Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Şi-a omorît concubina în bătaie, stă la închisoare 10 ani

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul de 36 de ani a bătut-o crunt pe femeia cu care trăia ■ victima a ajuns la spital în comă, după ce a zăcut două zile în casă ■ ucigaşul are de achitat daune către cei 2 copii minori ai victimei ■

Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ au pus punct procesului în care un bărbat şi-a bătut concubina pînă a intrat în comă, iar după internarea în spital a decedat.

Constantin Rotariu, de 36 de ani, din Roman, a fost găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunii de omor şi a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Pe parte civilă el are de achitat daune care depăşesc 73.000 de lei noi. Din aceşti bani cîte 30.000 de lei, plus cîte o prestaţie periodică lunară de 400 de lei sînt pentru cei doi copii minori ai femeii de 45 de ani, plata trebuind făcută pînă la data la care vor deveni majori.

La data crimei aceştia aveau 9, respectiv 13 ani. Restul sînt daune pentru alte părţi civile, cheltuieli de transport şi îngrijirea victimei la spital, plus cheltuieli de judecată. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău.

„În temeiul art. 7 cu referire la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare“, se arată în decizia Tribunalului Neamţ de pe 5 februarie 2020.

La pronunţare judecătorii au menţinut arestul preventiv pentru inculpatul care este după gratii de la data de 7 august 2019. Despre acest caz s-a aflat pe 7 august anul trecut, cînd o femeie de 45 de ani a ajuns la Spitalul Roman în comă profundă.

Ea era în această stare de vreo două zile, iar vecinii au fost cei care s-au sesizat, găsind-o cu leziuni în zona capului şi toracelui. Anchetatorii au procedat la căutarea agresorului, primul suspect fiind concubinul.

Ancheta a stabilit că agresiunea avusese loc pe 5 august, cînd bărbatul de 36 de ani şi-a lovit în mod repetat femeia cu care trăia. A agresat-o cu pumnii şi picioarele pe fondul unui conflict fără miză, spontan. La acel moment inculpatul a fost pus sub acuzare pentru tentativă şi omor.

Medicii legişti au stabilit că viaţa victimei a fost pusă în pericol cu atît mai mult cu cît aceasta era internată la terapie intensivă. La acel moment individul a fost arestat pentru tentativă de omor, dar la scurt timp de la incident victima a decedat. A fost necesară şi încadrarea juridică a faptei, din atentat la viaţă, în omor.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Aprilie începe cu vreme rece, noaptea fiind minime negative

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ după ce în week-end am avut parte de temperaturi de pînă la 18 grade, aprilie vine cu zile reci şi temperaturi negative peste noapte ■ acest episod nu durează mult şi valorile termice încep să crească ■

Vremea joacă feste, frecvent perioadele cu valori termice peste media perioadei alternînd cu perioade reci, cînd mercurul din termometre coboară spre limita îngheţului.

Aşa va fi în perioada următoare şi dacă în week-end au fost temperaturi în judeţ şi de 18 grade, pe 31 martie ne putem aştepta numai la cîteva grade. Pe 29 martie termometrele au indicat valori de 18 grade în zona Roman, la Piatra Neamţ s-au înregistrat 17,2 grade, iar la Tîrgu Neamţ 16,5 grade.

Pînă şi la Ceahlău – Toaca s-a ajuns la o maximă de aproape 4 grade, fapt care a făcut ca stratul de zăpadă să scadă la 19 centimetri. Şi luni a fost timp bun, iar la ora 11 se înregistrau deja 7 grade la Tîrgu Neamţ, 9 grade la Piatra, la Roman erau 10 grade iar în vîrf de munte, la staţia meteorologică de pe Ceahlău – Toaca erau valori termice la limita îngheţului, 0 grade.

Specialiştii dau asigurări că de marţi se schimbă registrul meteo şi norii se adună în zona noastră, dar pare că nu vor fi precipitaţii. Ultima zi a lui Mărţişor, marţi 31 martie, în Piatra Neamţ mercurul din termometre saltă cu greu pînă la valoarea de 5 grade, iar după lăsarea întunericului trecem la o minimă nocturnă negativă de -1 grad.

Aprilie debutează cu cer acoperit, nu şi cu precipitaţii. Miercuri, 1 aprilie, ne putem aştepta la o maximă diurnă în creştere sensibilă pînă la valoarea de 7 grade, iar peste noapte se face mai rece decît în intervalul precedent. Meteorologii spun că în zona noastră se vor înregistra -2 grade. Se face cu mult mai bine pe parcursul zilei de joi, 2 aprilie, cînd norii se risipesc şi vedem soarele fapt pentru care la amiază se va înregistra o maximă de 10 grade.

După lăsarea întunericului norii se regrupează norii dar tot nu aduc precipitaţii şi a treia noapte consecutiv vor fi minime negative de -1 grad. De la o zi la alta se mai îmbunează vremea. Se face şi mai cald pe parcursul zilei de vineri, 3 aprilie, cînd se ajunge la maxime diurne de 12 grade.

Totuşi nu mai vedem soarele, revin norii, dar nici urmă de precipitaţii. Senin va fi peste noapte cînd trecem la o minimă pozitivă, de 1 grad. Vineri, 3 aprilie, rămînem cu cerul acoperit, dar mai cresc temperaturile şi se ajunge pînă la 12 grade.

Meteorologii dau asigurări că şi noaptea va fi mai blîndă şi minima se opreşte la valoarea de 5 grade Celsius. Cele mai calde zile din întreg intervalul de prognoză par a fi cele de week-end. În perioada 4-5 aprilie sînt anunţate valori termice de pînă la 14 grade, iar minimele la 5 grade.

Citește știrea

Actualitate

Preot din Neamţ: „Este timpul să chemăm pe Maica Domnului ca protector“

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ preotul Florin Ţuscanu crede că icoana făcătoare de minuni de la Trifeşti şi cea de la Mănăstirea Giurgeni ar trebui invocate pentru stăvilirea molimei de coronavirus ■ în 1832 şi în 1984, în timpul holerei, în zona Roman a fost scoasă în procesiune icoana de la Trifeşti ■

Unul din pasionaţii cercetători ai istoriei locale este, aşa cum se ştie, preotul dr. Florin Ţuscanu, care aduce în actualitate lucruri din vremuri trecute.

Recent, acesta a relatat despre faptul că, în secolul al XIX-lea, zona Moldovei a fost greu încercată de o epidemie de holeră, care a cauzat nenumărate decese în rîndul populaţiei.

În încercarea de a mai stăvili valul de îmbolnăviri, episcopul Melchisedec Ţtefănescu, a scos, în procesiune icoana făcătoare de minuni de la Trifeşti, colindînd Romanul şi localităţile din jurul acestuia.

„Am descoperit documente din care reiese că, în secolul al XIX-lea, în zona Romanului, întocmai ca şi acum, oamenii erau izolaţi, din cauza unei epidemii de holeră. Într-un document de la 1831 se vorbeşte despre molima amintită, lucru menţionat de către Episcopul Melchisedec Ştefănescu în «Tratatul de cinstire şi închinare a icoanelor din Biserica Ortodoxă», în care a consemnat scoaterea icoanei de la Trifeşti în procesiunile din zona Romanului, pentru îndepărtarea bolilor. Asta pentru că era o icoană consacrată în Moldova. Aşa s-a adoptat această strategie de a chema în ajutor pe Maica Domnului să îndepărteze boliştea“, a declarat preotul Florin Ţuscanu.

Un alt val de holeră a izbucnit în Moldova, la 1848, făcînd, de asemenea, ravagii şi fiind scoasă, din nou, icoana făcătoare de minuni de la Trifeşti. Preotul istoric crede că şi acum biserica poate contribui prin rugăciuni la îndepărtarea bolilor şi că Maica Domnului ar trebui „întoarsă“ în viaţa noastră.

De altfel, Patriarhia Română a decis ca, zilnic, la ora prînzului să fie trase clopotele bisericilor din întrega ţară. Acest lucru însă nu s-a întîmplat în nici o biserică, din cauza faptului că, probabil, şi clopotarii respectă îndemnul ordonanţelor guvernamentale de a sta acasă.

„De aceea eu, ca şi preot şi cercetător, consider că este un prilej de a ne aduce aminte acum, cînd ne aflăm într-o situaţie atît de tristă pentru creştini, acum cînd bisericile sînt închise şi preoţii slujesc singuri la altar, din raţiuni cunoscute, să chemăm, din nou, în viaţa noastră pe Maica Domnului de la Trifeşti şi icoana de la Giurgeni.

Este bine ca noi, slujitorii lui Dumnezeu, ca şi creştinii de rînd, să insistăm mai mult pe latura duhovnicească şi starea noastră de autoizolare să fie şi un prilej de rugăciune şi întoarcerea la lucrurile ziditoare de suflet, care sînt consemnate de istorie. E timpul să chemăm pe Dumnezeu şi Maica Domnului ca protector“, mărturiseşte preotul Florin Ţuscanu, convins că şi acum biserica poate contribui prin rugăciuni la îndepărtarea bolilor.

„Nu ştiu ce se întîmplă în alte biserici dar în parohia noastră, în fiecare miercuri şi vineri, pe rînd, unul din cei doi preoţi slujesc în faţa icoanei, unde oficiază Acatistul Maicii Domnului. Zilele trecute am oficiat o slujbă de înmormîntare, în aceste împrejurări triste, în care participanţii ar fi dorit să intre în biserică să asiste la rugăciunile de despărţire de acea mamă plecată dintre cei dragi, dar în total am fost doar opt persoane.

Familia a înţeles ordinele autorităţilor. A fost o mare tristeţe ca nepoţii şi strănepoţii să nu poată asista decît din faţa bisericii la prohodirea bunicii lor“, a mai spus preotul Ţuscanu.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: În atenţia şoferilor cu probleme penale

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cei care au în lucru dosare ce necesită prelungirea dreptului de circulaţie nu mai trebuie să depună cereri, iar procurorii care instrumentează dosarele vor emite ordonanţe de prelungire a dovezilor.

La nivelul parchetelor, în cauzele în care anterior instituirii stării de urgenţă prin ordonanţă a procurorului a fost disjunsă prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulaţie ale permisului de conducere, emise în temeiul art. 111 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele interesate nu este trebuie să depună cereri de prelungire.

Din oficiu, procurorii vor emite ordonanţe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanţă. „Ordonanţele de prelungire vor fi transmise pentru operare la unităţile de poliţie competente, fără a mai fi necesar consemnarea pe dovadă a prelungirii în această situaţie excepţională“, conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Măsura a fost stabilită prin coordonare interinstituţională între Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul de Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române în contextul prevenirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

Citește știrea

Trending