Contactează-ne

Actualitate

Nici înfrîngere, dar nici victorie în lupta cu ANI

Știre publicată în urmă cu

în data de

Vasile Timişescu, fost consilier local la Tîrgu Neamţ, s-a luptat în instanţă cu inspectorii de integritate, după ce la mijlocul lunii iunie 2018 a fost declarat incompatibil. Litigiul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău pe 3 iulie 2018, la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. La finele procesului de la prima instanţă, pe 27 noiembrie 2018, ANI a fost parţial înfrîntă, la fel ca şi Timişescu. Asta deoarece judecătorii au admis acţiunea petentului, dar numai în parte. „Admite în parte contestaţia. Anulează în parte Raportul de evaluare nr. 20152 G/ II/ 13. 06. 2018, numai în ce priveşte starea de incompatibilitate raportată la ECO TG SRL. Menţine în rest acelaşi Raport“, se arată în decizia Curţii de Apel Bacău. Trebuie spus că hotărîrea nu este definitivă şi poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare. Cel mai probabil de recurs vor uza atît inspectorii de integritate, cît şi Vasile Timişecu. Dacă hotărîrea instanţei de fond va fi contestată, cauza va ajunge pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unde se va da o decizie definitivă. Reamintim că în iunie 2018 ANI a dat publicităţii un comunicat în care se arăta: „În perioada exercitării mandatului de consilier local 2012 – 2016, SC Timişescu Seby SRL, societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de asociat, iar soţia acestuia pe cea de asociat şi administrator, a emis facturi care au fost achitate de către Colegiul Tehnic «Ion Creangă» Tîrgu Neamţ, respectiv de SC Eco TG SRL, societate comercială înfiinţată de UAT Tîrgu Neamţ. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161 2003“. Rămîne de văzut cui vor da dreptate judecătorii.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Hoţ prins de poliţişti

Știre publicată în urmă cu

în data de

Polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au depistat, în urma investigațiilor efectuate, un tînăr din Piatra Neamţ, pe numele căruia Tribunalul Neamţ emisese un mandat de arestare preventivă. “La data de 21 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ în colaborare cu cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat un tînăr, de 25 de ani, din Piatra Neamţ, pe numele căruia Tribunalul Neamţ a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tînărul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, faţă de acesta fiind dispusă la data de 10 octombrie, măsura preventivă a controlului judiciar. În fapt, la data de 9 octombrie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au documentat activitatea infracțională a doi tineri, de 22, respectiv 25 de ani, din Bicaz și Piatra Neamț, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 4/5 octombrie, cei doi ar fi pătruns, prin spargerea unui geam, în imobilul unui bărbat, de 36 de ani, din Piatra Neamț, de unde ar fi sustras 3.500 de lei, 300 de euro și un telefon mobil. Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este estimat la 7.200 de lei. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ”, au comunicat poliţiştii nemţeni.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: 50 de permise şi 21 de certificate reţinute, plus 400 de amenzi. Printre “victime”, proprietarii de autovehicule înmatriculate în alte ţări

Știre publicată în urmă cu

în data de

Peste 70 de autovehicule înmatriculate în alte state au fost verificate de polițiștii nemţeni, în perioada 18 – 20 octombrie 2019 . Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale, au reţinut 50 de permise de conducere și 21 de certificate de înmatriculare. “În perioada 18 – 20 octombrie 2019, poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române, au acţionat pe linia verificării modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislația privind circulația pe drumurile publice din România. În primele două zile ale acțiunii, au fost verificate de poliţiştii rutieri peste 600 de autovehicule, dintre care 70 înmatriculate în alte state. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 487 de sancțiuni contravenționale, din care 482 pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice. Din totalul acestora, 21 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. În cadrul acţiunii, au fost reținute 50 de permise de conducere, 4 aparținînd conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. De asemenea, poliţiştii rutieri au reţinut 21 de certificate de înmatriculare, 3 dintre acestea aparținînd conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, două au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice și una pentru lipsa asigurării răspunderii civile auto. Pe parcursul acţiunii, polițiștii au constatat 3 infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Aleg conştient! Stop dependenţei de Internet!, la Şcoala Bicazu Ardelean

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ elevi, cadre didactice şi părinţi au fost implicaţi într-un proiect de promovare a activităţilor pentru folosirea creativă, utilă şi sigură a Internetului

La Şcoala Bicazu Ardelean au fost organizate, într-una din zilele săptămînii trecute, două ateliere de lucru la care au participat 30 elevi de la nivel primar şi 28 elevi de gimnaziu şi unul la care au participat 20 de cadre didactice şi părinţi, avînd drept coordonatoare două reprezentante ale Organizaţiei Salvaţi Copiii. Am ţinut să intrăm în dialog cu Georgiana Roşculeţ, şefa de proiecte în perioada celor zece ediţii desfăşurate în România pe tema îndrumării copiilor în folosirea echilibrată a Internetului, de la care aveam să aflăm lucruri interesante. „Este vorba despre proiectul european Ora de net, ce se derulează şi la noi, în ţară, pe o perioadă de zece ani. Participarea Şcolii Bicazu Ardelean este urmarea unui concurs lansat de noi, pe care elevii de la şcoala amintită l-au cîştigat, situîndu-se pe locul I, acum un an, şi locul II anul acesta. Tema de anul acesta a fost Dependenţa de Internet. Titulatura exactă a fost Aleg conştient! Stop dependenţei de Internet!. Prezenţa noastră aici, ca reprezentante ale proiectului se datorează frumoasei activităţi desfăşurate de şcoala din localitatea nemţeană, care sperăm să continue să meargă mai departe cu acest proiect în care beneficiari vor fi copiii, iar dascălii şi părinţii, ca părţi implicate în educaţia copiilor“, a declarat Georgiana Roşculeţ. Cele două grupe de copii au fost implicate în organizarea de jocuri, avînd drept obiectiv înţelegerea mai bină a proiectului cu tot cu programul său de instruire şi întreaga sa logistică. Concluzionînd, cele două ateliere, avînd drept deviză Aleg conştient! Stop dependenţei de Internet!, susţinute de reprezentanţii Organizaţiei Salvaţi copiiii în cadrul programului Ora de Net, proiect de promovare a activităţilor pentru folosirea creativă, utilă şi sigură a Internetului, se bucură de apreciere din partea şcolarilor unităţii de învăţămînt din Bicazu Ardelean. Pe parcursul celor doi ani de derulare micii beneficiari au înţeles ce, cît şi cum cu viaţa lor de elevi şi internauţi, totul spre binele tinerei generaţii, care s-a născut cu faţa spre Internet, nerenunţînd totuşi la carte. Cît o priveşte pe învăţătoarea Ţepeş, aceasta a deprins întreaga tehnică pedagogică de împlicare a copiilor în proiectul cu pricina, iar rezultatele sînt pe măsura implicării sale. „Prin proiectul nostru vrem să contracarăm efectul negativ al Internetului şi asta prin instruirea şi educarea elevilor privind abordarea reţelelor de socializare şi a felului de a se feri de furnizarea de informaţii personale, ce pot mai apoi folosite de către unii împotriva lor. Prin pătrunderea lor în lumea virtuală, fără supravegherea părinţilor sau a şcolii, pot întîlni fel de fel de persoane, unele răuvoitoare, ori noi încercăm să-i ocrotim tocmai de acest lucru nedorit“, a declarat inimasa dăscăliţă din Bicazu Ardelean..

Citește știrea

Trending