Publicitate

■ în timp ce PSD susţine că îşi îndeplineşte o promisiune faţă de primari, liberalii se abţin, iar USR se declară îngrijorat de astfel de sinecuri ■ numărul beneficiarilor este greu de estimat, deoarece vor primi pensii speciale atît aleşi locali aflaţi acum în funcţii, cît şi cei care au deţinut mandate după 1992 ■

Conform promisiunilor din campania electorală, senatorii PSD au trecut la dezbaterea şi aprobarea Codului administrativ, care, printre alte prevederi, stabileşte şi dreptul aleşilor locali: preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, primari şi viceprimari, de a avea pensii speciale. Prea multe amănunte despre acestea însă senatorii nu sînt dispuşi să dea pentru că la dezbaterile din Camera Deputaţilor, care este şi cameră decizională, s-ar putea să survină o serie de modificări. „E vorba de o iniţiativă legislativă prinsă de noi în programul de guvernare. Codul admnistrativ era necesar pentru a face lumină în ceea ce priveşte administraţia publică locală. Sînt prevăzute modificări de substanţă în ceea ce priveşte instituţia prefectului, subprefectului, etc. Am fost sfătuiţi să nu dăm detalii pentru că actul normativ va mai suferi modificări pînă va ajunge la promulgare“, a declarat senatorul PSD, Dan Manoliu. Acesta consideră că aleşii locali au dreptate în ceea ce priveşte restricţiile ce li se impun în timpul unui mandat. Manoliu, el însuşi beneficiar de pensie specială, ca urmare a îndeplinirii unui mandat de vicepreşedinte al CJ Neamţ, mai susţine că în acest act normativ sînt corectate şi multe aberaţii legate de incompatibilităţi, dînd exemplul primarilor cărora li se interzicea să facă parte dintr-un Consiliu de Administraţie al unei şcoli. Unul din foştii primari ai Romanului, Dan Ioan Cărpuşor, cu două mandate în perioada 2000- 2008, apreciază că, pentru a avea primari incoruptibili, o asemenea pensie trebuie acordată şi că era necesară pentru că pe perioada mandatului, primarii nu au beneficiat de nici un fel de sporuri salariale. Parlamentarii USR, care s-au împotrvit prin vot unei asemenea legi, fac un calcul sumar a ceea vor însemna pensii speciale pentru aleşii locali: „Noi am făcut un calcul brut din care reiese că din 1992 şi pînă acum ar fi vorba despre aproximativ 15.000 de beneficiari ai unor pensii speciale. Ba, mai mult, acum se vine şi cu amendamentul ca şi consilierilor locali să li se mărească indemnizaţia de şedinţă la 10% din salariul primarului. Un consilier local de la Piatra Neamţ sau Roman va avea o indemnizaţie de 1.000 lei pentru o şedinţă ordinară, de cel mult o oră. E un mecanism de recompensare a tuturor pentru fidelizare şi pentru a nu migra către alte partide. Asociaţia Municipiilor din România şi-a motivat solicitarea prin aceea că primarii susţin că atunci cînd ies din mandat nu se mai pot reintegra pe piaţa muncii. Deci ei recunosc faptul că sînt atît de incompetenţi încît nimeni nu vrea să-i angajeze“, a spus Radu Samson, preşedintele USR Neamţ. Prin proiectul de lege votat în Senat se estimează că un primar ar urma să aibă o pensie de 2.000 euro, dacă acesta a activat după 1992, în limita a trei mandate. Cum în ultimul an primarii şi-au majorat substanţial indemnizaţiile, aceste pensii ar urma să ajungă la cîteva mii de euro. Articolul 246 prevede introducerea unei indemnizaţii lunare pentru limită de vîrstă şi va putea fi cumulată şi cu pensia de drept, rezultată în baza contributivităţii din sistemul public de pensii. Cuantumul indemnizaţiei, conform proiectului de lege s-ar putea acorda în limita a trei mandate şi este calculat ca produs al numărului de luni de mandat cu 0,4% din indemnizaţia lunară brută, aflată în plată. Există în lege şi o serie de limitări legate de faptul că un beneficiar ar trebui să aibă un mandat întreg şi să nu fi suferit condamnări penale în timpul cît a fost ales local. În condiţiile în care România are 320 de oraşe, 2.861 de comune şi 41 de judeţe, numărul de beneficiari care sînt în funcţii în acest moment este greu de estimat, pentru că la acesta se adaugă toţi aleşii locali amintiţi din mandatele anterioare. Este greu de calculat impactul financiar şi din cauza faptului că salariile aleşilor locali sînt în prezent stabilite în plan local, în funcţie de bugetul fiecărei localităţi şi nu după numărul de locuitori ca acum. În ultimele şase luni din 2017, salariile aleşilor locali au crescut la 5,31 miliarde de lei, ori pensiile speciale ale primarilor vor fi calculate în functie de actualele salarii. Acest tip de pensii ar urma să fie suportat din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale. De menţionat că salariul brut al primarului Romanului, Lucian Micu este de 13.300 lei, al viceprimarului Roxana Iorga de 11.400, al preşedintelui Consiliului Judeţean, Ionel Arsene de 104.228, iar al vicepreşedintelui Ioan Asaftei de 80.461 lei. Concluzia e una singură: vom avea o ţară plină de aleşi locali bogaţi, care conduc comunităţi aflate într-o sărăcie lucie.

Parlamentarii au fost mai generoşi cu… ei

Reamintim că parlamentarii, în 2015, au fost de acord să-şi voteze pensii speciale. La acea vreme, deşi nimeni nu se aştepta la surprize, în sensul respingerii proiectului, la numărătoare surpriza a fost şi mai mare – votaseră pentru mai mulţi decît era de aşteptat. Pentru pensii speciale au votat 303 parlamentari, iar împotrivă au votat 124. Reprezentanţii PSD, UDMR, ai minorităţilor şi PC au susţinut aprobarea proiectului de lege, în timp ce aleşii PNL au votat împotrivă. Astfel, senatorii şi deputaţii primesc pînă la 4.600 de lei lunar în plus, la pensie. Suma este în funcţie de numărul de mandate deţinute. Un parlamentar cu un mandat va primi o pensie specială de 1.550 de lei, iar cel cu două mandate 3.100 de lei. Cei mai privilegiaţi vor fi parlamentarii cu minimum trei mandate, aceştia urmînd să beneficieze de un plus la pensie de 4.600 de lei.

Comentarii Facebook
loading...

2 COMENTARII

  1. Pensii speciale? dar ce fac astia de merita pensii speciale? Dupa ce isi fac plinul din investitii publice din spagi de la colaboratori, dupa ce satele arata mizerabil (fara apa curenta, fara canalizare, fara asfalt) le mai trebuie pensii speciale? Pensii speciale sunt pentru eroi nationali, veterani de razboi, handicapati nu pt.politicieni! Dar nimeni nu o spune: primarii si cei din consilii judetene sunt mobilizatorii asistatilor sociali la votare si toti politicienii depind de ei! Uitativa la primarii vostri: care au venit saraci in fruntea primariei dupa doua mandate au case, masini, terenuri ! de unde din salarii de primar sau angajat la consiliu judetean, sau senator sau guvernant? DIN SPAGI FRATILOR! DIN BANII CARE-I PLATIM NOI PT IMPOZITE !

  2. Sunt state civilizate ,foarte dezvoltate unde ,a fi ales într-o funcție publică(adm.locala,centrala)este o onoare indeplinindu-si cu mare răspundere obligațiile.La noi,înainte de alegeri se comporta ca cerșetorii,promit fara rușine marea cu sarea și nu realizează cu mici excepții nimic
    Nu au personal pentru a face proiecte si a atrage fonduri europene,ca să reabilităm drumuri ,scoli,blocuri etc.Multi au folosit banii europeni,pentru nevoile proprii.Pentru ce le dați pensii speciale:pentru lene,pentru hoție,pentru că au adus Romania cu 50 de ani înapoi?Daca este o munca așa de grea,sa ne lase să aducem oameni pricepuți,adevărați români care înainte fac și apoi cer

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.