Contactează-ne

Actualitate

Neamţ: Şcolile cu loaze, luate la ochi de Inspectorat

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ conducerea ISJ va face o analiză, "la sînge" a rezultatelor obţinute la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat ■ după contestaţiile la BAC, procentul de promovabilitate a crescut la 66,94% ■ alte două medii de 10 au fost obţinute la Colegiul Naţional "Petru Rareş" ■

Rezultatele foarte slabe obţinute de o parte dintre şcolile din judeţ atît la examenul Naţional de Evaluare, cît şi la cel de Bacalaureat au nemulţumit conducerea Inspectoratului Şcolar Neamţ, care va face o analiză, la sînge, a situaţiei în şcolile cu o promovabilitate scăzută.

Inspectorul şcolar general, Mihai Obreja, a declarat că la Evaluarea Naţională se observă o discrepanţă majoră între şcolile gimnaziale rurale şi cele urbane, în sensul că sute de absolvenţi de la sate, fie că nu s-au prezentat la examen, fie că nu l-au promovat. Se va realiza şi o analiză a rezultatelor obţinute de licee la examenul de Bacalaureat şi prima măsură punitivă va fi aceea că aceste unităţi şcolare nu vor mai primi clase de liceu.

“Pînă pe 15 iulie vom realiza un raport de evaluare a rezultatelor obţinute la examenul de Evaluare Naţională. Se va face o analiză a modului de organizare a examenului şi o analiză a rezultatelor obţinute. De remarcat este decalajul dintre rezultatele obţinute în mediul urban şi cel rural, în sensul că există o discrepanţă flagrantă între mediul urban şi cel rural. Din păcate avem un număr foarte mare de copii, în special din şcolile gimnaziale rurale, care nu au reuşit să treacă pragul mediei 5. Noi stăm ceva mai bine decît alte judeţe din Moldova, dar discrepanţa este, repet, foarte mare şi la Neamţ”, a declarat pentru “Monitorul”, inspectorul şcolar general Mihai Obreja.

O îngrijorare majoră pentru mai marele peste învăţămîntul nemţean o reprezintă unităţile şcolare cu promovabilitate zero la examenul de Bacalaureat. Mihai Obreja a spus că înainte de contestaţii existau licee în care niciun absolvent nu a promovat BAC-ul.

“La Bacalaureat vom face o analiză serioasă, după publicarea rezultatelor la contestaţii, respectiv după a doua sesiune din august. Prima măsură punitivă va fi aceea legată de alocarea locurilor pentru clasele de liceu.

Directorii îşi doresc să aibă clase de liceu, dar, dacă ajungem în situaţia în care sînt zero candidaţi promovaţi la Bacalaureat , ceva nu este în regulă. Poate e vorba şi de o orientare şcolară deficitară, dar eu cred că trebuie lucrat şi la bază, la ceea ce reprezintă pregătirea elevilor pentru a putea susţine acest examen. O atenţie aparte vom acorda Liceului Agricol Ion Ionescu de la Brad, din zona Roman, unde, după o pauză de doi ani, în care nu au avut clase de liceu, acum le-am aprobat, prin planul de şcolarizare, o clasă de 21 de elevi, tocmai pentru a-i încuraja, dar se pare că decizia noastră în acest sens nu a fost cea mai bună”, a declarat Mihai Obreja.

După contestaţii, a crescut promovabilitatea cu 2,06%

După contestaţii, 230 de absolvenţi au promovat examenul de Bacalaureat, numărul acestora ajungînd la 2.443, cu o promovabilitate de 66,94%.

“Duminică, 5 iunie, s-a încheiat sesiunea de Bacalaureat. La nivelul judeţului Neamţ sînt 230 de copii care au promovat examenul după contestaţii, ceea ce reprezintă creşterea procentului de promovabilitate la 66,9%, deci cu 2,06%. Pot să declar cu bucurie că după etapa de contestaţii avem încă două medii de 10 la Colegiul Naţional Petru Rareş, ceea ce face ca această unitate să rămînă în top, pe poziţia 20 în ceea ce priveşte mediile maxime, la examenul de Bacalureat, în ultimii 10 ani.

Vreau să-i asigur pe candidaţi că a fost un examen corect faţă de modul în care se desfăşura acesta cu ceva ani în urmă. A fost un examen derulat cu seriozitate şi responsabilitate, în condiţii de pandemie. Este foarte bine că lucrările au fost evaluate în alte judeţe (la contestaţii n.r) pentru că aşa s-a evitat total posibilitatea de a intra cineva în contact cu cei care au corectat tezele. Rezultatele finale la BAC reflectă munca elevilor, profesorilor, părinţilor implicaţi direct. D

e luni, 6 iulie începe etapa specială a examenului. La nivelul judeţului Neamţ nu avem nici un candidat în această situaţie, dar probabil că vom fi implicaţi în această sesiune în altă formă. Aşteptăm deciziile Ministerului Educaţiei în acest sens. Pentru cei care nu au promovat examenul de bacalaureat se va organiza o a doua sesiune în luna august”, a precizat Mihai Obreja.

Acesta a ţinut să dea o replică acelor care au instigat la neprezentarea la BAC, pe motive de pandemie. “S-a recurs în perioada examenelor naţionale la fel de fel de manipulări din partea unor organizaţii ale elevilor sau ale părinţilor sau din partea unor partide politice care au încercat să exploateze ceea ce reprezintă un serviciu public important cum este cel educaţional.

Cei de care pomeneam îndemnau elevii să nu participe la examene, vroiau echivalări, ceea ce nu se poate concepe în România secolului XXI”, a mai spus Mihai Obreja.

Acesta a adăugat şi faptul că în Neamţ, ca şi la Braşov, va trebui să se pună un mai mare accent pe înscrierea elevilor la învăţămîntul profesional şi profesional dual, care asigură pregătirea forţei de muncă pentru sectorul productiv, aflat în mare suferinţă din acest punct de vedere. La nivel naţional rata de promovabilitate după contestaţii este de 64, 65%.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Pensia ar putea fi iar cumpărată

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Violeta Alexandru ■ o astfel de măsură a fost luată şi în urmă cu cîţiva ani ■ în 2018, peste 1.230 de nemţeni au făcut „shopping“ de acest fel şi au scos din buzunar mai mult de 6,8 milioane de lei ■

Lipsa banilor la bugetul de stat le dă idei guvernanţilor în a atrage lichidităţi. Nu sînt idei noi, ci vechi, probate, care dau roade. Mai exact e vorba de posibilitatea celor care nu au stagiul complet de cotizare pentru a ieşi la pensie, de a-şi „cumpăra“ anii lipsă.

Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Vioteta Alexandru, care a vorbit despre modificări la Legea pensiilor. „Prima modificare pe care aş intenţiona să o fac este legată de posibilitatea oamenilor de a-şi cumpăra, adică de a putea recupera din spate perioade pentru care nu au contribuit. Sînt persoane care mi-au semnalat acest lucru, mi- au adus în atenţie faptul că ar avea disponibilitate constatînd că din toată perioada de stagiu minimal de cotizare le lipsesc cîţiva ani şi ar fi dispuşi să îi acopere în acest moment. Ar fi o potenţială modificare pe care o voi pune în dezbatere publică, voi vedea reacţiile şi ulterior voi decide“, a anunţat Violeta Alexandru în emisiunea de pe 4 august.

Măsura a mai fost adoptată şi în anul 2018 şi a prins destul de bine. Iniţial a fost în vigoare pentru o parte din an, apoi a fost prelungită pînă la 31 decembrie 2018. La jumătatea lunii decembrie Casa Judeţeană de Pensii Neamţ anunţa că 1.230 de persoane şi-au cumpărat ani de pensie pe care au plătit peste 6,8 milioane de lei ron.

„Menţionăm că de la data intrării în vigoare a Legii nr.186/2016, cu modificările şi completările ulterioare, şi pînă la această dată la sediul CJP Neamţ au fost încheiate 1.230 contracte de asigurare socială în temeiul Legii 186/2016, fiind încasată o sumă de 6.874.223 lei“, conform CJP Neamţ.

Atunci se putea cumpăra retroactiv numai ultimul cincinal în care titularul nu a lucrat. Persoanele care nu aveau calitatea de pensionari puteau efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, respectiv nu au realizat stagii de cotizare sau stagii asimilate stagiului de cotizare în sistemul public. Altă condiţie era să nu fi avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicita încheierea contractului de asigurare socială.

Contractul de asigurare socială se încheiau numai pentru perioade anterioare datei la care erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, privind vîrsta standard de pensionare, perioade ce se încadrau în intervalul cuprins între data încheierii contractului de asigurare şi ultimii 5 ani anteriori acestei date. Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achita contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, era ales de persoana care încheia contractul şi nu putea fi mai mic decît salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicita asigurarea în sistemul public şi nici mai mare decît valoarea corespunzătoare a de cinci ori cîştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Cota de contribuţie de asigurări sociale care se utiliza la calculul contribuţiei datorate era cea prevăzută în acte normative în vigoare la acea dată, pentru condiţii normale de muncă. Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale, datorată în baza contractului de asigurare socială încheiat, putea fi plătită în una sau mai multe tranşe lunare, fără a depăşi termenul de aplicare al legii. Cei care şi- au cumpărat atunci liniştea bătrîneţilor puteau achita în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege, în contul deschis la Trezorerie pe seama Casei Judeţene de Pensii Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Sentinţă în traficul cu job-uri la spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ asistenta inculpată a rămas cu o pedeapsă de 2 ani şi jumătate de închisoare, fără executare ■ ea şi-a traficat influenţa pentru angajări la Spitalul Judeţean Neamţ ■ la scurt timp după pronunţare a fost inculpată într-o altă cauză, similară ■

Carmen Mariana Nedelcu, de 45 de ani, asistentă în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, cea care şi-a traficat influenţa pentru angajări în unitatea menţionată, a primit sentinţa definitivă.

E a contestat la Curtea de Apel Bacău sancţiunea dispusă de magistraţii Tribunalului Neamţ, de 2 ani şi 8 luni de detenţie, cu suspendare. A obţinut o victorie palidă şi pedeapsa a fost dimunată cu 2 luni, astfel că acum este de 2 ani şi jumătate, tot fără executare.

A mai fost obligată să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunităţii şi trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. I s-a interzis exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile sau funciile publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.

Sumele primite din traficarea influenţei, 1.400 de euro şi 3.800 de lei, au fost confiscate, iar pentru recuperarea banilor judecătorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor inculpatei. În plus, mai este datoare statului cu 1.000 de lei, cheltuieli judiciare.

În septembrie 2018, Nedelcu a fost inculpată pentru două fapte de trafic de influenţă. Ea cerea bani de la doritorii interesaţi să promoveze concursuri de angajare, sau să procedeze similar la trecerea pe trepte profesionale superioare. Faptele au avut loc în perioada cuprinsă între mai şi septembrie 2017. Prima dintre infracţiuni ar fi avut loc în primăvara anului trecut.

„Inculpata, de profesie asistent medical, a fost trimisă în judecată pentru săvîrşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi trafic de influenţă în formă continuată, dupa ce, din cercetări, a rezultat că a pretins şi primit bani pentru intervenţii în favoarea unor persoane privind promovarea unor examene de angajare. Astfel, în calitate de asistentă în cadrul Secţiei Boli Infecţioase, în perioada mai- septembrie 2017, a pretins şi primit de la o persoană, suma de 400 euro şi alte foloase materiale, lăsînd să se creadă că ar putea să determine funcţionarii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi Consiliului Judeţean Neamţ angajarea sa pe un funcţie de asistent medical la secţia Psihiatrie. În baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, de la aceeaşi persoană, inculpata a pretins 1.500 de euro, din care a primit 1.000 de euro, sub pretextul că îşi poate exercita influenţa pe lîngă medicul şef al secţiei Psihiatrie, tot în scopul promovării examenului“, se arăta într-un comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Cea de-a doua faptă ar fi avut loc în perioada iunie – iulie anul trecut. A pretins de la o persoană suma de 1.000 euro, din care a primit efectiv 3.500 de lei, sub pretextul că poate să determine personalul de decizie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ să o promoveze la examenul pentru ocuparea postului de asistent medical la Secţia Neurologie.

Ulterior, DGA anunţa că pentru cei care au dorit angajări pe bani, cercetările s-au disjuns pentru acuze de cumpărare a influenţei şi cumpărare de influenţă în formă continuată. „Faţă de cele două persoane care au oferit bani pentru influenţă, procurorul a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor cu privire la săvîrşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată, respectiv cumpărare de influenţă“, mai comunica DGA. La scurt timp de la pronunţarea dispusă de Tribunalul Neamţ, în decembrie, Nedelcu a fost inculpată într-un alt dosar pentru fapte similare. Procurorii au stabilit ca infracţiunile ar fi avut loc în perioada august – septembrie 2017, cînd a pretins şi primit de la două persoane suma de 300 de euro.

Rămâne de văzut ce vor decide magistraţii, în cazul în care va fi trimisă în judecată, acuzata putînd fi condamnată la o sentinţă cu executare.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Furt de 10.000 de lei şi împăcarea cu hoţul

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ infractorul a sustras cartele telefonice, dar după ce a fost prins, păgubitul l-a iertat

Un furt ce a provocat victimei o pagubă estimată la 10.000 de lei, a fost soluţionat rapid de oamenii legii din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ.

Anchetatorii au dat rapid de urma hoţului, însă la final munca lor s-a soluţionat cu o strîngere de mînă între păgubit şi hoţ. Pentru că partea vătămată şi-a recuperat în totalitate paguba, l-a iertat pe hoţ, iar conform normelor legale în vioare, împăcarea părţilor nu mai atrage răspunderea penală, astfel că hoţul nu mai are de ce se teme în privinţa problemelor cu legea penală.

Totul s-a întîmplat la începutul acestei săptămîni, la data de 3 august 2020, cînd oamenii legii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Săbaoani au fost sesizaţi de către un bărbat de 45 de ani, din Roman, cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi zile, persoane necunoscute i-au sustras din portbagajul autoturismului, o cutie în care se aflau cartele de reîncarcare pentru diferiţi operatori de telefonie mobilă.

Paguba produsă a fost etimată la 10.000 de lei, iar suspectul a fost identificat rapid, un bărbat de 36 de ani, din Tămăşeni. Prejudiciul creat a fost recuperat integral. „În cursul aceleiaşi zile, în cadrul dosarului întocmit a intervenit împăcarea părţilor, astfel s-a dispus punerea în libertatea a presupusului autor, fiind exonerat de răspunderea penală“, conform Poliţiei Neamţ.

Recent, într-un alt caz în care doi hoţi au furat materiale de construcţii din curtea unui romaşcan şi au ieşit cu marfa la vînzare, păgubitul şi-a retras plîngerea. Hoţii, de 18 şi 20 de ani, au fost arestaţi, dar cum păgubitul i-a iertat, s-a decis eliberarea.

Citește știrea

Trending