Contactează-ne

Actualitate

Orientariştii, cantonamente înaintea finalelor naţionale

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ tinerii din Roman şi colegii lor basarabeni se vor reuni în stagii de pregătire la Iaşi şi Poiana Braşov ■ între cantonamente este programată o competiţie la Corbu - Constanţa ■

Componenţii loturilor de orientare sportivă de la Clubul Atletic şi Clubul Sportiv Altius Roman petrec, în aceste zile, mai mult timp în pădure decît acasă, în vederea principalei întreceri a anului, finala Campionatelor Naţionale în alergare. Elevii pregătiţi de către antrenorul Florin Patraş se vor întrece la Alba Iulia, în Anul Centenarului, cu cei mai valoroşi orientarişti din întreaga ţară. Pînă atunci, ei au parte de două cantonamente, unul privat, la Iaşi şi un altul, organizat de la nivel federal, la Poiana Braşov. „Pentru noi, această vară a fost destul de fructuoasă, în sensul că ne-am întors cu distincţii de la toate întrecerile la care am fost prezenţi, ultima şi cea mai valoroasă fiind cea internaţională de la Cluj. Acum avem ca scop principal participarea la cea mai importantă finală a sezonului cald, finala de Orientare în alergare. Ea va fi organizată în a doua parte a lunii, de către federaţie, în parteneriat cu Unirea Alba Iulia, Direcţia Judeţeană de Sport Alba, CL Alba Iulia, CL Pianu de Sus şi CJ Alba. Campionatele Naţionale de orientare în alergare vor fi dublate de Trofeul Centenarului, o competiţie internaţională şi Expoziţia de Orientare cu ocazia Centenarului“, a declarat tehnicianul Florin Patraş. Acesta a mai menţionat că, la Alba Iulia, vor fi organizate toate cele patru categorii de întreceri, respectiv sprint, medie distanţă, lungă distanţă şi ştafetă. În prezent, lotul CA Roman are patru tineri care au şanse de a prinde clasări pe podium, însă şi un nucleu de elită, compus din sportivi proveniţi din Republica Moldova. „Este vorba despre orientarişti pe care îi pregătim de mai multă vreme şi au, deja, cetăţenia română. Pentru toţi componenţii loturilor noastre avem în vedere organizarea unui cantonament la Iaşi, un eveniment privat, după care vom merge la un turneu organizat la malul mării, în zona localităţii Corbu. Ulterior, pînă la momentul participării la finale, vom mai avea parte de un stagiu centralizat, organizat de către federaţia de specialitate, în Poiana Braşov. Vor fi prezenţi acolo tineri de la categoriile de 12 ani şi 14 ani, circa o sută. Vrem să îi avem cît mai în formă pentru finale şi, dacă se poate, să participe la concursuri unde întîlnesc hărţi noi. Una este să alerge pe un traseu pe care au mai fost iar alta este să concureze pe o zonă nouă. Cine este bun, trebuie să se descurce în condiţiile date. Una peste alta, avem condiţii optime de antrenamente, stăm mai mult prin păduri şi sperăm să încheiem sezonul de vară cu rezultate pe măsura muncii depuse“, a mai menţionat antrenorul Florin Patraş.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: În comă după ce a căzut de pe bicicletă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 65 de ani a ajuns în comă la spital, luni, 13 iulie, după ce a căzut de pe o bicicletă.

“Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 65 de ani, din Botești, conducea o bicicletă pe strada Humăriei, drumul fiind în pantă, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe cartea carosabilă, autoaccidentându-se.

În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului, care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate, fiind diagnosticat cu politraumatism accident rutier, TCC cu pierderea cunoștinței, contuzie coloană cervicală, aflându-se în comă profundă.

Din cauza stării de sănătate, acesta nu a putut fi testat alcoolscopic.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au comunicat poliţiştii nemţeni.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Un nemţean, erou în Anglia

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr în vîrstă de 25 de ani, născut în Neamţ, dar stabilit în prezent în Anglia, a fost premiat recent de poliţiştii din zona în care locuieşte după ce, împreună cu un cetăţean englez, a salvat o femeie care vroia să se sinucidă aruncîndu-se de pe un pod, notează www.stiri-neamt.ro.

Eroul, pe numele său Cornel Constantin Vîntu, este născut la Piatra Neamţ şi are domiciliul în comuna Grinţieş, însă de ceva timp se află în Sheffield. La operaţiunea de salvare a participat şi un cetăţean englez în vîrstă de 38 de ani care a declarat pentru presa din Anglia: „Am trecut imediat în ajutor și Vântu a fost repede în spatele meu. Am apucat-o pe femeie, am ținut-o strâns și în câteva minute am auzit sirenele de poliție”.

Comandantul Poliției din South Yorkshire, care i-a premiat pe cei doi zilele acestea, a declarat că intervenția celor doi a fost decisivă în salvarea femeii. „Acesta este un moment incredibil de mândrie, de a recunoaște eforturile cetățenilor care au salvat, fără dubiu, viața unei femei aflate în suferință. Este important să fie recunoscute acțiunile dumneavoastră și vă felicit pentru vitejia dumneavoastră”, a transmis comandantul Poliției din South Yorkshire, Paul McCurry, conform sursei citate.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Luna lui Cuptor nu îşi merită numele

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în a doua jumătate a lui iulie regimul termic va fi modest ■ sînt aşteptate maxime cuprinse între 19 şi cel mult 25 de grade ■ după mijlocul acestei săptămîni revin precipitaţiile ■

Luna lui Cuptor nu-şi prea merită numele în acest an şi cu excepţia cîtorva zile cu regim termic aproape de limita caniculei, în rest au fost valori termice modeste.

Pentru a doua jumătate a lunii iulie meteorologii au prognozat valori termice sub media perioadei, care în Piatra Neamţ vor fi cuprinse între 19 şi cel mult 25 de grade. Cam de joi încolo revin precipitaţiile, în general fiind vorba de furtuni cu toată suita caracteristică de fenomene, vijelii, tunete şi fulgere şi poate şi căderi de grindină.

Temperaturi modeste au fost în Neamţ şi pe 13 iulie 2020, iar la ora 13 termometrele indicau 20 de grade la Piatra Neamţ şi Roman, în timp ce la Tîrgu Neamţ erau 18. Deosebit de frig pentru acest moment al anului era la staţia de pe Ceahlău – Toaca, numai 3 grade Celsius. Pe 14 iulie nu ne putem aştepta la schimbări în registrul meteo- cel mult 19 grade la amiază, iar noaptea 11.

Se mai încălzeşte niţel miercuri, cam 23 de grade. Sensibil mai cald va fi după lăsarea întunericului cînd se vor înregistra 12 grade. Joi, 16 iulie, va fi bine în prima parte a zilei, cînd pe fondul unui cer mai mult senin se ajunge la o maximă de 24 de grade.

După amiază se strică vremea şi meteorologii anunţă furtuni. Cele mai calde zile vor fi cele de vineri şi sîmbătă. La Piatra Neamţ se vor înregistra 25 de grade Celsius, dar nu trebuie uitată umbrela acasă, pentru că după amiază sînt anunţate furtuni violente cu tunete şi fulgere. Regimul termic diurn îl va influenţa şi pe cel nocturn şi vor fi temperaturi în creştere de la 14 la 16 grade.

Duminică, 19 iulie, debutează cu timp bun, soare şi temperaturi diurne de pînă la 24 de grade. Nu ieşim din zodia furtunilor care se întorc spre după amiază. Noaptea va fi cea mai caldă din întreg intervalul de prognoză şi minima saltă la 17 grade.

Citește știrea

Trending