Publicitate

O nemţeană născută în anul Marii Uniri a fost sărbătorită la Muzeul de Istorie din Piatra Neamţ. Acţiunea s-a desfăşurat pe 6 iulie în cadrul campaniei „O viaţă cît un centenar“, iniţiată de Ministerul Afacerilor Interne, în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi care îi aduce în atenţie pe cei care în acest an aniverseaza un veac de existenţă. Acum a fost sărbătorită Maranda Novac, din localitatea Lunca, comuna Oniceni. Aceasta a primit o scrisoare de felicitare din partea ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, un tricolor, o insignă cu inscripţia „Centenar 100″ şi un buchet de flori. La eveniment au fost invitaţi membrii ansamblului cultural-artistic „Eu cred“, în frunte cu poliţistul Marius Coşerariu, care au intonat imnul de stat al României şi au susţinut un mini-recital de cîntece patriotice. În Neamţ, mai există un bărbat născut în anul 1918, însă din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă, nu a putut fi prezent la eveniment, urmînd ca acesta să primească la domiciliu vizita oficialităţilor, care îi vor înmâna distincţiile. „Le mulţumim persoanelor care sînt alături de aceşti oameni minunaţi şi totodată sărbătoritei, pentru prilejul acordat de a ne fi alături şi îi dorim multă sănatate, putere şi bucurii“, a declarat Georgiana Moşu, purtător de cuvînt al Poliţiei Neamţ.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.