Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Tînără de 17 ani moartă în accident, daune de peste 400.000 lei

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ adolescenta a decedat în urma unui accident de circulaţie ■ au fost implicaţi doi şoferi, dar un taximetrist a fost exonerat de răspundere ■ inculpatul a primit un 1 an şi 6 luni de detenţie, cu suspendare ■

Magistraţii din cadrul Judecătoriei Piatra Neamţ au soluţionat un dosar penal ce a avut ca obiect un accident de circulaţie de acum aproape 4 ani, soldat cu decesul unei adolescente de 17 ani. În accident a fost implicat un autoturism şi şi o maşină care circula în regim de taxi. La finele procesului de la instanţa de fond judecătorii pietreani l-au achitat pe taximetrist care a fost exonerat de răspundere penală. În schimb celălalt şofer, Costel Rusu, de 47 de ani, din localitatea Adjud, judeţul Vrancea, a fost găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea executării pe un termen de doi ani. În plus, el a fost obligat să presteze şi muncă voluntară. „Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durata de 60 de zile, în cadrul Primăriei municipiului Adjud, judeţul Vrancea, sau în cadrul Primăriei municipiului Focşani, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Vrancea, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 96 Cod penal, atrage atenţia inculpatului că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere de 2 ani, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere, obligaţiile stabilite sau dacă săvîrşeşte o nouă infracţiune, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare“, conform instanţei. Pe parte civilă s-au acordat familiei victimei daune morale şi materiale care însumează puţin peste 400.000 lei, iar cheltuielile judiciare se cifrează la 1.200 de lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Accidentul a avut loc pe 2 noiembrie 2015, într-o noapte de duminică spre luni, la intersecţia DN15 cu DJ 159C, în comuna Costişa şi s-a soldat cu decesul adolescentei din Cîndeşti, şi rănirea altor şase persoane. Primele verificări ale poliţiştilor rutieri au indicat faptul că vinovat de producerea accidentului era vrînceanul atunci în vîrstă de 43 de ani. El a intrat într-o intersecţie fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar. Tragedia a avut loc în jurul orei 03.00, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de ambulanţă, poliţie şi pompieri. Vrînceanul conducea un autoturism Dacia Solenza pe DJ 159C, pe direcţia Borleşti-Costişa. Ajuns la intersecţia cu DN15, conducătorul auto nu a respectat semnificaţia indicatorului Oprire, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism marca Dacia Logan, în regim de taximetrie, care circula pe direcţia Piatra Neamţ-Bacău. În urma impactului, copila de 17 ani a murit din cauza leziunilor suferite, iar cei doi conducători auto şi patru pasageri au fost răniţi. Victimele au fost preluate de Ambulanţă şi transportate la UPU de la Spitalului Judeţean Neamţ. Un bărbat, 43 de ani, a fost diagnosticat cu multiple contuzii; un tînăr de 20 de ani, cu policontuzii; o fetiţă de 6 ani cu „traumatism cranio cerebral, fractură femur; o tînără, de 30 de ani, cu „traumatism cranio cerebral; un bărbat, de 41 de ani, cu politraumatisme; un bărbat, de 43 de ani, cu traumatism toracic. Cercetările au arătat că nici unul dintre cei doi conducători auto nu consumase băuturi alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Romanul… lagună

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ după furtuna de duminică, în faţa parcării de la Complexul Carrefour apa era de aproximativ jumătate de metru ■ primarul a precizat că în oraş există mai multe zone vulnerabile ■

O serie de fotografii postate de romaşcani pe pagini de socializare după furtuna din seara zilei de duminică, 14 iulie, arată cum oraşul semăna cu o veritabilă… lagună. A doua zi, primarul Lucian Micu a declarat în conferinţa de presă că astfel de fenomene meteorologice pot apărea în oricare din marile oraşe ale lumii, în timpul unor ploi torenţiale precum a fost cea care s-a abătut asupra municipiului Roman. „Atunci cînd este un volum foarte mare de ape pluviale, oricare reţea de canalizare din lumea aceasta este incapabilă să preia toată cantitatea de apă. Sensul giratoriu de la Carrefour a fost construit pe banii investitorului şi a fost din nou predat municipiului. Din păcate, în Roman există mai multe zone vulnerabile. De regulă, atunci cînd se proiectează o canalizare aceasta este gîndită să preia o anumită cantitate de apă, fără a ţine cont de fenomenele extreme ca cel de duminică. Segmentul de şosea din sensul giratoriu de la Centrul Comercial Roman Value nu are reţea de ape pluviale. Gurile de preluare a apelor pluviale din giratoriu sînt preluate de reţeaua de canalizare din parcarea centrului comercial, care ulterior deversează surplusul în reţeaua de canalizare a oraşului, pe strada Ştefan cel Mare. Probleme au fost duminică, inclusiv în parcarea acelui centru comercial. În oraş avem trei zone critice şi a mai fost una la Kaufland, care, între timp, a fost rezolvată. Se află în curs de rezolvare aceea din Cartierul Lipovenesc, unde în toamnă se va finaliza lucrarea. M-am deplasat ieri (duminică, 14 iulie – n.r.) în zonă şi am văzut că noua reţea a făcut faţă problemelor. Acolo însă ieri (duminică – n.r.) a fost inundată zona pe strada Avram Iancu, unde vechea canalizare a refulat. O situaţie critică avem şi pe strada Principatele Unite, unde staţia de repompare nu face faţă să împingă toată apa de pe strada Sucedava“, a precizat primarul Lucian Micu. Acesta a spus că la Ministerul Fondurilor Europene este depus un proiect care va rezolva problema integral, dacă va fi finanţat. Primarul susţine că mai sînt necazuri şi în Cartierul Muncitoresc, unde apele pluviale din timpul ploilor torenţiale inundă strada Alexandru Zirra, dar că, deocamdată, nu sînt fonduri pentru rezolvarea problemelor din acea zonă a urbei.

Citește știrea

Actualitate

Incendiu la Tîrgu Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Pompierii nemţeni intervin în aceste momente, luni, 15 iulie, pentru a stinge un incendiu izbucnit la o locuinţă din Tîrgu Neamţ. “Incendiu locuinţă particulară în oraşul Tîrgu Neamţ. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un autocamion de intervenţie”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

UPDATE 20.40 – Incendiul, care se manifesta la materiale textile în interiorul locuinţei, a fost lichidat. Cauza probabilă: flacără – foc deschis în spații închise.

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Accident grav: cinci victime. Fetiţă de 15 ani transportată la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un accident rutier grav în care au fost implicate un microbuz şi un TIR, soldat cu cinci victime, din care două încarcerate, a avut loc luni, 15 iulie, în jurul orei 19.30, la Grumăzeşti. “Accident rutier în comuna Grumăzeşti cu patru victime din care două încarcerate. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor. Se deplasează şi două ambulanţe de la SAJ”, au comunicat reprezentanţii ISU Neamţ.

Vom reveni.

UPDATE 20.10 – Persoanele au fost descarcerate. Două dintre ele – un bărbat de 69 de ani şi o femeie de 58 ani au fost preluate de către echipajul SMURD. Alte 3 persoane au fost preluate de către echipajele SAJ – sursa ISU Neamţ

UPDATE 2 – Echipajele SAJ au preluat 3 persoane, astfel: o persoană de sex masculin de 46 ani, o persoană de sex feminin de 45 de ani – care au fost încarcerate, precum şi o fetiţă de 15 ani – sursa ISU Neamţ

Citește știrea

Trending