Publicitate

UNPR îşi doreşte să revină pe scena politică, după experimentul eşuat de fuziune prin absorbţie cu PMP, cel puţin aşa declareă liderii politici nemţeni. Care susţin, într-un comunicat de presă remis redacţiei, că partidul a intrat într-un proces de reorganizare şi are porţile deschise pentru toţi cei care se simt ataşaţi de valorile de centru-stînga. “După o perioadă de peste doi ani, în care s-a confruntat cu diverse încercări de a-şi pierde identitatea, UNPR a intrat într-un proces de reorganizare, propunîndu-şi de a fi iarăşi ce a fost şi mai mult decît atît. După ce s-a abandonat ideea fuziunii prin absorbţie cu PMP, noua conducere interimară a organizaţiei judeţene Neamţ UNPR, numită de preşedintele partidului, Gabriel Oprea, i-a convocat în data de 01.03.2019 pe toţi aleşii locali, care au ocupat funcţii publice după alegerile din vara anului 2016. Alături de cei patru primari, patru vicemprimari şi 30 de consilieri locali, la întîlnirea respectivă au participat şi alţi membri ai partidului. Celor prezenţi li s-au repartizat comunele, oraşele şi municipiile din judeţ unde urmează să fie reactivate organizaţiile existente şi constituite noi organizaţii de partid. Actuala conducere a UNPR Neamţ adresează chemarea tutror acelora care au activat în calitate de membri, au făcut parte din structurile de conducere precum şi cetăţenilor care agreează principiile şi orientarea de centru-stînga să revină în rîndul partidului. UNPR este partizanul consensului politic pe marile teme de interes naţional şi nu va respinge nici o alianţă cu forţele politice pozitive, loiale ţării, care susţint progresul şi modernizarea României, promovarea şi apărarea valorilor româneşti fundamentale şi a identităţii naţionale”, se precizează în comunicatul de presă al UNPR Neamţ.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.