Contactează-ne

Actualitate

Performanţele şcolii nemţene de chimie

Știe publicată cu

în data de

■ cei 220 de elevi participanţi la concursul Magda Petrovanu, au cîştigat 135 premii şi menţiuni ■ 6 dintre performerii nemţeni au obţinut punctaj maxim şi premii de excelenţă ■ elevii au mai adus acasă 9 premii I, 25 premii III şi 66 de menţiuni ■

1292 de elevi din toate judeţele Moldovei şi din Basarabia au participat sîmbătă, 6 aprilie, la invitaţia Facultăţii de chimie, din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza Iaşi la cea de a XI-a ediţie a Concursului Naţional de Chimie Magda Petrovanu, concurs care- şi propune să descopere şi să atragă elevii pasionaţi de chimie din şcolile gimnaziale, colegii şi licee. Cei 220 de elevi nemţeni s-au întors acasă cu 135 premii şi menţiuni, din care 6 premii de excelenţă, elevii obţinînd 100 de puncte. Micii chimişti nemţeni au mai adus 9 premii I, 29 premii II, 25 premii III şi 66 de menţiuni. „Considerăm că pentru elevi actul participativ în competiţii caracteristice disciplinei, rămîne primordial pentru traseul către performanţă şi pentru formarea ulterioară“, a declarat Ioana Tudoranu Moga, inspector de specialitate la Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ. Cei 6 elevi care au obţinut punctajul maxim (100) sînt: Simion Dimitrie Lupaşcu, elev în clasa a VII-a la la Colegiul Naţional Petru Rareş, Piatra Neamţ, pregătit de profesoara Mihaela Vişan, Ioan Mihnea Chilu (clasa a VIII-a), de la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş, pregătit de profesoara Camelia Smaranda, Andrei Horodniceanu (clasa a VIII-a), de la Liceul Tehnologic Spiru Haret, Piatra Neamţ, pregătit de profesoara Ioana Idiceanu, Diana Mărtişcă (cls. a VIII-a) Şcoala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza, Roman, pregătită de profesoara Liliana Iliuţă, Andrea Pild (cls. a VIII-a), Şcoala Gimnazială Vasile Alecsandri, Roman, profesor îndrumător Geanina Condurat şi Andrea Grigoraş (cls. a IX-a), Colegiul Naţional Roman-Vodă (CNRV), pregătită de profesoara Aurica Enescu. Iată şi cei nouă elevi care au obţinut premiul I: Rossella Mărtişcă, de la Şcoala Gimnazială Gherăeşti (profesor Cecilia Tihulcă), Vasile Prichici, de la Şcoala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza, Roman (Liliana Iliuţă), Mihnea Buţiurcă, Georgiana Fărcăşel, Bianca Huşanu, Ioana Leancă (toţi patru de la CNRV, pregătiţi de profesorii Cristina Cobzaru şi Mihaela Crenguţa Burlacu), Diana Sescu, de la Şcoala Gimnazială Vasile Alexandri, Roman (Geanina Condurat), Ana Moroşanu, de la Colegiul Naţional Calistrat Hogaş (Camelia Smaranda) şi Andreea Munteanu, elevă a Colegiului Naţional Petru Rareş (Florica Ionică). Conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, la acest concurs au participat 19 elevi determinaţi din clasa a XII-a, din care au fost aduse în Neamţ trei premii II (un elev de la CNRV Roman şi doi de la Colegiul Petru Rareş), 6 premii III şi 9 menţiuni. Elevii nemţeni au mai avut în program vizite la Grădina Botanică, la Muzeul Universităţii Alexandru Ioan Cuza, la Muzeul Poni Cernătescu şi au participat la experimente demonstrative în laboratoarele performante ale facultăţii gazdă.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Piatra Neamţ: De la un scurtcircuit, incendiu în parcare

Știe publicată cu

în data de

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au stabilit cauza incendiului care a avut loc la o maşină, în parcarea mall-ului Shopping City. Evenimentul s-a înregistrat luni, 22 aprilie şi a fost provocat de un scurtcircuit electric. Alarma s-a dat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, înregistrat în dispeceratul Integrat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – Ambulanţă al judeţului Neamţ la ora 12.16, cînd s-a reclamat producerea unui incendiu la un autoturism staţionat în parcarea unui supermarket din municipiul Piatra Neamţ. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari de la Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, precum şi o ambulanţă SMURD. Forţele profesioniste de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul care se manifesta la compartimentul motor şi bordul autoturismului. Au fost mistuite de foc componente din material plastic ale compartimentului motor şi ale bordului autoturismului.

Citește știrea

Actualitate

Şofer băcăuan fugar, prins la intrarea în judeţul Neamţ

Știe publicată cu

în data de

■ cel în culpă nu a vrut să oprească deoarece era băut ■ a fost prins la un filtru, la Tazlău ■ altul s-a urcat la volan deşi era în pragul comei alcoolice ■

Săptămîna patimilor le-a adus necazuri mai multor şoferi care s-au urcat băuţi la volan. Un exemplu este cel al unui bărbat de 36 de ani, din judeţul Bacău. Necazul a venit luni, pe 22 aprilie, cînd oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi de către colegii din cadrul IPJ Bacău, cu privire la faptul că un autoturism condus de un bărbat despre care exista indicii ca s-ar afla sub influenţa alcoolului, nu a oprit la semnalele acestora şi se deplasează spre localitatea Tazlău. „Poliţiştii nemţeni au instituit imediat un filtru de circulaţie pe Drumul Judeţean DJ 156 C Tazlău, unde au depistat în trafic autoturismul în cauză. La volanul acestuia se afla un bărbat de 36 de ani, din Bacău, care emana halenă alcoolică. Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest, fiind ulterior condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei“, conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ. S-a dispus reţinerea pentru 24 ore, suspectul fiind acuzat de săvîrşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice. Urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. În aceeaşi zi poliţiştii au tras pe dreapta, la Crăcăoani, un autoturism condus de un barbat de 45 de ani, din Bacău. Etilotestul a indicat o valoare de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi el s-a ales cu acuze penale, la fel ca şi un tînăr de 20 de ani, din Păstrăveni. Acesta a fost depistat în trafic în noaptea de 21/22 aprilie şi avea la fiolă un rezultat de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi un bărbat de 39 de ani, din Bicaz, are probleme cu legea după ce a fost prins de poliţişti pe 22 aprilie, în Pîngăraţi. În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul respectiv nu figurează ca fiind înmatriculat, iar plăcuţele cu numerele montate au fost atribuite unui alt autovehicul avînd valabilitatea expirată din anul 2018. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Copilă opărită

Știe publicată cu

în data de

O fetiţă de doar doi ani a fost transportată la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, pe 22 aprilie, după ce s-a opărit la un picior cu lichid fierbinte. “Bodeşti, pacientă sex feminin, 2 ani, diagnostic: arsură cu lichid fierbinte, gradul II, membru inferior stîng. Pacienta a fost preluată de un echipaj cu asistent medical şi predată la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ”, au comunicat reprezentanţii SAJ Neamţ.

Citește știrea

Trending