Publicitate

Autoritătile tîrgnemtene organizează, pe 2 februarie, o nouă licitatie pentru parcul de sub Cetate, în vederea găsirii unui investitor dispus să amenajeze o bază de agrement. Prima, planificată pe 28 decembrie, nu s-a soldat cu un cîstigător, astfel că se continuă procedura legală. Pentru desfăsurarea licitatiei este obligatorie participarea a cel putin trei ofertanti. În cazul în care nu se depun cel putin trei oferte valabile, a doua licitatie se face în termen de 20 de zile calendaristice. Dacă nici la cea de-a doua licitatie nu se depun trei oferte, se va initia procedura de negociere directă, criteriul de atribuire a concesiunii fiind bazat pe nivelul cel mai mare al redeventei oferită de participanti. Potrivit hotărîrii aprobate de Consiliul Local, se doreste concesionarea suprafetei de 22.130 mp pe o perioadă de 25 de ani. Din totalul terenului, spatiul verde se întinde pe 18.835 mp, diferenta de 3.295 mp fiind încadrată în categoria curti-constructii. Cîstigătorul licitatiei va avea sarcina să construiască un bazin de înot si o unitate de alimentatie publică cu spatii de cazare, piscină, jacuzzi, SPA, spatii de agrement gen bowling, biliard, loc de joacă pentru copii, terasă acoperită etc. Constructiile noi trebuie să respecte specificul arhitectural local. Pentru autoritătile locale, găsirea unui investitor pentru modernizarea parcului se dovedeste a fi un obiectiv greu de realizat. Parcul a mai fost scos la licitatie si la începutul anului 2017, dar persoana care cîstigase licitatia s-a răzgîndit si nu s-a mai prezentat să semneze contractul cu primăria. Ca să aibă siguranta că lucrurile se vor misca cît se poate de repede, consilierii au stabilit atunci si termene precise, dorindu-se realizarea investitiei în termen de 12 luni de la obtinerea autorizatiei de constructie. (Sursă foto: http://www.ziartarguneamt.ro)

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.