Publicitate

■ diverse acţiuni vor fi la Bicaz cu prilejul aniversării Independenţei de Stat, încheierea războiului şi Ziua Europei

Ziua Europei, la care se vor adăuga aniversarea celor 141 de ani de la Independenţă de Stat a României şi încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale, vor constitui azi, 9 mai, la Bicaz, prilejul desfăşurării unui complex de activităţi omagiale şi educative. Astfel, la Monumentul Eroilor vor fi depuse coroane de flori ca semn al preţuirii celor ce şi-au jertfit viaţa pentru independenţa şi suveranitatea patriei, manifestarea fiind organizată de administraţia locală. Îşi vor aduce prinosul de recunoştinţă faţă de istoria neamului, liderii comunităţii locale, conducerile unor partide, ale unor firme, instituţii, precum şi o parte dintre copiii şi tinerii oraşului, alături de părinţi şi bunici. Cît priveşte Ziua Europei, de această dată la nivelul Bicazului s-a întocmit un program special, ce a fost raportat la Prefectură spre a fi inclus în programul naţional al evenimentelor dedicate acestui moment aniversar. Din program cinci sînt acţiunile care vor reţine atenţia publicului, fiind implicaţi mai cu seamă elevii. Cei mici îşi vor pune la muncă talentul şi imaginaţia închipuindu-şi o Europă a viitorului prin arta desenului pe asfalt, cei de nivel gimnazial vor vernisa o expoziţie de desene intitulată Unitate în diversitate, sub coordonarea pictorului Ştefan Roşu, iar Biblioteca Mihai Eminescu va găzdui o dezbatere implicînd elevi şi dascăli de la Liceul Carol I şi şcolile gimnaziale, tema abordînd subiectul Cetăţean în Europa de azi. Subiectul privind înţelegerea de către tineri a principiilor care guvernează Uniunea Europeană va constitui tema seminarului de vineri, 11 mai, Cunoaşte EU pentru tineri, organizat de Damian Pancu, promotor pentru democraţie europeană 2018, ce va avea loc la bibliotecă şi care se va constitui în vîrful aisbergului privind acest eveniment aniversar. Şi dacă veni vorba despre bibliotecă, ar mai fi de spus că joi, 17 mai, va mai fi o activitate pe aceeaşi temă purtînd titlul Biblioteca publică, mijloc de informare privind UE

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.