Contactează-ne

Eveniment

Piatra Neamţ: Fetiţa dispărută a fost găsită în scara unui bloc

Știre publicată în urmă cu

în data de

Polițiștii au depistat-o pe minora Moldoveanu Ana Maria, în vîrsta de 12 ani, din Piatra Neamț, dispărută la data de 25 octombrie 2019. “Astăzi, 26 octombrie, în jurul orei 07.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați de către o tînără, de 29 de ani, cu privire la faptul că, în scara unui bloc din municipiul Piatra Neamț, a identificat minora Moldoveanu Ana Maria, care a fost dată dispărută în seara precedentă și al cărei caz a fost mediatizat cu sprijinul mass-mediei. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat minora dispărută. În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că, pe perioada dispariției, nu a fost victima vreunei infracțiuni. În acest caz, a fost informată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Neamț. Inspectoratul de Poliție Județean Neamț mulțumește tinerei pentru spiritul civic de care a dat dovadă și cetățenilor pentru sprijinul acordat în activitățile investigative întreprinse de polițiști în vederea depistării minorei!”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

Primarul de Bacău are proces la Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cauza a fost strămutată de la Tribunalul Bacău, la Neamţ la cererea edilului de Bacău ■ primarul şi viceprimarul au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie de abuz în serviciu ■ judecătorii au încheiat procedura de Cameră preliminară ■

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ au finalizat procedura de Cameră preliminară şi au dispus începerea procesului în care primarul şi viceprimarul de Bacău sînt acuzaţi de fapte de corupţie.

„În temeiul art. 345 alin. 1 Cod procedură penală respinge, ca neîntemeiate, excepţiile invocate de către inculpaţii Necula Cosmin şi Ştefan Daniel-Dragoş.

În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de urmărire penală şi a sesizării instanţei prin rechizitoriul nr. 90/P/2017 din data de 28.06.2019 al Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, privind pe inculpaţii: – Necula Cosmin, trimis în judecată pentru săvîrşirea infracţiunii de participaţie improprie (sub forma determinării) la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000, cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal; – Ştefan Daniel – Dragoş, trimis în judecată pentru săvîrşirea infracţiunii de participaţie improprie (sub forma determinării) la infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000, cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii Necula Cosmin şi Ştefan Daniel-Dragoş“, conform instanţei.

De acum litigiul intră în linie dreaptă cu administrări de probe şi audieri de martori. Iniţial dosarul a fost la Tribunalul Bacău, însă pe parcursul procesului primarul Necula a solicitat strămutarea cauzei, iar Curtea de Apel Bacău a trimis dosarul la o instanţă de acelaşi grad, respectiv Tribunalul Neamţ. Conform comunicatului DNA, Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău, şi Ştefan Dragoş Daniel, la data faptei viceprimar al municipiului Bacău, au fost trimişi în judecată pentru săvîrşirea infracţiunii de participaţie improprie (sub forma determinării) la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că pe 10 iulie 2017, într-o şedinţă a Consiliului Local Bacău, inculpaţii Necula şi Ştefan, în calităţile arătate anterior, cu intenţie, i-au determinat pe consilierii locali prezenţi să adopte o hotărîre cu încălcarea dispoziţiilor Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

„Ca urmare a demersurilor celor doi inculpaţi, Consiliul Local Bacău, în calitate de organ deliberativ şi în exercitarea atribuţiilor prevăzute de Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, a dispus finanţarea proiectelor depuse de două asociaţii (cu sumele de 553.000 lei respectiv 15.000 de lei) deşi acestea, în urma punctajului acordat de Comisia tehnică de aplicare a Legii 350/2005, s-au clasat pe locurile 12, respectiv 20, iar proiecte avînd un punctaj superior au fost respinse“, conform comunicatului DNA din 2 iulie 2019.

Prin finanţarea acestor proiecte au fost încălcate dispoziţiile Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general şi au fost vătămate interesele legale ale solicitanţilor care au întrunit un punctaj mai mare. Corelativ, cele două asociaţii, beneficiare ale fondurilor, au obţinut un folos necuvenit constînd în acordarea de finanţări nerambursabile la care nu erau îndreptăţite potrivit dispoziţiilor legii.

La data trimiterii dosarului în instanţă primarul de Bacău, Cosmin Necula, a declarat pentru G4Media: „Sînt nevinovat şi să mă ierte Dumnezeu, nu am plecat cu banii acasă”. El a fost ales primar al municipiului Bacău la alegerile din iunie 2016 cu cu 35% din voturi. Rămîne de văzut ce vor stabili judecătorii în acest caz.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Nu vrea la închisoare pentru agresarea consoartei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a contestat pedeapsa de 4 ani de închisoare ■ el şi-a altoit nevasta şi i-a produs leziuni vindecabile în 30 - 35 de zile de îngrijiri medicale ■ pe baza certificatului medico-lo legal s-a stabilit că este vorba despre o infracţiune de tentativă de omor ■

Ioan Lupu, de 45 de ani, din Boteşti, găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor şi condamnat de magistraţii Tribunalului Neamţ la 4 ani de detenţie, nu vrea la închisoare.

El a contestat decizia instanţei de fond la Curtea de Apel Bacău, urmînd ca magistraţii din judeţul vecin să dea în cauză o decizie definitivă. De menţionat este faptul că la prima instanţă soţia nu a cerut bani de la soţul violent, însă acesta este bun de plată cu 24.400 de lei cu titlu de cheltuilei cu transportul şi îngrijirea victimei la spital şi cheltuieli de judecată.

Fapta a avut loc pe 28 septembrie 2019 la locuinţa comună a celor doi. Conform actelor de urmărirere penală, între cei doi soţi erau relaţii tensionate de mai mult timp, însă picătura care a umplut paharul a fost faptul că inculpatul a venit acasă sub influenţa băuturilor alcoolice.

Nu a durat mult pînă cînd a izbucnit scandalul. Femeia a fost bătută crunt, în urma agresiunii fiind internată la Spitalul Judeţean Neamţ. Medicii legişti au stabilit că a avut nevoie de un număr de 30 – 35 de zile de îngrijiri medicale pentru însănătoşire, iar procurorii au apreciat că prin natura lor leziunile i-au pus viaţa în pericol.

Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat de tentativă de omor apoi magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ l-au arestat preventiv pentru 30 de zile. „Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Neamţ şi în consecinţă:

În temeiul art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Lupu Ioan, fără antecedente penale, reţinut în Centrul de Reţinere şi Arestări Preventive al I.P.J. Neamt, cercetat pentru săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 199 Cod penal, pentru o perioadă de 30 zile, începînd cu data de 30.09.2019 şi pînă la data de 29.10.2019, inclusiv.

În temeiul art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 313 lei, se avansează către Baroul Neamţ, din fondurile Ministerului Justiţiei. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămîn în sarcina statului“, conform instanţei. Ulterior inculpatul a beneficiat de clemenţă iar la data pronunţării la Tribunalul Neamţ, 12 februarie 2020, era în control judiciar.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Culmea tupeului – arestat la domiciliu, a plecat cu maşina fără permis şi băut

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Poliţiştii Biroului Rutier Piatra Neamţ au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 29 de ani, după ce ar fi condus un vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului, deşi se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.

“La data de 21 februarie, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au intervenit la un eveniment rutier produs pe o stradă din Piatra Neamţ, soldat doar cu pagube materiale. În timp ce un bărbat de 29 de ani, conducea un autoturism pe strada Gheorghe Asachi, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând într-un imobil.

A fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentraţie de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că avea suspendat dreptul de a conduce vehicule. Totodată, poliţiştii au extins cercetările fiind constatat faptul că acesta se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu”, au transmis poliţiştii nemţeni.

Prezentat instanţei, tînărul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

FOTO: generică

Citește știrea

Trending