Publicitate

Nu eram mulţi, o mână de oameni cu ochelari şi bine învăţaţi, reverenţioşi şi foarte curioşi, o curiozitate aparte, a lor pentru alţii, a altora pentru ei.

Mă nimerise destinul printre ei, eram tânără şi aproape frumoasă, îi priveam cu modestă disciplină, îmbrăcată în rochiţe de stambă şi, la gât, cu mărgele indiene, cumpărate din bazar, abia atunci începusem să văd lumea pentru prima oară.

Şi oamenii veneau, mulţi, îşi căutau avocaţii, interesele, adversarii, adversităţile, îşi căutau prostia pierdută pe undeva pe scările tribunalelor.

Nu purtam roba, încă, dar se ştia că sunt dintre avocaţii tineri şi neînsemnaţi, primisem o agendă nouă şi l-am văzut… Mă priveşte în ochi şi îmi cere o… „netrebnică“.

– Ce este aceea? – îl chestionez cu cea mai serioasă mină…

– O netrebnicuţă…

– ?!?

– Dă-mi, măi, fato, o bucată de hârtie pe care să notez acestui om socotelile şi ce mai trebuie pentru proces!, iar privirea lui o ia deasupra capului meu, de parcă îi eram datoare vândută şi obligată…

– Da, vă rog, şi rup din agenda mea o jumătate de pagină, care şi acum îmi lipseşte pentru că nu voi mai şti vreodată ce s-a petrecut în ziua aceea întreagă…

Am pierdut, poate, o zi din viaţă, dar am câştigat o amintire minunată, un schimb de priviri uluitor, un mod de a scrie hârtia, apăsat şi cu litere mari, să priceapă tot omul, să înţeleagă…

Scriu acum despre avocatul Ilie, avocat romaşcan redutabil şi respectat, mi se pare că a trecut mai bine de un secol de atunci, peste istoria mea s-a scris o altă istorie, aflu că oamenii nu mai ştiu să scrie felicitările, cartonul, cu modestă şi reverenţioasă licenţă…

Netrebnicuţa a devenit repede un fel de legendă. Avocaţii au început să rupă metodic hârtia neputincioasă şi aveau mereu la dispoziţie hârtii mici, care circulau între noi, de parcă am fi fost într- un film halucinant. Se notau date despre procesele pe care ni le dădeam unii altora. Era o hârtie utilă, frumoasă, una dintre tainele unei meserii de mare succes.

Şi pe aceste modeste aripi dedicate penei şi condeiului, scriam cuvinte, lumea avea un rost, ne înţelegeam între noi, luptam frumos, pe HÂRTIE.

iubesc HÂRTIA“ este un proiect al Fundaţiei „C.M.IMAGO“; Dumitru- Bogdan ENACHE, artist în viaţă.

Autor, Anica LUNCANU

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.