Contactează-ne

Actualitate

Piatra Neamţ: Asociaţie amendată pentru faţadă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ bucăţi de tencuială au căzut peste o maşină

Poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Disciplina în Construcţii – Poliţia Locală Piatra Neamţ au sancţionat contravenţional, cu amendă, o asociaţie de proprietari din Piatra Neamţ, care, deşi fusese somată, nu a luat măsuri pentru a repara faţada unui dintre blocurile pe care le administrează.

“În fapt, sancţiunea s-a aplicat după ce, proprietarul unui autovehicul care deţinea un loc de parcare în imediata apropiere a unui bloc, a reclamat faptul că bucăţi de tencuială, desprinse din faţada imobilului, au căzut peste maşina sa, provocîndu-i distrugeri la caroserie. În urma verificărilor efectuate de poliţiştii locali s-a constatat că deşi fusese somată anterior, Asociaţia de Proprietari nr. 78 nu a întreprins demersurile necesare pentru a repara faţada respectivului bloc, aşa cum prevede Legea 196/2018  – privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor , punînd astfel în pericol pietonii şi autovehiculele ce se regăsesc în parcările de reşedinţă sau în imediata vecinătate.

Legea 196/2018 – privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, prevede că ”administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea, reabilitarea şi/sau modernizarea, după caz, a proprietăţii comune aferente condominiului sunt în sarcina asociaţiei de proprietari, iar cheltuielile legate de aceste activităţi reprezintă cheltuieli comune. În scopul administrării şi întreţinerii condominiului, asociaţia de proprietari încheie contracte în numele proprietarilor cu persoane fizice, persoane fizice autorizate sau cu persoane juridice cu obiect de activitate administrarea condominiilor, înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare. Desemnarea administratorului şi încheierea contractului de administrare se fac de către comitetul executiv reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari, în baza mandatului acordat de adunarea generală, şi decizia se comunică tuturor proprietarilor” (art. 63).

Încălcarea articolului sus menţionat se sancţionează contravenţional, cu amenzi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei (”neluarea de către asociaţia de proprietari, de preşedinte sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru repararea, reabilitarea şi menţinerea în stare de siguranţă şi funcţionare a condominiului şi a instalaţiilor comune aferente pe toată durata existenţei acestora, conform prevederilor legale în vigoare”).

Cu această ocazie, remintim asociaţiilor de proprietari, că au obligaţia, în conformitate cu Legea 196/2018, de a lua măsuri pentru constituirea fondului de reparaţii, necesar întreţinerii condominiului”, au transmis poliţiştii locali.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Scandalul Troleibuzul, o primă decizie a instanţei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ ADI Urbtrans a fost obligată să plătească peste 3,5 milioane de lei ■ sentinţa nu este definitivă ■

Scandalul Troleibuzul, izbucnit anul trecut, cînd plata celebrei compensaţii lunare a fost trecută de guvernanţi din sarcina Consiliului Judeţean în cea a primăriilor din Urbtrans, dar acestea au refuzat, a ajuns la o primă sentinţă în instanţă.

Cîştig de cauză a avut Troleibuzul, care are de primit de la Urbtrans, respectiv de la comunităţile locale, peste 3,5 milioane de lei, reprezentînd compensaţiile din perioada iulie-octombrie 2019, la care s-ar adăuga penalităţi de întîrziere de 0,01% pe zi.

„Respinge, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pîrîtei Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Urbtrans. Admite excepţia prematurităţii formulării capătului de cerere avînd ca obiect obligarea pîrîtei la plata sumei de 55838,65 lei, reprezentînd compensaţie aferentă perioadei 28-30.06.2019.

Respinge capătul de cerere individualizat anterior, ca prematur formulat. Admite acţiunea completată pentru restul capetelor de cerere. Obligă pe pîrîta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Urbtrans să semneze raportul lunar de constatare aferent perioadei 28-30.06.2019.

Obligă pe pîrîta Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Urbtrans să plătească reclamantei Troleibuzul SA sumele 930942,80 lei, reprezentînd compensaţie aferentă lunii iulie 2019, 907231,20 lei, reprezentînd compensaţie aferentă lunii august 2019, 769960,49 lei, reprezentînd compensaţie aferentă lunii septembrie 2019, 686209,88 lei, reprezentînd compensaţie aferentă lunii octombrie 2019, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum 0,01% pe zi de întîrziere, începînd cu cea de a treizecea zi ulterioară semnării fiecărui proces-verbal de stabilire a compensaţiei, pînă la achitarea efectivă a debitului principal. Obligă pe pîrîta la plata către reclamantă a sumei de 50797,67 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Neamţ. Pronunţată azi, 12.02.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei”, se arată în comunicarea pe scurt a deciziei magistraţilor.

Cel mai probabil va fi formulat recurs şi e de văzut cine va avea cîştig de cauză în final. Cît priveşte situaţia în sine, un comentariu public interesant a fost făcut de Cătălin Chiţei, fost administrator public al judeţului Neamţ. “Ceea ce îi spuneam primarului Dragoş Chitic anul trecut, acum se adevereşte. Faptul că orgoliul şi încăpăţînarea au primat raţiunii şi acţiunii coerente are un cost. Troleibuzul SA a solicitat în instanţă de la comunităţile membre ale ADI Urbtrans, compensaţiile aferente perioadei iulie-decembrie 2019.

Cererea este corectă din punct de vedere contractual, dar imorală raportat la activitatea societăţii, aceasta nefiind niciodată un reper de performanţă în management. ADI Urbtrans a pierdut în primă instanţă procesul. Comunităţile locale membre trebuie să plătească societăţii peste 3,5 milioane de lei, la care se adaugă penalităţi de 0,01% pe zi.

La finalul anului 2019, CJ Neamţ a acordat societăţii un ajutor de minimis pentru a salva societatea în lipsa compensaţiilor. Dacă sentinţa se va menţine şi la apel, corect ar fi ca Troleibuzul să returneze aceşti bani bugetului judeţului. Iar CJ Neamţ este obligată să sprijine comunităţile care vor trebui să plătească pentru salvarea unei societăţi de a cărei existenţă, în acest moment, direct interesaţi sunt doar CJ şi Municipiul Piatra Neamţ”.

Rămîne de văzut ce se va întîmpla la final, însă, dincolo de ceea ce vor decide magistraţii privind compensaţie, situaţia Troleibuzul ar trebui clarificată. Aşa cum am mai scris, sînt numeroase persoane care consideră că această societate este una din care grupurile de interese ar sifona foarte mulţi bani publici. Ceea ce, dacă este aşa, ar trebui să înceteze.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: A vrut să se încălzească, a provocat un incendiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un sistem de încălzire amplasat prea aproape de un material combustibil a declanşat un incendiu într-o locuinţă din cartierul Gara Veche din Piatra Neamţ, la miezul nopţii dinspre miercuri spre joi.

“Prin apel la 112, în jurul orei 00.13, pompierii de la Detașamentul Piatra Neamț au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă în municipiul Piatra Neamț (zona Gara Veche). La locul indicat s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere

și o ambulanță SMURD. Incendiul se manifesta în interiorul casei, într-o cameră. Incendiul a fost localizat și lichidat. Au ars obiecte de mobilier și articole de îmbrăcăminte.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic (sistem de încălzire amplasat necorespunzător față de un material combustibil)”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

FOTO: generică

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Procesul pentru graniţă, termen peste o săptămînă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ prefectul George Lazăr a declarat că va fi din nou prezent

Procesul în urma căruia va fi stabilită graniţa între judeţele Neamţ şi Harghita va avea un nou termen pe 27 februarie.

Este vorba despre recursul formulat împotriva hotărîrii ce văduveşte judeţul nostru de o suprafaţă importantă de teren, ce se judecă la Curtea de Apel Ploieşti, termenul precedent fiind pe 19 februarie. Cînd l-a instanţă s-au prezentat în numele judeţului, prefectul George Lazăr, alături de directorul Oficiului de Cadastru, Simion Stîncel, şi primarul de Bicaz Chei, Gheorghe Oniga.

„Am speranţa şi încrederea că facem eforturile potrivite şi ne batem pentru interesele judeţului Neamţ printr-o apărare calificată. Este o iniţiativă de a apăra cu toate forţele interesele judeţului nostru. În acest moment ne luptăm pentru patrimoniul judeţului Neamţ, Cheile Bicazului sînt cunoscute în toată ţara şi reprezintă un simbol turistic al acestui judeţ, în mod evident nu ne dorim să pierdem această zonă.

Următorul termen va avea loc pe data de 27 februarie, moment în care părţile vor lua act de conluziile prin care se invocă excepţii de către comuna Bicaz Chei. Tot astăzi s-a pronunţat în instanţă şi s-a respins cererea de intervenţie făcută de către Asociaţia Drepturilor Omului şi Solidarităţii Sociale, rămînînd în continuare în administrarea probatoriului cu înscrisuri. Cred într-o soluţie corectă pentru judeţul Neamţ, şi am mari speranţe că implicarea mea în calitate de prefect va duce spre o justă soluţionare”, a declarat prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr.

Care a mai menţionat că va fi prezent la instanţă şi la termenul din 27 februarie. Reamintim că prin sentinţa din 12 iunie 2019, Tribunalul Prahova a anulat procesul verbal emis în anul 1998, avînd ca obiect stabilirea traseului hotarului administrativ şi a fost stabilită o nouă linie de hotar prin care judeţul Neamţ pierde o suprafaţă importantă situată pe teritoriul comunei Bicaz Chei. Prefectura a formulat recurs împotriva acestei sentinţe.

Citește știrea

Trending