Contactează-ne

Administrație

Piatra Neamţ: Iadul şoferilor – “absurd” şi” jalnic”, dar tot fără rezolvare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ strada Izvoare mai aşteaptă pînă la reabilitare ■ De ce? Nu vine nimeni la licitaţii ■ “este absurd, este de neînţeles, înseamnă că proiectul e făcut prost”, susţine primarul de Piatra ■ pe Fermelor, Apa Serv peticeşte conducte în pas de melc ■

Strada Izvoare, din Piatra Neamţ, de la Regiment spre Cartierul Speranţa, a fost, este şi se pare că va rămîne încă mult timp un iad pentru şoferii care îşi rup maşinile prin gropile care i-au adus tristul renume. Întrebat într-o conferinţă de presă susţinută joi, 29 august, dacă sînt noutăţi legate de reabilitarea acestei căi de rulare, primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a izbucnit din nou la adresa conducerii Consiliului Judeţean Neamţ, în administrarea căruia a fost trecută strada pentru a fi reabilitată cu bani europeni. “Este singura stradă din Piatra Neamţ administrată de CJ şi este cea mai jalnică. Aşa ştie CJ să administreze o stradă. Este vorba de dezinteres, de lipsă de comunicare, de lipsă de dorinţă. Au fost două licitaţii şi înţeleg că nu s-a prezentat nimeni. Înseamnă că proiectul este făcut prost şi trebuie intervenit pentru a fi făcute modificări. Dar e o lipsă totală de comunicare şi parcă le este frică să iasă şi să vorbească despre acest subiect. Măcar să o întreţină, să astupe gropile, nu se poate aşa, e o bătaie de joc. Şoferii îşi rup zilnic maşinile. E absurd, e de neînţeles, nu se poate să faci aşa ceva”, a declarat Dragoş Chitic. Reamintim că strada cu pricina a fost trecută din administrarea primăriei în cea a CJ tocmai pentru a fi reabilitată cu bani europeni , în cadrul unui proiect în care condiţiile de eligibilitate erau îndeplinite de forul judeţean. Numai că timpul a tot trecut şi singura “noutate” a reprezentat-o înmulţirea craterelor din asfalt în care şoferii au toate şansele să eşueze definitiv dacă nu sînt atenţi să le ocolească. CJ-ul a mimat la un moment dat nişte lucrări de reparaţii băgînd nişte pavele cu nisip prin unele gropi însă s-a dovedit o frecţie la un picior de lemn. Iar cum acum înţelegem că proiectul a fost gîndit prost în sensul că suma destinată ar fi insuficientă, înseamnă că nici pe viitor nu va veni nimeni la licitaţie şi… vor rămîne gropile. Plus înjurăturile şoferilor care pînă acum ar fi umplut o prăpastie. Şi dacă tot veni vorba de înjurături de la şoferii pietreni, un alt prilej pentru astfel de vorbe de duh a apărut pe strada Fermelor din Piatra Neamţ. Unde se tot lucrează de vreo 10 zile şi unde se circulă pe o singură bandă de atunci. “Misterul” a fost lămurit de Dragoş Chitic, în aceeaşi conferinţă de presă. Acesta a precizat că pe strada respectivă se intervine pentru modernizarea reţelei de canalizare pluvială. Numai că, în momentul în care s-a săpat s-a descoperit că o conductă a Apa Serv avea un mic “beteşug”, cum se întîmplă foarte des în Piatra Neamţ: scăpa apă. Şi nu un strop, două, ci din belşug, că doar tot s-a scumpit recent, din nou, apa. Aşa că reprezentanţii primăriei i-au anunţat pe cei de la Apa Serv să intervină şi să repare conducta că doar nu erau să astupe groapa cu lacul subteran aferent. Şi în acest moment a intervenit “profesionalismul” şi “promptitudinea” celor de la Apa Serv: conform spuselor primarului au intervenit abia după 10 zile de la semnalarea problemei. 10 zile în care, nu-i aşa, groapa a rămas groapă, iar şoferii au rămas cu pocinogul. Vestea “bună” ar fi că joi, 29 august, s-ar fi intervenit şi s-ar fi remediat avaria. Aşa că putem spera că primăria va putea să finalizeze lucrarea şi strada va redeveni circulabilă în condiţii cît de cît decente.

FOTO: mai 2019

Actualitate

Se lansează programul „Casa Eficientă Energetic” – Valoarea primei energetice este de 15.000 de euro

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ anunţul a fost făcut de deputatul Mugur Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ

Nemțenii care își doresc să aibă un consum de energie mai mic pot accesa, începând cu data de 15 septembrie, programul „Casa Eficientă Energetic”.

 

„Cei care vor aplica pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, din fonduri nerambursabile, acordați de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin AFM.

 

Cei interesați de „Casa Eficientă Energetic” vor putea depune online cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei.

Totodată, acest program poate fi accesat și de reprezentanți ai instituțiilor publice (școli și grădinițe).

 

Cheltuielile eligibile pentru școli și grădinițe sunt:

 

–        dotarea instituțiilor cu centrale termice, dar și înlocuirea centralelor sau a componentelor sistemului de încălzire cu unele mai performante;

–        tâmplărie cu geam termopan;

–        izolație termică fațade și terase;

–        alte lucrări menite să reducă pierderile de energie termică;

–        sisteme nepoluante pentru obținerea necesarului de energie sau pentru anumite utilități;

–        sisteme de încălzire a apei care utilizeaza energia solară, panouri fotovoltaice;

–        schimbarea corpurilor de iluminat;

–        instalarea de senzori de mișcare;

–        sisteme moderne și eficiente de monitorizare a energiei;

–        sisteme de ventilație și climatizare pentru sporirea confortului termic al utilizatorilor.

 

Guvernul PNL se preocupă să pună în implementare soluții eficiente pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor. Îmi doresc ca și nemțenii să profite de aceste oportunități, pentru a crește nivelul de trai și confort”, se precizează într-un comunicat de presă emis de deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț.

Citește știrea

Actualitate

Primarul Micu ar putea fi… administrator public

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ începînd de joi, 6 august, s-a aplicat ordinul de prefect privind vacantarea, înainte de termen, a fotoliului de primar al Romanului ■ prerogativele funcţiei vor fi preluate de vicepriamrul Roxana Iorga ■ este prima femeie primar din istoria urbei muşatine ■

Începînd de joi, 6 august, Primăria Roman a luat act de ordinul prefectului George Lazăr, de încetare a mandatului edilului Lucian Micu, înainte de termen, ca urmare a aplicării hotărîrii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din aprilie 2020, prin care a fost declarat incompatibil.

În conformitate cu prevederile Codului Administrativ, atribuţiile vor fi preluate de viceprimarul Roxana Iorga. „Pînă la o nouă decizie, comunicarea în relaţia cu presa va fi efectuată prin intermediul adresei de email primar@primariaroman.ro. “, se menţionează în comunicatul de presă, trimis de instituţie.

De reţinut că, în acestă conjunctură, se înregistrează şi o premieră, aceea ca la conducerea Primăriei Roman să se afle o femeie. Rămîne de văzut şi cît de autoritară va reuşi să fie Roxana Iorga, în condiţiile în care, susţin surse de presă, în instituţie există o stare de tensiune, legată de ordinul prefectului, agreat de unii şi dezavuat de alţii, aşa cum se întîmplă în atare situaţii.

Pe de altă parte, aceleaşi surse susţin faptul că primarului i s-ar oferi şansa de a deveni administrator public, pentru că atît city managerul Gabriela Petrea, cît şi cei doi consilieri ai primarului, vin şi pleacă odată cu aceasta.

Se va vedea dacă acestă soluţie ar fi o posibilitate legală de potolire a nemulţumirilor primarului demis de a nu se fi găsit o soluţie legală de salvare a fotoliului său, pentru că el nu este singurul vinovat de eludarea legii, în ceea ce priveşte starea de incompatibilitate în care s-a aflat, în mandatul de viceprimar 2012-2014, ci, în primul rînd, de această situaţie se face vinovat secretarul unităţii administrativ teritoriale, Gheorghe Carnariu şi un întreg compartiment juridic.

Situaţia de la Roman este, cu adevărat, una extrem de complicată şi destul de dificil de rezolvat, în condiţiile în care trebuie citit, în cunoştinţă de cauză, mesajul subliminal din declaraţia de presă a deputatului Dan Laurenţiu Leoreanu, dată, în exclusivitate Monitorului, referitoare la „menţinerea în echipă a primarului demis“, în condişţiile în care PNL îşi asumă şi respectarea conţinutului hotărîrilor judecătoreşti, legate de consecinţele stării de incompatibilitate. Conform legii, micu nu ar mai avea voie să candideze pentru funcţia avută vreme de 3 ani.

Citește știrea

Actualitate

Dilemele candidaţilor la Consiliul Judeţean Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Mugur Cozmanciuc, candidat PNL: are atâtea dileme încât nici nu ştim cu care să începem: Pot ajunge la CJ  prin “noi înşine” şi fără să iau taxiul userist? Poate Carabelea scoate cucul din Primărie sau mă trezesc în partid că zbor deasupra unui cuib… de cuci? La Roman, dacă nu se mai face Micu mare, cu cine defilăm? Cum împart două candidaturi “de paie” la câţi “măgari” (metaforă, scuze, n-am găsit altă… rimă) doritori de candidatură sunt în partid? Informaţii de culise: la câte dileme sunt, informaţiile de culise nici nu mai au importanţă.

Ionel Arsene, candidat PSD: dilema: “Fapte, nu vorbe” sau “Vorbe, nu fapte” sau ce dracu am vrut să spun, că de făcut oricum nu am făcut nimic? Cu întrebarea adiacentă: cât de tare trebuie să cânte cucul de la Giurgiu ca să se audă până-n Primăria Piatra Neamţ? Informaţii de culise nu sunt pentru că informaţiile sunt vorbe, iar în culisele domnului Arsene nu sunt decât fapte, nu-i aşa? Cumetrii ştiu de ce.

Emilia Arcan, candidat Pro România: dilema: Dacă ajung la CJ şi închid uşa biroului mai aud cântând cucul din turla Primăriei? Sau era mai bună (la nivel fonic) uşa capitonată, chiar şi în roşu pesedist, de la Senat? Informaţii de culise: doamna senator a criticat trilul electoral al cucului şi s-a trezit acuzată pe motiv de poale-n cap, nu în brâu, de colegii social-democraţi. Şi-a luat poalele şi a virat la Pro România, candidând la CJ tocmai împotriva şefului de cuci.

Florin Zaharia, candidat USR: dilema: La CJ, unde e timona? Sau e manşă? Că pare a fi vapor, dar nu înţeleg de ce e în asemenea picaj după “orânduirea” pesedistă? Informaţii de culise: Florin Zaharia e comandant de cursă lungă şi e sigur că dacă la o adică ar ajunge pe puntea CJ-ului nu ar păţi ca în Titanic. Oricum, Iceberg ăla înţelegem că nu candidează.

Cristian Sauciuc, candidat PMP: Dacă Doamne Fereşte câştig alegerile, pot trece Salubritas-ul la judeţ? Că, dacă nu, adversarii politici vor pune în boxe la CJ doar melodia “Iubiţi şi câinii vagabonzi”, iar melancolia ar fi ucigătoare. Informaţii de culise: nu sunt că în culisele domnului Sauciuc latră dulăii politici de nu se mai înţelege candidat cu partidul lui.

Laurenţiu Leoreanu, nu e candidat, dar e subiect de dilemă: Eu de ce nu (mai) candidez? Şi avem şi noi o dilemă pentru soluţionarea căreia apelăm la domn’ profesor: în politică minus şi cu minus pot să dea plus? Că altfel nu vedem cum din nişte leproşi şi nişte ciumaţi poate rezulta o guvernare pozitivă!? Informaţii de culise: se pare că domnul Leo a prins ideea că decât să te expui la vot uninominal, mai bine stai liniştit la loc călduţ pe liste.

 

P.S.: Evident, consideraţiile de mai sus sunt tot la nivel de glumă. Sau nu…

Citește știrea

Trending