Contactează-ne

Actualitate

Noaptea Sportului Pietrean revine la stadionul Ceahlăul

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ vineri seară va avea loc a doua ediţie a manifestării iniţiate de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Neamţ ■ anul trecut, evenimentul a fost o reuşită ce se vrea repetată ■

Pentru al doilea an la rînd, sportul pietrean va îmbrăca haine de gală pentru a se prezenta în faţa publicului la Noaptea Sportului Pietrean, o manifestare ce va fi organizată vineri, 31 mai, de reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi Sport Neamţ. „Va fi un nou moment dedicat sportului de performanţă, prin care dorim ca oamenii din cluburile sportive să apară în faţa publicului larg o dată în plus“, se arată în prezentarea evenimentului de la stadionul Municipal Ceahlăul. De această dată, vor participa cluburile: CS Ceahlăul Piatra Neamţ, cu Secţii de Lupte, Canotaj şi Atletism, CSM Ceahlăul Piatra Neamţ, LPS Piatra Neamţ (Handbal, Fotbal, Volei), HCF Piatra Neamţ, Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ, Ronin Piatra Neamţ, Sakki International Karate-Do Piatra Neamţ, Ashihara Karate Piatra Neamţ, Mizuno Piatra Neamţ, Baschet Petras Piatra Neamţ şi Rugby Club Venus Piatra Neamţ. În deschidere, de la ora 19.15 va avea loc Crosul Olimpic, startul urmînd a fi dat din faţa Primăriei. Se va alerga pînă la stadion, cu sosirea pe terenul cu gazon sintetic (intrare dinspre strada Ştefan cel Mare – intrarea folosită de Ambulanţă si pompieri). Adunarea participanţilor la cros va fi între ora 18.45 şi 19.15, pe platoul Curtea Domnească. Festivitatea de deschidere a evenimentului Noaptea Sportului pietrean va fi la ora 19.50, în prezenţa viceprimarului Bogdan Gavrilescu şi a profesorului emerit Dan Valentin. De la ora 20.00, pe terenul cu gazon sintetic, vor începe demonstraţiile la sporturi de echipă (fotbal, handbal, volei, baschet, rugby), respectiv la sporturi individuale (karate tradiţional, aikido, lupte). De la ora 22.00 vor fi jocuri ale juniorilor (handbal, volei, fotbal) şi Old Boys (handbal, fotbal), precum şi un meci futsal-minifotbal. Anul trecut, la prima ediţie, manifestarea, derulată în parteneriat cu Primăria Piatra Neamţ, s-a dovedit a fi una de succes. „A fost o manifestare care a făcut cinste sportului şi fiecare participant s-a bucurat de clipele petrecute pe teren. Marele cîştig cred că a fost acesta: că lumea a plecat cu gîndul că mai vrea o dată să participe la astfel de eveniment. Au fost şi situaţii inedite, de exemplu, antrenorul de la baschet mi-a mărturisit că s-a jucat pentru prima dată pe teren sintetic, dar a fost perfect. Ceea ce s-a întîmplat vineri seara la stadion îmi dă încredere ca la anul o să repetam această manifestare. Au fost oameni care au aflat pentru prima oară că avem rugby în Piatra Neamţ, sau că avem baschet“, declara după ediţia inaugurală, cea din 2018, Marcel Mihalcea, consilier în cadrul DJST Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Roman: Municipalitatea vrea să intre în posesia clădirilor de la Liceul 1

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ edilii doresc ca imobilele care au aparţinut Grupului Industrial Construcţii de Maşini să reintre în administrarea primăriei

Primarul Lucian Ovidiu Micu a anunţat că a reluat demersurile pe lîngă Ministerul Educaţiei Naţionale pentru a intra în proprietatea clădirilor din strada Ştefan cel Mare, care a aparţinut Grupului Industrial Construcţii de Maşini (fostul Liceu Industrial Nr.1). Imobilele, monument arhitectonic, sînt tot mai greu de întreţinut şi de păzit, iar edilii doresc să obţină de la minister dreptul de a administra căminul şi cantina fostei instituţii de învăţămînt. Cum în urma nenumăratelor demersuri făcute pe lîngă mai marii din Educaţie de a schimba destinaţia obiectivelor, edilii s-a lovit de inflexibilitatea acestora, dar şi de faptul că legea nu permite înstrăinarea sau schimbarea destinaţiei spaţiilor, primăria este în situaţia ingrată de a cheltui bani pentru a asigura întreţinerea, dar mai ales paza, cele două corpuri de clădire fiind expuse tentaţiei hoţilor. Primarul Lucian Micu a declarat că doreşte să deblocheze situaţia şi să determine Ministerul Educaţiei să fie de acord cu găsirea unei alte destinaţii, de utilitate publică, clădirilor. În acest sens, pe ordinea de zi a ultimei şedinţe de consiliu local, a existat un proiect de hotărîre prin care s-a solicitat aprobarea aleşilor pentru un astfel de demers. „Dorim să reintroducem toată această zonă într-un circuit civil. Proiectul este acum blocat la Ministerul Educaţiei Naţionale, deşi e evident, din punctul meu de vedere, că nu mai există numărul de copii care să ducă la redeschiderea acestui liceu. Deşi este în proprietatea municipiului Roman, ca şi competenţă, slădirea este la Ministerul Educaţiei – Inspectoratul Şcolar Neamţ. Am avut foarte multe tentative de a aduce aici mai multe instituţii ale statului (punct vamal, sau chiar centru de reeducare a minorilor infractori, cum şi-ar fi dorit deputatul Laurenţiu Leoreanu – n.red.), dar, din păcate, nu am reuşit la acea vreme. Reluăm eforturile de a transforma această zonă şi de a o reda circuitului. Avem nevoie de o hotărîre de consiliu local, în baza căreia vom vedea dacă Guvernul va fi de acord să ne transfere în proprietate cele două clădiri, cămin şi cantină, după care dorim să luăm o decizie în legătură cu ce este oportun de făcut, pentru că, din punctul meu de vedere, este păcat de acea investiţie. A trecut mult prea mult timp şi, ca orice construcţie, atunci cînd nu este folosită, se degradează“, a declarat primarul Lucian Micu. El a reaminitit faptul că în 2004 clădirea în discuţie a trecut, prin lege, din proprietatea publică a statului, în aceea a Ministerului Educaţiei, efectuîndu-se amenajări la căminul şi cantina liceului. Lucrările nu au fost finalizate, iar în prezent clădirile sînt abandonate şi supuse deteriorării.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Transport gratuit pentru copiii din strada Fabricii

Știre publicată în urmă cu

în data de

Şi la începutul acestui an de învăţămînt, conducerea Şcolii Costache Negri, structură gimnazială a Liceului Teologic Sfîntul Fransisc de Asissi, a găsit înţelegerea primăriei în vederea transportului copiilor care provin din familii defavorizate, care locuiesc în strada Fabricii. „Avem o colaborare cu Primăria Roman care ne sprijină cu transportul a o parte din cei 200 de copii, arondaţi şcolii noastre. Aceşti elevi sînt aduşi cu un autobuz dimineaţa, înainte de ora 8 la şcoală, din strada Fabricii. La prînz, la ora 12.00, cei din ciclul primar sînt transportaţi la domiciliu, pentru ca la ora 14.00 să fie aduşi cei din ciclul gimnazial, care sînt transportaţi acasă, seara, după terminarea cursurilor“, a precizat Bogdan Irimia, directorul adjunct al Şcolii Costache Negri. Acesta spune că la unitatea şcolară din strada Petru Rareş învaţă 200 de copii, din sectorul arondat şcolii, în general Cartierul Lipovenesc, din zona străzii Sucedava şi a străzilor adiacente. În ciclul primar, la această şcoală învaţă clase cu un efectiv de 24-30 de elevi, iar în ciclul gimnazial clase cu efective cuprinse între 16 şi 24 de elevi. „Sînt elevi pe care ne străduim să-i sprijinim să vină la şcoală şi să se instruiască, chiar dacă provin dintr-o zonă mai puţin favorizată, cum e cea din strada Fabricii. Cu dăruire şi dragoste pentru copiii şi ei trebuie stimulaţi să înveţe şi să beneficieze de educaţie“, a mai declarat Bogdan Irimia.

Citește știrea

Actualitate

Liceeni români, turci şi letoni în vizită de documentare la Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ una din acţiunile din cadrul unui proiect Erasmus, al Colegiului Naţional Garabet Ibrăileanu Iaşi, s-a derulat la Piatra Neamţ şi Bicaz ■ liceenii au fost încîntaţi de locurile vizitate în Neamţ

Două localităţi urbane din judeţul Neamţ au fost vizitate de un grup de elevi şi profesori din Iaşi, Turcia şi Letonia, acţiunea fiind una de documentare cuprinsă în programul unui proiectul Erasmus + găzduit în aceste frumoase zile de toamnă de Colegiul Naţional Garabet Ibrăileanu Iaşi. La Piatra Neamţ, participanţii au vizitat Casa Memorială Calistrat Hogaşş, s-au bucurat de panorama municipiului pe traseul telegondolei, călătoria continuînd cu vizitarea oraşului Bicaz. La Biblioteca Mihai Eminescu din urbea de sub baraj, bibliotecarul şef al instituţiei, preotul Mihail Popa şi profesorul Dragomir Oprea au prezentat informaţii, oferind elevilor posibilitatea de a afla lucruri noi în legătură cu istoria, cultura, viaţa spirituală şi progresul tehnic al zonei. Pentru exemplificare a fost vizitat barajul ce domină oraşul, loc unde participanţii la proiect s-au bucurat de o privelişte superbă şi au făcut numeroase fotografii. „Grăbiţi de timpul care a trecut repede şi pe neobservate ne-am îndreptat către staţiunea Lacu Roşu, unde am făcut un popas de aproape două ore, după care ne-am reîntors spre Iaşi“, avea să ne declare profesoara Carmen Bulhac, lidera de proiect şi conducătoarea grupului ieşean. Activitatea de documentare de la Neamţ a rămas în amintirea participanţilor la proiect, atît prin ospitalitatea cu care am fost primiţi la Bicaz, cît şi prin volumul de informaţii primit, aveam să aflăm a doua zi de la oaspeţii aflaţi pentru cîteva ceasuri printre bicăjeni. Cît priveşte proiectul Erasmus + Zwischen den Kulturen, aveam să mai aflăm de la aceiaşi oaspeţi că a fost aprobat în 2018 de către Agenţia Naţională pentru Proiecte Europene şi are o durată de doi ani, respectiv intervalul 1 septembrie 2018 – 30 iunie 2020. Obiectivele proiectului sînt îmbunătăţirea şi dezvoltarea capacităţii elevilor de exprimare orală şi scrisă în limba germană, o mai bună cunoaştere a programelor informatice cu aplicaţie la orele de clasă, dezvoltarea deprinderilor de interacţiune cu colegi din ţări diferite, cunoaşterea şi înţelegerea particularităţilor culturale specifice ţărilor participante, dezvoltarea spiritului civic şi a toleranţei interetnice şi religioase. Partenerii au fost elevi de liceu, clasele a X-a şi a XII-a, din Letonia şi Turcia.

Citește știrea

Trending