Contactează-ne

Diverse

Nu scăpăm de ploi!

Știre publicată în urmă cu

în data de

Avertizările de ploi abundente şi vijelii se ţin lanţ şi nu expiră una, că specialiştii o anunţă pe următoarea. De ceva timp ne luptăm cu vremea rea şi deşi o atenţionare cod galben ar fi trebuit să expire aseară, la ora 21, a fost prelungită cu mai bine de 24 de ore şi este valabilă pînă astăzi, 26 iulie, la ora 23. Atenţionarea include marea majoritate a judeţelor din jumătatea de est a ţării, inclusiv Neamţ, pentru care s-a anunţat instabilitate atmosferică accentuată şi cantităţi importante de apă. „În intervalul menţionat, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor şi la începutul nopţilor, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vîntului ce vor lua izolat aspect de vijelie. Prin acumulare sau în perioade scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20…25 l/mp şi pe arii restrînse 40…50 l/mp“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Termic, nu sînt valori specifice lunii lui Cuptor, aflată pe ultima sută de metri şi astăzi, 26 iulie, nu vor fi mai mult de 25 de grade la prînz, iar noaptea aduce o minimă de 17 grade. La fel va fi şi vineri, 27 iulie, cu menţiunea că din nou sînt aşteptate furtuni. Trebuie spus că ceva mai bine va fi sîmbătă, 28 iulie, pentru că meteorologii anunţă o zi fără nici un strop de ploaie, cer parţial senin şi ceva mai cald pentru că la amiază mercurul din termometre saltă pînă la 27 de grade. Duminică, 29 iulie, aduce 26 de grade dar sînt foarte probabile furtuni în special în a doua parte a zilei. Mai trebuie spus că vremea este mai rea pe litoral decît în ţară, acolo fiind de cîteva zile cod portocaliu de ploi abundente şi vît puternic.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Ministrul “Abramburica”, satiră pe ritm de hip-hop

Știre publicată în urmă cu

în data de

“Orice evaluare evaluează pe subiectele pe care examenul le presupune, în evaluarea respectivă” – fraza rostită de ministrul Educației într-o emisiune la TVR 1, în contextul Bacalaureatului, a devenit refrenul melodiei “Iluzii pierdute”, realizată numai cu și de către elevi de clasele a XI-a și a XII-a, de proaspăt absolvenți de liceu și de către profesorul lor de științe sociale, de la un liceu din Tîrgu Frumos.

Citește știrea

Actualitate

Ţinutul Zimbrului, apreciat la Tîrgul de Turism de la Berlin

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Bison Land se numără, pentru al doilea an, printre cele mai apreciate destinaţii turistice „verzi“ din lume ■ Gala competiţiei Global Top 100 a avut loc la Berlin, diploma fiind înmînată Viorelei Chiper, managerul Asociaţiei Ţinutul Zimbrului ■

Ţinutul Zimbrului se numără pentru al doilea an consecutiv printre cele mai apreciate destinaţii turistice „verzi“ din întreaga lume, nominalizate recent la Gala competiţiei Global Top 100. Evenimentul a fost organizat pe 6 martie în cadrul Tîrgului de Turism de la Berlin, organizatorii înmînîndu-i diploma Viorelei Chiper, managerul Asociaţiei Ţinutul Zimbrului. „Zilele trecute am fost prezenţi la ITB, unul dintre cele mai mari tîrguri de turism. Pentru al doilea an la rînd am fost incluşi între primele destinaţii sustenabile din lume la categoria Best of Nature. Mulţumim Romanian – American Foundation si Fundatiei pentru Parteneriat – Polgar-Tars Alapitvany pentru sprijin“, se menţionează pe pagina de Facebook a asociaţiei menţionate. Ţinutul Zimbrului este singurul obiectiv din România prezent în Top 100 Sustainable Destinations şi a fost înscris în competiţie sub denumirea Bison Land. În primul an demersurile de participare au fost făcute de echipa Parcului Vînători Neamţ, iar în al doilea, de către cei de la Asociaţia Ţinutul Zimbrului. „Este o prezenţă onorantă, mai ales că unele destinaţii sînt foarte cunoscute, cum ar fi Parcul Yellowstone din Statele Unite ale Americii. Înseamnă foarte mult, la nivel mondial, să fim alături de ei. Există avantaje, de exemplu activităţile de promovare. În stabilirea listei cîştigătorilor sînt implicate şi alte organizaţii care au legătură cu turismul sustenabil. Este o comisie care analizează destinaţiile, există un întreg proces, se solicită şi lămuriri“, ne spunea recent Sebastian Cătănoiu, directorul Administraţiei Parcului Natural Vînători Neamţ. Potrivit aceleiaşi surse, povestea Ţinutului Zimbrului a început în 2005, cînd Administraţia Parcului Natural Vînători Neamţ a înregistrat la OSIM mărcile Ţinutul Zimbrului şi Bison Land şi cînd a prezentat, pentru prima dată, conceptul dezvoltării durabile a micro-regiunii. „În 2009 destinaţia noastră a primit recunoaşterea europeană, prin includerea în reţeaua EDEN(European Destinations of Excellence), în 2016 Ţinutul Zimbrului a devenit a patra destinaţie ecoturistică a României, astăzi recunoaşterea este una mondială. În ultima perioadă, «frîiele» destinaţiei turistice au fost ţinute de către Asociaţia Ţinutul Zimbrului care, prin intermediul proiectului Ecoturism în Ţinutul Zimbrului, finanţat de către Romanian American Foundation şi cu sprijinul reprezentanţilor comunităţii locale, a reuşit să identifice şi să rezolve parte din problemele destinaţiei“, mai preciza Sebastian Cătănoiu. Global Top 100 este o iniţiativă a Green Destinations, o organizaţie non-profit pentru turismul durabil şi a altor lideri importanţi din domeniu. Scopul concursului este acela de a evidenţia poveştile de succes în managementul destinaţiilor şi de a face schimb de bune practici. În 2018, Bison Land a fost unul dintre finaliştii competiţiei, clasîndu-se pe locul II la categoria Best of Nature. La cele zece secţiuni ale concursului au fost incluse atunci cele mai bune destinaţii, cu o poziţie de lider mondial în protejarea activă a viziunilor pitoreşti, a habitatelor naturale şi a faunei sălbatice şi a respectării animalelor, o bază pentru dezvoltarea turismului durabil. Competiţia Global Top 100 pentru Destinaţiile Durabile îşi propune să evidenţieze poveştile de succes în managementul destinaţiilor, facilitînd schimbul de bune practici pentru ca toate destinaţiile să fie mai durabile şi mai bune pentru comunităţile locale şi călătorii.

Citește știrea

Actualitate

Bico Industries: Declaraţie de presă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Piatra Neamţ, 31 ianuarie 2019

O serie de informaţii puse recent în circulaţie, în spaţiul public local, în legătură cu un proiect investiţional al companiei Bico Industries în Piatra Neamţ, impune un punct de vedere clar, lipsit de echivoc din partea noastră. Bico Industries are o reputaţie certă în sectorul industrial performant. Reputaţia este clădită şi consolidată în timp prin truda unei echipe de profesionişti, iar compania e mândră că are sediul în Piatra Neamţ. Considerăm ca oportună, în acest moment, pe acest fond o intervenţie lămuritoare. Ansamblul rezidenţial pe care intenţionăm să-l edificăm în cartierul Precista, pe amplasamentul dintre str. Uzinei şi str. Titu Maiorescu, în proximitatea Bisericii Lipoveneşti şi a Bisericii Creştine Baptiste „Sfânta Treime“, nu are cum depăşi etapa de proiect altfel decât cu respectarea legilor şi reglementărilor în domeniu în vigoare. Pentru construcţia care la maxim va avea regimul de înălţime compus din demisol, parter şi opt etaje (D+P+8E) parcurgem etapa de elaborare a Planului urbanistic zonal (PUZ) şi a Regulamentului local de urbanism (RLU). Intenţia noastră a fost adusă în termen la cunoştinţa publicului interesat de către Primăria Piatra Neamţ. Investiţia este una privată, locală, de înalte standarde de calitate şi confort, care va aduce plus-valoare urbanistică oraşului. Terenul necesar este preponderent unul privat (1.387 mp), deţinut legal de entităţi private. Subliniem aceste aspecte pentru că dorim înţelegere şi respect pentru o iniţiativă privată, la fel cum şi noi înţegem şi respectăm punctele de vedere ale proprietarilor de apartamente din zonă şi nu doar ale lor. Este normal să apară nemulţumiri şi obiecţii. De aceea există calea dezbaterii publice şi discuţii oficiale directe, arbitrate de Primărie, aşa cum este cea programată pe 7 februarie a.c. Pentru a ne face înţeleşi, în sensul abordării acestui proiect, trebuie precizat că, în conformitate cu prevederile RLU aferent PUG Piatra Neamţ nr. 100/1997, în zona de interes nu este impus un anume regim de înălţime al clădirilor, aspect menţionat în Studiul de oportunitate, document public la îndemâna părţilor interesate. Din acest material prezentăm în rezumat şi principalele intervenţii propuse:

1. Construirea unei clădiri cu demisol general (în care vor fi amenajate parcări auto) şi trei zone de înălţimi diferite. Prima zonă va fi construită doar pe demisol. Aceasta va avea acoperiş de tip terasă circulabilă pe care vor fi amenajate locuri de parcare pentru autovehiculele viitorilor locatari. A doua zonă va avea regimul de înălţime D+P+6E. Parterul acestei zone va fi ocupat cu spaţii comerciale în care se vor desfăşura activităţi economice admise de reglementările urbanistice în vigoare. A treia zonă se va desfăşura la nivelul etajelor 7 şi 8. Aceasta va fi ocupată de apartamente de tip „Penthouse“, cu grad sporit de confort.

2. Realizarea căilor de acces auto şi pietonal care vor racorda demisolul şi parterul clădirii cu terenul natural şi implicit cu căile publice de circulaţie.

3. Desfiinţarea platformei de colectare a deşeurilor menajere de pe proprietatea privată şi reamenajarea acesteia pe domeniul public.

4. Concesionarea de către investitor a două suprafeţe de teren din domeniul public. Acestea vor avea o suprafaţă totală de aproximativ 58 mp . Suprafaţa cea mai mare va avea circa 50 mp şi va fi utilizată pentru amenajarea a patru locuri de parcare. Cea de-a doua va fi amenajată ca spaţiu verde.

În egală măsură trebuie spus că proiectantul nostru a susţinut, în perioada premergătoare, o corespondenţă aplicată, de o natură tehnică laborioasă, cu primăria pietreană. Înainte de a ajunge la obiecţiile şi nemulţumirile atribuite sau formulate în principal de proprietari de apartamente din zona de interes, am răspuns solicitărilor de clarificări şi dezvoltare a argumentelor investitorului primite de la primărie. În acest sens, venind în întâmpinarea unei nedorite escaladări a neînţelegerilor, prezentăm noi două subiecte sensibile:

1. Însorirea apartamentelor de pe faţada de Vest a unui bloc din zonă (L4) nu este influenţată în niciun fel de investiţie. Pentru apartamentele dinspre S-S-V, ale scării D a aceluiaşi bloc (cele cu vedere către terenul studiat), însorirea va fi asigurată conform prevederilor legale, prin amplasarea noii construcţii la o distanţă de cel puţin 21,15 m. Această distanţă este mai mare decât cei 15 m care reprezintă jumătate din înălţimea cea mai mare (30 m) a tronsonului clădirii mai apropiate de blocul în cauză. Legea este general valabilă şi se aplică, indiferent de un disconfort de natură subiectivă. Şi un studiu de însorire, de exemplu, poate avea o componentă subiectivă, dar tocmai de aceea este trecut prin filtrul unor avize şi aprobări.

2. Referitor la propunerea ca pe terenul studiat să fie înfiinţat un parc de joacă pentru copii sau o parcare, precizăm că ambele loturi sunt proprietate privată şi se află în administrarea proprietarilor, iar implementarea oricărei investiţii de utilitate publică nu cade în sarcina entităţilor de drept privat. Astfel de investiţii se pot realiza pe terenurile respective de către autorităţile locale, judeţene sau centrale doar în baza Legii nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. Până la data depunerii la Primăria Piatra Neamţ a Studiului de oportunitate aferent Planului urbanistic zonal propus, nici unul din proprietarii terenurilor studiate nu a primit de la autorităţile menţionate vreo notificare de expropriere. În încheiere reafirmăm deschiderea şi dorinţa noastră de a găsi soluţii legale şi cât se poate de confortabile, cu avantaje comune la vedere, în vederea dezvoltării proiectului nostru. Bico Industries înţelege să răspundă fără ezitare şi cu bună credinţă solicitărilor de informaţii publice legate de proiect.

Nu în ultimul rând, dezavuăm orice tentativă de asociere sau provocare a unor paralelisme cu alte proiecte imobiliare din Piatra Neamţ care nu au nicio legătură cu noi.

Al dumneavoastră, Mihai BÎRLIBA, Director

Citește știrea

Trending