Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Un medic vrea control judiciar pe cauţiune

Știe publicată cu

în data de

■ Grigore Berea a cerul judecătorilor înlocuirea arestului preventiv ■ solicitatea are termen săptămîna viitoare ■ el şi alţi doi ortopezi sînt încarceraţi pentru că ar fi luat mită de la pacienţi ■

Doctorul ortoped Grigore Berea, încarcerat de la început de martie pentru acuze de luare de mită, vrea să-şi cumpere libertatea. El a depus pe rolul Tribunalului Neamţ o cerere care are ca obiect înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar pe cauţiune. Primul termen are loc săptămîna viitoare, pe 17 aprilie, cînd judecătorii vor stabili dacă admit cererea sau îl păstrează pe medic după gratii. Numai în cazul în care solicitarea va primi aviz pozitiv, abia atunci urmează ca magistraţii să stabiliească preţul libertăţii, iar medicul va decide dacă are şi poate achita suma cerută. Reamintim că sînt arestaţi preventiv pînă la data 4 mai 2019 ortopezii Constantin Nanu, Florică Guţu şi Grigore Berea. Cel de-al patrule medic, Gheorghe Borş, a fost plasat în arest la domiciliu pe 4 aprilie şi chiar dacă anchetatorii l-ar fi vrut după gratii, contestaţia lor a fost respinsă de instanţa de apel. În cauză mai este cercetat şi Ghenadie Bucătaru, acesta fiind de la începutul anchetei sub control judiciar. Pe 1 aprilie doctorii au repurtat o palidă victorie în instanţă după ce au depus cîte o acţiune care avea ca obiect contestarea măsurilor asiguratorii, care au fost instituite de procurorii nemţeni la urmărirea penală. Acţiunile au fost admise în parte şi pentru fiecare dintre inculpaţi judecătorii au ridicat poprirea de pe conturile curente. Celelalte măsuri asiguratorii au fost păstrate. La descinderile imobiliare procurorii au găsit sume foarte mari, vreo 600.000 lei dar şi valută, preponderent euro. Numai în vestiarul unui din inculpaţi au fost găsiţi de anchetatori aproape 60.000 de ei, iar acasă la altul s-au găsit peste 480.000 de lei, vreo 18.000 de euro, dolari americani şi lire sterline. Medicii au „căzut“ în urma unei acţiuni a oamenilor legii de pe 5 martie, care a declanşat cel mai mare scandal de corupţie de la Spitalul Judeţean. Cinci din cei şapte medici ai Secţiei de Ortopedie au fost reţinuţi, însă la instanţă au ajuns cu propunere de arestare preventivă numai patru, pentru că procurorii au aplicat cea mai blîndă măsură preventivă pentru al cincilea inculpat, doctorul Ghenadie Bucătaru fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Prin referatul de urmărire penală se arăta faptul că în acest caz ancheta a demarat încă de anul trecut, de pe 7 noiembrie 2018. Atunci anchetatorii s-au sesizat din oficiu despre faptul că cei cinci specialiştii din cadrul Secţiei Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ „în mod direct şi pentru sine, pretind şi primesc sume de bani de la rudele pacienţilor internaţi în cadrul acestei secţii, condiţionînd îndeplinirea actului medical de primirea acestor foloase materiale“, conform unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Concret, doctorul Nanu este acuzat de nu mai puţin de 27 de acte materiale de luare de mită, urmat de doctorul Guţu, care ar fi responsabil de 20 de acte materiale de luare de mită. Locul trei pe „podium“ este ocupat de doctorul Berea cu 13 fapte. În coada clasamentului sînt doctrorul Bucătaru cu şapte fapte şi Borş cu cinci acte materiale. Din actele dosarului rezultă că inculpaţii Nanu, Guţu şi Berea au mai fost vizaţi de o anchetă penală, pentru infracţiunile de luare de mită, dar s-a dispus clasarea, întrucît nu au existat suficiente probe din care să rezulte, dincolo de orice dubiu rezonabil că aceste fapte au fost săvîrşite.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Un comentariu

Un comentariu

  1. Ion

    11 aprilie 2019 at 7:46 PM

    Escrocul de Bucataru este cel mai bine „plasat” in clasamentul infractorilor. Astia nu mai sunt medici, sunt politicieni deja dupa apucaturi !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Piatra Neamţ: De la un scurtcircuit, incendiu în parcare

Știe publicată cu

în data de

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ au stabilit cauza incendiului care a avut loc la o maşină, în parcarea mall-ului Shopping City. Evenimentul s-a înregistrat luni, 22 aprilie şi a fost provocat de un scurtcircuit electric. Alarma s-a dat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, înregistrat în dispeceratul Integrat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – Ambulanţă al judeţului Neamţ la ora 12.16, cînd s-a reclamat producerea unui incendiu la un autoturism staţionat în parcarea unui supermarket din municipiul Piatra Neamţ. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari de la Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, precum şi o ambulanţă SMURD. Forţele profesioniste de intervenţie au localizat şi lichidat incendiul care se manifesta la compartimentul motor şi bordul autoturismului. Au fost mistuite de foc componente din material plastic ale compartimentului motor şi ale bordului autoturismului.

Citește știrea

Actualitate

Şofer băcăuan fugar, prins la intrarea în judeţul Neamţ

Știe publicată cu

în data de

■ cel în culpă nu a vrut să oprească deoarece era băut ■ a fost prins la un filtru, la Tazlău ■ altul s-a urcat la volan deşi era în pragul comei alcoolice ■

Săptămîna patimilor le-a adus necazuri mai multor şoferi care s-au urcat băuţi la volan. Un exemplu este cel al unui bărbat de 36 de ani, din judeţul Bacău. Necazul a venit luni, pe 22 aprilie, cînd oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti au fost sesizaţi de către colegii din cadrul IPJ Bacău, cu privire la faptul că un autoturism condus de un bărbat despre care exista indicii ca s-ar afla sub influenţa alcoolului, nu a oprit la semnalele acestora şi se deplasează spre localitatea Tazlău. „Poliţiştii nemţeni au instituit imediat un filtru de circulaţie pe Drumul Judeţean DJ 156 C Tazlău, unde au depistat în trafic autoturismul în cauză. La volanul acestuia se afla un bărbat de 36 de ani, din Bacău, care emana halenă alcoolică. Acesta a refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest, fiind ulterior condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei“, conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ. S-a dispus reţinerea pentru 24 ore, suspectul fiind acuzat de săvîrşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice. Urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. În aceeaşi zi poliţiştii au tras pe dreapta, la Crăcăoani, un autoturism condus de un barbat de 45 de ani, din Bacău. Etilotestul a indicat o valoare de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi el s-a ales cu acuze penale, la fel ca şi un tînăr de 20 de ani, din Păstrăveni. Acesta a fost depistat în trafic în noaptea de 21/22 aprilie şi avea la fiolă un rezultat de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi un bărbat de 39 de ani, din Bicaz, are probleme cu legea după ce a fost prins de poliţişti pe 22 aprilie, în Pîngăraţi. În urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul respectiv nu figurează ca fiind înmatriculat, iar plăcuţele cu numerele montate au fost atribuite unui alt autovehicul avînd valabilitatea expirată din anul 2018. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare.

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Ortopezii cu mita sînt aproape de libertate

Știe publicată cu

în data de

■ judecătorii nemţeni au dispus plasarea în arest la domiciliu a ortopezilor Berea şi Nanu ■ măsura nu este definitivă şi ar putea fi contestată ■ singurul pentru care s-au menţinut cătuşele a fost doctorul Guţu ■ cu alţi colegi, cei trei sînt cercetaţi în cel mai mare dosar de corupţie din sănătatea nemţeană ■

Propunea de prelungire a arestării preventive în cazul celor trei medici ortopezi acuzaţi de luare de mită a adus surprize. În şedinţa de marţi, 23 aprilie, magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ au dispus schimbarea arestului preventiv cu o măsură mai blîndă pentru medicii Grigore Berea şi Constantin Nanu. Pentru ambii cătuşele au fost înlocuite cu arestul la domiciliu. Judecătorii au decis să-l păstreze după gratii pe ortopedul Florică Guţu. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi cel mai probabil va fi atacată atît de procurori, pentru primii doi inculpaţi, dar este posibil ca şi Florică Guţu să atace hotărîrea. Este foarte probabil ca din cei patru medici arestaţi la începutul lunii martie pentru acuze de corupţie, pînă la finele lunii aprilie să mai rămînă doar unul în această situaţie. Cel de-al patrule medic, Gheorghe Borş, a fost plasat în arest la domiciliu anterior şi chiar dacă anchetatorii l-ar fi vrut după gratii, contestaţia lor a fost respinsă de instanţa de apel, devenind definitivă. Asta după ce la începutul lunii, pe 1 aprilie, doctorii au repurtat o palidă victorie în instanţă după ce au depus cîte o acţiune care avea ca obiect contestarea măsurilor asiguratorii care au fost instituite de procurorii nemţeni la urmărirea penală. Acţiunile au fost admise în parte şi pentru fiecare dintre inculpaţi judecătorii au ridicat poprirea de pe conturile curente, astfel că sumele pe care aceştia le au de încasat, cu orice titlu, le aparţin. Celelalte măsuri asiguratorii au fost păstrate, fiind indisponibilizate încă sumele de bani ridicate la percheziţiile domiciliare şi de la locul de muncă. La descinderile imobiliare procurorii au găsit sume foarte mari, vreo 600.000 lei, dar şi valută, preponderent euro. Numai în vestiarul unui din inculpaţi au fost găsiţi de anchetatori aproape 60.000 de ei, iar acasă la altul s-au găsit peste 480.000 de lei, vreo 18.000 de euro, dolari americani şi lire sterline. Medicii au „căzut“ în urma unei acţiuni a oamenilor legii de pe 5 martie, care a declanşat cel mai mare scandal de corupţie de la Spitalul Judeţean. Cinci din cei şapte medici ai Secţiei de Ortopedie au fost reţinuţi, însă la instanţă au ajuns cu propunere de arestare preventivă numai patru, pentru că procurorii au aplicat cea mai blîndă măsură preventivă pentru al cincilea inculpat, doctorul Ghenadie Bucătaru fiind plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Prin referatul de urmărire penală se arăta faptul că în acest caz ancheta a demarat încă de anul trecut, de pe 7 noiembrie 2018. Atunci anchetatorii s-au sesizat din oficiu despre faptul că cei cinci specialiştii din cadrul Secţiei Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ „în mod direct şi pentru sine, pretind şi primesc sume de bani de la rudele pacienţilor internaţi în cadrul acestei secţii, condiţionînd îndeplinirea actului medical de primirea acestor foloase materiale“, conform unui comunicat al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ. Concret, doctorul Nanu este acuzat de nu mai puţin de 27 de acte materiale de luare de mită, urmat de doctorul Guţu, care ar fi responsabil de 20 de acte materiale de luare de mită. Locul trei pe „podium“ este ocupat de doctorul Berea cu 13 fapte. În coada clasamentului sînt doctrorul Bucătaru cu şapte fapte şi Borş cu cinci acte materiale. Din actele dosarului rezultă că inculpaţii Nanu, Guţu şi Berea au mai fost vizaţi de o anchetă penală, pentru infracţiunile de luare de mită, dar s-a dispus clasarea, întrucît nu au existat suficiente probe din care să rezulte, dincolo de orice dubiu rezonabil că aceste fapte au fost săvîrşite. De această dată, anchetatorii s-au asigurat că suspecţii nu mai scapă şi au fost efectuate înregistrări audio şi video, fiind folosiţi şi investigatori sub acoperire. Medicii au primit bani pentru diferite acte medicale – intervenţii chirurgicale, acordare prelungire concedii medicale, efectuare referate medicale, precum şi pentru remitere către medicul anestezist.

Citește știrea

Trending