Contactează-ne

Actualitate

Nouă competiţie de fotbal juvenil – Liga Elitelor U15

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ FRF a lansat o nouă întrecere destinată copiilor născuţi în 2014 sau mai tîrziu ■ „Consider Liga Elitelor U15 un proiect esenţial pentru formarea viitoarelor reprezentative ale României“, a declarat Ion Geolgău, manager scouting FRF ■

După succesul formatului competiţional Liga Elitelor la categoriile de vîrstă U17 şi U19, Federaţia Română de Fotbal a creat cadrul optim pentru formarea şi dezvoltarea celor mai talentaţi tineri jucători născuţi în 2004 sau mai tîrziu prin ediţia 2018/2019 a Ligii Elitelor U15. În contextul în care piramida competiţională la nivel juvenil nu prevedea o competiţie naţională dedicată categoriei de vîrstă Under 15, iar competiţiile cu caracter judeţean nu furnizau un număr de partide suficient de mare şi cu un nivel competitiv suficient de ridicat pentru formarea tinerilor talentaţi, FRF lansează din acest an competiţia Liga Elitelor U15. „Era imperios necesar să oferim acestei categorii de vîrstă o competiţie cu multe meciuri, de nivel înalt, prin care vîrfurile generaţiei să se poată şlefui. Doar aşa vom furniza echipelor reprezentative şi cluburilor de seniori jucători de calitate, care să obţină performanţe europene şi internaţionale. Participanţii şi publicul vor descoperi noutăţi în acest format, precum eliminarea temporară a jucătorilor care va încuraja sportivitatea şi fair-play-ul de la cele mai fragede vîrste“, a declarat Felix Grigore, manager competiţii FRF. În formatul de succes al Ligii Elitelor U17 şi U19, furnizînd astfel şi o cotinuitate competiţională pentru jucătorii de perspectivă descoperiţi prin intermediul primei ediţii a Turneului Speranţelor U14, noua competiţie se doreşte o provocare atît pentru echipele de juniori ale cluburilor afiliate FRF, cît şi pentru cele ale cluburilor neafiliate, care se pot înscrie în competiţie la nivelul Asociaţiilor Judeţene de Fotbal sau Asociaţia unicipală de Fotbal Bucureşti. Pentru Ion Geolgău, manager scouting FRF, proiectul Ligii Elitelor U15 completează extraordinar rezultatele Turneului Speranţelor: „Peste 100 de jucători sub 14 ani au fost selectaţi timp de un an de zile, prin multiple filtre de selecţie, pentru a alcătui un lot lărgit al României U15. Exigenţa în selecţie, de la referenţii judeţeni pînă la membrii Comisiei Tehnice a Federaţiei Române de Fotbal, a furnizat rezultate care ne dau mari speranţe pe viitor. Dar aceşti tineri aveau nevoie acum de competiţie, de meciuri într-un ritm bine calculat şi confruntări cu adversări puternici. De aceea, consider Liga Elitelor U15 un proiect esenţial pentru formarea viitoarelor reprezentative ale României“.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Frați întru pictură, la Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ EXPOZIȚIA ”ÎNTÂLNIRE”-Muzeul de Artă Piatra Neamț, 10 - 30 Iulie 2020

Ce se întâmplă într-un simpozion de pictură? Se întâmplă să fie puși laolaltă o mână de oameni legați de profesiunea de pictor. În cazul acestui simpozion de pictură, petrecut în preajma piscului de piatră al Muntelui Rarău, s-a întâmplat ca pictorii invitați să nu fie legați între ei numai de meșteșug, ci și de o caldă prietenie și, mai cu seamă, de râvna de a fi și de a lucra împreună. Expoziția de față este rezultatul acestei întâmplări întru frumos: „Iată, ce bine și ce frumos este să locuiască frații împreună!”. (Psalmii 133:1-3 )

 

Maria Pașc – istoric de artă

Citește știrea

Actualitate

Adevăr şi cunoaştere poetică

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cîteva considerații la volumul ”Comunitatea artistică” (Editura Junimea, 2020) de Adrian Alui Gheorghe

Actul cunoaşterii umane e unul poetic, prin excelenţă. Presupune, mai întâi, ascultare a glasului interior, desluşire a sunetului originar, din învălmăşeală şi îmbulzire, din şuvoiul tiranic al vorbelor comune. Până la auzirea acelui glas din înalt de văzduh, fără de chip, trezire din adormire. Până la o limpezirea cerului şi al oglindirii acestuia în adâncimea fântânii interioare a sufletului. Omul ar putea fi definit ca însetare, copleşit de seceta cumplitelor vremi. Adrian Alui Gheorghe, mai ales în ultimul său volume de poeme, ”Comunitatea artistică”, e un explorator, un eliberator de povara împietririi, despătimire cu asprimi dureroase, cu duioase îngândurări, cu nefericite înşelări, cu suspecte păreri, că omul ar putea fi îmbunătăţit prin cunoaştere de sine, prin renunţare la cele obositoare, care mai mult îl înjosesc decât să-l salveze. Tocmai aceste poticniri îl irită pe un poet ca AAGh, aflat el însuşi la răspântie, su(s)pus unui exerciţiu din care să fie eliminate rutina, inerţia, lenea şi prea comodul obicei al acceptării fatale, de a rămâne aşa cum ne-a lăsat Dumnezeu. Or, AAGh nu lasă nimic să se instaureze şi să-l captiveze. Ia fiecare cuvânt şi îi găseşte o altă valenţă, un alt înţeles: Când scriu de fapt spăl cuvintele/ de mizeriile în care sunt atrase/ în discuţiile zilnice/ silnice/ de asta, continuu/ sufletul şterge de îndoială/ toate subînţelesurile din cuvinte/ dar vine nemernicul/ dar vine creatura odioasă/ dar vine pramatia fără scrupule/ de zi şi de noapte/ şi îşi şterge picioarele/ de sufletele noastre. (Poemul exorcist) Nu e deloc o împotrivire, o scriere în răspar, ci o cu totul nouă valoare de întrebuinţare, un mod nou de a face literatură, de a surprinde creaţia, creaţia poetică, în tot largul unei înscenări, în tot necuprinsul unei alte ridicări la putere, potenţare şi actualizare continuă, cu unealta cea mai simplă pe care o avem la îndemână, cuvântul în stare genuină. Accentul etic însoţeşte fiecare scriere a sa. Accentuarea continuă a clipei, tensionarea dinamică, intensificarea repetiţiei verbale, între aici şi dincolo, între acum şi altă dată, între ceea ce ne înrobeşte şi ceea ce ne eliberează, face din creaţia lui AAGh una de suspendare a trecerii, de locuire în contemplare, de surpare a plictiselii, prin stăruitoare năzuinţă spre o mai dreaptă cinstire a Cuvântului.

În poetica sa, peremptorie, de înaltă ţinută, de înalte virtuţi ale semnificării, ruptura şi fractura clipei, trezirea şi tresărirea, neaşteptarea, sunt o cale de cunoaştere poetică, revelatoare. Numai că ea ne apare, în poezia lui Adrian Alui Gheorghe, chiar în timp ce citim şi uităm că trăim, prin acel brusc, acel deodată, acea neaşteptată trezire, în plină zi, în plin soare, în plină lumină şi nu la umbra vreunei păreri de sine. Şi, deloc, în noaptea sau în întunericul vreunei orbiri. E aici metamorfoza kafkiană, mai curând decât revelaţia iluminării. Breşa, rana, nimbul, fractura, trezirea sunt simultane, concomitente şi nu în succesiune, ca moarte a timpului. Dacă voi aluneca şi mă voi rostogli pe spate, îşi spune cel imaginându-se gândac, şi atunci nu aş putea să mă mai ridic, să-mi continui explorarea, căutarea, în timp ce ai mei nu vor şti nimic despre mine, şi nu vor avea cum să ştie despre eroarea şi rătăcirea mea, pentru că nu vor fi auzit că am căzut. Acesta e mesajul poetic al lui AAGh, de a nu rămâne cumva înfricoşaţi, de a nu ne putea ridica cu propriile forţe şi de a păstra şi ultima picătură de viaţă, pentru a nu apela la ajutoare, la sprijin, care ar putea să nu mai vină niciodată. Timpul, temporizarea, încetinirea ritmului, înseamnă mortificare, cale şubredă a falsificării, a mistificării, în cele din urmă. Scenariul îngropării, al conspirării, al masificării, îi repugnă, îl irită, îl face să se întrebe dacă mai poate fi ceva care să ne salveze din slăbiciune şi din neputinţă, din tertip şi turpitudine, din condiţia de căldicei, fideli moştenitori ai căii de mijloc, mijlocitoare de primejdii şi intemperii orbitoare: ”Azi plouă./ Mîine trece moartea să îşi ridice corespondenţa./ Poimîine e miercuri.// Apoi lucrurile intră într-o normalitate/ aproape dureroasă.” (Blues)

Fiecare poem din ”Comunitatea artistică” e şi conţinut şi conţinător, un întreg rotunjit până devine sferă. Şlefuire a marginii, până devine contur, circumferinţă, în chiar miezul clipei. Circumspect, supect de exact, emergent, dinamic, uimit şi uimitor de sprinten, pentru AAGh actul scrierii e, mai ales în această carte, unul de cunoştere. Interogativ, în toate versetele sale gnomice, agonice, cu final deschis, ne lasă nouă bucuria adevărului, adevărul poetic, nedespărţit de adevărul uman, în stare gravă, în urgenţa rostirii, până nu se ofileşte şi nici să moară litera de tot, de tot ce o însufleţea, cu o clipă mai devreme, la începutul scrierii, pe când poetul avea încă toată puterea asupra ei, de a struni, da a o rosti, cum ai respira: când am vrut să spun lucrurilor pe nume/ am descoperit că lucrurile nu mai aveau nume. (Fragmentarium) AAGh e poetul spaţiilor largi şi al timpului concentrat, centrat într-o clipă, de a face din lucrarea firească a aşteptării, una a cuminţirii, a potolirii şi a ocrotirii.

Actualizarea, permanenta confruntare cu prezentul, în vioiciunea şi graba de a ne spune ceva, firescul, ascuns sau pierdut, îl derutează şi ne face atenţi la ceea ce ne scapă. Cum le-a scăpat Sfântul din icoană, pentru a fi o lume întreagă, pentru a fi liber în lumea largă, pentru a vedea cum e omul surprins în trăire, atent, foarte atent, să nu-i scape cumva ceva, tot pe atâtea capete de acuzare şi de recuzare. Cea mai gravă fiind aceea a desenului,  ca o prăpastie, ca un abis, în care putem cădea, cum ne-ar fura mintea cineva,cum ne-ar fugi mintea spre ceva care ne scapă.

AAGh ne propune o poetică şi o etică a scrierii. Din cele simple, din cuvinte la îndemână, e posibil, ca într-o ordine, şi numai în ordine divină, să devină să fie o zidire vie. Să tresară fiecare literă, rostită acum pentru întâia oară. Nu poate fi a doua oară, nu poate fi repetată clipa dintâi a rostirii divine. Poezia are durata clipei. Poezia e starea princiară a omului, când aude, când se aude. Nimic mai uşor, nimic mai simplu, am putea zice, decât să scriem precum AAGh. Numai că el nu imită, nu îngână, ci ridică la putere, uşoara viaţă, umana trăire, când nu ştiam ce nume anume să-i dăm. Poetica sa e una teribil de simplă, cumplit de firească, dar atât de gravă, prin înrâurire, care ne surprinde nepregătiţi parcă, imprevizibilă prin brusca răsucire, prin neaşteptata alunecare în gol, prin încercarea de restarurare a chipului dintâi al Cuvântului: ”De ce nu ar fi carnea mea bună de mîncat?/ Adică o privighetoare vă lasă gura apă/ și o ciosvîrtă de om vă face greaţă?// – Ce ne deosebeşte decisiv de fratele nostru, porcul?/ – Cuvîntul.// Chiar atîta rău poate face cuvîntul cărnii,/ că o spurcă iremediabil?” (Blues)

A zecea fericire a poetului AAGh (din poemul ”Fericirile”) e una de implicare, de regală simplitate, de augustă trăire, sub imperiul clipei, al darului divin al vieţii, de a nu şti, de a nu afla, de a căuta zadarnic şi de a primi un răspuns amarnic: ”Fericiţi cei care nu vor să ştie nimic/ Fericiţi cei care vor să ştie totul/ şi cu unii şi cu alţii am fost în cîrdăşie/ pe cînd fluturele spărgea crisalida/ pe cînd floarea depunea mărturie cu propria mireasmă

Fie la plecare, fie la întoarcere, poetul trage câte o linie, cum ar sublinia neclintirea şi neliniştea, neaşezarea şi nestatornicia, egale, paralele, neatinse, neatingându-se. Îşi imaginează o clipă de încercare de apropiere a două stele, a două suflete, deşi pe orbite fixe, diferite şi paralele, fără de moarte. Stelele sunt simultane şi nu în succesiune, cum sunt clipele omului, desăvârşite doar prin moarte. Darul lui Dumnezeu cel mai de nepreţuit e darul neştiinţei. Alternativă, pentru om, pentru viaţa omului, nu-i decât să urmezi, să fii pe cale, chiar dacă abruptă, chiar dacă brusc, întreruptă. Aceasta e fericirea poetului, de a ne surprinde din mers din neoprire, din căderea pe gânduri, din blocaj interior. Praf şi pulbere sunt toate la capătul vieţii, numai că pierderea sau pieirea sunt doar în mintea captivă. Viaţa e neîntrerupere, ardere de tot, flacără fără cenuşă, fulger captiv e omul viu.

Poemele din Comunitatea artistică, toate, şi fiecare în parte, sunt concomitente rostiri, cu însoţiri şi răsuciri de sensuri, înţelesuri, adevăruri, până la epuizarea oricărei încercări de a le salva cumva, prin cea mai noibilă dintre arte, arta de a fi prezenţi, de a fi răspunsul bun la o chemare din adânc, din adâncimi de suflet, abisale, fără de expresie. Şi, implicit, implicat, trezit, când e tresărire de sine, diafan, transparenţă, oglindire, reflex, reflecţie şi aprigă citire, urgentă scriere asupra a ceea ce ne scapă ca apa printre degete.

 

 

 

Gheorghe  SIMON

Citește știrea

Actualitate

Lucrările la DN15 – de pe Valea Muntelui vor fi finalizate în cel mai scurt timp

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ anunţă preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc

Preşedintele PNL Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc, a emis recent un comunicat de presă prin care anunţă că miercuri, 8 iulie, a fost semnat acordul care prevede finalizarea lucrărilor de modernizare pentru DN 15, Bicaz-Poiana Largului.

„Așa cum am anunțat luni: lucrările la DN 15 – de pe Valea Muntelui vor fi finalizate în perioada imediat următoare. Miercuri, 8 iulie, s-a semnat acordul care prevede finalizarea lucrărilor de modernizare. Documentul a fost semnat de C.N.A.I.R, Direcția Regională de Drumuri și Poduri – D.R.D.P Iași și firma care și-a asumat lucrările.

Astfel că, Beneficiarul și Antreprenorul, de comun acord, au stabilit că în termen de 5 zile se va întruni o comisie, din care vor face parte reprezentanți ai ambelor părți, pentru a stabili lucrările ce urmează să fie efectuate. După care se va emite Ordinul de reluare a execuției lucrărilor.

Antreprenorul va demara execuția lucrărilor conform termenelor ce vor fi stabilite prin Procesul Verbal al Comisiei. Ordinul urmează să fie emis de către C.N.A.I.R și Direcția Regională de Drumuri și Poduri – D.R.D.P Iași.

Antreprenorul se obligă să demareze executarea lucrărilor rămase de executat, conform termenelor stabilite prin Procesul Verbal și va depune toate eforturile pentru finalizare în termen de 14 zile, de la data emiterii de către Beneficiar al Ordinului de reluare a execuției lucrărilor.

Vreau să le mulțumesc colegilor din Guvern, în mod special ministrului Transporturilor Lucian Bode și restului echipei, care au înțeles cât de important este acest proiect de infrastructură rutieră pentru județul Neamț și au acționat, în limita legii și corectitudinii, pentru ca lucrările să fie finalizate în cel mai scurt timp.

Totodată, vreau să atrag atenția că ar fi bine ca acest proiect să nu fie politizat, pentru că există mulți ”politicieni” locali care nu au căderea morală să își permită așa ceva.

DN15 este un proiect vital pentru zona Valea Muntelui, pentru nemțenii care locuiesc acolo. Prin finalizarea acestui proiect important de infrastructură rutieră se deschid noi ferestre de oportunitate pentru dezvoltarea acestei zone binecuvântate. Sunt convins că până la 1 septembrie DN 15 să fie finalizat.

Județul Neamț și zona Moldovei rămân în continuare în atenția Guvernului PNL, care va aloca resursele necesare pentru dezvoltare și reclădire”, a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc Deputat, președintele PNL Neamț.

Citește știrea

Trending