Contactează-ne

Actualitate

Necazuri în trafic

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ pe 3 mai, poliţiştii au fost în misiuni, descoperind şoferi băuţi şi cu adeverinţe false de angajator ■ au fost date amenzi şi s-au deschis dosare penale ■

Şi dumnică, 3 mai, oamenii legii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ au fost în stradă, atît pentru a combate principalele cauze generatoare de accidente de circulaţie, cît şi pentru a-i verifica pe cei care au ieşit din casă dacă respectă prevederile ordonanţelor militare.

În altă ordine de idei, avînd în vedere faptul că în primul trimestru din acest an în judeţul Neamţ au avut loc 113 accidente de circulaţie, acţiunile oamenilor legii au fost îndreptate asupra principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, una dintre acestea fiind nerespectarea regimului legal de viteză.

În intervalul orar 15:00 – 20:00 poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ au acţionat pentru creşterea gradului de disciplină în trafic, reducerea riscului rutier şi verificarea modului de respectare a interdicţiilor impuse de ordonanţele militare. În intervalul menţionat au fost organizate acţiuni punctuale pe tronsoanele de drum din judeţ, poliţiştii urmărind respectarea regulilor de circulaţie de către participanţi şi depistarea celor care încalcă prevederile legale.

În cadrul acţiunii, pentru neregulile constatate la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-au aplicat 100 de sancţiuni, iar pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie, au fost aplicate 9 amenzi. Au fost reţinute 21 de permise de conducere, dintre care 17 pentru depăşirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, două pentru alcool, unul pentru depăşire neregulamentară şi a fost retras un certificat de înmatriculare.

Un exemplu este cel al unui bărbat de 32 de ani, din Bozieni, care pe 3 mai a ieşit cu maşina la plimbare. A fost tras pe dreapta de oamenii legii care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul depăşind 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Şoferul a fost sancţionat contravenţional şi pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea, iar pentru alcool s-a ales cu dosar penal.

De asemenea, pe perioada desfăşurării acţiunii de duminică, 3 mai, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvîrşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. S-a întîmplat la Bicaz unde oamenii legii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unei autoutilitare condusă de un bărbat de 31 de ani, din Satu Mare, deoarece nu respectase regimul legal de viteză. Acesta a prezentat o adeverinţă permanentă emisă de o firmă din judeţul Cluj, însă în urma verificărilor efectuate în Registrul Electronic General de Evidenţă a Salariaţilor s-a constatat că bărbatul nu avea calitatea de angajat al unităţii respective.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

„Arsene minte cu privire la situația DGASPC”

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ afirmaţia a fost făcută de deputatul PNL Mara Calista

Mara Calista dă semne că ia foarte în serios postura de candidat al PNL Neamţ pentru un loc în Camera Deputaţilor la alegerile din 6 decembrie 2020. Deputata care la alegerile anterioare a cîştigat un loc în Parlament în fieful lui Liviu Dragnea, îl ia la ţintă pe Ionel Arsene, liderul PSD Neamţ. Pe care îl acuză de minciună în cazul salariaţilor de la Protecţia Copilului Neamţ care nu şi-au primit salariile pe luna septembrie.

„Din păcate, asistăm în ultima perioadă la un mod de a face campanie care nu face cinste niciunui politician: joaca cu veniturile și viața oamenilor, lipsindu-i pe aceștia de sumele necesare pentru traiul zilnic și pentru acoperirea celor de trebuință (credite, medicamente, cumpărături curente etc).

Da, aceasta este situația salariilor reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț. Legea este foarte clară atunci când spune, conform art. 51 alin. (10), că “finanțarea măsurilor de protecție de tip centre de zi și centre rezidențiale pentru persoanele adulte cu handicap se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului sau al autorității administrației publice locale la nivel de municipiu, oraș sau comună, după caz, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocate cu această destinație, în proporție de cel mult 90% din necesarul stabilit anual de Ministerul Muncii și protecției sociale”.

Conform art. 127 alin. (1) din legea 272/2004, “finanțarea sistemului de protecție a copilului se asigură din:

  1. Bugetul de statîn limita sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat aprobate cu această destinație;
  2. Bugetul județului, respectiv al municipiului București – în completarea cuantumului prevăzut la lit. a), pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare a serviciilor, din venituri proprii sau sume defalcate”.

Prin Legea bugetului de stat nr. 5/2020, Guvernul României a alocat 50% din sumele necesare finanțării serviciilor sociale din sistemul de protecție socială, respectiv 14.684 mii leiși 12.718 mii lei pentru finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.

Ulterior, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat, sumele acordate au ajuns la nivelul de 60% din totalul estimat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, respectiv 22.650 mii lei pentru finanțarea serviciilor sociale din sistemul de protecție a copilului și 31.269 mii lei pentru finanțarea centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.

La momentul prezent, toate sumele care au fost plătite sub formă de salarii angajaților DGASPC Neamț au fost asigurate prin bugetul de stat, bugetul local necontribuind cu sumele cu care era obligat să contribuie pentru acoperirea acestor cheltuieli până la finalul anului.

Acțiunile media de dezinformare cu privire la această situație nu ajută absolut deloc această comunitate de aproximativ 1400 de persoane care nu și-au primit veniturile. Mai mult, declarațiile politice de “salvare eroică” a situației alocând banii de la nivel județean nu sunt decât un dispreț față de salariații DGASPC Neamț care trebuiau să aibă aceste venituri certe din partea Consiliului Județean.

Acesta este motivul pentru care Instituția Prefectului a înaintat în data de 22.10.2020, prin adresa nr. 16077, o solicitare Ministerului de Finanțe în sensul verificării modalității și procedurii de constituire a bugetului pentru fondul de salarii și cheltuieli către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț în sensul respectării prevederilor Legii nr. 500/2002 cu privire la finanțele publice. Totodată, se solicită clarificări cu privire la modalitatea prin care s-au cheltuit banii din bugetul Consiliului Județean Neamț în legătura cu plata salariilor către DGASPC Neamț.

În încheiere, nu pot să nu mă întreb cum președintele Consiliului Județean declara tocmai ieri, 30 Octombrie, la câteva zile după adresa Prefectului județului Neamț adresată Ministerului Finanțelor Publice cu privire la posibile nereguli ale alocărilor financaire la nivelul acestei instituții, că prin metode specifice,  a reușit domnia sa să găsească sumele necesare pentru acoperirea, atenție, a maximum 2 luni privind veniturile angajaților DGASPC Neamț”. Aşteptăm cu interes o eventuală replică din partea lui Ionel Arsene. Una decentă, mult peste cea dată Anei Birchall. Dacă se poate.

Citește știrea

Actualitate

Copil cu arsuri după un incendiu provocat de jarul căzut din sobă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un copil în vârstă de 9 ani a suferit arsuri de gradul II-III pe 70% din suprafaţa corpului după un incendiu izbucnit la o gospodărie din Rocna, provacat de jarul căzut din sobă.

“Prin apel la 112, în jurul orei 18:42, pompierii nemțeni au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Rocna, comuna Icușești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD TIM și pompieri voluntari din cadrul SVSU Icușești.

Incendiul se manifesta în interiorul unei camere a unei locuințe, în care se afla un copil. Copilul a fost scos de către cetățeni până la sosirea forțelor de intervenție.

Copilul, un băiat de 9 ani, ce prezenta arsuri de gradul II-III pe 70% din suprafața corpului, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD TIM la locul evenimentului după care a fost transportat la CPU Roman.

Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în urma căruia au ars  bunurile materiale din interiorul camerei și s-a deteriorat tavanul camerei pe o suprafață de aproximativ 15 mp.

Cauza probabilă de producere a  incendiului a fost stabilită ca fiind jarul căzut din sistemele de încălzire”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Încă o localitate din Neamţ sub “cod roşu” de COVID

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la Moldoveni, incidenţă 3,45, se închid barurile şi cafenelele

Comuna Moldoveni “intră” şi ea ■ rândul localităţilor din Neamţ în care s-a depăşit rata de infectare de 3 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, motiv pentru care restaurantele, barurile şi cafenelele vor fi închise. Decizia a fost luată vineri, 30 octombrie, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. “Se interzice organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc”, aşa sună principalele interdicţii cu care se vor confrunta locuitorii comunei amintite, conform hotărârii de CJSU.

Cursuri suspendate, cursuri reluate

CJSU Neamţ a mai decis vineri că “Se suspendă, conform propunerii Inspectoratului Școlar Județean Neamț, pentru o perioadă de 14 zile, și trec în regim online, cursurile școlare care presupun prezența „față în față” pentru următoarele unități de învățământ:

  • clasele a VII-a B și a VIII-a B din cadrul Școlii  Profesionale Adjudeni, comuna Tămășeni, în perioada 30.10.2020 – 6.11.2020;

  • clasele a III-a A și a IV-a B din cadrul Școlii  Profesionale Adjudeni, comuna Tămășeni, în perioada 02.11.2020 – 6.11.2020”.

Vor fi reluate cursurile “faţă în faţă” pentru:

  • clasele a II-a B și a V-a C din cadrul Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” din municipiul Roman (începând cu data de 02.11.2020);

– clasa a XI-a H – grupa 1 din cadrul Colegiului Tehnic ”Miron Costin” din municipiul Roman (începând cu data de 02.11.2020);

  • clasa a XII-a F din cadrul Colegiului Tehnic ”Petru Poni” din municipiul Roman (începând cu data de 02.11.2020);

  • grupa preșcolari din cadrul Școlii Gimnaziale, comuna Bodești, structura Bodeștii de Jos (începând cu data de 02.11.2020).

Citește știrea

Trending