Contactează-ne

Eveniment

Neamţ: Şi-a “executat” soţia şi-a vrut altă încadrare

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă de instanţa de la Tribunalul Neamţ ■ inculpatul şi-a împuşcat nevasta în zona pieptului cu o armă artizanală ■

Un nou termen în dosarul în care este judecat Gheorghe Zănoagă, din localitatea Stejaru, comuna Farcaşa, a avut loc la Tribunalul Neamţ miercuri, 7 august. Inculpatul este acuzat de uciderea soţiei şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. În timpul şedinţei de judecată, avocatul acuzatului a cerut schimbarea încadrării juridice a clientului său, dar instanţa a respins solicitarea. În februarie 2019 el şi-a executat soţia, împuşcînd-o în piept cu o armă artizanală. Următoarea înfăţişare în acest caz este programată pe 4 septembrie. Procedura judecătorească împotriva acuzatului a fost dispusă în luna mai 2019. „În temeiul art. 346 alineat 4 Cod procedură penală, dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Z. Ghe., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 47/P/2019 al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Neamţ, pentru săvîrşirea infracţiunilor de omor calificat, prevăzută de articolul 188 alineat 1- articolul 189 alineat 1 litera a Cod penal raportat la articolul 199 alinineat 1 Cod penal şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de articolul 342 alinineat 1 Cod penal, cu aplicarea articolului 38 alineat 1 Cod penal“, conform instanţei. Cumplita crimă a avut loc pe 16 februarie şi a şocat comunitatea, fapte de o asemenea violenţă fiind o raritate în localitate. Evenimentul a fost anunţat prin 112, în jurul orei 20, iar la faţa locului au plecat atît oamenii legii, poliţişti şi un procuror criminalist, dar şi salvatorii din cadrul Ambulanţei Neamţ. La locuinţa femeii de 35 de ani s-a constatat că pentru aceasta nu se mai putea face nimic, fiind decedată, în urma unei împuşcături. Corpul victimei a fost ridicat şi transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ pentru efectuarea necropsiei. Primul suspect a fost soţul, pe care anchetatorii nu l-au găsit acasă. Se pare că între cei doi existau divergenţe, astfel încît de ceva vreme femeia s-a mutat la casa părintească, lăsîndu-l în casa lor pe soţ şi pe cei doi copii ai cuplului, ambii minori. Femeia locuia singură şi ar fi fost vizitată în repetate rînduri ce cel care i-a devenit în cele din urmă călău. Individul ar fi încercat să o convingă să se întoarcă la domiciliul conjugal, dar fără succes. A trecut pe la ea şi în seara fatidică de 16 februarie 2019 şi pentru că nu au reuşit să se înţeleagă a împuşcat- o în piept, cauzîndu-i leziuni care au dus în cel mai scurt timp la deces. Pentru prinderea suspectului oamenii legii au instituit filtre în trafic. La o oră după miezul nopţii, ucigaşul a fost depistat pe un deal din apropierea casei. El era într-o cabană improvizată şi avea asupra lui arma cu care şi-a ucis nevasta. A fost dat de gol de urmele pe care le-a lăsat în zăpadă, iar atunci cînd a fost săltat de forţele de ordine nu a opus rezistenţă şi nu a intenţionat să folosească arma din nou. S-a stabilit că este vorba de o puşcă confecţionată artizanal, care a fost ridicată de anchetatori pentru expertizare. Suspectul şi-a rezervat dreptul de a nu da declaraţii la anchetă. A fost reţinut sub acuzaţia de omor calificat şi ulterior judecătorii l-au arestat preventiv, măsură care a fost prelungită ulterior.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Bărbat mort în incendiu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Corpul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit de pompierii nemţeni într-o locuinţă cuprinsă de flăcări, vineri seara, 3 aprilie, în localitatea Vădurele, comuna Cîndeşti.

“Prin apel la 112, în jurul orei 21.25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință în localitatea Vădurele, comuna Cîndești. La locul indicat s-au deplasat trei echipaje de pompieri  cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea primului echipaj (redirecționat de la Borlești, unde încheiase o misiune de stingere a unui incendiu de vegetație uscată) incendiul se manifesta generalizat”, au transmis reprezentanţii ISU Neamţ, în momentul declanşării intervenţiei. Cîteva zeci de minute mai tîrziu a fost anunţat faptul că incendiul a fost localizat, iar în locuinţă a fost găsită o persoană decedată.

FOTO: generica

Citește știrea

Eveniment

Neamţ: Femeie cu ciroză, decedată în spital. A fost confirmată cu coronavirus la patru zile de la deces

Știre publicată în urmă cu

în data de

O femeie în vîrstă de 60 de ani, diagnosticată cu ciroză hepatică, decedată în spital pe 28 martie, a fost confirmată cu coronavirus pe 2 aprilie. La nivel naţional, numărul deceselor a ajuns la 122.

Deces 119

Femeie, 69 ani,  jud. Hunedoara

Internată în SMU Hunedoara- Secția Pneumoftiziologie în 29.03.2020 confirmata pe data de 2.04.2020

Data decesului: 03.04.2020.

Conditii medicale pre-existente Diabet zaharat, AVC sechelar, HTA, boala Parkinson.

Deces 120

Femeie, 69 ani,  jud. Ialomița

Internată în SMU Slobozia în 2.04.2020, confirmată pe data de 2.04.2020.

Data decesului: 03.04.2020

Conditii medicale pre-existente Diabet zaharat, HTA, Insuficiență Renală Cronică.

Deces 121

Bărbat, 78 ani,  jud. Timiș

Internat în 1.04.2020  în SCBI ” Victor Babes” Timisoara- ATI, confirmat pe data de 1.04.2020.

Data decesului: 03.04.2020

Deces 122

Femeie, 60 ani,  jud. Neamț

Internată în SJU Piatra Neamt- Secția Medicală, în 23.02.2020, pentru Ciroză hepatică activă toxic nutrițională decompensata global, Insuficienta hepatica cronica. Probe recoltate pentru COVID-19 pe 25.03.2020. Deces pe 28.03.2020.

Confirmată pe data de 2.04.2020

Citește știrea

Eveniment

Naţional: Coronavirus – 445 de cazuri noi, 283 de persoane vindecate, 116 decese

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ în Neamţ sunt 150 de cazuri confirmate ■ la nivel naţional sunt 3.183 de cazuri confirmate ■

Până astăzi, 3 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.183  de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 283 au fost declarate vindecate și externate  din unități spitalicești: 126 la București, 58 la Timiș, 34 la Iași, 5 la Caraș-Severin, 6 la Prahova, 16 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 7 la Brașov, 5 la Galați, 2 din Bihor, 2 Argeș, 2 la Arad, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.

Diferențele de cifre față de ziua anterioară referitoare la persoanele vindecate din județele Caraș-Severin și Prahova sunt din cauza faptului că unități spitalicești din aceste județe au rectificat datele comunicate anterior.

Totodată, până acum, 116 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 445 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 83 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  13.531 de persoane. Alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 31.657 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 913 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 5.385 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 285 de  dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 744 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au depistat, în același interval de 24 de ore, 9.143 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.090.347 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 221 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 8  în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 25 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 2 aprilie 2020, au fost raportate 455.901 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Citește știrea

Trending