Contactează-ne

Actualitate

O nouă informare de vreme geroasă

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ vreme deosebit de rece va fi pînă duminică dimineaţă ■ mai rău este că se anunţă şi vînt ■ abia de săptămîna viitoare se face mai bine ■

Meteorologii au actualizat informarea de vreme rea valabilă pentru toată ţara şi anunţă valori termice extrem de scăzute, cel puţin pînă duminică, 2 decembrie, la prînz. „În intervalul menţionat, vremea se va menţine deosebit de rece în toată ţara. Temperaturile vor continua să fie permanent negative în majoritatea regiunilor, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor va fi ger (temperaturi sub -10 grade) în nordul, nord-estul şi centrul ţării, local în sud şi est şi izolat în rest. Joi (29 noiembrie) şi vineri (30 noiembrie) vîntul va prezenta intensificări cu viteze de 45…55 km/h, în sudul Moldovei şi al Banatului, în jumătatea de est a Munteniei şi în Dobrogea, iar pe litoral vor fi rafale de 60…70 km/h. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj“, conform ANM. Şi pe 29 noiembrie, a fost deosebit de frig, iar la ora 14 termometrele indicau -5 grade la Roman şi Tîrgu Neamţ şi -6 grade în reşedinţa de judeţ. La aceeaşi oră, în vîrf de munte, pe Toaca, termometrele indicau – 16 grade. Spre deosebire de ziua anterioară, nu prea a fost vînt şi indicele de răcire era de -5 grade la Tîrg, -7 grade se simţeau la Piatra şi la Roman, iar pe creste erau -17 grade. Cel mai mic strat de zăpadă din judeţ este în Piatra Neamţ, 5 centimetri, 8 centimetri sînt la Tîrg şi 9 la Roman. Pe munte stratul de nea a ajuns la 22 de centimetri. De la o zi la alta se face tot mai frig, iar dacă prognoza se adevereşte, vineri, 30 noiembrie, în prima zi din minivacanţă, va fi o maximă spre limita gerului, -8 grade la amiază. După lăsarea întunericului, mercurul din termometre coboară la valoarea de -11 grade. Deosebit de frig va fi şi în prima zi din luna viitoare, iar pe 1 decembrie se anunţă cer absolut senin, soare, însă cel mult -6 grade la amiază. După lăsarea întunericului cerul se degajează şi minima coboară la -12 grade. De duminică, 2 decembrie, condiţiile meteo se mai îmbunează şi maxima zilei va fi mai suportabilă, -3 grade, însă noaptea va fi ger la -10 grade. Meteorologii spun că de luni, 3 decembrie, trecem la valori pozitive, nopţile vor fi mai blînde cu cîteva grade sub zero şi ar putea veni ceva ploi slabe din punct de vedere cantitativ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Cod roşu de ploi torenţiale pentru trei localităţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Rediu, Cîndeşti şi Tazlău sunt sub cod roşu de ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic, vineri, 3 iulie, începînd cu ora 13.10. Meteorologii au emis avertizarea, iar un mesaj în acest sens a fost transmis şi prin RO ALERT. Sunt prognozate, de asemenea, frecvente descărcări electrice, iar cantitatea de apă prognozată este de 60-70 de litri pe metru pătrat.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Bătaie între tată şi fiu de la nişte cai

Știre publicată în urmă cu

în data de

Doi bărbaţi, o femeie şi un copil au fost victimele unei altercaţii izbucnite, joi, 2 iulie, în apropierea unei stîni din Neamţ. Conform informaţiilor oferite de poliţiştii care au deschis dosar penal pentru încăierare, conflictul a izbucnit între membrii unei familii din cauza a… trei cai.

 

“La data de 2 iulie., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați cu către o femeie de 40 de ani, din Cordun, cu privire la faptul că soțul său, un bărbat de 43 de ani, a fost lovit de către tatăl său.

 

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, între membrii unei familii din localitatea Cordun, există un conflict mai vechi generat de faptul că stânele pe care aceștia le dețin se învecinează, iar animalele acestora trec deseori de pe o proprietate pe alta.

 

În fapt, la data de 2 iulie a.c., un bărbat de 43 de ani, împreună cu soția sa, o femeie de 40 de ani și un minor, de 12 ani, s-au deplasat în zona stânei unui bărbat de 75 de ani pentru a recupera trei cabaline, care le aparțin și care au fost lăsate libere, ajungând astfel la locul respectiv.

La scurt timp, aceștia au fost observați de bărbatul de 75 de ani și de nepotul acestuia, un tânăr de 20 de ani care, împreună cu un bărbat de 35 de ani și o femeie de 32 de ani s-au deplasat la fața locului, unde s-ar fi lovit reciproc.

În urma loviturilor, doi bărbați de 43, respectiv 75 de ani, o femeie de 40 de ani și un minor de 12 ani, au fost preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de încăierare, urmând ca în urma constatărilor medico-legale să se facă încadrarea juridică a faptelor”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – patru cazuri noi. Naţional – 420 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel naţional au fost confirmate 28.166 cazuri, 1.708 decese, 19.545 vindecaţi ■ la Neamţ, în total au fost confirmate 974 cazuri ■

Până astăzi, 3 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.166 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.432 au fost externate, dintre care 19.545 de pacienți vindecați și 887 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. Până în prezent, 1.708 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 02.07.2020 (10:00) – 03.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 21 decese (12 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mehedinți, București, Prahova, Sibiu și Tulcea.

Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 420 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 224 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 741 de persoane. Alte 58.991 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 747.592 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 457 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.396 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 483 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 197.000 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost constatată, ieri, o infracțiune pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 2 iulie a.c., 38 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.995 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Trending