Contactează-ne

Actualitate

Old-Boys Piatra Neamţ au păstrat trofeul acasă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pentru al doilea an consecutiv, echipa pietreană a cîştigat Campionatul Naţional de Old-Boys la minifotbal ■ turneul final a avut loc la Piatra Neamţ, cu 12 echipe fromate din jucători peste 38 de ani ■

Municipiul Piatra Neamţ a găzduit în week-end-ul trecut (24-26 august), Campionatul Naţional de Old-Boys la minifotbal, o întrecere a celor mai bune echipe formate din jucători care au împlinit vîrsta de 38 de ani. Întrecerile s-au desfăşurat la bazele sportive Adridan şi Offside (teren sintetic), unde au avut loc şi jocurile ediţiei de anul trecut a Campionatului Naţional al Firmelor şi Instituţiilor. Competiţia organizată de Asociaţia de Minifotbal Neamţ, cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, şi sub patronajul Federaţiei de Minifotbal din România, a aliniat la start s-au aliniat 12 echipe împărţite în trei grupe. În urma tragerii la sorţi, din grupa A au făcut parte formaţiile Golden Roman, Auto Driver Iaşi, Interplay Bacău şi Logitrans Cluj. În grupa B au evoluat Victoria Roman, Deep Serv Câmpineanca, Old Team Floreşti şi Alaska Deva, iar în grupa C au fost repartizate Old-Boys Piatra Neamţ, Liriada Rîşnov Braşov, Mega Tour Iaşi şi Şoimii Şimad Arad. În sferturile de finală s-au înregistrat următoarele rezultate: Old Team Floreşti – Golden Boys Roman 5-1, Liriada Rîşnov – Deep Serv Câmpineanca 2-0, Auto Driver Iaşi – Alaska Deva 4-0 şi Old Boys Piatra Neamţ – Inter Play Bacău 2-0, după executarea loviturilor de la 7 metri. Conform calculelor hîrtiei, în semifinale au ajuns echipele care fuseseră capi de serie la tragerea la sorţi a grupelor, iar rezultatele au fost: Old Team Floreşti – Liriada Rîşnov 3-1 şi Old-Boys Piatra Neamţ – Auto Driver Iaşi 1-0. În finala mare, Old Boys Piatra Neamţ s-a impus clar, cu 3-0 în faţa celor de la Old Team Floreşti, iar medaliile de bronz au revenit ieşenilor de la Auto Driver care au cîştigat finala mică în faţa celor de la Liriada Rîşnov Braşov, cu 6-3. În acest fel, Old-Boys Piatra Neamţ a reuşit să-şi păstreze trofeul cucerit şi la prima ediţie a Campionatului Naţional, disputată în octombrie 2017 la Iaşi. Primele 3 clasate: Old-Boys Piatra Neamţ, Old Team Floreşti şi Auto Driver Iaşi şi-au asigurat dreptul de a achiziţiona Licenţa de participare la EMF Seniors Cup de la Terme Catez din Slovenia (6-9 septembrie). Federaţia de Minifotbal din România îşi rezerva dreptul de a acorda o a patra Licenţa de participare altei echipe care respectă şi/sau se încadrează în cerinţele stabilite. Revenind la turneul de la Piatra Neamţ, trebuie menţionat că la jocuri au fost delegaţi sa oficieze 6 dintre cei mai buni arbitri de minifotbal din lotul federaţiei de specialitate: Daniel Mirea şi Catalin Pană (ambii Bucureşti), Corneliu Groza (Iaşi), Nicolae Florin Chiş- Ciure (Zalău), Lucian Grigore Mandi (Cluj Napoca) şi Valentin Gavrilă (Deva).

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Luna lui Cuptor nu îşi merită numele

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în a doua jumătate a lui iulie regimul termic va fi modest ■ sînt aşteptate maxime cuprinse între 19 şi cel mult 25 de grade ■ după mijlocul acestei săptămîni revin precipitaţiile ■

Luna lui Cuptor nu-şi prea merită numele în acest an şi cu excepţia cîtorva zile cu regim termic aproape de limita caniculei, în rest au fost valori termice modeste.

Pentru a doua jumătate a lunii iulie meteorologii au prognozat valori termice sub media perioadei, care în Piatra Neamţ vor fi cuprinse între 19 şi cel mult 25 de grade. Cam de joi încolo revin precipitaţiile, în general fiind vorba de furtuni cu toată suita caracteristică de fenomene, vijelii, tunete şi fulgere şi poate şi căderi de grindină.

Temperaturi modeste au fost în Neamţ şi pe 13 iulie 2020, iar la ora 13 termometrele indicau 20 de grade la Piatra Neamţ şi Roman, în timp ce la Tîrgu Neamţ erau 18. Deosebit de frig pentru acest moment al anului era la staţia de pe Ceahlău – Toaca, numai 3 grade Celsius. Pe 14 iulie nu ne putem aştepta la schimbări în registrul meteo- cel mult 19 grade la amiază, iar noaptea 11.

Se mai încălzeşte niţel miercuri, cam 23 de grade. Sensibil mai cald va fi după lăsarea întunericului cînd se vor înregistra 12 grade. Joi, 16 iulie, va fi bine în prima parte a zilei, cînd pe fondul unui cer mai mult senin se ajunge la o maximă de 24 de grade.

După amiază se strică vremea şi meteorologii anunţă furtuni. Cele mai calde zile vor fi cele de vineri şi sîmbătă. La Piatra Neamţ se vor înregistra 25 de grade Celsius, dar nu trebuie uitată umbrela acasă, pentru că după amiază sînt anunţate furtuni violente cu tunete şi fulgere. Regimul termic diurn îl va influenţa şi pe cel nocturn şi vor fi temperaturi în creştere de la 14 la 16 grade.

Duminică, 19 iulie, debutează cu timp bun, soare şi temperaturi diurne de pînă la 24 de grade. Nu ieşim din zodia furtunilor care se întorc spre după amiază. Noaptea va fi cea mai caldă din întreg intervalul de prognoză şi minima saltă la 17 grade.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Minoră fugară

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii caută o minoră, de 15 ani, care a plecat de la domiciliu din data de 10 iulie, orele 13:00 şi nu a mai revenit. Pentru că anchetatorii nu au dat de urma ei, cer ajutorul populaţiei, de menţionat fiind faptul că adolescenta nu este la primul derapaj de acest fel.

Este vorba despre Ciubotaru Elena Nicoleta. Fata are o înălţime de circa 1,65 m, greutate de aproximativ 60 de kilograme, păr roşcat şi ochi căprui. La momentul dispariţiei, minora era îmbrăcată cu un maiou de culoare albă, pantaloni tip jeans albi, fiind încălţată cu adidaşi de aceeaşi culoare. Orice persoană care poate oferi informaţii e rugată să apeleze 112 ori să anunţe Poliţia.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Fiu violent cu propria mamă. A fost reţinut

Știre publicată în urmă cu

în data de

Violenţa în familie a escaladat în ultima perioadă de timp, la finalul săptămînii trecute avînd loc două astfel de infracţiuni. Primul dintre incidente a avut loc pe 12 iulie, la Săvineşti, o localnică de 52 de ani reclamînd faptul că fiul a distrus mai multe bunuri din locuinţă.

În urma investigaţiilor, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool, un localnic de 23 de ani, a ameninţat-o cu moartea pe mămă şi că-i dă foc la casă, după care ar fi distrus mai multe bunuri din imobil. Acesta ar fi lovit-o cu pumnii şi cu palmele în zona capului după care a prins-o de păr şi ar fi tîrît-o prin locuinţă.

„Existînd o stare de temere şi un risc asupra vieţii şi integrităţii victimei, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu“, anunţă Poliţia Neamţ.

Tînărul a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunilor de violenţă în familie, ameninţare şi distrugere şi urma să fie prezentat la Parchetului Piatra Neamţ, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

O altă faptă de violenţă în familie a avut loc pe 11 iulie, la Pipirig. Din investigaţiile efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii în contradictoriu, un bărbat de 53 de ani, din Pipirig ar fi lovit-o pe soţia sa, de 51 de ani, cu un scaun în zona capului şi a antebraţului drept. Victima a suferit leziuni pentru care a fost preluată şi transportată la spital.

Soţul violent a fost reţinut pentru 24 de ore. Pe 12 iulie, a fost eliberat după ce procurorul a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

FOTO: generica

Citește știrea

Trending