Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Un moş pervers ar vrea să fie mai liber

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ bărbatul de 84 de ani este acuzat de mai multe infracţiuni, între care agresiune şi corupere sexuală ■ una dintre victime are numai 9 ani ■ el a fost arestat preventiv, iar acum contestă controlul judiciar ■

Procurorii pietreni au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a lui Ghiorgi T. de 84 de ani, din localitatea Păstrăveni, acuzat de săvîrşirea infracţiunilor de agresiune sexuală, corupere sexuală a minorilor şi ultraj contra bunelor moravuri. Victimele sale sînt două fetiţe, minore din Piatra Neamţ, iar pentru faptele sale inculpatul a fost arestat preventiv pe 19 iunie 2019. Ulterior, a beneficiat de clemenţă, a ajuns în arest la domiciliu, apoi a trecut la cea mai blîndă măsură preventivă, controlul judiciar, dar bărbatul vrea libertate deplină. „În temeiul art. 242 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 202 şi art. 215 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, cerere formulată de apărătorul ales al inculpatului T. G., trimis în judecată pentru săvîrşirea infracţiunilor de agresiune sexuală, fapta prev. de art. 219 alin. 1, alin. 2 lit. c Cod penal, corupere sexuală a minorilor, faptă prev. de art. 221 alin. 3 Cod penal şi ultraj contra bunelor moravuri, faptă prev. de art. 375 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 2 Cod penal“, se arată în decizia judecătorilor pietreni de pe 19 august 2019. Inculpatul a contestat controlul judiciar la Tribunalul Neamţ. Cauza intră pe rol la începutul săptămînii viitoare, cînd magistraţii celei mai mari instanţe din judeţ decid dacă-l lasă liber ca pasărea cerului pe octogenar, sau nu. El a agresat sexual o minoră de 9 ani, fapta avînd loc pe 18 iunie, în cartierul Dărmăneşti din Piatra Neamţ, cînd inculpatul a acostat o fetiţa care se juca în apropiere şi ar fi silit-o să îi atingă părţile intime, dar şi octogenarul ar fi pipăit copila. Se pare că bătrînul ar fi invitat victima la el acasă, încercînd să o atragă cu bani şi dulciuri. Fata nu s-a lăsat coruptă şi a mers acasă unde imediat le-a spus părinţilor ce i s-a întîmplat. Aceştia au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112 unde au reclamat întîmplarea. Anchetatorii au venit la faţa locului şi nu le-a luat mult pînă ce au dat de urma moşului pervers, iar în timpul anchetei au mai descoperit o victimă. Octogenarul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru acuze de săvîrşire a infracţiunilor de agresiune sexuală, corupere sexuală a minorilor şi ultraj contra bunelor moravuri. Ulterior a fost prezentat în faţa judecătorilor care nu au avut nici o reţinere să-l priveze de libertate. Totuşi, în faţa instanţei octogenarul a vrut clemenţă şi a cerut o măsură preventivă mai blîndă, arestul la domiciliu sau controlul judiciar, dar a fost refuzat. Tot la acel moment judecătorii au dispus un control psihiatric pentru a se stabili dacă inculpatul este sănătos la cap, sau nu şi dacă se impune luarea faţă de acesta a unei măsuri de siguranţă, respectiv obligarea la tratament medical sau internarea medicală.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Nişte copii au dat foc la un adăpost de animale

Știre publicată în urmă cu

în data de

Joaca unor copii cu focul a provocat un incendiu care a mistuit un adăpost de animale, miercuri, 22 ianuarie, la Ruginoasa.

“Două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, de la Detașamentul Roman, au intervenit pentru stingerea a unui incendiu produs  în localitatea Ruginoasa.

Incendiul se manifesta la o grămadă de coceni de porumb dar și la un adăpost pentru animale, în curtea unei case, existând posibilitatea extinderii la locuință.

Incendiul a fost localizat și lichidat de către pompieri.

Au ars aproximativ 1000 kg de plante furajere și adăpostul pentru animale de aproximativ 21 mp.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind jocul copiilor cu focul”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

 

FOTO generică

Citește știrea

Eveniment

Omorîtă într-o maşină cu numere de Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ criminaliştii sînt în alertă după ce au dat de cadavrul unei tinere într-o maşină abandonată pe malul Bistriţei ■ s-a întîmplat în Bacău, autorurismul avînd număr de înmatriculat în Neamţ ■ în alt caz, un bărbat a fost găsit mort în garajul locuinţei din Borca ■

Poliţiştii din judeţul Bacău sînt în alertă după ce într-o maşină înmatriculată în Neamţ a fost găsit cadavrul unei femei.

Corpul prezenta urme de violenţă şi cel mai probabil victima a fost ucisă de soţ, de urma căruia anchetatorii nu au dat încă. Totul a început pe 21 ianuarie 2020, cînd un apel la numărul unic de urgenţă a anunţat grozăvia.

Un bărbat a reclamat faptul că prietenul lui l-a sunat şi i-a spus că şi-ar fi ucis iubita şi intenţiona să se sinucidă. Oamnii legii s-au deplasat pe malul Bistriţei, iar în zona podului de la Şerbăneşti, Bacău, au găsit maşina parcată.

La analiza autoturismului, cadavrul unei tinere a fost descoperit pe bancheta din spate, fiind acoperit cu o geacă. Din primele cercetări efectuate se pare că femeia ar fi fost bătută şi apoi înjunghiată.

La faţa locului au fost chemaţi lucrătorii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,care au intervenit cu scafandri pentru căutarea trupului bărbatului în apele Bistriţiei. Deocamdată corpul acestuia nu a fost descoperit, însă se fac cercetări pentru săvîrşirea infracţiunii de omor.

„În momentul de faţă se fac cercetări conduse de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău, existînd unele suspiciuni cu privire la săvîrşirea infracţiunii de omor“, se arată într-un comunicat al anchetatorilor.

Se pare că victima are 32 de ani şi avea în întreţinere un copil de un an şi jumătate. Anterior tragediei, femeia însoţită de bărbatul cu care-şi împărţea viaţa şi care venise recent de la muncă din străinătate, ar fi mers împreună la un mall din Bacău.

Pe drumul spre casă ar fi avut discuţii contradictorii legate de faptul că bărbatul credea că este înşelat. Cel mai probabil, de aici pînă la omor nu a mai fost decît un pas. Acum anchetatorii încearcă să dea de urma bărbatului, mort, sau viu. Într-un alt caz, oamenii legii din judeţul Neamţ au deschis un dosar de moarte suspectă şi încearcă să afle cauzele şi condiţiile decesului unui bărbat în vîrstă de 52 de ani, din Borca.

Acesta a fost găsit decedat în garajul locuinţei . „La data de 21 ianuarie, în jurul orei 06.30, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au fost sesizaţi de către un bărbat de 55 de ani, din Borca, cu privire la faptul că o persoană a decedat în garajul din curtea locuinţei“, conform unui comunicat al Poliţiei Neamţ.

Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă.

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Medicii cu şpaga, libertate deplină

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la aproape un an de la reţinerea ortopezilor de la Spitalul Judeţean, cei cinci medici au libertate deplină ■ pe 22 ianuarie judecătorii au revocat cea mai blîndă măsură preventivă, controlul judiciar ■ pe lîngă ortopezi mai sînt inculpaţi şi cei care au dat mită, pacienţi sau rudele acestora ■

La aproape un an de la cel mai mare scandal care a zguduit Sănătatea nemţeană, cînd medici ortopezi de la Spitalul de Urgenţă Piatra Neamţ au fost reţinuţi şi puşi sub acuzare pentru fapte de corupţie, toţi cei cinci doctori sînt liberi ca pasărea cerului.

În şedinţa din 22 ianuarie 2020, magistraţii de la Tribunalul Neamţ au revocat măsura preventivă a controlului judiciar, astfel că medicii Constantin Nanu, Florică Guţu, Grigore Berea, Ghenadie Bucătaru şi Gheorghe Borş au libertate deplină.

Procesul care în care ortopezii sînt judecaţi pentru acuze de luare de mită mai are încă 18 inculpaţi, foşti pacienţi sau rudele acestora, acuzate că au dat bani medicilor. Totul a început pe 5 martie 2019, cînd forţele de ordine au luat cu asalt Ortopedia din spital şi cabinetul de specialitate din Policlinică. Lucrătorii DGA Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, sub cordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au efectuat 7 percheziţii dintre care două la sediul Spitalului Judeţean Neamţ şi au pus în executare 5 mandate de aducere faţă de tot atîtea persoane suspectate de săvîrşirea unor fapte de corupţie.

Activităţile au fost derulate într-un dosar penal constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ, ce vizează fapte de corupţie săvîrşite de medici din cadrul Spitalului Judeţean – Secţia Ortopedie şi Traumatologie, în legătură cu îndeplinirea actului medical.

La plecarea forţelor de ordine, Secţia ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a rămas doar cu doi din cei şapte medici, pentru că anchetatorii i-au reţinut pe restul de cinci. În dosar, doctorul Nanu e acuzat de 27 de acte materiale de luare de mită, iar doctorul Guţu ar fi responsabil de 20 de acte materiale de luare de mită. Locul trei este ocupat de doctorul Berea cu 13 fapte, doctorul Bucătaru are şapte fapte, iar Borş cinci. Medicii ar fi primit bani pentru diferite acte medicale – intervenţii chirurgicale, acordare prelungire concedii medicale, precum şi pentru anestezist.

La acel moment, patru din cei cinci inculpaţi au fost arestaţi preventiv, iar unul a fost plasat sub control judiciar şi a fost lăsat să profeseze. În timp cu toţii au scăpat de cătuşe şi au fost în arest la domiciliu, acum cu toţii fiind sub control judiciar, doi la dispoziţia procurorilor iar pentru alţi trei măsura preventivă a fost dispusă de instanţă.

Între timp, medicii Nanu şi Berea au cerut voie să muncească însă li s-a permis acest lucru doar în clinici private, recent şi doctorul Florică Guţu repurtînd o victorie similară în instanţă. El este singurul din lot care mai are la activ o condamnare pentru fapte similare, iar la momentul la care a fost reţinut, pe 5 martie 2019, era încă în termenul de încercare.

La percheziţiile de la locul de muncă, dar şi de la domiciliile medicilor au fost ridicate importante sume de bani. De la unul din ortopezi au fost indisponibilizaţi vreo 60.000 de ei, iar de acasă la altul peste 480.000 de lei, 18.000 de euro, dolari americani si lire sterline. Din dosar rezultă ca inculpaţii Nanu, Guţu şi Berea au mai fost vizaţi de o anchetă penală, pentru infracţiunile de luare de mită, dar s-a dispus clasarea, întrucît nu au existat suficiente probe din care să rezulte, dincolo de orice dubiu rezonabil că aceste fapte au fost săvîrşite.

De această dată, anchetatorii s-au asigurat că suspecţii nu mai scapă şi au fost efectuate înregistrări audio şi video, fiind folosiţi şi investigatori sub acoperire.

Citește știrea

Trending