcarea de revoltă produsă în urmă cu cîteva zile, pe 8 februarie: reducerea veniturilor, dar şi condiţiile precare în care trebuie să-şi desfăşoare activitatea. De data aceasta numărul protestatarilor a fost pînă în 100 de persoane, iar printre scandările preferate s-au numărat: “Jos PSD”, “Hoţii”, “Demisia” şi “Vrem salariile înapoi”. Ceea ce la protestul din 8 februarie constituia o informaţie pe surse, şi anume că le vor fi din nou reduse veniturile, a devenit certitudine în momentul în care au primit fluturaşii pe luna în curs. Aşa că oamenii au ieşit din nou la protest şi unii dintre ei ameninţă că vor continua pînă le vor fi rezolvate problemele. Ei au avut discuţii cu conducerea spitalului, însă sînt mici şanse ca problemele lor să fie rezolvate la acest nivel. Nici la nivel de Consiliu Judeţean Neamţ nu se prea întrevăd şanse să se găsească o rezolvare, deşi pe 8 februarie protestatarii s-au întîlnit cu şeful instituţiei, aflat în judeţ de această dată, Ionel Arsene. Numai că după întîlnire, lucrurile au rămas… la fel. Sau nu chiar la fel. În sensul că de la conducerea judeţeană au venit mesaje “împăciuitoare”, dar se pare fără substanţă, dar şi promisiuni că se alocă fonduri de la Guvern pentru lucrări de reabilitare la spitalul pietrean. Asta în plus la proiectul primis cu spitalul “zgîrîie-nori”. Ceea ce pe unii chiar i-a pus în faţa unei dileme: de ce se mai bagă bani în spitalul vechi dacă va fi făcut unul nou, “mai trainic şi mai frumos”? Unde mai pui că unii au început să se întrebe dacă nu cumva vom fi în faţa unei “crize locale de fond funciar”. În sensul că pe aceeaşi suprafaţă de teren au tot fost promise, de-a lungul timpului, ba chiar s-au cheltuit şi nişte sume de bani pentru diferite studii, mai multe proiecte şi cîrcotaşii chiar se întreabă dacă nu cumva vom avea investiţie peste investiţie peste investiţie pe acelaşi amplasament. Ceea ce ar putea fi cel puţin interesant. De asemenea, se mai naşte o întrebare: de ce revolta există doar la Neamţ? În condiţiile în care în spaţiul public nu au mai apărut informaţii că ar mai fi proteste şi la alte unităţi sanitare din alte judeţe, multă lume se întreabă ce s-a întîmplat în judeţul nostru de s-a ajuns la această stare de nemulţumire? Poate ne răspunde onor conducerea judeţului. Amănunte despre protestul precedent găsiţi aici: http://monitorulneamt.ro/neamt-protest-spontan-la-spitalul-judetean-arsene-criticat-pentru-vacanta-in-dubai/

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.