Contactează-ne

Eveniment

(Ne)cazuri la Ambulanţa Neamţ: cinci înjunghiaţi şi patru accidentaţi. Vîrsta victimelor de la 3 la 63 de ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

Salvatorii de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ au avut parte de o zi de foc pe 24 iunie: cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost înjunghiate, iar alte trei au fost victime ale unor accidente rutiere. În plus, un copil de 9 ani a fost transportat la o clinică din Iaşi după ce a căzut de pe bicicletă. Primul apel a fost înregistrat în jurul orei 12, la Bicaz. Un bărbat de 51 de ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost transportat la spital după ce a fost victima unui accident rutier. În jurul orei 18.30, un nou apel a fost înregistrat de la Bicaz Chei, victimă fiind un băiat de 9 ani: “diagnostic: TCC prin cădere de pe bicicletă, HIC, hematom epidural, preluat de un echipaj cu asistent medical şi predat la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Din UPU a fost preluat de un echipaj cu medic în vederea efectuării transferului interclinic la Iaşi”, au comunicat reprezentanţii SAJ Neamţ. Pe seară, a debutat “sezonul” înjunghiaţilor. Primul apel în acest sens a fost în jurul orei 22, la Strămutaţi, Piatra Neamţ. Victimă, un bărbat de 29 de ani cu diagnosticul traumatism toraco-abdominal, plagă înjunghiată, etilism, preluat de un echipaj cu medic şi predat la UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Aproximativ o oră mai tîrziu, la Bodeşti, a fost înregistrată o agresiune cu patru victime: trei bărbaţi de 27, 29 şi 63 de ani, cu plăgi înjunghiate, dar şi o femeie de 23 de ani care a declarat că este însărcinată în luna a IV-a, dar a refuzat transportul la spital. Ziua s-a încheiat cu un accident produs la miezul nopţii, la Bodeşti, soldat cu două victime: o femeie de 27 de ani, transportată la Spitalul Judeţean, dar şi o fetiţă de 3 ani, de asemenea transportată la unitatea sanitară din Piatra Neamţ.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Eveniment

Neamţ: Coliziune între un TIR şi un autoturism, o victimă încarcerată

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier, soldat cu o victimă încarcerată, a avut loc în urmă cu puţin timp, miercuri, 17 iulie, la Tazlău. Din primele informaţii oferite de salvatorii care s-au deplasat la locul accidentului, a fost vorba despre o coliziune între un TIR şi un autoturism pe DJ 156. “Accident rutier între un TIR şi un autoturism pe DJ 156A, comuna Tazlău. La locul solicitării se deplasează 4 echipaje de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul de descarcerare, o autospecială complexă de primă intervenţie la incendii, salvare şi prim ajutor, o autospecială TIM şi un autocamion cu modul multirisc”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ. Vom reveni.

UPDATE 19.08: Şoferul autoturismului, un bărbat în vîrstă de 42 de ani, a fost scos de pompieri din maşină, conștient. Are fractură la piciorul stîng şi mai multe contuzii. Şoferul autotrenului nu a necesitat îngrijiri medicale –sursa ISU Neamţ.

Citește știrea

Eveniment

Piatra Neamţ: Ucigaşul unui actor pietrean vine „acasă”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ Ştefan Botezatu vrea revizuirea cauzei în care a fost condamnat la 18 ani de închisoare ■ el l-a ucis pe actorul Constantin Ghenescu în propria locuinţă ■ crima a avut loc în scop de jaf ■

Pietreanul Ştefan Botezatu, de 31 de ani, cel care în urmă cu cîţiva ani l-a ucis pe actorul Constantin Ghenescu, de 69 de ani, se întoarce acasă. Aflat în executarea unei pedepse privative de libertate de 18 ani, el a depus pe rolul Tribunalului Neamţ o acţiune prin care vrea revizuirea cauzei de omor. Primul termen în proces a fost stabilit la începutul lunii viitoare, Rămîne de văzut ce vor decide judecătorii în acest caz. Actele de urmărire penală au stabilit că ideea infracţională a făptaşului a început încă de pe 1 septembrie 2013, el observîndu-l pe actor cînd efectua o operaţiune la un bancomat. L-a urmărit pînă acasă, a intrat în bloc, pînă la etajul IV, unde locuia victima. Botezatu s-a întînit a doua zi cu prietena lui, o minoră de 13 ani şi 10 luni, cu care a convenit să-l jefuiască pe Ghenescu. În jurul orei 21 au intrat în imobil, apoi în apartament profitînd că uşa nu se închidea bine. Minora a intrat direct în bucătărie pentru a căuta bani, iar Botezatu a văzut victima care dormea cu faţa în sus. Din bucătărie, autorul s-a înarmat cu un cuţit, iar apoi s-a urcat cu genunchii pe actor, cerîndu-i banii. Buimac de somn, Ghenescu nici nu a avut vreme să-şi dea seama ce se întîmplă, pentru că a fost înjunghiat în gît. Cînd minora a auzit de omor s-a speriat şi nu a mai vrut să rămînă în casă de unde a plecat cu 10 lei în monede de 50 de bani. Înainte să iasă din locuinţă, Botezatu a pus ochii pe cîteva electrocasnice. Dacă nu a găsit bani, a decis să se întoarcă după bunuri, lucru care s-a întîmplat pe 4 septembrie. Cadavrul era aşa cum îl lăsase, iar la plecare a luat o combină muzicală şi un decodor, ocazie cu care a observat lipsa unui televizor. Trupul actorului a fost descoperit pe 5 septembrie, necropsia stabilind că moartea s-a datorat secţionării venei jugulare şi hemoragiei masive. Pe 7 septembrie a fost identificat şi ucigaşul. La anchetă a mărturisit că minora nu a participat la omor. Mucoasa a fost cercetată penal pentru tîlhărie, violare de domiciliu şi nedenunţarea unei infracţiuni, dar avînd în vedere vîrsta, a scăpat de răspundere penală. Şi cel care se presupune că a luat televizorul din casa victimei a fost scos de sub urmărire pentru că nu s-a putut proba vinovăţia.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Şi-a tîlhărit fosta concubină, a ajuns la răcoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat, în vîrstă de 35 de ani, din Piatra Şoimului, care a comis două infraţiuni de tîlhărie, a fost identificat de poliţişti şi arestat preventiv. “La data de 16 iulie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției orașului Roznov au reținut un bărbat din localitatea Piatra Șoimului, bănuit de comiterea a două infracțiuni de tîlhărie. Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, la data de 14 iulie , în timp ce o tînără de 23 de ani, din Piatra Șoimului, se afla într-un parc din Roznov, fostul său concubin în vîrstă de 35 de ani, pe fondul consumului de alcool și prin exercitarea de acte de violență, i-ar fi sustras geanta în care se aflau documentele personale și telefonul mobil. În momentul izbucnirii conflictului, o tînără de 23 de ani, din Roznov, alături de care se afla fosta sa concubină, ar fi intervenit, spunîndu-i acestuia că telefonul său mobil se află în aceeași geantă, moment în care bărbatul a lovit-o cu pumnul în zona feței. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat integral și restituit persoanelor vătămate. În urma documentării activității infracționale, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț. Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending