Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Şi-a omorît tovarăşul de pahar, tot 12 ani de închisoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul şi-a ucis prietenul de pahar ■ agresiunea a avut loc în urmă cu un an, acasă la victimă, la Oniceni ■ a contestat pedeapsa, dar fără folos ■

Un omor comis în urmă cu mai bine de un an, în satul Mărmureni, comuna Oniceni, a fost soluţionat definitiv cu o sentinţă de 12 ani de închisoare. Inculpatul, Romică Bălău, de 58 de ani, a contestat decizia Tribunalului Neamţ la Curtea de Apel Bacău, dar acţiunea a fost respinsă ca nefondată. Inculpatul l-a ucis în bătaie pe cel care îl primise în casă şi îl omenise, după ce ambii s-au cinstit cu un păhărel. Fapta a avut loc în noaptea de 17/18 ianuarie 2018, aceasta fiind prima crimă din anul care tocmai s-a încheiat. Pentru fapta sa, agresorul, Romică Bălău, a fost reţinut şi prezentat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă. De atunci el este privat de libertate, la pronunţate magistraţii menţinînd starea de detenţie. Conform actelor de urmărire penală, în după amiaza de 17 ianuarie inculpatul ar fi colindat prin sat şi pe unde s-a oprit a tot băut cîte ceva. Spre seară a poposit la casa unui amic. Atît gazda, cît şi invitatul au tot servit băuturi alcoolice, iar de aici pînă la o sămînţă de scandal nu a fost decît un pas. În primă fază s-au certat, apoi s-au aruncat cuvinte grele, după care s-au împărţit pumni şi picioare. La un moment dat, inculpatul s-a dotat cu un corp contondent şi a aplicat nenumărate lovituri gazdei. Nu s-a oprit nici cînd victima era la pămînt, continuînd atacul furibund. Cele mai multe dintre loviturile aplicate de Bălău au vizat capul, dar şi mîinile şi picioarele. La scurt timp, victima a decedat, evenimentul soldat cu moarte de om fiind anunţat prin 112. Au fost alertaţi şi lucrătorii de la ambulanţă dar aceştia nu au mai putut decît să constate decesul bărbatului. S-a efectuat cercetarea la faţa locului, iar agresorul a fost încătuşat şi a ajuns în faţa judecătorilor. În cauză a fost dispusă şi necropsia cadavrului, iar Serviciul de Medicină Legală a constatat că moartea a fost violentă şi s-a datorat loviturilor active în special din zona capulului. Judecătorii celei mai mari instanţe din judeţ au deliberat şi în cele din urmă au decis privarea de libertate a agresorului.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Pompierii, zi de foc – intervenţii pentru a salva două persoane. Una căzută într-un pârâu cea de-a doua în fântână

Știre publicată în urmă cu

în data de

Două intervenţii majore în mai puţin de jumătate de oră pentru salvatorii nemţeni, luni, 10 august. În jurul orei 17.10 s-a dat alarma pentru salvarea unei persoane care a căzut de pe un pod într-un pârâu din satul Ţolici, comuna Petricani. La doar câteva minute distanţă a survenit o nouă solicitare de intervenţie pentru salvarea unei persoane blocată într-o fântână adâncă de 7 metri, în satul Dobreni, comuna Dobreni.

Vom reveni.

 

  1. UPDATE Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 16:53, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru degajarea unei persoane căzute în pârâul Țolici, în localitatea Țolici, comuna Petricani. La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Târgu Neamț și un echipaj de la SAJ. Pompierii au scos din albia pârâului, cu ajutorul tărgii, un bărbat de aproximativ 60 de ani care căzuse de pe un pod, de la o înălțime de aproximativ 5-6 m. Bărbatul, conștient, a fost preluat de echipajul de la SAJ și transportat la spital – sursa ISU Neamț

UUPDATE 2 Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 17:08, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru degajarea unei persoane blocată într-o fântâna la cca 4 m adâncime, în localitatea Dobreni. Persoana intrase în fântână (aproximativ 8 m adâncime ), cu ajutorul unei scări, pentru a curăța fântâna. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială complexă de intervenție și o ambulanță SMURD. Pompierii, cu ajutorul mijloacelor specifice de intervenție de evacuare din mediu ostil, au scos un bărbat în vârstă de 68 de ani, conștient. Bărbatul a primit îngrijiri medicale de la paramedici, dar a refuzat transportul la spital.

FOTO: generică

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Locuri rămase în licee şi şcoli profesionale

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ la diverse licee din judeţ au rămas neocupate 80 de locuri ■ şcolile profesionale nu prea atrag pe elevi ■ în judeţ, mai sînt libere 242 de locuri la învăţămîntul profesional de stat şi 39 la învăţămîntul profesional dual ■

În cea de a treia etapă de admitere la liceu şi la şcolile profesionale, în judeţul Neamţ mai sînt încă neocupate 80 de locuri la prima „categorie“ şi 241 la îcealaltă.

Pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean şi la sediul şcolilor gimnaziale a fost publicată lista cu locurile libere. Conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţămîntul liceal de stat şi al Metodologiei de admitere în învăţămîntul profesional de stat, „Unităţile de învăţămînt la care există absolvenţi ai clasei a VIII-a nerepartizaţi în clasa a IX-a pînă la această dată, vor afişa listele cu locurile libere pentru etapa a III- a pe site-ul fiecărei şcoli şi la structurile subordonate.

Şi unităţile de învăţămînt, care au ofertă pentru învăţămîntul profesional de stat şi dual, vor fi obligate să afişeze lista locurilor libere pentru etapa a III- a, pe domenii de pregătire şi calificări profesionale, precum şi informaţiile privind înscrierea în această etapă. În intervalul 24 august şi pînă la începerea cursurilor noului an şcolar 2020-2021, Comisia Judeţeană de Admitere urmează a repartiza pe locurile rămase libere, candidaţii care după încheierea primelor două etape de admitere nu au fost repartizaţi în clasa a IX-a la nivel liceal, profesional şi profesional dual.

Repartizarea se va face în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. Pentru candidaţii care nu au susţinut examenul de Evaluare Naţională , repartizarea se va face în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor V-VIII. Documentele se vor depune la Sediul Inspectoratului Şcolar din Piatra Neamţ, strada Lt. Drăghiescu nr.44, în perioada 24-31 august.

Agricultura şi industria, domenii neatractive

Studiind lista locurilor neocupate se constată că mai sînt libere la liceu cîte un loc pe ici pe colo. Cele mai multe au rămas la profilul agricol, la Liceul Ion Ionescu de la Brad Horia, unde mai există 19 locuri neocupate.

12 locuri libere sînt şi la Seminarul Teologic Ortodox din Vînători Neamţ, la profilul Telogie Ortodoxă şi alte 11 locuri, la aceeaşi unitate la profilul Patrimoniu cultural. În ceea ce priveşte învăţămîntul profesional au rămas libere 242 locuri la învăţămîntul de stat şi 39 la învăţămîntul profesional dual.

Cele mai multe locuri au rămas neocupate la Colegiul Danubiana din Roman la profilul Turism, alimentaţie publică, unde sînt neocupate 14 locuri. La liceul Tehnologic Vasile Sav din Roman sînt încă neocupate 20 de locuri pentru meseria de strungar şi cinci pentru electrician joasă tensiune.

Alte 12 locuri libere pot fi ocupate la Liceul Gheorghe Ruset Roznovanu din Roznov, pentru meseria zugrav, ipsosar. Şcoala Adjudeni are încă neocupate opt locuri de confecţioner şi nouă de lăcătuş mecanic. La învăţămîntul dual nu au fost încă ocupate 18 locuri în meseria de tîmplar universal. Alte 16 locuri aşteaptă să fie ocupate de cei care doresc să se pregătească în meseria de cofecţioner produse textile la Şcoala Oglinzi.

Cîte 11 locuri libere se găsesc la Liceul Nisiporeşti, în meseria de tîmplar universal şi tot atîtea în meseria de confecţioner preoduse textile. Şi la Şcoala Specială din Piatra Neamţ sînt încă neocupate nouă locuri de confecţioner.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: A ameninţat că se aruncă de la înălţime, dar a fost convins să renunţe

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat din Roman care ameninţa că se aruncă de la înălţime a fost convins de pompieri şi un prieten să renunţe la gestul sinucigaş, luni, 10 august.

“Ca urmare a unui apel la 112, din jurul orei 15.18, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru salvarea unei persoane care amenința că se aruncă de la înălţime. Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Roman s-au deplasat la locul evenimentului cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru lucru la înălțime și o ambulanță SMURD.

Un bărbat de 32 de ani a fost convins de un prieten și de locțiitorul comandantului Detașamentului Roman să coboare de pe schela unui bloc (de la nivelul etajului al treilea).

După ce a coborât, bărbatul a fost asistat de paramedici, refuzând transportul la spital”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ.

FOTO: generica

Citește știrea

Trending