Publicitate

■ Dumitru Vacariu este fiu al comunei nemţene ■ a cunoscut prigoana comunistă, fiind condamnat pentru delict împotriva ordinii socialiste ■ cînd era student, a organizat sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a voievodului Ştefan cel Mare ■ a fost învinuit că a scris o poezie în care condamna asuprirea ţării de către armata sovietică ■

Biblioteca Comunală din Pipirig va purta de acum înainte numele scriitorului nemţean Dumitru Vacariu, care a decedat anul trecut la Iaşi, la vîrsta de 85 de ani. Modificarea a intrat în vigoare recent, după parcurgerea etapelor legale şi are la bază o hotărîre a consiliului local. „Ţinînd cont de faptul că scriitorul Dumitru Vacariu a fost o personalitate a vieţii culturale şi literare, fiind originar din comuna Pipirig, considerăm că este o datorie a noastră de a recunoaşte şi aprecia valoarea înaintaşilor“, au motivat iniţiatorii hotărîrii. Dumitru Vacariu s-a născut la 21 septembrie 1931 în comuna Pipirig, la poalele muntelui Hălăuca, în imediata apropiere a izvoarelor Ozanei. Părinţii săi erau agricultori, iar mama provenea dintr-o familie înrudită cu David Creangă. A făcut şcoala primară în satul Boboieşti şi mai tîrziu a urmat cursurile Şcolii Pedagogice din Piatra Neamţ, apoi Facultatea de Filologie-Istorie din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. După absolvire, a fost numit profesor al Liceul nr.2 din Vaslui şi director al Casei Raionale de Cultură din aceeaşi localitate. La data de 14 martie 1958 a fost arestat sub învinuirea de delict împotriva ordinii socialiste, fiind condamnat la 8 ani de detenţie. Adevăratul motiv al condamnării a constat în faptul că, în anul 1957, cînd era student, a organizat împreună cu trei colegi sărbătorirea a 500 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a voievodului Ştefan cel Mare. Totodată, a fost învinuit că în perioada respectivă a scris o poezie intitulată „Moldova însîngerată“ (sau „Chemare“), închinată aceluiaşi voievod, care condamna asuprirea ţării de către armatele sovietice. A stat în detenţie pînă în aprilie 1964. După eliberare i s-a interzis să funcţioneze în învăţămînt, fără să i se mai ofere, cîteva luni, alt loc de muncă. Timp de două luni a lucrat în cadrul Staţiunii de Maşini şi Tractoare Vaslui, apoi s-a stabilit în Iaşi, funcţionînd, în perioada 1965 -1969, în cadrul Centrului de librării şi difuzare a cărţii. Din anul 1969 pînă la ieşirea la pensie, în 1992, a funcţionat ca şef al secţiei de Literatură în cadrul Muzeului Literaturii Române. Dumitru Vacariu a debutat în revista Viaţa Studenţească în 1954, cu poezia „Oraşul meu“. În dramaturgie a debutat cu piesele de teatru pentru copii şi tineret „Aventuri în pădurea vrăjită“ sau „Bing-Bang-Bing“, premiată la mai multe concursuri naţionale. Cu acestă piesă, Teatrul pentru Copii Iaşi a făcut un turneu prin India, Pakistan, Orientul apropiat, Franţa şi Germania. A debutat editorial în anul 1979 cu volumul de povestiri „Dincolo de poveste“. A scris mai multe romane, lucrări de cercetare literară, antologii şi albume. În anul 2016, Uniunea Scriitorilor din România Filiala Iaşi i-a acordat premiul Opera Omnia. Dumitru Vacariu a încetat din viaţă la data de 26 mai 2017.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.