Publicitate

■ laminarea ţevilor fără sudură la Arcelor Mittal Roman este oprită pînă pe 25 februarie ■ salariaţii au fost obligaţi să-şi ia concediul de odihnă pentru 2019 ■ sindicatele acuză lipsa de performanţă a uzinei şi că nu s-au făcut decît investiţii minore ■ „În opinia mea, fabrica se îndreaptă spre închidere“, atrage atenţia Gheorghe Ciobanu, liderul Sindicatului Petrotub ■

Liderul Sindicatului Liber Petrotub, Gheorghe Ciobanu, lansează un semnal de alarmă privind închiderea uzinei de ţevi de la Roman, legată de faptul că de peste o lună muncitorii stau acasă. „Fabrica trece printr-o perioadă deosebit de grea. În ultima săptămînă a lunii ianuarie a fost oprită laminarea ţevilor fără sudură. Am fost informaţi că procesul de producţie se opreşte pînă pe data de 11 februarie pentru revizii tehnice. În realitate, am constat că vineri, 8 februarie, la ora 15, angajatorul a dat un nou ordin de serviciu, în care am fost informaţi că laminarea va fi întreruptă pînă pe data de 25 februarie, asta însemnînd că fabrica aproape o lună nu laminează nimic. Mă îngrijorează faptul că salariaţilor li s-a impus de către şefii de sectoare să-şi ia concediu de odihnă pe 2019. Dacă în luna februarie dăm 10 zile de concediu, asta îmi dă un semnal de alarmă privind viitorul fabricii, care, în opinia mea, se îndreaptă spre închidere. Grav e faptul că în toate discuţiile pe care le-am avut cu angajatorul, acesta nu ne-a dat nici un răspuns concret, aşa cum prevede legea, referitor la bugetul fabricii, la portofoliul de comenzi, la numărul de personal luat în calcul pentru a fi păstrat, etc. De fiecare dată ni se spune că la o comandă pe unitatea de la Roman se cîştigă 3 dolari pe tonă, în timp ce în alte unităţi ale aceluiaşi angajator se cîştigă 100 de dolari şi atunci patronatul îndreaptă comenzile, cum e şi firesc, către celelalte unităţi ale sale. Noi ne întrebăm care este vina noastră că, astăzi, fabrica de la Roman se află din punct de vedere al tehnologiei la nivelul anilor 1958-1959? De ce în toată această perioadă de la privatizare şi pînă acum instituţiile statului nu au urmărit realizarea clauzelor investiţionale din contractul de privatizare? Este clar că în prezent în lume sînt mulţi producători de ţeavă, care au costuri mult mai mici ca ale noastre. Marea majoritate a contractelor pleacă spre aceste firme care realizează ţeavă avînd costuri mai mici ca ale noastre. La noi, piesele se mai ajustează la polizor, la daltă, din ciocan. E clar că într-o fabrică veche, din care ai scos numai profit şi nu ai investit nimic nu poţi avea productivitate ca a unor fabrici similare modernizate cum e cea de la Zalău. Nu vorbesc de concurenţa pe piaţă a Chinei, a Rusiei, care la ora aceasta ne sînt net superioare; mă îngrijoarează ca într-un viitor mai lung, sau mai scurt, fabrica de la Roman se va închide. Acum e ca o lumînare care mai pîlpîie şi în curînd se va stinge. Din 3.100 salariaţi cîţi avea uzina la privatizare, în 2003, astăzi în fabrică mai lucrează 700 de angajaţi. Actuala conducerea a Arcelor Mittal Steel are salarii ca în Vest, retribuţii ce reprezintă cîteva mari procente din fondul de salarii al unităţii. În loc să aducă la Roman comenzi şi contracte, îşi văd de treburile lor şi nu-i interesează de viitorul fabricii. La Roman salariaţii au venituri de gunoieri. Un specialist la noi este retribuit 2.380 lei, primind în în mînă 1.800 sau 1.600 lei. Am făcut mai multe apeluri la parlamentarii noştri de la PSD, au venit chiar şi în fabrică, dar au uitat complet de promisiunile făcute. Săptămîna trecută am discutat cu domnul deputat Laurenţiu Leoreanu, care mi-a promis un sprijin în a clarifica situaţia fabricii“, a declarat Gheorghe Ciobanu.

Pentru a putea rămîne pe piaţă, fabrica are nevoie de investiţii urgente

Liderul de sindicat susţine că fabrica de la Roman a fost vîndută investitorului indian în timpul mandatului de prim ministru a lui Adrian Năstase ca monedă de schimb către premierul de atunci al Marii Britanii, Tony Blair, pentru intrarea României în NATO. „Combinatul de la Galaţi al aceluiaşi patron indian este vîndut ca afacere, pentru care cere zeci de milioane de dolari. Fabrica de la Roman a fost vîndută şi cu ştergerea datoriilor şi la un preţ de nimic, fără a-l obliga pe patron să finalizeze investiţia începută înainte de privatizare. Utilajele noi, achiziţionate prin credit cu o garanţie guvernamentală, au fost ţinute ani de zile în magazie şi vîndute după privatizare la fier vechi. De altfel, şi acestea ar fi fost acum depăşite de tehnologia modernă din alte fabrici similare. Utilajele acelea au fost cumpărate cu sudoarea muncii noastre. Asta este drama pe care o trăim aici, la Roman, noi, cei care am muncit o viaţă pentru această uzină, ce era considerată de toată lumea «plămînul» oraşului. Am avut o întîlnire cu managementul uzinei unde am solicitat documente referitoare la proiecţia bugetară pe 2019, pe care nu le-am primit nici la această dată. Lucrez în fabrică din 1974 şi ştiu fiecare colţişor al ei. Mă doare sufletul şi îmi vine să urlu de ceea ce văd. Acum sînt la treabă cîţiva salariaţi care mai fac ceva reparaţii, restul stau acasă în concediu de odihnă. Dacă unui salariat i se întîmplă în timpul anului vreun necaz, nu mai are de unde lua vreo zi de concediu, pentru că şi l-a epuizat din ianuarie- februarie. În opinia noastră, conducerea actuală a fabricii acţionează doar împotriva intereselor fabricii. Cînd la conducrea unităţii se afla un director indian, acesta era mult mai corect faţă de angajaţi. Conducătorii români de astăzi ai uzinei ne ascund realitatea şi privesc salariatul ca pe o rîmă tîrîtoare şi de dispreţuit. Nu respectă nici o prevedere din Contractul colectiv sau individual de muncă, din hotărîrile judecătoreşti. Le aplică numai cînd doresc. Pentru a putea rămîne pe piaţă, fabrica are nevoie de investiţii urgente. Am făcut adrese la Consiliul Concurenţei prin care am cerut sprijin. Patronii n-au făcut de la privatizare şi pînă acum decît cîteva investiţii de mediu, pentru că au fost obligaţi de Garda de Mediu. De ani de zile am dorit să aflăm clauzele de la privatizare şi nimeni nu ne-a dezvăluit vreuna. Fabrica aceasta trebuia să fie dată şi pe degeaba, dar patronului ar fi trebuit să i se impună retehnologizarea ei. Mai există acum în uzină un singur laminor de 6 ţoli, care urmează a fi tăiat şi dat la fier vechi şi am terminat cu unitatea de la Roman“, a mai spus liderul de sindicat. Încercările noastre de a contacta conducerea fabricii s-au soldat cu eşec, pentru că unitatea nu are un purtător de cuvînt. Anul trecut, în perioada în care ministru al Economiei era nemţeanul Dănuţ Andruşcă, la solicitarea noastră, s-a interesat de viitorul fabricii de la Roman. Răspunsul pe care deminitarul l-a primit a fost că patronul nu intenţionează să închidă unitatea.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.