Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Şi-a omorît prietenul de pahar, 12 ani de închisoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ agresiunea a avut loc în urmă cu un an, acasă la victimă, la Oniceni

Un omor comis în urmă cu un an, la Mărmureni, comuna Oniceni, a fost soluţionat cu o sentinţă de 12 ani de închisoare. Inculpatul, Romică Bălău, de 58 de ani, l-a ucis în bătaie pe cel care îl primise în casă şi îl omenise, după ce ambii s-au cinstit cu un păhărel. Sentinţa instanţei de fond, Tribunalul Neamţ, nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Fapta a avut loc în noaptea de 17/18 ianuarie 2018, aceasta fiind prima crimă din anul care tocmai s-a încheiat. Totul s-a întîmplat în localitatea Mărmureni, din comuna Oniceni, iar pentru fapta sa agresorul, Romică Bălău, a fost reţinut şi prezentat în faţa magistraţilor de la Tribunalul Neamţ cu propunere de arestare preventivă. De atunci el este privat de libertate, la pronunţate magistraţii menţinînd starea de detenţie. Conform actelor de urmărire penală, în după amiaza de 17 ianuarie inculpatul ar fi colindat prin sat şi pe unde s-a oprit a tot băut cîte ceva. Spre seară a poposit la casa unui amic cu care şi-a petrecut o mare parte din timp. Atît gazda, cît şi invitatul au tot servit băuturi alcoolice, iar de aici pînă la o sămînţă de scandal nu a fost decît un pas. În primă fază s-au certat, apoi s-au aruncat cuvinte grele, după care s-au împărţit pumni şi picioare. La un moment dat, inculpatul s-a dotat cu un corp contondent şi a aplicat nenumărate lovituri gazdei. Nu s-a oprit nici cînd victima era la pămînt, continuînd atacul furibund. Cele mai multe dintre loviturile aplicate de Bălău au vizat capul, dar şi mîinile şi picioarele. La scurt timp de la atac victima a decedat, evenimentul soldat cu moarte de om fiind anunţat prin numărul unic de urgenţă 112. Au fost alertaţi şi lucrătorii de la ambulanţă dar aceştia nu au mai putut face nimic, decît să constate decesul bărbatului. S-a efectuat cercetarea la faţa locului, iar agresorul a fost încătuşat şi a ajuns în faţa judecătorilor nemţeni. În cauză a fost dispusă şi necropsia cadavrului, iar Serviciul de Medicină Legală a constatat că moartea a fost violentă şi s-a datorat loviturilor active în special din zona capulului. Judecătorii celei mai mari instanţe din judeţ au deliberat şi în cele din urmă au decis privarea de libertate a agresorului.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: 50 de şoferi făcuţi pietoni, în două zile

Știre publicată în urmă cu

în data de

50 de şoferi au rămas fără permis de conducere pentru viteză excesivă sau pentru că au urcat la volan deşi băuseră, în doar două zile. Poliţiştii au aplicat peste 200 de amenzi în valoare de peste 88.000 de lei. “În cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale iar peste 50 de șoferi au rămas fără permisul de conducere. În perioada 17-18 august, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente grave. Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, a consumului de alcool, precum şi sancţionarea nerespectării acestor obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 88.000 de lei. 51 de șoferi au rămas fără permisul de conducere, după ce au fost depistați circulând cu viteză excesivă sau sub influența băuturilor alcoolice”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Şofer “campion” la alcoolemie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr care a urcat la volanul unui autoturism deşi băuse din belşug a fost prins recent de poliţiştii nemţeni. Testat alcoolscopic, tînărul s-a dovedit a avea peste 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. “La data de 19 august, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat în trafic un bărbat, de 36 de ani, din Roznov, care conducea un autoturism pe strada Speranței, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Tînărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicînd o valoare de peste 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se precizează în buletinul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Minora care a reclamat fals la 112 că a fost răpită, identificată şi amendată

Știre publicată în urmă cu

în data de

Apelul la 112, realizat pe 16 august, prin care o minoră a susţinut că ar fi fost răpită s-a dovedit a fi o farsă. Apelanta a fost identificată în persoana unei adolescente de 15 ani, din cartierul Văleni. Atît fata cît şi mama ei au fost sancţionate contravenţional. “La data de 16 august, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Piatra Neamț au fost sesizați prin apel unic 112 de către o tînără, cu privire la faptul că a fost răpită, legată la mâini și dusă într-o locație necunoscută. În timpul convorbirii efectuate cu operatorul 112, și ulterior cu Dispeceratul IPJ Neamț, apelanta a oferit mai multe informații eronate, refuzînd să dea detalii cu privire la identitatea sa, autorii răpirii sau semnalmentele acestora, precum și locul din care ar fi fost răpită. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că apelul a fost efectuat de către o minoră, de 15 ani, din Văleni, care a fost identificată în timp ce se afla împreună cu familia sa la domiciliu și care a declarat că a dorit să facă o farsă. Minora a fost sancționată contravențional conform OUG 34/2008 pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 și pentru alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție. De asemenea, mama minorei, a fost sancționată contravențional conform Legii 61/1991 pentru neluarea de către părinți spre creștere și educare a unui minor în vîrstă de pînă la 16 ani”, au precizat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending