Contactează-ne

Administrație

Noi investiţii sub Cetate

Știe publicată cu

în data de

■ lista a fost suplimentată cu modernizarea unor străzi, reabilitarea bibliotecii orăşeneşti, construirea infrastructurii de agrement ■ edilii mai iau în calcul reabilitarea şi modernizarea spitalului Sf. Dimitrie şi a cinematografului Ozana ■

Programul multianual de investiţii a fost revizuit, la Tîrgu Neamţ, aleşii locali fiind de acord cu introducerea unor noi obiective şi eliminarea altora. Astfel, lista a fost suplimentată cu modernizarea unor străzi, revizuirea şi actualizarea Registrului Spaţiilor verzi, extinderea şi reabilitarea Bibliotecii orăşeneşti şi construirea infrastructurii de agrement. În acelaşi timp, au fost eliminate alte obiective de investiţii, cum ar fi lucrările de autorizare PSI la Centrul Sf. Teodora, reabilitarea şi modernizarea Parcului Unirea, servicii de consultanţă în vederea depunerii unui proiect în cadrul Programului Operaţional Capital Uman. Pentru două dintre obiectivele nou introduse pe listă, respectiv modernizarea unor artere rutiere şi a bibliotecii orăşeneşti, s-au prevăzut pentru început servicii de proiectare. Conducerea primăriei şi-a propus modernizarea a 36 de străzi mai mici sau fundături, în lungime totală de peste 8.300 metri liniari. Aici ar intra Popa Şapcă,Ciprian Porumbescu, Independenţei, Ceahlău, Dorobanţi, Mihai Viteazu, prof. Grigore Ungureanu, Batalion, Biruinţei, Panduri, Verde, George Coşbuc, Vultur, Plăieşu, Munteni, Şoimului, Slt. Rosescu, Buzescu, Florilor, Siret, Cetăţii, Corbului, Pr. Vasile Ignătescu, Hugo Schwab, Tăbăcari, Ozanei, fundături legate de străzile 1 Decembrie 1918, Mărăşeşti, Ştefan cel Mare, Eternităţii. Programul multianual de investiţii şi graficul aferent de eşalonare financiară a fost aprobat de Consiliul Local în prima parte a anului 2018. Avînd în vedere lipsa fondurilor, s-a considerat necesară demararea unor obiective în cursul acestui an, urmînd ca plata să fie făcută în perioada 2018-2019. Lista iniţială număra 13 puncte, fiind prevăzute lucrări de investiţii, modernizare, reabilitare, servicii, documentaţii de proiectare şi consultanţă. Acum, după cîteva revizuiri, planul de investiţii a ajuns la 25 de puncte, majoritatea vizînd servicii de proiectare sau consultanţă. Printre obiective se numără recompartimentarea apartamentului în care a funcţionat, cu ani în urmă sediul Poliţiei Locale, de pe strada Slt. Radu Teoharie, urmînd ca în încăperile respective să fie găzduite ulterior cazuri sociale. Se mai doreşte reabilitarea şi modernizarea cinematografului Ozana, reabilitarea pavilionului central şi dotarea spitalului orăşenesc Sf. Dimitrie, reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului Vasile Conta, Şcolii Domneşti Grigore Ghica-Vodă, Colegiului Tehnic Ion Creangă, extinderea supravegherii video-stradale, a reţelei de gaz şi canalizare, construirea unui bloc ANL pe strada Unirii şi a unui bloc pentru specialiştii care activează în domeniul sănătăţii, amenajarea şi modernizarea a zece parcări, lucrări de investiţii şi arhitectură la Şcoala Humuleşti, dotarea Ambulatoriului spitalului orăşenesc, eficientizarea energetică a sediului primăriei şi substaţiei de ambulanţă, extinderea şi modernizarea iluminatului public etc.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Un comentariu

Un comentariu

  1. Cucurigu

    14 noiembrie 2018 at 12:58 AM

    Oare chiar nu va e rusine deloc ? Ati declarat str. Vasile Alecsandri ca fiind modernizata și aici lipsesc cu desavarsire trotuarele . Pe aceasta strada parcheaza in fiecare zi de luni ( zi de targ ) zeci de masini ca si in zilele de sarbatori religioase de altfel paralizand traficul adiacent zonei centrale . In acest peisaj apar si carutele cu tigani care nu ar trebui sa primeasca acceptul de a intra in zona orasului ” turistic ” , cum va place sa-l denumiti. Unde sunt trotuarele cu pavele , unde e noul covor asfaltic promis in campania electorala ? Totul a fost o minciuna ca si guvernarea voastra cladita pe speculatii si nevoile oamenilor creduli care v-au votat. Halal sa va fie mincinosilor ! Va astept sa veniti la cersirea voturilor in urmatorul mandat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Piatra Neamţ: Buget sărac, speranţa în fondurile europene

Știe publicată cu

în data de

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a anunţat într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, 24 aprilie, că bugetul oraşului este afectat de o politică fiscală guvernamentală defavorabilă şi de creditele din perioada 2005-2007, dar şi-a exprimat încrederea că vor fi găsite soluţii pentru ca aceste aspecte să nu îi afecteze pe pietreni. Una dintre soluţii, fondurile europene, în acest sens reamintind că pînă la 31 martie au fost depuse proiecte în valoare de peste 92 de milioane de euro. “Săptămîna aceasta, luni, 22 aprilie, a fost aprobat bugetul Municipiului Piatra Neamţ pentru anul 2019. Şi în acest an bugetul oraşului este afectat de o politică fiscală guvernamentală defavorabilă localităţilor din întreaga ţară, prin alocarea unor sume insuficiente ţinînd cont că s-au transferat şi cheltuieli suplimentare către autorităţile locale. Bugetul municipiului Piatra Neamţ este totodată afectat şi de creditele mari contractate de municipalitatea pietreană în perioada 2005-2007. Rolul meu ca primar este să găsesc soluţii pentru ca pietrenii să nu simtă constrîngerile bugetare locale. Oraşul, chiar şi în aceste condiţii trebuie să funcţioneze şi să se dezvolte, trebuie întreţinut corespunzător, calitatea serviciilor publice trebuie să crească iar problemele comunităţii trebuie rezolvate. Una dintre soluţiile pentru dezvoltarea localităţii este atragerea de fonduri, în principal europene. În acest sens au fost realizate şi depuse pentru finanţare europeană pînă la 31 martie proiecte în valoare de peste 92 de milioane de euro, care vor moderniza şi dezvolta într-un ritm accelerat oraşul Piatra Neamţ în următorii trei ani. Voi prezenta în fiecare lună situaţia proiectelor depuse şi stadiul proiectelor finanţate din bani europeni de care va beneficia municipiul Piatra Neamţ în următoarea perioadă”, a declarat Dragoş Chitic. Acesta a folosit prilejul conferinţei de presă şi pentru a transmite pietrenilor un mesaj cu ocazia Sărbătorilor Pascale: “Bucuria Învierii Domnului să vă pătrundă în suflet, să vă lumineze calea în viaţă şi să vă umple inimile de bucurie! Vă doresc un Paşte Fericit alături de cei dragi!”.

Citește știrea

Actualitate

Satul Olimpic, la mila nimănui

Știe publicată cu

în data de

Autor

■ proiectul de construire a unui nou pavilion în strada Fabricii e tot pe hîrtie ■ Primăria Roman caută fonduri europene ca să reabiliteze clădirile unde trăiesc în condiţii mizere peste 1000 de persoane ■

După izbucnirea în presa centrală a scandalului referitor la gheotul din Satul Olimpic, înfăţişat într-un reportaj al Antenei 3, la emisiunea În premieră, cu cîteva luni în urmă, lucrurile s-au precipitat printre autorităţi, în sensul că toată lumea a avansat promisiuni şi proiecte. Acestea au fost depuse la oficialii care se ocupă de accesarea de fonduri europene sau guvernamentale, dar problema a rămas fără rezolvare. Din păcate, aşa cum se întîmplă, cel mai adesea la noi, lucrurile s-au împotmolit undeva. La conferinţa săptămînală de presă, primarul Lucian Micu, întrebat fiind de redactorul Monitorul despre un astfel de proiect, a declarat că acesta se află depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord Est şi nu s-a primit, încă, nici un răspuns. „Pentru strada Fabricii există un proiect depus la Agenţia pentru Dezvoltare Regională, un proiect care prevede construirea unui bloc nou, reabilitarea celor patru blocuri deja existente şi mai multe modificări ale infrastructurii din zonă, care ar trebui să conducă la creşterea condiţiilor de viaţă a celor care locuiesc acolo. În momentul de faţă, pentru nici unul din cele patru proiecte pe care le-a depus municipiul Roman pe Axa 13 nu s-a primit nici un feedback, nici în sensul că ar fi în evaluare, nici în sensul că s-ar afla într-o listă de rezervă, nici că proiectul ar fi fost respins. Răspunsul la întrebarea dumneavoastră se regăseşte la ADR şi la cei care fac evaluarea proiectelor. Atîta timp cît avem depus un proiect cu finanţare europeană care prevede reabilitarea întregii zone este inutil să vorbim de alocarea unor resurse de la bugetul local, judeţean sau guvernamental“, a declarat primarul Lucian Micu. Reportajul difuzat de Antena 3 nu a făcut decît să reîncălzească o „ciorbă“ de pe vremea primarului PSD, Dan Ioan Cărpuşor, cel care a decis mutarea persoanelor defavorizate, care locuiau în blocul NATO, din strada Tudor Vladimirescu. Imobilul respectiv era o veritabilă bombă socială şi ecologică în buricul tîrgului, complet devastat, cu băile comune înfundate, înconjurat de munţi de gunoaie aruncate de locatari direct în stradă. Atunci, primarul Cărpuşor a luat decizia radicală de a achiziţiona patru grajduri de la fosta fermă a unui IAS şi de a le transforma în locuinţe sociale. Acest lucru i-a adus nu doar un al doilea mandat de primar, ci şi o reclamaţie, din partea Partidei Rromilor, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. În plus, un desant de jurnalişti din presa centrală a descins în locuinţele din Satul Olimpic, transformate, după scurt timp, într-un fel de ghetou. Vestitele băi comune cu care autorităţile s-au lăudat nu mai funcţionează nici ele acum. Scandalul a reizbucnit pentru a doua oară în timpul mandatului primarului Dan Laurenţiu Leoreanu şi pentru a treia oară în timpul mandatului primarului Lucian Micu. De altfel, după ultimul reportaj de la Antena 3, de la emisiunea În premieră, preşedintele Consiliului Judeţean, Ionel Arsene s-a declarat surprins de existenţa ghetoului din strada Fabricii, probabil la acest lucru făcînd referire în declaraţia sa primarul Lucian Micu. În zona denumită Satul Olimpic trăiesc legal (cu acte) cam 1000 de suflete, în condiţiile greu de imaginat. În realitate, în cele patru pavilioane mizere ar vieţui peste 1500, spre 2000 de persoane. Unii chiriaşi de drept ai camerelor au domiciliul legal, alţii – nu se ştie cîţi la număr, locuiesc clandestin la prieteni, zona avînd şi un potenţial infracţional puternic.

Citește știrea

Administrație

Piatra Neamţ: Se trage la sorţi ordinea pe panourile electorale

Știe publicată cu

în data de

Membrii partidelor politice şi reprezentanţii candidaţilor independenţi la alegerile europarlamentare sînt invitaţi de primarul municipiului Piatra Neamţ să participe la tragerea la sorţi a locurilor pe panourile de afişaj electoral, care va avea loc pe 25 aprilie, de la ora 10, în sala de consiliu local. “Primarul municipiului Piatra Neamţ invită reprezentanţii partidelor politice, alianţelor politice, precum şi candidaţii independenţi care participă la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019, în data de 25.04.2019 – orele 10.00, la sediul Primăriei din strada Ştefan cel Mare nr. 6, în sala de şedinţă a Consiliului Local, unde va avea loc tragerea la sorţi a numărului de ordine de pe panourile de afişaj electoral amplasate pe raza municipiului Piatra Neamţ, pentru alegerile stabilite în data de 26 mai 2019 pentru Parlamentul European”, se precizează într-o informare de presă emisă de reprezentanţii primăriei pietrene.

Citește știrea

Trending