Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Termen prelungit în cazul electrificării caselor izolate

Știre publicată în urmă cu

în data de

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, recent, că a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Conform unui comunicat al instituţiei menţionate, ultima zi în care documentaţiile mai pot fi depuse este data de 13 decembrie a acestui an. Administraţia Fondului pentru Mediu a mai anunţat că suma alocată sesiunii de finanţare pentru 2019 este de 230 milioane de lei. „Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin doi kilometri faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali“, se spune în comunicatul Administraţiei Fondului pentru Mediu. Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale care se regăsesc în lista potenţialilor beneficiari pentru care se pot depune cereri de finanţare, numărul de gospodării şi sumele alocate acestora, publicată pe site-ul AFM. Finanţarea nerambursabilă acordată de AFM este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deserveşte o gospodărie. Finanţarea se acordă eşalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanţare şi pe măsura implementării proiectului. În cadrul unei sesiuni de finanţare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanţare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista potenţialilor beneficiari publicată pe site-ul AFM. Pentru fiecare gospodărie se poate obţine finanţare o singură dată. În această perioadă, se pot depune dosare de finanţare şi pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului propriu şi livrarea surplusului în reţeaua naţională de cătra persoanele fizice. Prin bugetul alocat de AFM vor putea fi finanţate circa 33.000 de unităţi locative din întrega ţară.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: 450 de amenzi şi 70 de permise “săltate”, după o razie a poliţiştilor de la rutier

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii de la Rutier au aplicat, în doar cinci zile, 452 de amenzi şi au reţinut peste 70 de permise de conducere.

Cele mai multe permise au fost eţinute pentru depăşire de viteză, dar unii şoferi au devenit pietoni şi pentru consum de alcool sau depăşiri neregulamentare.

“În perioada 13 – 17 noiembrie a.c.,  polițiștii Serviciului Rutier Neamț în colaborare cu cei ai Serviciului de Ordine Publică au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

Astfel, în cele 5 zile de controale, polițiștii au aplicat 452  de sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. 195/2002 R.

În cadrul acțiunii, au fost reținute peste 70 de permise de conducere, dintre care 35 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise,  10 pentru alcool, 11 pentru depășire neregulamentară și 23 pentru alte abateri”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Polițiștii au constatat şi 8 infracțiuni la regimul rutier, dintre care două pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, una pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 5 pentru infracțiuni de altă natură.

“Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente, respectiv excesul de viteză și consumul de alcool în rîndul conducătorilor auto”, atenţionează poliţiştii nemţeni.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Un beţivan şi-a bătut mama şi merge “la beci”

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 51 de ani, care, pe fondul consumului de alcool, şi-a bătut mama şi a încălcat apoi şi ordinul de protecţie, a fost băgat la beci de poliţişti.

“Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 17 noiembrie a.c., pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 51 de ani, din Dulcești, ar fi lovit-o pe mama sa, de 78 de ani, cu palmele în zona feței și i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, fapt pentru care polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu prin care acesta a fost obligat să părăsească locuinţa comună”, au transmis poliţiştii nemţeni.

Scandalagiul nu s-a liniştit însă şi în cursul aceleiași zile ar fi pătruns în incinta imobilului mamei sale, fiind depistat de polițiști încălcînd obligațiile dispuse.

A fost condus la sediul poliției în vederea continuării cercetărilor.

“În urma administrării probatoriului, la data de 18 noiembrie a.c., polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Astăzi, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, se mai precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

 

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Bătaie, la crîşmă, patru persoane reţinute

Știre publicată în urmă cu

în data de

Patru persoane au fost reţinute pentru 24 de ore de poliţiştii nemţeni, după ce s-au încăierat în apropierea unui magazin din Cîndeşti.

Conflictul s-a produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice, iar doi bărbaţi au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale

„La data de 17 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați de către o femeie, de 51 de ani, cu privire la faptul că în apropierea unei societăți comerciale din localitatea Cîndești a izbucnit un conflict între mai multe persoane.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, conflictul fiind aplanat. Totodată, persoanele participante au fost identificate de polițiști și conduse la sediul poliției, în vederea audierii”, au transmis oamenii legii.

Din primele cercetări  reieșit că, în urma unui conflict survenit pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor neînțelegeri, 4 bărbați cu vîrste cuprinse între 25 și 60 de ani, toți din Cîndești, s-ar fi agresat fizic reciproc.

În urma conflictului, doi bărbați, de 31, respectiv 60 de ani, au suferit leziuni, fapt pentru care au fost preluați și transportați la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale.

“În urma probării activității infracționale a celor implicați, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cele 4 persoane, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare. Acestea au fost introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmînd ca astăzi să fie prezentate Parchetului de pe lîngă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au mai comunicat poliţiştii nemţeni.

 

FOTO generica

 

Citește știrea

Trending