Contactează-ne

Actualitate

Paştile 2020

Știre publicată în urmă cu

în data de

Suntem în Săptămâna Mare, a Patimilor. Se apropie Sfânta Sărbătoare a Învierii lui Hristos.

În condiţiile pandemiei COVID, care depăşeşte prin amploare, gravitate şi, mai ales, prin urmările posibile, tot ce s-a petrecut în istoria omenirii, este evident că trebuie să ne nuanţăm poziţiile faţă de tradiţia creştinească.

Orice atitudine lipsită de minimă înţelepciune, de desconsiderare a realităţilor pe care le trăim şi bazată pe aparenţe este sortită să declanşeze ori să amplifice răul care ne bântuie.

Din nefericire, există printre noi destui semeni care ne îndeamnă la neascultare şi poziţie de frondă şi împotrivire faţă de cei care răspund de viaţa noastră şi care înseamnă, în cele din urmă, lipsă de dragoste de aproape.

Nu, departe de mine intenţia de a-i judeca pe unii sau pe alţii şi nici de a-i sfătui într-un sens sau în altul. Dar îmi doresc din toată inima să-i ajut să înţeleagă comemorativele timpului pe care-l parcurgem, oferindu-le un fragment din capitolul „Reîntoarcerea fiului“ din romanul „Trandafirul albastru“:

„1953. Ajunul Crăciunului. Pentru familia noastră, în afara semnificaţiei creştineşti cunoscute, Ajunul însemna sfârşitul unui calvar: Matei, băiatul cel mare al părinţilor şi fratele meu, se întorcea acasă, după ce ispăşise în închisoare o pedeapsă grea şi nemeritată.

Nu, întoarcerea lui nu era, nu avea nimic comun cu întoarcerea fiului risipitor. Bietul de el nu risipise nimic. Nu risipise, ci căpătase, pe nedrept, o pedeapsă impusă de înstrăinaţii de neam şi de lege.

Mama vorbise cu o prietenă care avea băieţii la liceul la care învăţaserăm şi noi, şi care alcătuiseră un grup de colindători. Matei a fost bucuros… şi a cântat cu ei. Ba le-a cerut să cânte „Stille Nacht“, dar băieţii n-o ştiau, n-o ştiam nici eu. Atunci a cântat-o el, de unul singur, de la un capăt la altul, în limba germană, şi apoi ne- a tradus cuvintele. Eram uluit. Nu fusese niciodată prieten cu muzica şi, pe când începusem să studiez vioara, îmi spunea, mai în glumă, mai în serios, că muzica se ascultă mai bine de la distanţă şi mă trimitea în camera cea mai depărtată a casei să-mi fac exerciţiile.

Şi mama era nedumerită. După ce colindătorii au plecat, i-a spus, plină de îndreptăţită mirare: – Ştii mai multe colinde decât noi. Unde le-ai învăţat? – În puşcărie, mamă! Acolo am ţinut toate duminicile şi sărbătorile, am cântat şi colinde şi „Moş Crăciun“ şi prohodul şi „Hristos a înviat“ ba, în şoaptă, şi „Pe-al nostru steag“, „Ştefan, Ştefan, domn cel mare“ ori „Deşteptă-te, române“. Dacă se nimerea şi aveam un preot sau călugăr cu noi, era foarte bine, ascultam liturghia ţinută de el, chiar dacă lucrurile se petreceau cu glas scăzut, ca să nu fim auziţi.

Ba ne şi spovedeam şi ne împărtăşeam. Dacă părintele sufla peste un colţ de pâine sau o lingură de ceai, ele deveneau anafură şi grijanie şi nu eram lipsiţi de cele sfinte. Dacă nu aveam preot, cel mai bătrân dintre noi rostea o rugăciune şi noi toţi ceilalţi o repetam după el. În final, spuneam împreună „Tatăl nostru“ şi „Crezul“ şi fiecare spunea rugăciunea pe care o ştia cel mai bine şi ne simţeam înălţaţi şi liniştiţi. Că altceva nu aveam de făcut, decât să ne ocupăm de suflet? Grija trupurilor nu stătea în puterea noastră”.

Pentru anul 2020, acesta este mesajul de întâmpinare pentru cititori: „Hristos a înviat!“.

Actualitate

Cursuri exclusiv on-line în Piatra Neamţ, Bicaz, Girov şi Gârcina

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cafenelele, barurile şi restaurantele, activitate suspendată

Cursurile şcolare se vor desfăşura exclusiv on-line în Piatra Neamţ, incidenţă comunitară de 3,31 la mia de locuitori, Bicaz, 3,48 la mia de locuitori, Girov, 3,9 la mica de locuitori şi Gârcina, 3,6 la mia de locuitori. În Piatra Neamţ, sunt exceptate de la măsurile amintite creşele şi instituţiile de tip after-school. Măsura intră în vigoare începând de luni, 26 octombrie.

Cafenelele, barurile şi retaurantele au activitatea suspendată, doar terasele rămânând deschise. Hotelurile, pensiunile şi motelurile rămân deschise, iar clienţii pot servi masa în restaurantele acestor unităţi.

Cât priveşte măsurile destinate HORECA acestea intră în vigoare de duminică dimineaţă, 25 octombrie. În comuna Girov este un focar de COVID la primărie, cu 11 persoane infectate.

Vom reveni.

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 5.028 cazuri noi. Neamţ – 103 cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

144.429 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 876 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 6.245 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 22.10.2020 (10:00) – 23.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani.

81 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.427. Dintre acestea, 782 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.002.800 de  teste. Dintre acestea, 35.351 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.018 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.333 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 5.887 de  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 octombrie.

Pe teritoriul României, 24.199 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.725 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 50.658 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.617 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 912 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.316 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 857.413 lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 9 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.851  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.017 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Salariile la DGASPC Neamț, poate după rectificare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ salariaţii anunţă că vor continua mişcările de protest

Salariaţii de la DGASPC Neamţ, care nu şi-au primit banii pe luna septembrie, anunţă că vor continua mişcările de protest prin pichetarea Guvernului şi a Ministerului de Finanţe. Acesta după ce au fost anunţaţi că banii necesari vor fi viraţi abia după rectificarea bugetară, care se preconizează că va avea loc „cândva” în luna noiembrie.

„Aproape 1000 de angajați ai DGASPC Neamț riscă să rămână fără bani pentru următoarele 2 luni, deoarece șanse reale de suplimentare a bugetului astfel încât să acopere necesarul sunt abia după rectificarea bugetară ce ar putea avea loc în noiembrie, fără a se ști o dată exactă. Aceasta este concluzia ce reiese din  răspunsul primit de DGASPC Neamț de la Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție. „La acest moment singura instituție centrală care are competența de a decide cu privire la majorarea sumelor destinate protecției copilului și persoanelor adulte cu dizabilități este Ministerul Finanțelor Publice“, se arată în răspunsul ANDPDCA.

Data viitoarei rectificări bugetare nu este stabilită, vehiculându-se informații că ar putea avea loc în luna noiembrie. Ulterior, după aprobările legale, banii se repartizează pe județele și apoi urmează să ajungă în bugetele fiecărei instituții. Toate acestea sunt proceduri de durată și astfel este posibil ca primele plăți salariale să se facă cu mare întârziere.

În aceste condiții, salariații anunță că vor continua mișcările de protest, pe 4 noiembrie fiind programată pichetarea Guvernului și a Ministerului de Finanțe de către sindicaliștii din asistență socială din mai multe județe din țară printre care și Neamț.

Precizăm că neplata salariilor a afectat grav angajații centrelor pentru copii, cei aproape 500 de asistenți maternali și salariații din aparatul propriu al Direcției, cu atât mai mult cu cât unii sunt infectați cu noul coronavirus sau sunt carantinați în centre pentru a îngriji bolnavii cu COVID 19.

La data de 23 octombrie 2020 erau pozitivi 260 de beneficiari și 120 de salariați din centrele aflate în subordinea DGASPC Neamț.

De la începutul pandemiei au fost confirmați cu COVID 19 peste 400 de angajați și, deși aveau dreptul conform legii să beneficieze de stimulentul de risc de 2.500 de lei, acesta nu a fost plătit niciodată”, se precizează într-un comunicat de presă emis de reprezentanţii DGSAPC Neamţ.

Citește știrea

Trending