Contactează-ne

Advertorial

Numai prin vot ne eliberăm de rămăşiţele comunismului şi de un PSD care a inhibat dezvoltarea României

Știre publicată în urmă cu

în data de

Preşedintele Klaus Iohannis a acuzat PSD că „a încercat să acapareze întregul stat, toate marile sisteme”. Şeful statului a afirmat că PSD, dinspre care vine un „iz de comunism”, este „înşurubat” în toate structurile statului. Numai prin vot România se poate elibera de „rămăşiţele comunismului”, a fost mesajul preşedintelui Klaus Iohannis la Reuniunea Ligii Aleşilor Locali ai Partidului Naţional Liberal. ”Sîntem în război împotriva PSD care a încercat să acapareze întregul stat, toate marile sisteme. PSD nu a atacat doar statul. PSD nu a atacat doar marile sisteme publice. PSD nu a atacat doar democraţia românească. PSD i-a atacat pe români şi, pentru asta, cineva trebuia să ia partea românilor. Şi asta, dragii mei, am făcut eu împreună cu voi!”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, în faţa celor 5.000 de aleşi locali, parlamentari şi simpatizanţi PNL, reuniţi la Sala Polivalentă din Capitală. Candidatul susţinut de PNL a adăugat că în ultimii 30 de ani democraţia în România a fost instaurată „greu”, dar „parcă aşa un iz de comunism tot mai simţim cînd vorbim de PSD”. ”Pesediştii sînt o forţă politică care, din păcate, a inhibat în perioade importante dezvoltarea României. Fără PSD, am fi fost mult mai departe”, a afirmat Iohannis. ”Să nu vă imaginaţi cumva că, prin cîştigarea europarlamentarelor şi a referendumului, PSD a fost învins. Nici vorbă! Nu faceţi această greşeală! PSD este un partid imens. PSD este adînc înşurubat în toate structurile statului”, a spus şeful statului. ”Numai printr-un vot românii pot alege o conducere democratică în adevăratul sens al cuvântului! Numai prin vot ne eliberăm de rămăşiţele comunismului şi de un PSD care a inhibat dezvoltarea României”, a fost mesajul preşedintelui Iohannis. Preşedintele le-a cerut primarilor şi consilierilor să le explice oamenilor că trebuie să meargă la vot, să voteze „pentru România normală”. România normală este o ţară în care oamenii sînt trataţi corect în instituţiile statului, găsesc un loc de muncă pe măsura calificării pe care o au, iar autorităţile garantează siguranţa cetăţeanului. ”Într-o Românie normală nimeni nu merge într-o piaţă publică să participe la o demonstraţie paşnică şi să fie bătut de jandarmi”, a spus Klaus Iohannis. Într-o Românie normală românii se întorc acasă, toţi participă la viaţa socială, fiecare om are valoare. Iohannis le-a spus de asemenea primarilor şi consilierilor liberali că le-a adus „ceva simbolic”: i-a anunţat că a promulgat, pentru prima dată într-o zi de sîmbătă, o lege şi anume legea privind debirocratizarea, iniţiată de PNL.

Vremea umilinţelor a trecut Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, premier desemnat, le-a spus aleşilor locali ai PNL că Guvernul va aloca resurse pentru toate proiectele de dezvoltare eficiente. ”Vremea umilinţelor la care aţi fost supuşi atunci cînd veneaţi la Bucureşti, ca să primiţi avize, semnături, aprobări sau toate categoriile de documente inventate de birocraţia de la Bucureşti pentru a bloca proiectele locale, a trecut. De acum înainte, fiecare primar liberal va avea uşa deschisă pentru fiecare instituţie din România şi nu numai primarii liberali, orice administrator local din România care vrea să construiască ceva bun pentru semenii lui”, a fost mesajul lui Ludovic Orban. Preşedintele PNL le-a promis aleşilor locali că „nimeni nu va mai îndrăzni” să bată la uşa unui primar pentru a-l determina să-şi schimbe partidul din care face parte. ”Guvernul va aloca resurse pentru toate proiectele de dezvoltare eficiente, sustenabile, pe care le vor dezvolta comunităţile locale”, a afirmat Ludovic Orban. El a adăugat că deciziile care privesc viaţa comunităţilor locale şi activitatea autorităţilor locale trebuie luate numai în consultare şi după dezbatere cu reprezentanţii autorităţilor locale. Premierul desemnat l-a catalogat pe preşedintele Klaus Iohannis drept „ campionul apărării românilor împotriva atacurilor date împotriva libertăţilor cetăţenilor în fiecare zi din ultimii trei ani”. ”Trebuie să vă fie uşor să faceţi campanie. Ştiţi foarte bine ce a făcut Klaus Iohannis ca primar al Sibiului şi puteţi să-i spuneţi oricărui român din orice comunitate locală că ceea ce a făcut pentru Sibiu, Klaus Iohannis, va face pentru întreaga Românie, că tot ceea ce s-a întâmplat bun în viaţa sibienilor în următorul mandat cu un Guvern al Partidului Naţional Liberal se va întîmpla în viaţa fiecărui roman”, a spus Ludovic Orban. ”Nu vreau doar să cîştigăm alegerile prezidenţiale, vreau să cîştigăm cu un scor zdrobitor”, a afirmat Ludovic Orban.

Pledoarie pentru descentralizare

Preşedintele Ligii Aleşilor Locali liberali, Gheorghe Flutur, a acuzat guvernul PSD că a luat măsuri fără a se consulta cu reprezentanţii comunităţilor locale. Legea cadru a descentralizării nu s-a mai pus în aplicare, iar prin noul Cod Administrativ s-a renunţat la acest act normativ. „Este o politică de sus în jos, cetăţeanul este slugă a Guvernului” a spus Gheorghe Flutur. Potrivit lui Flutur, care este şeful CJ Suceava, pînă acum Guvernul a alocat fonduri fără a se ţine cont de strategiile locale, dînd ca exemplu programul de cumpărare de ghiozdane gratuite, fără a se ţine cont de faptul că sînt familii care pot asigura copiilor ghiozdane. El a ridicat de asemenea problema patrimoniului deţinut de instituţii naţionale care se află pe teritoriul unităţilor administrativ teritoriale. Este vorba de terenuri nefolosite, triaje de căi ferate sau case de cultură pentru care ar trebui găsită o utilitate.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertorial

”Alegerea primarilor în două tururi înseamă consolidarea democraţiei”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ afirmă senatorul PNL de Neamţ Eugen Ţapu Nazare

Senatorul PNL de Neamţ Eugen Țapu Nazare a declarat recent că ”alegerea primarilor în două tururi înseamă consolidarea democraţiei”.

Partidul Naţional Liberal rămîne consecvent deciziei de alegere a primarilor în două tururi de scutin, indiferent de poziţia exprimată de Partidul Social Democrat. În acest sens, Cabinetul Orban va identifica toate căile constituţionale de punere în aplicare a acestei decizii, după cinci ani în care PSD s-a opus constant revenirii la sistemul de alegeri a primarilor în două tururi.

Există serioase temeri că PSD va continua să saboteze discutarea acestei teme în plenul Parlamentului, principala sa grijă fiind conservarea rezultatelor în cele peste 1.700 de localităţi în care are primari. O decizie a cabinetului Orban în acest sens este aşteptată şi de marea majoritate a cetăţenilor Rom=niei care, la ultimele alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale, s-au pronunţat clar pentru normalitate, o normalitate din care PSD nu poate să facă parte pentru modul cinic în care a guvernat în ultimii ani.

Alegerea primarilor în două tururi de scrutin este încă un pas pentru consolidarea democraţiei. Acest tip de vot conferă o legitimitate crescută primarilor care trebuie să fie aleşi cu votul majorităţii comunităţilor locale. Cazuri în care un primar a fost ales cu voturile a doar 15% – 20% dintre locuitori nu trebuie să mai existe”, a declarat Eugen Ţapu Nazare, viceliderul Grupului PNL din Senat.

Citește știrea

Advertorial

Bugetul de stat pentru anul 2020, unul suplu, articulat, care permite dezvoltarea României

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ susţine senatorul PNL de Neamţ Eugen Ţapu Nazare

Asumarea răspunderii Cabinetului Orban pentru Legea bugetului de stat pentru anul 2020, Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi Legea de corectare a Ordonanţei de Urgenţă 114/2018, va permite României să funcţioneze normal, cu un buget care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020, nu din martie sau aprilie, aşa cum se întâmpla în vremea PSD. Asumarea răspunderii este o poziţie corectă a Guvernului Orban, care evită astfel o criză previzibilă.

”După trei ani de haos legislativ şi instabilitate fiscală, cu bugete anuale mult întârziate, care au pus în pericol toate sistemele publice şi au descurajat investiţiile, trebuie să reînvăţăm să funcţionăm normal, cu un buget articulat, suplu, care să intre în vigoare din prima zi a noului an. Evităm în acest fel  o criză şi redăm încrederea românilor în instituţiile statului şi ne recâştigăm poziţiile pierdute în faţa partenerilor străini şi a potenţialilor investitori”, a explicat senatorul Eugen Ţapu-Nazare, viceliderul Grupului PNL din Senatul României.

Liberalul a mai spus că adoptarea bugetului de stat pentru anul 2020 până la 31 decembrie, evită apariţia unor crize care ar fi pus în pericol plata pensiilor şi salariilor din sistemul public, dar şi continuarea implementării a numeroase proiecte europene. Acesta a mai subliniat că PNL va respecta calendarul creşterii pensiilor şi salariilor, iar investiţiile sunt mai mari cu 4,5%, decât în 2019. De o atenţie deosebită se bucură marile proiecte de infrastructură, iar creşterea economică prognozată este de 4,1%. Optimizarea cheltuielilor se va realiza prin îngheţarea salariilor demnitarilor, reducerea subvenţiilor pentru partidele politice, interzicerea cumulului pensiei cu salariul, în sectorul public, dar şi raţionalizarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii în instituţiile publice.

”O abordare complet diferită se produce în alocarea fondurilor către comunităţi, pentru că noi vrem să dirijăm banii către comunităţile unde se produc, spre deosebire de PSD care lua fondurile de la primării. De aceea, sumele defalcate din impozitul pe venit care vor fi transferate administraţiilor locale vor creşte la 64%, iar sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor administraţilor locale vor creşte cu 2,76 de miliarde de lei”, a mai subliniat Eugen Ţapu-Nazare

Acesta a mai arătat că bugetele pentru  Sănătate şi Educaţie sunt mai mari, dar şi că salariul minim va creşte. La Educaţie, alocările bugetare cresc de la 2,8% din PIB, la 3,8% din PIB, iar bugetul Sănătăţii creşte cu 3,8 miliarde de lei.

Citește știrea

Advertorial

Liderii PNL Neamţ şi “radiografia” primei luni de guvernare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ parlamentarii liberali de Neamţ au susţinut o conferinţă de presă în care au punctat măsurile luate de Guvernul Orban

Preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc, senatorul PNL de Neamţ Eugen Ţapu Nazare şi vicepreşedintele PNL, deputatul Laurenţiu Leoreanu, au susţinut vineri, 13 decembrie, o conferinţă de presă, în care au punctat pe de o parte “greaua moştenire” lăsată de guvernarea pesedistă, dar şi măsurile luate de Guvernul Orban, într-o lună de activitate.

Senatorul Eugen Ţapu a punctat în principal nerealizările celor de dinainte: “Cînd a ajuns la Palatul Victoria Guvernul Orban a avut de rezolvat o serie de priorităţi: realizarea rectificării bugetare pentru 2019 şi elaborarea proiectelor de lege pentru bugetul pe anul 2020. A fost nevoie să facă nominalizarea candidatului pentru funcţia de comisar european, pregătirea pentru perioada de iarnă, măsuri pentru abrogarea recursului compensatoriu, adoptarea unor măsuri pentru a evita riscul de dezangajare pentru o serie de fonduri europene şi altele.

Ce a găsit Guvernul PNL? Restanţe la plată pentru facturi pentru proiecte demarate prin PNDL de peste 5 milioane de lei, sume reprezentînd TVA, amânate la plată de fostul guvern pentru a induce în eroare opinia publică în legătură cu deficitul bugetar, deficit bugetar, spitalele regionale încă la stadiul de studii de fezabilitate şi altele”, a spus, printre altele, Eugen Ţapu.

Deputatul Laurenţiu Leoreanu a punctat măsurile luate de guvernarea liberală (restructurarea Guvernului, desecretizarea dosarului 10 august, deblocarea contractelor de finanţare pentru operatorii de apă – canalizare, abrogarea recursului compensatoriu, eliminarea supraccizei la combustibil, etc), fiind completat de preşedintele PNL Neamţ:

“Aş vrea să mai menţionez cîteva măsuri care au fost luate de Guvernul PNL: măsuri pentru deblocarea situaţiei minerilor de la SN Salrom, prin acordarea voucherelor de vacanţă bugetate şi neacordate de către Consiliul de Administraţie; restructurarea Guvernului prin reducerea de la 26 la 16 a numărului ministerelor. Acest proces va continua la nivelul agenţiilor şi celorlalte instituţii. Apoi, au fost deblocate proiecte finanţate din fondurile europene, care redevin o sursă importantă a finanţare pentru România. Au fost lansate apeluri de proiecte în domeniul screeningului medical (prevenţie pentru cancer de colon, cancer mamar, cancer uro-genital, hepatită) cu o valoare de 100 milioane euro.

Au fost semnate ordinele pentru începerea lucrărilor pe întreg tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova- Piteşti, aproximativ 40 de kilometri, în care sunt cuprinse şi variantele de ocolire ale localităţilor Balş şi Slatina. A fost deblocată situaţia examenului de rezidenţiat, care a avut loc pe 8 decembrie, şi pentru care s-au înscris 8.876 tineri absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie.

Totodată, aş vrea să transmit un mesaj: toate proiectele de investiţii care au fost începute în judeţul Neamţ vor continua. Orice voce solitară, care devine tot mai solitară, care spune că nu vor continua aceste proiecte este într-o mare eroare. Guvernul PNL şi echipa PNL Neamţ vor susţine proiectele de investiţii din judeţul Neamţ, indiferent de obiectiv.

Fiecare proiect de investiţii se va derula conform cadrului legal şi fie că vorbim de drumul Piatra Neamţ – Bacău, Bicaz – Poiana Largului sau Autostrada Unirii sau alte proiecte, acestea vor fi continuate şi susţinute de Guvernul PNL, în parametri legali şi corecţi. Orice factură care arată că a existat un serviciu prestat, un deviz de lucrări, care este conform cu realitatea, se va plăti.

Finalul anului 2019 va găsi Guvernul Orban cu facturile achitate către operatorii care le-au emis, dar niciodată nu se va plăti factura pentru un acoperiş al unei şcoli, unde nu există şcoala, ca să dau doar un exemplu, fără a intra în detalii”, a declarat Mugur Cozmanciuc.

Citește știrea

Trending