Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Ucigaş păstrat după gratii

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul de 61 de ani a ucis un vecin care îi intrase în curte ■ un alt intrus a reuşit să scape cu fuga ■

Un bărbat de 61 de ani, din localitatea Piatra Şoimului, acuzat că a ucis un consătean care peste noapte i-a intrat în curte, rămîne după gratii. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ au cerut judecătorilor prelungirea detenţiei pentru Constantin Negrescu. Judecătorii au fost de acord şi au decis să-l păstreze pe inculpat încarcerat pînă la finele lunii viitoare. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Fapta de o violenţă extremă, soldată cu moartea unui bărbat de 63 de ani, a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 19/20 septembrie, în localitatea Piatra Şoimului. Victima a intrat fără drept şi pe timp de noapte în casa proprietarului. Imediat după agresiune, făptaşul, în vîrstă de 61 de ani, a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a povestit ce s-a întîmplat. Apelul a fost înregistrat în dispecerat în jurul orei 23.30, iar primii sesizaţi au fost oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Borleşti. Aceştia au aflat că în curtea bărbatului de 61 de ani ar fi intrat două persoane. Era vorba de doi consăteni ai agresorului, un localnic în vîrstă de 48 de ani şi un altul în vîrstă de 63 de ani. Se pare că între părţi era o situaţie tensionată de mai mult timp, iar acum spiritele s-au încins din nou. Deşi depăşit numeric, proprietarul a reuşit să se înarmeze cu un topor. L- ar fi ajuns din urmă pe intrusul de 63 de ani pe care l-a lovit în mod repetat. Între timp, cel de 48 de ani s-a scăpat cu fuga. Cînd cadrele sanitare şi organele de cercetare penală au ajuns la faţa locului au constatat că pentru victimă nu se mai putea face nimic deoarece era deja decedată. A fost solicitat şi un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ care a preluat cercetările. Atît ucigaşul, cît şi intrusul care a scăpat cu viaţă au fost duşi la audieri.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Slujbă de pomenire a părintelui Cleopa

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la Mănăstirea Sihăstria se va săvîrşi, sîmbătă, slujba parastasului în memoria marelui duhovnic şi predicator, plecat la Ceruri cu 21 ani în urmă ■ vor fi pomeniţi şi alţi doi mari duhovnici ai Sihăstriei, Paisie Olaru şi Ioanichie Bălan, precum şi fostul stareţ Victorin Oanele ■

Obştea monahală a Mănăstirii Sihăstria se va reuni, sîmbătă, la mormîntul părintelui Cleopa, ca la fiecare început de decembrie.

Luna aceasta s-au împlinit 21 ani de la trecerea la cele veşnice a marelui predicator şi duhovnic, astfel că sute de credincioşi care l-au cunoscut şi apreciat sînt aşteptaţi să ia parte la slujba religioasă.

După obicei, vor fi pomeniţi atît părintele Cleopa, cît şi alţi doi mari duhovnici ai Sihăstriei, Paisie Olaru şi Ioanichie Bălan, precum şi fostul stareţ Victorin Oanele. Chilia şi mormîntul părintelui Cleopa sînt, pe tot parcursul anului, locuri de pelerinaj pentru pelerini.

A fost ucenic al părintelui Paisie Olaru şi în1929 s-a alăturat obştii schitului Sihăstria, fiind tuns în monahism în 1937, cu numele Cleopa.

Mai tîrziu a ajuns egumenul schitului şi apoi arhimandrit, cînd lăcaşul s-a ridicat la rang de mănăstire. În 1948, urmărit de Siguranţă, se retrage pentru şase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, este numit stareţ al Mănăstirii Slatina Suceava unde întemeiază o obşte cu peste 80 de călugări.

Din cauza persecuţiilor, se retrage din nou în munţi, de două ori, şi mai tîrziu revine la Mănăstirea Sihăstria, în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obşti, povăţuind fără întrerupere atît călugări, cît şi mireni, timp de 34 de ani.

A trecut la cele veşnice pe 2 decembrie 1998. Rugăciuni se vor înălţa sîmbătă la Ceruri şi pentru ceilalţi doi mari duhovnici. Arhimandritul Ioanichie Bălan a decedat la data de 22 noiembrie 2007, la 77 de ani. A fost un orator iscusit şi un duhovnic căutat, iar numeroasele sale lucrări, traduse în mai multe limbi străine, l-au consacrat ca cel mai bun cunoscător al monahismului românesc, pe care l-a mărturisit în întreaga lume.

Părintele Paisie Olaru a trecut la cele veşnice la 18 octombrie 1990, la vîrsta de aproape 94 de ani, lăsînd moştenire ucenicilor săi pilda vieţii sale de adevărat monah şi părinte duhovnicesc.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Accident mortal. Victimă, o bătrînă de 74 de ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

O bătrînă în vîrstă de 74 de ani, din Zăneşti, a decedat, pe 5 decembrie, fiind victima unui accident rutier produs pe DN 15, în localitatea menţionată.

Conform poliţiştilor, femeia a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, însă a fost lovită de un autoturism condus de un şofer din Bacău.

“La data de 5 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ au intervenit la un accident rutier produs pe DN 15, soldat cu decesul unei persoane.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat de 61 de ani, din Bacău, conducea un autoturism pe DN 15, în localitatea Zănești, din direcția Bacău-Piatra Neamț, a surprins și accidentat o femeie de 74 de ani, din Zănești, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis.

În urma impactului a rezultat decesul femeii din Zănești. Corpul acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă”, conform informaţiilor oferite de poliţiştii nemţeni.

SURSĂ foto: Facebook / Simerea Laurențiu
Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Hoţi prinşi în timp record

Știre publicată în urmă cu

în data de

Trei hoţi care au “operat” pe o stradă din Piatra Neamţ, furînd un portofel din rucsacul unei femei, pe 4 decembrie, au fost prinşi de poliţiştii pietreni, la puţin timp după comiterea infracţiunii.

Oamenii legii au fost sesizaţi de un cetăţean care a văzut furtul, iar hoţii au fost prinşi în timp ce încercau să se facă nevăzuţi cu o maşină.

“La data de 4 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați de către o persoană cu privire la faptul că a surprins un tînăr în timp ce sustrăgea un portofel din rucsacul unei femei, pe o stradă din Piatra Neamț.

Din cercetări a reieșit faptul că un tînăr de 26 de ani, din Tîrgu Neamț, împreună cu o femeie și un bărbat de 32, respectiv 34 de ani, din Piatra Neamț au urmărit o femeie de 50 de ani, pe o stradă din Piatra Neamț și, profitînd de neatenția acesteia, i-ar fi sustras din rucsac un portofel cu acte și suma de 120 de lei.

La scurt timp, cei trei s-au urcat într-un autoturism, moment în care au fost opriți și identificați de polițiști. Aceștia au fost conduși la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În urma examinării autoturismului și a controlului corporal, polițiștii au găsit atît portofelul persoanei vătămate cît și suma de 120 de lei.

În baza probatoriului administrat, cele trei persoane au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au transmis poliţiştii pietreni.

Citește știrea

Trending