Contactează-ne

Actualitate

Oare ar trebui să ridicăm un monument dedicat „Eroilor loviturii de stat din ’89?“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Îl preţuiesc sincer pe publicistul şi istoricul în devenire Ion Cristoiu, dar mă tot agasează de ceva vreme cu o concluzie, pe care o reiterează ori de câte ori i se dă ocazia. Ocaziile care se intersectează cu concluzia domniei sale se ivesc în dezbaterile televizate, la care are calitatea de invitat remunerat, dezbateri pe care le urmăresc cu interes. Nu mai departe, în seara zilei de 11 ianuarie, la postul de televiziune Antena 3, pomenindu-se în treacăt despre Revoluţia din decembrie 1989, maestrul a intervenit iritat, precizând că n-a fost nici o revoluţie, ci o veritabilă „lovitură de stat“. A insistat ca toţi să renunţăm în a mai defini evenimentul ca revoluţie. Realizatorul emisiunii, pe bună dreptate, i-a cerut maestrului să-şi argumenteze concluzia. Cunoscând faptul că, Ion Cristoiu şi-a câştigat statutul de „stâlp al bibliotecilor“, m-am concentrat să-i înţeleg argumentaţia, convins fiind că aceasta ar fi de sorginte istorică. Nu mică mi-a fost stupefacţia când l-am auzit că susţine teza „Loviturii de stat“ pentru că, în Dosarele Revoluţiei, recent redeschise, procurorii militari au definit evenimentul ca „Lovitură de stat“. O astfel de definire, venită din partea unor procurori şi nu a unor instanţe judecătoreşti, se pare că a avut darul să-l convingă pe Ion Cristoiu, care a reiterat concluzia în toate ocaziile, ceea ce m-a contrariat destul de mult. Sunt la curent de multă vreme cu sforţările unor procurori militari, în frunte cu vestitul procuror militar, generalul Voinea, dar şi a altor personaje prea puţin dezinteresate de adevăr, pentru a demonstra că evenimentele din decembrie 1989 au fost lovitură de stat şi nicidecum revoluţie, sau măcar o revoltă. Conform zicalei „Câte bordeie atâtea obiceie“, opinia publică îşi disipează convingerile între revoluţie, revoltă şi lovitură de stat. În fond suntem o ţară liberă şi fiecare are dreptul la o opinie, atâta timp cât aceasta nu deranjează pe ceilalţi. De când cu demascarea procurorilor DNA, opiniile procurorilor mă lasă rece. Pe mine mă deranjează opinia lui Ion Cristoiu şi vreau să o înţeleg, pentru a nu rătăci. De exemplu, la procesul Ceauşeştilor, procurorul Voinea cerea lătrător condamnarea acestora, inclusiv pentru moartea a vreo 70.000 de timişoreni în evenimentele de până la 22 decembrie. Aproape o mie de victime, înregistrate după acea dată, nu mai puteau fi puse în sarcina Ceauşeştilor, aşa că au fost transferate în Dosarul Revoluţiei, în sarcina lui Iliescu, Roman, Stănculescu şi alte câteva personaje din conducerea CFSN. Deşi atunci condamnarea şi executarea Ceauşeştilor a fost un act de uşurare generală, astăzi, majoritatea celor care urau cuplul şi regimul lor, consideră că procesul respectiv a fost o mascaradă, de care românii şi Justiţia Română nu au de ce să fie mândri. A fost o ruşine, cu care Justiţia militară v-a rămâne în veci stigmatizată. Măcar atunci, generalul Popa, care pronunţase sentinţa, s-a sinucis. În schimb, generalul Voinea trăieşte bine mersi, fără angoase, cu acces la spaţiul public, de unde pronunţă sentinţe şi acum.

Reluând Dosarele Revoluţiei, procuratura militară este în mare impas

Procurorii militari sunt conştienţi că dacă judecă faptele în contextul unei revoluţii, acest context e irelevant pentru a stabili responsabilităţi, pe când în contextul unei lovituri de stat, irelevanţa nu poate fi invocată. În Dosarul Revoluţiei, procurorii militari trebuie să justifice moartea a aproape o mie de oameni, civili şi militari. Ştim cine au fost aceşti oameni, dar astăzi vrem să aflăm adevărul şi să ni se explice, cine a apăsat pe trăgaci după 22 decembrie. În rechizitoriul întocmit cu multă scrupulozitate, în mii de dosare, procurorii au arătat câte sute de mii de cartuşe s-au consumat şi cu ce armament s-a tras. Procurorii nu au aflat încă şi cine a tras, acesta constituind marele lor impas. Pentru a ieşi din impas, procurorii militari au găsit o explicaţie pentru ai exonera de răspundere pe cei care au mânuit armamentul şi pe comandanţii lor. Soluţia găsită a fost că singurii vinovaţi ai crimelor produse au fost cei care au indus la televizor psihoza colectivă cu „teroriştii“, pentru a acapara puterea şi a o menţine. Cine crede că un astfel de scenariu poate fi înghiţit pe nemestecate de oamenii de bună credinţă care au trăit acele momente, ne crede o naţiune de proşti. Dacă o astfel de abordare este îmbrăţişată şi de maestrul Ion Cristoiu, care caută răspunsuri prin biblioteci, ce rămâne să mai credem despre alţii, care susţin teza „Loviturii de stat“, nu cu argumente istorice sau juridice, ci din aversiune faţă de FSN, faţă de Ion Iliescu, faţă de „emanaţii revoluţiei“. Nici măcar nu se încearcă înlocuirea statutului de „emanat al revoluţiei“ cu statutul de „emanat al loviturii de stat“. După concepţia acestor apostoli ai loviturii de stat, Revoluţia română ar trebui să capete în, discursul public, conotaţiile unei conspiraţii, pusă la cale de câţiva „băieţi deştepţi“, dornici să acapareze cu orice preţ puterea, prostind instant milioane de români în ziua de 22 decembrie 1989, ca într-o şedinţă de psihoză colectivă. Se impune mai mult ca oricând un recurs la memorie şi să ne reamintim faptul că, începând cu 22 decembrie şi până la condamnarea Ceauşeştilor, act de justiţie reprobabil, toţi eram îngrijoraţi şi ne aţteptam la riposte dure din partea structurilor de forţă ale regimului, după cum se întâmplase anterior la Timişoara. Nu am întâlnit atunci oameni care să nu fie conştienţi de posibile acţiuni de factură teroristă din partea serviciilor noastre şi ale altora. Se uită, în mod deliberat, că însuşi Ceauşescu ne îngrozise, evidenţiind public pericolul intervenţionismului extern în acele zile, pentru a justifica crimele regimului, din zilele de 14-17 decembrie, de la Timişoara. În ce priveşte realitatea intervenţionismului extern, Ceauşescu nu exagera, fiind la curent cu dedesubturile înţelegerii de la Malta, dintre Bush, Gorbaciov şi Mitterand. Astăzi avem confirmate concentrările de forţe la graniţele de Est şi de Vest ale României, precum şi contribuţiile serviciilor sovietice, maghiare, sârbeşti şi chiar franceze. Se pare că acestea sunt subiecte de care parchetele militare se feresc ca dracu de tămâie în desluşirea iţelor Dosarului Revoluţiei.

„Eroii Loviturii de stat“ nu sunt alţii decât „Eroii Revoluţiei“

Paradoxal, astăzi, mulţi susţinători înfocaţi ai tezei „Loviturii de stat“, printre care şi controversatul Mărieş, sunt posesori ai certificatelor de Eroi ai Revoluţiei sau de Persoană cu rol determinant în Revoluţie, în baza cărora au câştigat şi câştigă bonificaţii substanţiale. Mulţi dintre ei, nu numai că nu au fost victime, dar nu s-au ales nici măcar cu o zgârietură. Nu înţeleg de ce aceşti vajnici susţinători ai tezei „Loviturii de stat“, care sunt şi posesori de certificate, nu militează la fel de vehement pentru preschimbarea titlurilor de Eroi ai revoluţiei în Eroi al Loviturii de stat. Avantajul ar fi că, dacă de pe urma unei revoluţii nu prea poţi cere revendicări, de pe urma unei lovituri de stat poţi. Doar la români s-a putut întâmpla ca mulţi dintre revoluţionari să constituie primele eşaloane ale celor numiţi ,„Profitorii revoluţiei“. Susţinând teza „Loviturii de stat“, având un certificat în buzunar, obţinut de pe urma revoluţiei, unii dintre revoluţionari s-au gândit să- şi maximizeze bonificaţiile. În Dosarele Revoluţiei, unde „revoluţia“ este convertită în „Lovitură de stat“, de către Procuratura militară, mii de revoluţionari s-au înscris la despăgubiri substanţiale, pe care le vor primi la botezul „Loviturii de stat“. Merită sacrificiul de a pierde certificatul de revoluţionar, care devine nul de drept într-o lovitură de stat.

Ce lăsăm noi tinerei generaţii – „Revoluţie“ sau „Lovitură de stat“?

Nu este în fişa postului ca procurorii să fie frământaţi de o astfel de dilemă. Dilema este născută din frustrarea unora, că între anii 1990 -1996, sistemul democratic instalat în România, nu le-a oferit lor pe tavă puterea. Ce să înţeleagă generaţia tânără? Că libertăţile câştigate sub toate aspectele, după care tânjiserăm decenii întregi, mulţi dintre noi încă din 1938, din timpul Dictaturii regale, au fost rodul unei lovituri de stat din 1989? Dacă ar fi fost aşa, tinerii ar trebui să creadă că „Lovitura de stat“ este una din cele mai progresiste forme de rebrenduire a unei epoci involute. Ar însemna că în decembrie 1989, o mână de securişti, de KGB-işti, de activişti PCR din eşaloanele inferioare, de militari fără onoare au fost adevăraţii patrioţi ai neamului şi ne-au scăpat de regimul comunist. Ar însemna că acestora ar trebui să le mulţumim şi să le facem statui la răspântii, lângă troiţe, nu dosare penale. Tinerii trebuie să ştie că pe plan intern şi extern este unanim acceptat faptul că, la 22 decembrie 1989, România a scăpat ireversibil de comunism. PCR, ca partid unic, s-a autodizolvat în acea zi, după care s-a instalat pluripartidismul. La alegerile din mai 1990 erau înscrise sute de partide în competiţie. Nu putem oferi generaţiilor tinere o pagină de istorie scrisă de procurori sau de revoluţionari de profesie. Ar fi nedrept faţă de aceste generaţii, dar ţi faţă de noi, cei care am trăit „Revoluţia în direct“. Nu ne poate nimeni confisca euforia trăită în acele zile, a câştigării libertăţii, când toţi românii de bună credinţă au fost de acord că vechiului regim îi sunase ceasul. Propaganda cu „Lovitura de stat“ şi cu „terorismul inventat la televizor“ este de un imbecilism pe care numai propăvăduitorii îl pot proba. Tinerii de astăzi trebuie să ştie că Ion Iliescu de atunci a avut rolul de a fi doar omul momentului. În 1990, 85% dintre români credeau în el din convingere. Ion Iliescu fusese recomandat poporului, cu mult înainte de Revoluţie, de către posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii, care erau urmărite frecvent de milioane de români. În seara zilei de 22 decembrie, când Iliescu a apărut la televizor, aceste milioane de români, care auziseră de el, l-au văzut pentru prima oară şi i-au acordat tacit mandatele de încredere. Pentru a fi ales preşedinte peste 6 luni, cu un procent zdrobitor de 85%, Iliescu nu avea nevoie de o lovitură de stat. Reprezentanţii statelor care girau cele două posturi de radio aveau să se întâlnească la Malta în toamna anului 1989, pentru a pune la cale dărâmarea regimului Ceauşescu, dar şi succesiunea la conducerea noii Românii. Aceasta este din istorie, nu din rechizitoriu.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Roman: Invitaţie la o nouă petrecere estivală

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Primăria Roman va organiza duminică, 18 august, al doilea picnic din această vară ■ vor fi activităţi sportive, moment artistice şi lecturi de poveşti ■

Conducerea Primăriei Roman lansează o nouă invitaţie celor care apreciază ieşirile la iarbă verde şi petrecerilor în aer liber. Locuitorii urbei vor avea posibilitatea să participe, cu mic, cu mare, la alte două evenimente organizate de municipalitate. Al doilea picnic programat să aibă loc în această vară va fi organizat duminică, 18 august, în ambianţa naturală a Parcului Municipal. „Este vară, este soare, avem un parc minunat şi mulţi dintre cei dragi s-au întors acasă, astfel că nu există un moment mai bun de a petrece împreună, din nou, la un picnic în Parcul municipal, la care Primăria municipiului Roman vă invită să luaţi parte duminică, pe 18 august. Continuăm tradiţia ca, măcar de două ori pe an, în lunile mai călduroase, să vă invităm să ieşim la iarbă verde într-unul dintre cele mai mari şi frumoase parcuri din Moldova, pentru a ne bucura de natură, dar şi pentru a lega noi prietenii“, se arată în invitaţia lansată pe pagina de socializare a Primăriei Roman. Reprezentanţii administraţiei locale au creionat şi un program al zilei. Copiii sînt invitaţi, din nou, în „Poiana cu poveşti“, un proiect care a întrecut aşteptările iniţiatorilor. Aceasta se va muta din faţa primăriei, în parc, unde copiii vor ascula, cu nesaţ, poveşti, în lectura unor voluntari. Tot pentru cei mici au fost pregătite mai multe ateliere unde copiii vor putea desena, iar un „mega robot“, tot voluntar, va fi prezent pentru a-i amuza pe cei mici. În zona de fitness a parcului, antrenorul Bogdan Huci invită iubitorii de sport în aer liber pentru a face mişcare. Şi amatorii de ciclism sînt invitaţi în parc, alături de echipa MTB, pentru a participa la o întrecere pe pista special amenajată, unde au fost pregătite cîteva traseie cu obstacole. În foişorul din parc se va organiza un concurs de talente locale, iar pe terenul cu gazon sintetic se va desfăşura un meci de fotbal, doritorii fiind aşteptaţi să se înscrie în competiţie. Iubitorii de şah vor putea participa la un concurs desfăşurat în aer liber, în parc fiind aduse de la CSM mese speciale şi table de şah, iar pe lacul artificial din parc se va organiza un concurs de vîslit. Ca şi la picnicul anterior, iubitorii de animale vor avea posibilitatea să adopte un cîine din expoziţia ce va fi organizată şi la această ediţie a picnicului de reprezentanţii adăpostului de cîini comunitari al Direcţiei LocatoServ. Primăria anunţă că are în pregătire şi organizarea celei de a doua petreceri din ştrandul municipal, eveniment ce ar urma să se desfăşoare vineri, 23 august.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Surprize pentru mirii aflaţi la Nunta de aur

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ cuplurile căsătorite în 1969 sînt aşteptate cu actele doveditoare la Primăria Tîrgu Neamţ ■ data limită este 30 august ■

Primăria Tîrgu Neamţ pregăteşte surprize cuplurilor care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie. „Mirii“ care au spus Da în faţa ofiţerului de stare civilă în anul 1969 şi au domiciliul stabil în Tîrgu Neamţ sînt aşteptaţi, pînă pe 30 august la sediul administraţiei publice locale, la biroul 5, să depună copii după documentele doveditoare, respectiv certificatul de căsătorie şi buletinele sau cărţile de identitate ale ambilor soţi. Cele mai longevive cupluri vor fi sărbătorite pe 7 septembrie, în cadrul unei acţiuni organizate de primărie cu prilejul Zilelor Oraşului Tîrgu Neamţ. Autorităţile locale au dat în toamna anului 2013 startul acţiunilor de omagiere a cuplurilor care au parcurs împreună cinci decenii de viaţă, cu bucuriile şi cu greutăţile inerente. Au fost sărbătorite la acel moment 15 perechi care împliniseră 50 de ani de căsătorie. De atunci încoace, plini de emoţie, seniorii urbei s-au adunat anual în sala de şedinţe a Consiliului Local Tîrgu Neamţ unde au fost serviţi cu cîte o felie de tort şi au ciocnit o cupă de şampanie cu primarul. Oficialităţile şi-au făcut obiceiul să înmîneze fiecărui cuplu cîte o diplomă cu ocazia nunţii de aur, pentru cei 50 de ani petrecuţi împreună, la bine şi la greu. Se mai oferă un cadou în bani, iar doamnelor, un buchet frumos de flori. De regulă, invitaţii profită de prilej pentru a discuta cu autorităţile locale despre problemele cu care se confruntă locuitorii de vîrsta a treia. La fiecare activitate de acest gen, participanţii au asistat şi la o slujbă religioasă în care preoţii au înălţat mulţumiri la Ceruri pentru binefacerile de care s-au bucurat cuplurile în cele cinci decenii de căsătorie, rugîndu-se pentru ca vîrstnicii să aibă în continuare zile senine şi fericire. În altă ordine de idei, La Tîrgu Neamţ, cetatea continuă să atragă miri şi mirese dornici să realizeze între zidurile medievale fotografii pentru albumul de nuntă. Avînd în vedere că se realizează astfel şi o promovare a monumentului, cei interesaţi au putut utiliza în plus, contra unei taxe plătite la Complexul Muzeal Neamţ, şi paraclisul din incinta fortăreţei pentru cununia religioasă oficiată de preot. Dacă se solicită, se pot efectua şi cununii civile cu aprobarea Primăriei Tîrgu Neamţ, fiind necesară în acest caz şi plata unei taxe. Moda cununiilor religioase între zidurile vechi a început în vara lui 2009, cînd ansamblul arhitectonic din vremea voievozilor muşatini a fost reintrodus în circuitul turistic după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Locul predilect pentru oficierea cununiilor civile rămîne însă sala de şedinţe a Consiliului Local Tîrgu Neamţ. În prima jumătate a acestui an s-au înregistrat 46 de căsătorii, numărul menţinîndu-se în limitele anterioare, avînd în vedere că în 2018 au spus „Da“ în faţa ofiţerului de stare civilă 42 de cupluri. Printre cei care merg la Stare Civilă sînt şi localnici care muncesc în străinătate şi solicită transcrierea actelor pentru căsătorii încheiate peste hotare, cererile fiind făcute atît personal cît şi de rude apropiate, împuternicite prin procuri notariale. Dar, astfel de transcrieri se pot face şi la ambasadele şi consulatele româneşti, aşa că nu există o evidenţă exactă pentru toate căsătoriile tîrgnemţenilor ce se oficiază în afara ţării. În evidenţele Primăriei Tîrgu Neamţ au mai fost menţionate 222 naşteri în intervalul ianuarie-iunie, cu 20 mai puţine decît în aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, a crescut numărul deceselor, fiind declarate 161 în primul semestru din 2019, comparativ cu intervalul similar din 2018, cînd erau înregistrate 142.

Citește știrea

Actualitate

Muzee şi biblioteci şcolare din Piatra-Neamţ în anii interbelicihg

Știre publicată în urmă cu

în data de

Într-un articol pertinent publicat de profesorul Ion Tăzlăunanu de la prestigioasa şcoală moldavă, Liceul Naţional Iaşi, în „Preocupări Didactice“ – Anul IV, No.1-2, Volum comemorativ, Institutul de Arte Grafice Gh.Asachi, societatea cooperativă – Piatra Neamţ – 1939, a Şcolii Normale de băieţi Gh.Asachi Piatra Neamţ, se referea la muzeele şcolare cunoscute în urbea noastră pe care mi-a fost dat să văd în câmpul meu de activitate ca profesor la Şcoala Normală de băieţi din Piatra Neamţ, fiind considerate de acesta ca „muncă şi realizări admirabile în domeniul unuia din cei mai de seamă factori de cultură: muzeul“. Şi, continua eruditul profesor de Ştiinţe Naturale la „normalişti“ şi la Rareş, din Piatra, între anii 1932-1936: „Muzeul reprezintă pentru regiune un puternic factor educativ, un minunat mijloc de popularizare a ştiinţei, mai cu seamă la noi unde numărul celor neştiutori de carte este încă mare“. Pledoaria pentru asemenea „vestigii ale trecutului“ este binevenită pentru că „strângerea de obiecte pentru cel pasionat de astfel de muncă îi oferă pe lângă o nespusă plăcere putinţa dezvoltării spiritului de cercetare, de observaţie şi pătrundere a adevărului“. În drumurile făcute prin judeţ, am întâlnit astfel de muncă la învăţători, preoţi, profesori. Nicăieri n-am constatat semne de oboseală sau plângeri asupra greutăţilor materiale, ci toţi mi-au mărturisit satisfacţia ce o au, de pe urma acestui fel de muncă extraşcolară. Trecând la periplul său în acest domeniu de educaţie şcolară, „transferatul“ de la Liceul de băieţi din Năsăud, face o remarcă interesantă de preţuire a învăţământului nemţean, că „înainte de a face cunoscute câteva muzee şcolare ori începuturi din oraşul Piatra Neamţ şi din judeţ, trebuie să amintesc că în majoritate ele sunt regionale si că s- au născut în bună parte în urma exemplului dat de un mare dascăl pe care l-a avut şcoala pietreană: M. Stamatin şi că: unii colecţionari învăţători au fost şcolari ai regretatului profesor pietrean“. Iată în cele ce urmează muzeele care au deservit în perioada în discuţie nu numai şcoala ci şi neamul: 1. Muzeul Stamatin „care până acum câţiva ani a purtat numele de Muzeul Cozla“ fiind întemeiat în 1919, de profesorul de ştiinţe naturale de la liceul din Piatra Neamţ (Rareş). El s-a născut cum însuşi întemeietorul spune într-un apel lansat pentru colecţionare de material: „în vederea propăşirii culturale a oraşului şi judeţului, în scopul păstrării de material, care ar servi în viitor la caracterizarea în viitor a vieţii actuale“. În colecţionarea de material a fost ajutat şi de profesorul Ion Filip. Se pare că acest muzeu a fost conceput după tipul acelor „HEIMATHMUSEEN“ din Germania, întrucât în „gândul întemeietorului“ aşa cum reiese din apel era acela de a strânge de preferinţă obiecte regioanle din orice domeniu de activitate din judeţul Neamţ… dar si materialele străine de localitate, care ar interesa prin valoarea lor artistică, ştiinţifică ori istorică, vor fi tot aşa de bine venite“ (ca cele germane amintite). Este de remarcat că dascălul rareşan „a ştiut să intereseze la colecţionare pe elevi- ca niciodată până atunci- pe învăţători, profesori, medici, oameni de toate clasele sociale şi numai într-un an, Muzeul Cozla, prezenta donaţiuni din partea a 2015 persoane din care jumătate erau elevi“. Materialul colectionat era format din: tablouri, picturi, costume şi cusături vechi, obiecte vechi, monede, medalii, arme, cărţi şi alte scrieri vechi, colecţiuni de materiale, diverse obiecte în legătură cu războiul (primul război mondial). De activitatea acestuia s-au ocupat, pe rând, profesorul Stamatin si soţia acestuia, după care, la înfiinţarea de custode al muzeului, sunt amintiţi: „C. Teofănescu, maestrul de lucru manual de la Şcoala Normală, apoi prof.Grigorovici de la 1932-1937“, cu menţiunea că „meritul acestor doi custozi, este doar că sub ei s-au păstrat ordinea şi că materialul adunat cu atâta trudă de întemeietor, a fost în siguranţă“. Nimic mai bun de atât pentru un muzeu! Demn de amintit este şi organizarea muzeului de la Rareş. Astfel, „materialul muzeistic“ a fost depus în două săli a liceului, împărţit în două secţii: ştiinţifică şi alta istoric- etnografică (materialele expuse, după criteriile de mai sus au fost descrise în rândurile anterioare). Oricum, concluzia profesorului Tăzlăvanu era aceea că „puteam să socotim deci Muzeul M.Stamatin ca cel mai bogat din judeţul Neamţ. După ce prezintă şi date interesante despre Muzeul „Casele Naţionale“, organizat şi condus de preotul Constantin Matasă (a făcut obiectul unei descrieri în anii trecuţi), care „nu este un muzeu şcolar“ şi a altor muzee care fac obiectul dizertaţiei noastre ca muzeele şcolare de la Şcoala primară din Săvineşti (înfiinţat în 1933), cea din Dreptu, Muzeul din Humuleşti şi Muzeul din Broşteni la Piatra Neamţ sunt relevate, după cum urmează, după cel înfiinţat de Stamatin. 2. Muzeul de la Şcoala Normală de băieţi, împărţit în două secţii principale, etnografie-istoric şi de ştiinţe naturale, cu numeroase şi interesante piese aşezate în şase dulapuri mari, a răsărit din iniţiativa profesorului Victor Andrei şi a autorului acestor rânduri, cu concursul maestrului de lucru manual, C. Teofănescu şi al elevilor şcolii. 3. Muzeul de la Şcoala Nr.3 de băieţi, cu destul de variat material strâns în două dulapuri mari, este rodul muncii elevilor şi institutorilor şcolii, în frunte cu harnicul director E. Mitru. Nu putem trece cu vederea remarca laudativă faţă de muzeele răsărite pe lângă şcolile de sat. Existenţa lor mărturiseşte strădania unor dascăli spre luminarea trecutului românesc ca şi al frumuseţilor naturale ale ţării noastre şi în continuare, conchide că „spre acestea trebue să ne îndreptăm luarea aminte, ca unele ce sunt, pe nedrept , mai cunoscute“. Afirmaţii, spunem noi, valabile în parte şi în zilele noastre, iar pe meleagurile pline de istorie şi legende a ţinutului de la poalele Olimpului românilor, Ceahlăul, slujitorii învăţământului şi-au adus pe deplin contribuţia în acest domeniu. Stau mărturie bogatele informaţii din arhivă, presa şi memorialistica vremii. Aşadar, să ne bucurăm de astfel de începuturi, ne mai aminteşte dascălul de la Iaşi, „căci cum spune Gr. Antipa în lucrarea sa Reorganisation des Musées d’histoire naturelle (Reorganizarea Muzeelor de istorie naturală) publicată în memoriile secţiunii ştiinţifice seria III, tom IX, din 1934: „Situaţia muzeelor unei ţări dă măsura culturii atinsă de poporul său“. Noi subscriem! şi îndemnul către cei care muncesc pe un astfel de teren să progrese în această îndeletnicire.

Bibliotecile şcolilor primare din urbea Piatra-Neamţ

Profesorul titular definitiv la catedra I-a de limba română, Victor N. Ţăranu, fost director în anul 1938, la şcoala normală de băieţi din Piatra Neamţ, conducătorul revistei Apostolul, al Cercului Didactic din localitate, inserează cu titlul „Biblioteci săteşti şi biblioteci şcolare“, câteva din bibliotecile şcolilor din aşezarea aflată în „triunghiul“ munţilor Pietricica, Bahrin şi Cozla, în revista „Preocupări Didactice- Anul IV.NO.1-2“ din anul 1939. Încă de la început se precizează „organizarea unei biblioteci şcolare cât şi punerea în circulaţie a cărţilor pentru publicul cititor, constituie una din cele mai grele şi meticuloase îndeletniciri (el însuşi bibliotecar la şcoala în discuţie)“. Totodată, trebuie să se ţină seama de gusturile variate ale cititorilor, în vederea contribuţiei la formarea caracterelor prin discernământul cel mai riguros al lecturilor. O bibliotecă trebue, deci, să conţină şi ea cărţi variate, căci altfel nu poate decât să stea totdeauna închisă, ori să fie cercetată rar de vreun specialist. Şi, interesant ar fi ca „o carte de interes general trebue să fie înmânată mai solemn: şcolarilor, la sfârşitul orei de curs; sătenilor, la biserică în sat (şi la oraş), la o consfătuire, specialiştilor , în mod trainic“. Apoi, cititorii „cei mai fervent să fie răsplătiţi prin laude, ori altfel de recompense: o diplomă, de exemplu, dacă cele citite au avut mai ales şi rezultate bune practice. Numai astfel cartea poate constitui pentru om o adevărată hrană sufletească şi un mijloc mai sigur de orientare în viaţă; iar pentru societate ar fi un câştig, căci s-ar lepăda credinţele deşarte, ideile false şi pornirile rele“. Are dreptate profesorul nostru! Face şi o trecere în revistă şi a bibliotecilor mari din ţară: Academia Română cu aproape 400.000 de volume, Biblioteca Universităţii din Cluj cu aproape 500.000 de volume, biblioteci la Tg.Mureş, Alba Iulia, Sibiu, Iaşi, Cernăuţi etc. Toate acestea servesc aristocraţiei culturale, acelui cerc prea restrâns de cărturari care, cu toată marea lor valoare ştiinţifică – nu au pornit încă la popularizarea cărţii. Pentru susţinerea celor afirmate argumentează prin aceea că „înscrierile izolate de până acum, în această direcţie, s-au irosit repede“. Totuşi, remarca că pentru „preoţi şi învăţători era atât de preţioasă revista Albina, Duminica Poporului a profesorului Mehedinţi, apoi conferinţele de la cercurile culturale strânse de Coşbuc, revista Ramura, darurile de la Casa Şcoalelor şi câteva foi judeţene…“. Şi încă ceva: „iniţiativa lui Haret, care a întocmit şi un regulament pentru bibliotecile populare, nu s-a continuat. Acţiunea domnului profesor I. Simionescu pentru popularizarea ştiinţei, prin biblioteca „Cunoştinţi folositoare“, nu au dus la rezultate scontate. A trebuit să vină tot iniţiativa regală cu Fundaţiile regale; revista Albina, precum şi cercurile culturale de la sate şi oraşe, prin tipărirea unor cărţi mai ieftine“. Revenind la situaţia bibliotecilor urbane, în cazul nostru, Piatra – Neamţ, dă ca exemplu „organizarea pe criterii noi, ştiinţifice, catalogarea bibliografică, fişiere cu sertare, după sistemul zecimal al Academiei Române, dar folosindu-se numai literele în loc de cifre la Şcoala Normală de băieţi Piatra Neamţ şi biblioteca liceului Petru Rareş ce are un catalog pe fişe alfabetice, după sistemul obişnuit al bibliotecilor mari, cu precizarea că un rol în modernizarea amintită, cu trimitere la Rareş l-a avut şi istoricul bibliotecii liceului Petru Rareş din Piatra Neamţ, întocmit de domnul C.Turcu, secretarul liceului. Bibliotecile şcolare din Neamţ, atât urbane cât şi rurale „au fost înzestrate la începutul lor de Casa Şcoalelor, apoi de Casa Regală- acelea de pe domeniile Coroanei Bicaz-Cârnu sau de pe vechea moşie regală Broşteni etc“. Dar tot învăţătorii „au fost aceia care s- au gândit la organizarea mai sistematică a bibliotecilor şi au făcut uneori propuneri concrete dându-se exemple printre altele Şcoala Nr.4 fete din Piatra Neamţ cu bibilioteci pe clase; la Şcoala Nr.1 din Piatra Neamţ se află o sală proprie pentru bibliotecă“. În privinţa bibliotecilor din şcolile primare tot învăţătorii, în mare parte şi-au spus cuvântul. „Biblioteca ar trebui să fie, după biserică şi şcoală, a treia instituţie în stat“, cum remarca un slujitor de şcoală. „Cărţile trebuie să împartă lumina, să întreţină obiceiurile, graiul şi credinţa… cărţi de basme şi literare, şi de povestiri istorice din trecutul neamului nostru“. Remarcă, totodată, profesorul Ţăranu, „vechimea unor bibilioteci şcolare din judeţ, ca acelea de la şcoala primară nr.1 de băieţi din Piatra Neamţ-din 1846-; şcoala primară de băieţi Nr.1 din Tg.Neamţ din 1870; din Nemţişor 1884 etc“. Dar iată un tablou de bibliotecile şcolilor primare din Piatra anului 1935, aşa cum reiese din articolul amintit, cuprinzând numele şcolii, anul înfiinţării, numărul volumelor: romane, traduceri, străine, total şi natura cărţilor: literare, ştiinţifice, reviste, total, după cum urmează: 1. Şcoala de băieţi No.1, 1846, 342, 74, 12, 428; 295, 78, 55, 428. 2. Şcoala de băieţi No.3, 1879, 529,57-, 586; 259, 82, 245, 586. 3. Şcoala de băieţi No.4, 1925, 594, 126, -, 720; 522, 198,-, 720. 4. Şcoala de băieţi No.5, 1926, -, -, -, 300; 217, 83, -, 300. 5. Şcoala de băieţi No.6, 1922, 290, 10, -, 300; 266, 34, -, 300. 6. Şcoala de fete No.2, 1931, 115, 10, -, 125; 103, 22, 1, 126. 7. Şcoala de fete No.4, -, 559, 60, 7, 626; 507, 119, 62, 688. 8. Şcoala de fete No. 5, 1929, 170, 10, -, 180; 160, 20,-, 180. 9. Şcoala de fete No.6, 1925, 200, -, -, 200; 200, -, 100, 300. 10. Şcoala mixtă Doamna, 1936, 43, 17, -, 60; 60, -, 30, 90. Aşadar, un număr de biblioteci remarcabile pentru acea vreme, 10, având în total 3718 volume.

Citește știrea

Trending