Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: TIR condus de un turc, „parcat“ într-un magazin

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cetăţeanul străin care conducea un autocamion a pierdut controlul volanului ■ a lovit un autoturism şi s-a oprit într-un spaţiu comercial ■

Un accident rutier soldat cu două victime a avut loc în zorii zilei de 21 noiembrie, la Roman. Evenimentul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112, în jurul orei 5.30, iar la locul indicat, strada Ştefan cel Mare din Roman, au venit oamenii legii din cadrul Serviciului Rutier, dar şi salvatorii de la ambulanţă. Cercetările au stabilit că un autocamion condus de un şofer turc, în vîrstă de 57 de ani, care se deplasa pe direcţia Iaşi – Bacău, ar fi pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în separatoarele de beton ale sensurilor de mers. Din impact, a ajuns pe prima bandă de circulaţie, apoi a lovit cu semiremorca un autoturism care mergea regulamentar. La rîndul lui, autoturismul a fost proiectat din impact într-un stîlp, iar maşina turcului a părăsit partea carosabilă, a şters un copac şi un gard de fier oprindu-se într-un spaţiu comercial. Accidentul s-a soldat cu doi răniţi, şoferul străin şi o pasageră din maşina lui, o femeie de 33 de ani, de loc din Ucraina. Ambii au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Şoferul a fost pus să sufle în fiolă, dar s-a stabilit că nu era sub influenţa alcoolului. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmînd a se stabili cu exactitate cauzele şi condiţiile care au dus la producerea evenimentului nedorit. Şi zilele trecute au avut loc incidente nedorite pe drumurile judeţului. Militarii din cadrul ISU Neamţ au fost solicitaţi, pe 19 noiembrie, să intervină în localitatea Bîra unde mai multe maşini au derapat şi au ieşit în decor din cauza zăpezii. Apelul la 112 a fost înregistrat la ora 16.46, iar la locul indicat de apelant, s-a deplasat un echipaj de pompieri militari de la Detaşamentul de Pompieri Roman cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi un utilaj din cadrul SVSU Bîra. Salvatorii militari şi voluntarii din localitate au reuşit să scoată cele cinci maşini care derapaseră şi erau în şanţ şi să le repună pe partea carosabilă. Cadrele ISU au mai acţionat şi pentru degajarea unor copaci doborîţi pe carosabil de vremea rea. Un astfel de incident a avut loc în jurul orei 16.53 în localitatea Bistricioara unde un copac a blocat circulaţia pe DN15. La locul indicat de apelant s-a deplasat un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Tîrgu Neamţ – Garda nr.2 Poiana Teiului, au îndepărtat pomul şi circulaţia a fost reluată. O situaţie similară a mai fost pe Bulevardul Decebal din Piatra Neamţ. În aceeaşi zi, militarii au mai avut 7 misiuni de monitorizare a situaţiei operative de pe drumurile naţionale şi judeţene.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Razie pe la hoţii de curent din Speranţa

Știre publicată în urmă cu

în data de

În urma unei acţiuni a oamenilor legii din Neamţ, ce a avut loc pe 10 iulie, în cartierul Speranţa din Piatra Neamţ, au fost probate două infracţiuni de furt de energie electrică şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul recordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

Totul s-a întîmplat în intervalul orar 06:00 – 11:30, cînd poliţiştii Serviciului de Ordinel Publică, împreună cu colegi din cadrul Poliţiei Piatra Neamţ, Biroul Rutier, Serviciul Criminalistic, jandarmi din Neamţ şi Bacău, însoţiţi de specialişti ai Delgaz Grid, Evidenţa Populaţiei şi din cadrul Primăriei Piatra Neamţ au descins la Speranţa, pentru depistarea celor care sînt branşaţi illegal la reţeaua electrică din zonă.

„Cu ocazia verificării legalităţii la sistemul de distribuţie a energiei electrice şi alimentării cu energie electrică s-au constatat în flagrant delict două infracţiuni conform art. 228, alin. 1 şi 3 din Codul penal şi art. 92, alin. 2 din Legea 123/2012“, conform unui comunicat al Poliţiei Neamţ.

Au mai fost identificate patru persoane care au fost puse în legalitate pe linie de evidenţa populaţiei. Au fost aplicate 5 sancţiuni contraveneţionale conform OUG 97 din 2005, în valoare de 400 de lei. Faţă de două persoane poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt de energie electrică.

La acţiune au participat şi mascaţii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

Citește știrea

Actualitate

Piatra Neamţ: Accident – doi băieţi victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier, produs dumunică 12 iulie, în Piatra Neamţ, pe strada Calistrat Hogaş, s-a soldat cu două victime, respectiv doi băieţi de 9 şi 11 ani. Ei au fost transportati la spital de un echipaj SMURD.

“Pompierii pietreni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs între două autoturisme în municipiul Piatra Neamț,  pe strada Calistrat Hogaș.

Pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț au intervenit cu o autospecială de descarcerare,  o ambulanță SMURD TIM și o ambulanță SMURD EPA.

În urma accidentului rutier au rezultat două victime, (doi băieţi de 9 și 11 ani- pasagere din același autoturism), conștiente, care au fost preluate și transportate de echipajele SMURD la spital”:, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Coronavirus: Neamţ – trei cazuri noi. Naţional – 456 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la nivel naţional au fost confirmate 32.535 de cazuri, 1.884 decese, 21.545 de vindecări ■ la Neamţ, în total au fost confirmate 1003 cazuri ■

Până astăzi, 12 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.535 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.387 au fost externate, dintre care 21.545 de pacienți vindecați și 1.842 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.  Totodată, până în prezent, 532 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere. Până astăzi, 1.884 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 11.07.2020 (10:00) – 12.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 13 decese (10 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Ialomița, Prahova, Suceava, Vaslui și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 456 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 847.586 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 322 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.475 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 226.800 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.104   de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,  561 în Spania, 115 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA,  105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Grecia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 157 au fost declarați vindecați: 135 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Trending